un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Autostrăzile noastre sunt ca un joc uriaș de pinball

27 Dec 2016  ·

AUTO  ·

34 comentarii

Spuneam prin alte articole că lipsa autostrăzilor din România a dus și la lipsa unei culturi a deplasării pe astfel de drumuri rapide. Oamenii nu știu să conducă pe autostrăzi. N-au avut unde să învețe, Poliția nu-i prezentă pe a impune un ritm, ba mai rău, pe mulți șoferi nici nu-i duce mintea să-și ia chiar ei niște măsuri de precauție de bază, ca atunci când faci ceva nou și cu potențial periculos.

De câte ori merg pe autostrăzi sunt uimit de cât de diferit (nu într-un sens bun) se conduce acolo față de restul drumurilor. Majoritatea conduc ca-n oraș, în fundul altor mașini, cu manevre bruște și fără a anticipa traficul. Poate că nu-i duce mintea să-și dea seama că 130 km/h nu-i la fel ca 50 km/h în nici o privință.

Sunt speriat de lejeritatea cu care oamenii schimbă banda. Nu contează că pe banda 2 vine unul mai rapid. Dacă tu ești pe banda 1 și vrei să treci de unul care merge ușor mai lent decât tine, schimbi pe doi indiferent dacă manevra te bagă la doar câțiva metri în fața unuia care vine lansat. Să pună frână, dă-l în mă-sa!

Pentru o întreagă categorie de șoferi, e ca și cum frâna n-ar trebui apăsată pe autostradă.

Apoi, sunt cei pe care-i uită Dumnezeu pe banda 2, deși merg lent. Pe A1 și A2 nu-s așa mulți, dar pe A3, pe segmentul cu trei benzi, îi poți vedea în toată splendoarea lor cum se pun pe centrul autostrăzii și merg acolo cu 100 km/h, că de banda 1 le este frică. De ce, nu știu, că-i perfectă.

Dovezi bune în acest sens puteți vedea oricând pe la știri. Practic, pe autostrăzile românești se merge pe principiul “ziua și accidentul”.

Și mai mult, lipsa de experiență sau măcar de precauție, în lipsa experienței (că doar nimeni nu s-a născut învățat) se vede și din faptul că mulți șoferi consideră că alții ar trebui să-i ferească pe ei de pericole și accidente. Alții: poliția, pompierii, drumarii, poate că mâna lui Dumnezeu apărând din cer cu un panou pe care să scrie “mergi mai încet, tontule!”. Niciodată propria lor logică.

După mintea multora, ar trebui să stea câte un polițist lângă fiecare zonă cu polei și să le facă semn să încetinească; faptul că afară sunt mai puțin de 2 grade nu-i face să gândească singuri că ar putea apărea polei, nu-i duce mintea așa departe.

După mintea multora, e vina lipsei panourilor de informare că nu au mers ei mai încet pe ceață deasă. Propriul lor creier nu le-ar zice niciodată “băi, să merg mai încet, că nu văd în față”. Propriul lor creier se crede încă în oraș, unde viteza medie e de 20 la oră și semafoarele le zic când să oprească.

Dacă mâine ar apărea autostrăzi în toată România, ca prin minune, numărul deceselor în accidente rutiere s-ar dubla. Suntem deja țara din UE cu cele mai multe decese în trafic, dar cifra ar atinge noi proporții odată cu drumurile mai rapide. Învățarea șoferilor cu circulația pe o rețea de autostrăzi ar trebui făcută lent, sub supravegherea poliției și cu teamă de amenzi, dar la noi n-ai să vezi așa ceva. Ce-i drept, n-ai să vezi nici autostrăzi, dar bucățile astea mici de la avem sunt suficiente pentru a duce aproape în fiecare zi la un accident mortal.

    34 comentarii

  1. Principala problema la noi este diferenta extrem de mare intre viteze. Poti avea diferenta de 100km/h intre masini si asta cred ca doar in Germania se mai poate intampla. In cateva mii de km conduse in US o singura data mi s-a intamplat sa treaca o masina pe langa mine cu o viteza considerabil mai mare decat a mea. In RO mi se intampla de 20 de ori pana la Constanta in conditiile in care merg cu 130-140. Daca politia ar arde serios depasirea vitezei problemele ar scadea considerabil si majoritatea problemelor cu ala care vine lansat ar disparea.

      (Citează)

    • Conducând diverse mașini puternice am început să-i înțeleg pe vitezomani. Mașina nu se chinuie să ajungă de la 130 la 180, nu face zgomot, stă stabil pe drum șamd. Problema este să știi să conduci la astfel de viteze, că să le atingi e mult mai simplu.

        (Citează)

    • Absolut de acord. Limitarea vitezei la 130 km/ora pe autostrada are si ea o ratiune. Daca ai masina puternica nu inseamna ca trebuie sa calci legea numai fiindca poti. Si pe autostrazile din america sunt destui nebuni, dar tehnica pe care o are politia acolo e mult mai avansata decat in Romania. Sa nu uitam ca sunt si mai multe culoare acolo, in special in jurul marilor orase. Si aici ca si acolo, legea spune clar ca nu ai ce cauta pe banda 2 decat in depasire. Pe de alta parte, depasirea este actiunea cea mai periculoasa care o poti face pe autostrada. Daca mergi pe banda 1 cu 130 km /ora, imposibil sa nu dai peste camioane sau rable care merg cu 80 km/ora. Daca vezi in oglinda ca pe banda 2 vine unul cu o viteza mult mai mare decat a ta nu ai ce face decat sa incetinesti pe banda ta pana cand poti depasi. Este o incetinire de 50 km/ora, destul de drastica!. Nu e de mirare ca multi soferi ajung sa protesteze tacit si sa ramana pe banda 2…

        (Citează)

  2. Asta cu schimbatul benzii o văd de fiecare dată când conduc pe “mărețele” și “lungile” autostrăzi ale patriei. Tu vii din spate cu 130-140-150 și îți iese un inteligent în față cu 105 km/h să depășească pe unul care merge cu 100 km/h.  
    Este nemaipomenit să frânezi și să faci coloană în spate.

    Pe lângă ăștia mai sunt aia adormiți pe banda 2 care merg cu 110-120 km/h. Să treci de ei trebuie să te bagi prin dreapta.
    Am mers pe A1 în spatele unuia din acesta vreo 10 km, claxon + flash-uri + mers lipit de el, am stat așa până s-a dat la o parte. A făcut asta în condițiile în care pe prima bandă nu erau mașini mai deloc.

    Mi-ar plăcea să văd mai multă poliție în acțiune pe autostrăzi, care să și facă ceva, amenzi, permise suspendate, în timp se educă șoferii.
    Din păcate rămân cu dorința de fiecare dată când mă gândesc pentru că-mi amintesc că trăim în țara unde majoritatea votează psd.

      (Citează)

    • Sunt de acord sa fie politie mai multa, in special pentru destepti ca tine care considera ca mersul cu 140-150, flash-uri, claxon, mers lipit de el sunt permise de lege.

        (Citează)

    • Un instructor de la Napoca Rally îmi spunea să nu depășesc niciodată prin dreapta pe autostradă. Poți să-l sperii pe ăla.

        (Citează)

  3. Dacă mâine ar apărea autostrăzi în toată România, ca prin minune, numărul deceselor în accidente rutiere s-ar dubla

    Ceea ce ar fi foarte bine.Daca dobitocii ar muri cu o rata accelerata ar fi mai repede liniste si civilizatie.
    Votez dublarea numarului de accidente rutiere.

      (Citează)

    • Citește niște relatări de accidente, o să vezi că mor o grămadă de nevinovați în ele. Aia e problema la decesele auto, nu-i ca la droguri sau sporturi extreme.

        (Citează)

    • Atitudine care probabil te va include si pe tine in statistica respectiva…

        (Citează)

    • Stiu asta si e logic. Se numeste “collateral damage”. E un risc pe care sunt dispus sa mi-l asum, “tot raul spre bine”.

        (Citează)

  4. mie pe autostrada cu 130-140 mi se pare mult mai safe decat pe dn-uri cu 120. culmea, pe autostrada merg legal.

      (Citează)

    • Păi chiar este. DN-urile sunt dubioase, în interiorul localităților sunt menținute de primăriile locale, în afară de județe sau CNADNR, sunt pline de gropi, prost marcate șamd. Autostrăzile au un alt regim, totuși.

        (Citează)

  5. Perfect de acord cu tine in majoritatea punctelor, mai putin starea benzi 1, care este (sau era) praf si plina de gropi in special la iesirea din Bucuresti.

      (Citează)

  6. Sunt uimit de prostii care vad ca tot orizontul e plin de stopuri de frana activate si ei depasesc in continuare. Asta e crima.

    Autostrazile si sensurile giratorii sunt niste zone din care romanii nu inteleg nimic.

      (Citează)

    • Ionutb:

      Autostrazile si sensurile giratorii sunt niste zone din care romanii nu inteleg nimic.

      Nu cred că puteai să o spui mai bine de atât.

        (Citează)

  7. Ce autostrăzi, noi ne pregătim de revelion: http://imgur.com/mivmOqD

      (Citează)

  8. nwradu:
    Un instructor de la Napoca Rally îmi spunea să nu depășesc niciodată prin dreapta pe autostradă. Poți să-l sperii pe ăla.

    Motiv pentru care e și ilegal.

      (Citează)

  9. D4n:
    nu in ro

    Da în ro.

    Articolul 45, aliniatul 5: „Depasirea se efectueaza numai pe partea stânga a vehiculului depasit.”

      (Citează)

    • Rezumat Legislatia rutiera pentru cei care au luat carnetul pe vremea cand tramvaiul avea prioritate la virajul spre stanga: scribd.com/document/334926522/Legislatie-Rutiera-2016-Anton-Pavel

        (Citează)

  10. Dacă aia ar fi depășire, ar fi ilegal. Dar nu e depășire.

      (Citează)

    • Meștere, citește ce a scris Radu:

      Un instructor de la Napoca Rally îmi spunea să nu depășesc niciodată prin dreapta pe autostradă. Poți să-l sperii pe ăla.

      El se referea EXPLICIT la depășire. Tu zici că depășirea nu e depășire. Makes perfect sense.

      În al doilea rând, dacă tu mergi pe B2 cu 200 la oră și dai peste un mormoloc din ăsta care merge cu doar 180 și treci pe B1 ca să treci pe lângă el, atunci aia e depășire, nu „devansare”. Ai schimbat banda de mers.

      Asta e partea minunată a excepției ăleia stupide de la aliniatul 4 (același articol 45): șoferul român a rămas cu ideea întipărită că depășirea pe dreapta e permisă.

        (Citează)

    • Se referea la situația de pe autostradă, că acolo eram. M-am exprimat eu la repezeală.
      Omul nu zicea că ar fi ilegal să-l devansezi prin dreapta, ci doar că nu ești în siguranță făcând asta.

        (Citează)

  11. Cum se realizeaza tehnic depasirea si nu devansarea pe autostrada prin dreapta?

      (Citează)

    • Cum ți-am povestit: ești pe B2 și treci pe B1 ca să treci pe lângă cineva care se află pe B2.

        (Citează)

    • În al doilea rând, dacă tu mergi pe B2 cu 200 la oră și dai peste un mormoloc din ăsta care merge cu doar 180 și treci pe B1 ca să treci pe lângă el, atunci aia e depășire

      Voc, ignori niste aspecte.
      De ce sa mergi pe B2 daca ai 200? Daca te muti pe B1 ca sa treci pe langa el , inseamna ca era loc de la inceput pe B1, dar tu nu mergi pe acolo pentru ca esti un dobitoc ce crede ca daca ai 200km/h trebuie sa mergi pe banda 2, in timp ce daca ai doar 180, trebuie sa mergi pe B1. Doar ca la fel de dobitoc e si ala care merge cu 180. Si da, aia e depasire, dar esti un cocalar ca procedezi asa “in ze first place”.

      Se intampla relativ des sa devansez pe autostrada si nu e depasire si daca respecti principiile ocuparii benzilor ai sa faci asta foarte-foarte des in Romania.

      Mai exact, eu ocup intotdeauna banda B1 atunci cand este libera. Imediat dupa ce depasesc revin pe banda B1, chiar daca peste 10 secunde trebuie sa revin pe B2 pentru a depasi alta masina.

      Prin urmare, la fiecare 10 minute de rulat pe B1 cu o viteza oarecare ( ca o fi 130, ca o fi 180 – ce mai conteaza) am sa ma intalnesc cu unul care ruleaza pe B2 cu o viteza mai mica, desi B1 e libera. Cand ajung aproape de el incetinesc sa-mi dau seama daca m-a vazut si daca are de gand sa treaba pe B1 ( ca s-au mai intamplat si d-astea, de m-am vazut nevoit sa franez ca sa nu intre dobitocul peste mine) , iar daca nu pare sa reactioneze ma duc mai departe.

      Treaba asta, de exemplu, in Germania nu e permisa de lege, dar e un mit urban ca nu se intampla si e chiar acceptata in zonele de trafic aglomerat, cand pe autostrada se merge cu toate benzile ocupate. Fireste ca e mai ok si logic , ca daca “banda ta” se misca mai repede sau mai incet, sa ramai pe ea si sa “go with the flow” decat sa crosetezi si te asigur ca nu te va opri niciodata un politist ca ai devansat traficul de pe banda superioara. Daca vreti exemple, va invit sa conduceti pe A3 intre Oberhausen si Duisburg ( din orice sens) in fiecare vineri intre 16:00 si 19:00

        (Citează)

    • Si da, aia e depasire, dar esti un cocalar ca procedezi asa “in ze first place”.

      Yeap, e depășire pe dreapta, deci e o manevră ilegală conform legii. Că un cocalar stă ilegal pe B2 e fix problema lui. Asta e altă meteahnă a șoferului român (se întâlnește și prin alte părti, dar mai rar): are impresia că dacă altcineva încalcă legea atunci el e îndreptățit să ia măsuri. Dacă nu ești agent de circulație atunci ar trebui să fii preocupat ca tu să respecți legea, nu dacă o respectă alții.

      Treaba asta, de exemplu, in Germania nu e permisa de lege, dar e un mit urban ca nu se intampla si e chiar acceptata in zonele de trafic aglomerat, cand pe autostrada se merge cu toate benzile ocupate. Fireste ca e mai ok si logic , ca daca “banda ta” se misca mai repede sau mai incet, sa ramai pe ea si sa “go with the flow” decat sa crosetezi si te asigur ca nu te va opri niciodata un politist ca ai devansat traficul de pe banda superioara.

      Întâmplător locuiesc în una din țările în care depășirea pe dreapta este interzisă și conceptul de „devansare” nu există, așă că am o explicație pentru faptul că un polițist nu te oprește în situația aia: există excepții la regulă.

      În Olanda este permis să depășești o coloană pe dreapta (cazul tău), este permis să depăsești pe dreapta un tramvai, este permis să depășești pe dreapta pe cineva care semnalizează stânga și s-a încadrat corespunzător, este permis să depășești pe dreapta la intrarea într-un sens giratoriu și este permis să depășești pe dreapta când în stânga benzii tale ai block marking (un tip special de deliniere a benzilor folosit, de exemplu pentru benzile de accelerare/decelerare) un tip special de deliniere a benzilor folosit, de exemplu pentru benzile de accelerare/decelerare).

        (Citează)

  12. ionut:
    Sunt de acord sa fie politie mai multa, in special pentru destepti ca tine care considera ca mersul cu 140-150, flash-uri, claxon, mers lipit de el sunt permise de lege.

    Total de acord!

    Fata de orice tip de soferi, pe inteligentii care dau flash-uri si merg lipiti de tine am cea mai mare boala.

    In cazul extrem cand e un nesimtit de merge mult sub 130 si are banda 1 libera atunci de acord.

    In rest daca eu depasesc 3 tiruri cu 140 – 150 si nu vreau sa cresc mai mult viteza, ce mare “pilot” esti tu de mergi lipit de mine. Asteapta sa imi termin depasirea ca nu iei foc si nici nu esti pe soseaua ta. Daca depasesc cu 100 si stau 10 minute acolo da frate, da-mi lumini. Dar cand eu trec si asa peste viteza legala, trebuie sa ajung si eu la 180 ca sa nu ii deranje pe “piloti”, atunci mi se ridica parul de pe cap.

    Am si eu o masina cu care ajung lejer la viteze mari, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fiu zmeu. Niciodata in 10 ani de condus nu am dat lumini cuiva pe autostrada.

      (Citează)

    • Și mai fain este când piloții ăștia trec în fața ta, după ce te-au flash-uit disperați, și pun frână, la intimidare. Așa, că oricum se grăbeau…

        (Citează)

  13. Preventie, respect si pentru cei care depasesc 3 tiruri.
    Pe dreapta chiar daca ai posibilitatea sa faci o depasire, renunta la idee, soferii din reflex nu se asigura/uita in oglinda retrovizoare din dreapta.
    Sofer = respecti limitele legale.
    Pilot(aj) = duci masina la limitele legilor fizicii, din acest motiv nu se face pe drumurile publice.
    Probabil cand vor fi masinile “autonome” mai inteligente ca unii oameni, se vor autolimita la viteza legala pentru acel sector de drum. Asa ca cei cu xxx cai putere se vor bucura de ei doar pe circuite inchise traficului public.
    Unii fac cursuri pe banii grei pentru pilotaj, dar ai nostri se cred piloti doar ca au niste cai putere pe care ii stapanesc doar in linie dreapta drum uscat cu aderenta buna si fara nici un obstacol la orizont… in alte situatii de cele mai multe ori ajung vedete la stirile de la ora 17.
    Oricat te-ai grabi, te rog nu-ti pune sanatatea/viata in pericol si nici pe a celorlalti participanti la trafic. E sigur ca risti foarte mult daca mergi cu 180km/h si de fapt ajungi la destinatie cu o medie de 80km/h pentru ca ai fost apoi nevoit sa mergi in coloana zeci de km. Pe infrastructura noastra rutiera nu viteza maxima atinsa e importanta ci media obtinuta.

      (Citează)

  14. tocmai ma uitam la niste seriale, cand au zdranganit globurile in brad, dupa care a inceput sa strangane totul prin casa. mi-a cazut si ceva de pe dulap. tare alerta lui Guran, nu a venit inca, dar sunt convins ca e tare…

      (Citează)

  15. Iti recomand o excursie in India.
    O sa vezi 2 extreme: aglomeratie maxima si autostrazi la care Germania poate visa. Prima situatie e mai des intalnita si inseamna claxoane, ceva ce pare harababura, prioritate proportionala cu masa si treceri de pietoni irelevante. De fapt acolo ei conduc precum liliecii, bazandu-se pe sunet. A doua situatie sunt autostrazile cu enspe benzi sau zona de sensuri giratorii din noul Delhi.

      (Citează)

  16. ioan adrian:
    Daca vezi in oglinda ca pe banda 2 vine unul cu o viteza mult mai mare decat a ta nu ai ce face decat sa incetinesti pe banda ta pana cand poti depasi. Este o incetinire de 50 km/ora, destul de drastica!. Nu e de mirare ca multi soferi ajung sa protesteze tacit si sa ramana pe banda 2…

    Nu mai bine te duci tu cu protestul in alta parte?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus