un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Uber activează acum și în Timișoara, după Brașov, Cluj și București

23 Nov 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

29 comentarii

La câteva zile după intrarea în Brașov, Uber a anunțat și lansarea în Timișoara. În București și Cluj erau de ceva vreme. O frază din comunicat merită menționată:

În mai puțin de doi ani, Uber a ajuns la peste 140.000 de utilizatori în România. Suntem a doua țară ca importanță strategică pentru Uber în Europa Centrală și de Est, după Polonia.

Uitați și o hartă interesantă: locul unde a fost deschisă aplicația Uber în Timișoara, de la 1 ianuarie 2016 și până acum. Poate turiști, poate bucureșteni ajunși acolo, că timișorenii nu văd de ce ar avea-o instalată, dar mi se pare mișto că Uber colectează astfel de date și-și dă seama unde ar putea fi o cerere.

uber_timisoara

Înainte sa-i dați înainte cu legile, lucrurile s-au mai schimbat de la lansarea de acum aproape doi ani din București. Majoritatea șoferilor cu care am mers în ultima perioadă aveau licență de transportator și formă juridică, PFA sau firmă, putând emite facturi fiscale. Nu știu în ce măsură respectă și restul cerințelor (RCA special, verificare suplimentară a mașinii), dar treptat lucrurile s-au schimbat spre legalitate.

În ce privește faptul că Uber e înregistrată în altă țară și nu plătește taxe aici pe ce încasează, asta nu-i o ilegalitate, ci doar o lipsă de etică. Google și Facebook fac la fel cu banii încasați din reclame, iar acolo vorbim probabil de rulaje de zeci de milioane de euro pe an, iar scandalul cu Apple probabil îl știți.

Sigur, situația șoferilor din Cluj, Brașov și Timișoara poate fi alta, că sunt la început de drum. În Cluj, de exemplu, încă se judecă la tribunal. Personal n-am înțeles niciodată de ce unii oameni zic “afară cu Uber din țară”, preferând să rămână în sistemul mizerabil al taxiurilor, în loc să spună “intrați în legalitate deplină, că serviciul e bun”. Eu sunt din a doua categorie, sper să ajungă total legal, iar faptul că România e considerată a doua piață din zona după Polonia ar trebui să îi grăbească și pe ei cu adaptarea la legislația de aici, chit că asta înseamnă profit mai mic.

Dacă vă faceți cont la Uber, faceți-l prin acest link. Voi primiți o cursă de 20 de lei, eu primesc o cursă de 20 de lei, suntem cu toții fericiți ca niște panda care au tras pe nas praf de bambus.

    29 comentarii

  1. Cei din Cluj zic fix a doua chestie, ca n-ar avea probleme cu serviciul Uber dar s-ar legaliza si n-ar fi concurenta neloiala. Iar legat de perceptie asupra taxi-urilor, nu e chiar asa cum e in Bucuresti.

      (Citează)

  2. “preferând să rămână în sistemul mizerabil al taxiurilor, în loc să spună “intrați în legalitate deplină, că serviciul e bun”.”

    Uber NU vor sa intre in legalitate. Aia e fucking problema. Ai decizie de la Tribunal sa suspenzi activitatea pentru ca incalci legislatia si ei se “lanseaza” la Brasov.

    Scuza-ma, dar daca magazinul meu e inchis pentru ca vand ilegal, ti se pare OK sa deschid rapid un alt magazin in alt oras, evident incalcand aceleasi legi?

    Exact, nu e. Dar asta face Uber si implicit ii reduce la stadiul de afaceristi mizerabili si smenari.

      (Citează)

    • Uber e ilegal peste tot in Romania si mi se pare dubios ca toate bloagele astea care sustin ideea, desigur nu pe gratis, apropo admin, cat ie banu’ la baeti?, nu sunt cercetate de Parchet, iar apropitarii trasi la raspundere!
      Foarte ciudat, Codruto, fa, auzi ce vorbim noi pe-aici?
      Oameni de dreapta, csf, isi vand constiinta pt. 300E!!

        (Citează)

    • Iar tu esti atat de stanga incat ai vrea implementarea delictului de opinie.

        (Citează)

  3. In Timisoara taxiurile sunt mult mai decente si ok decat in Bucuresti. In Bucuresti mi s-a intamplat frecvent sa nu aiba rest, sa vorbeasca toata cursa la telefon, inclusiv cu injuraturi.
    In Timisoara nu mi s-a intamplat niciodata sa nu primesc rest (inclusiv 1 leu), foarte rar se vorbeste la telefon cand e client in masina si masinile sunt mai ingrijite si mai curate.
    Sunt curios cum o sa se miste Uber in Timisoara. Sigur o sa ii incerc la un moment dat.

      (Citează)

    • Victor, Victor, dar cand ploua cum e? Gasesti vreodata taxi? Nu sunt ca in Bucuresti, dar si in Timisoara taximetristii sunt niste infecti.

        (Citează)

    • Apropo de Timișoara. Aveam o mașină veche de serviciu. Într-o zi nu mai pornea, murise bateria. Sunat frumos la Tudo sau Radio Taxi (nu mai țin minte exact) și în 5 minute un taximetrist îmi dădea deja curent.

      Condițiile din Timișoara, altfel, sunt date și de preț. Una e să mergi cu 1.39, alta e să mergi în oraș cu 2.29 iar când ieși din oraș la 2.79 lei.

        (Citează)

  4. In Timisoara taxiurile sunt mult mai decente si ok decat in Bucuresti. In Bucuresti mi s-a intamplat frecvent sa nu aiba rest, sa vorbeasca toata cursa la telefon, inclusiv cu injuraturi.
    In Timisoara nu mi s-a intamplat niciodata sa nu primesc rest (inclusiv 1 leu), foarte rar se vorbeste la telefon cand e client in masina si masinile sunt mai ingrijite si mai curate.
    Sunt curios cum o sa se miste Uber in Timisoara. Sigur o sa ii incerc la un moment dat.

      (Citează)

  5. eu prefer solutia mai eleganta, cu valet…

      (Citează)

  6. In Ardeal in general taxiurile sunt mult mai ok decat la Bucuresti. Poate si in alte orase. Nu stiu, e ceva urat mirositor cu sistemul de taxi din Capitala. Ca si atunci cand a murit vreo vietate in pereti, nu stii ce sau unde, dar efectul se simte.

      (Citează)

    • Cred ca depinde de oras, cineva zice mai jos ca in Tg. Mures nu e mai bine. De ex si in Iasi e mult mai ok ca in Bucuresti, in schimb in Bacau e o minune daca iti pune aparatul cand il iei din statie si nu prin comanda.

        (Citează)

  7. am mers sambata cu Uber. Tot drumu a vorbit baiatu ala la telefon.

    am mers marti dimineata spre aeroport cu taxiul. M-a omorat taximetristul cu plangerile lui despre bani. Le inteleg si erau destul de indreptatite, dar nu trebuia sa mi le zica mie.

      (Citează)

    • Diferenta in situatia asta este ca la Uber poti da review soferului, iar daca vrea sa aiba clienti pe viitor va avea grija sa nu mai vorbeasca.
      In schimb celui cu taxiul nu ii poti face nimic si nici nu isi va schimba comportamentul din acest motiv.

        (Citează)

  8. mac gregor:
    In Ardeal in general taxiurile sunt mult mai ok decat la Bucuresti. Poate si in alte orase. Nu stiu, e ceva urat mirositor cu sistemul de taxi din Capitala. Ca si atunci cand a murit vreo vietate in pereti, nu stii ce sau unde, dar efectul se simte.

    Nu si in Targu Mures.

      (Citează)

  9. animaloo:
    am mers marti dimineata spre aeroport cu taxiul. M-a omorat taximetristul cu plangerile lui despre bani. Le inteleg si erau destul de indreptatite, dar nu trebuia sa mi le zica mie.

    1. Te asezi in spate , nu cum mai obisnuieste pe aici.
    2. Daca tot te agaseaza cu tehnica asta , scoti telefonul si te faci ca ai treaba , nu raspunzi la nimic, cu nesimtire.
    3.Daca tot o tine p-a lui sau nu ai rabdare ii spui clar:Am bani ficsi. Daca continui sa ma agasezi nu-ti las niciun leu in plus.

      (Citează)

    • 4. daca tot continua cu agasarea, duci mana stanga pe nesimtite in spatele capului sau, dupa care, cu o miscare busca, dar controlata, il izbesti cu putere cu capul de volan. pentru a avea efect, miscarea se repeta de cel putin inca 2-3 ori, in succesiune rapida.

        (Citează)

  10. Mai devreme in Timisoara era 1 (unu) masina de la UberX. Acum nu mai e niciuna :). Le mai trebuie masini :)

      (Citează)

  11. Radule, Mid Europa Partners a cumparat toate supermarketurile Profi pentru 533 de milioane de euro!

      (Citează)

  12. am avut vreo luna in care am folosit doar Uber dimineata, pentru ca m-am saturat sa ma cert cu imbecilii de taximetristi care nu au centuri functionale in spate.

    am zis ca-i dau dracului de magari de taximetristi, chit ca platesc surcharge-ul la Uber de pana la 2X pentru ca dimineata e surcharge etc

    saptamana trecuta nu am mai gasit masini Uber la mine in zona, au disparut toate.
    fuck Uber.

      (Citează)

  13. Radu care ne prezinta frecvent cat de corupti sunt parlamentarii si ce ne chinuie Firea cu gropile si traficul infernal din Bucuresti ai spune ca e izvor de moralitate. Iata ca destul de frecvent promoveaza servicii ce fac evaziune fiscala si ii elimina de pe piata pe cei care contribuie la bugetul local. In Bucuresti costa 1500 lei pe luna autorizatia de transport persoane. “140 000 de utilizatori in Romania”!!! Cool. Cica nu avem autostrazi.

      (Citează)

    • Tu inainte sa postezi ai citit tot? Tot inseamna pana la capat. Zis asta pentru ca ti-au scapat niste detalii importante:
      1. toti soferii uber sunt obligati de cam un an sa aib atestat profesional de transport
      2. toti soferii uber trebuie sa aiba PFA

      Mie Uber imi emite factura pentru fiecare cursa. Factura ce-i emisa din Romania nu din Olanda. Explica-mi unde-i treaba cu evaziunea sa intelegem si noi.

        (Citează)

    • Glumesti sau ne iei de prosti? Doar alea sunt taxele care trebuiesc platite? Daca nu stiai puteai verifica, am si scris pretul autorizatiei, insa eu cred ca esti doar ticalos. Probabil lucrezi la ei.

      Iulian:
      Tu inainte sa postezi ai citit tot? Tot inseamna pana la capat. Zis asta pentru ca ti-au scapat niste detalii importante:
      1. toti soferii uber sunt obligati de cam un an sa aib atestat profesional de transport
      2. toti soferii uber trebuie sa aiba PFA

      Mie Uber imi emite factura pentru fiecare cursa. Factura ce-i emisa din Romania nu din Olanda. Explica-mi unde-i treaba cu evaziunea sa intelegem si noi.

        (Citează)

  14. Am decis ca sa nu folsoesc uber si din cauza asta am avut uneori de pierdut, pentru ca in unele momente am gasit foarte greu un taxi, insa cred ca e imoral, nu vreau sa fiu partas la evaziunea fiscala pe care o fac ei. Sa plateasca tot ce e de platit la stat si pe urma mai vorbim.

      (Citează)

    • De unde iti faci cumparaturile ?Auchan/Cora/Mega Image ? ce datorii eu ele la stat?ce evaziune fac acestea? Sau aici nu te intereaza ?

        (Citează)

    • Ba ma intereseaza si le evit pe cat posibil, insa aici era vorba de uber.

      alin:
      De unde iti faci cumparaturile ?Auchan/Cora/Mega Image ? ce datorii eu ele la stat?ce evaziune fac acestea? Sau aici nu te intereaza ?

        (Citează)

  15. Am decis ca sa nu folsoesc uber si din cauza asta am avut uneori de pierdut, pentru ca in unele momente am gasit foarte greu un taxi, insa cred ca e imoral, nu vreau sa fiu partas la evaziunea fiscala pe care o fac ei. Sa plateasca tot ce e de platit la stat si pe urma mai vorbim.

      (Citează)

    • erm, nu vrei sa fii partas la evaziune fiscala si totusi mergi cu un taxi care nu plateste taxe nici un cacat. e bine.

        (Citează)

    • Ajuta-ma sa evit si taxi-urie ilegale. Poti veni cu niste nume de firme si detalii? Eu unul am vazut filtre de politie care opreau taxiurile si le verificau. Am vazut si la televizor reportaje ca se mai fac razii si intradevar mereu se descopera probleme, insa nu am auzit ca politia sa organizeze o actiune impotriva soferilor uber care 100% nu au autorizatie (nu-mi scoateti ochii cu atestatul, e altceva) si asigurare de transport persoane. Anul trecut cand s-a vrut stoparea jocurilor de noroc pe site-uri nelicentiate in romania s-a mers pe firul banilor pana s-a ajuns la fiecare utilizator. Vreau sa vad si acum ca se face la fel pentru soferii uber. Au incasat, sa prezinte si acte pentru legalitatea serviciilor prestate.

      add:
      erm, nu vrei sa fii partas la evaziune fiscala si totusi mergi cu un taxi care nu plateste taxe nici un cacat. e bine.

        (Citează)

  16. Uber infractioneaza si prin x, y si z acum

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus