un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review televizor LG OLED55B6J, unul dintre modelele de top ale acestui an

2 Nov 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

32 comentarii

feat_lg_oled55b6j

Numele spune multe: este un televizor cu ecran OLED, ceea ce înseamnă culori vii și un negru foarte intens. Litera B îl identifică drept modelul standard din seria televizoarelor OLED ale anului 2016, singurul avantaj pe care-l au modele LG superioare fiind un aspect ceva mai bine stilizat și suport 3D.

Cu alte cuvinte, acest LG OLED55B6J este un best-buy în gama sa high-end. Îl găsiți la eMAG la un preț de 8.999 lei la scrierea articolului, dar verificați cât mai costă acum.

lg_oled55b6j_lateralSpecificații LG OLED55B6J:

  • diagonală de 55 inchi/139 cm, panel OLED cu rezoluție Ultra HD 4K
  • tehnologii Infinite Contrast, HDR10, Pixel Dimming, gamut de culoare 99% din DCI-P3, luminozitate maximă 600 nits
  • difuzoare Harman Kardon de 40 W
  • WiFi integrat, LAN, tuner DVB-T2/C/S2
  • 4x HDMI 2.0a, 1x USB 3.0, 2x USB 2.0, ieșire audio optică, slot CI+
  • funcții smart, webOS 3.0
  • telecomandă Magic Remote inclusă
  • consum 145 W
  • compatibil VESA 300 x 200 mm,

 

AMBALARE, INSTALARE ȘI ACCESORII INCLUSE

Două persoane sunt necesare pentru a instala televizorul. Are 18,6 kg, plus că este suficient de mare încât să fie nevoie de două persoane pentru a-l ridica și învârti, că nu merită riscul să faceți asta singur.

lg_oled55b6j_02
lg_oled55b6j_03lg_oled55b6j_04

Instalarea este foarte simplă: standul se pune pe televizor și se fixează acolo cu cele 4 șuruburi găsite în cutie. Aveți nevoie de o șurubelniță în cruce. Cablul de alimentare este destul de mic, 1,5 metri, dar măcar este ceva mai gros și cu împământare, că am văzut și cabluri mult mai proaste incluse cu alte televizoare.

Nu sunt multe de zis despre televizor. Carcasa de pe spate este de un gri deschis și este foarte subțire, ca și alte televizoare OLED. Partea inferioară este mai groasă, că acolo sunt componentele electronice și porturile, dar chiar și așa grosimea maximă crește de la câțiva milimetri la 4,8 cm, fără stand. Pe centru, dedesubt, se află un joystick pentru control fără telecomandă.
lg_oled55b6j_07

În pachet am găsit telecomanda Magic Remote și bateriile ei. Este acea telecomandă ce sesizează mișcările tale și mută pe ecran cursorul, exact ca la un mouse, fiind foarte ușor de utilizat.

lg_oled55b6j_09lg_oled55b6j_10

Un ghid colorat și frumos animat de pe ecran te ghidează prin pașii inițializării televizorului, totul fiind disponibil și în limba română. Am reușit să fac televizorul să comunice cu receiverul meu de la RCS, așa că puteam controla schimbarea canalelor, lista de canale și alte funcții dintr-o singură telecomandă.

IMAGINEA

OLED55B6J oferă o imagine senzațională, culorii vii, luminozitate mare și un contrast foarte adânc, dar nu vă așteptați să vedeți acestea pe o transmisiune TV obișnuită. Nu, chiar și pe canalele HD imaginile arată bine, dar nu cât să zici că a fost justificat prețul actual de aproape 9000 de lei.

Puneți însă imagini dintr-o sursă de înaltă calitate și veți vedea imediat deosebirile. Eu am câteva clipuri de prezentare făcute special pentru televizoare (găsiți via Google sau chiar pe site-ul producătorilor) și acelea au fost o plăcere de urmărit, ne-am uitat amândoi la ele și am admirat fiecare detaliu, fiecare imagine perfect surprinsă și redată pe acest televizor.

Prin urmare, un Blu-Ray 4K va pune cu adevărat în evidență acest televizor. Tehnologia OLED vine cu alte avantaje: televizorul nu mai are LED-uri laterale ce aruncă lumină în interiorul ecranului, ci fiecare pixel al acestuia luminează de la sine, individual. Asta înseamnă și că fiecare pixel poate fi stins individual, de unde și numele “Infinite Contrast”. În plus, dacă televizorul chiar poate asigura măcar temporar luminozitate de 600 de nits, înseamnă că poate afișa și imagini foarte luminoase.

lg_hdr_tehnologie

Vă veți bucura de imagini excelente și pe streaming video de calitate (de exemplu Netflix) sau dacă priviți fotografii de înaltă rezoluție, de exemplu unele de pe un stick USB sau hard-disk. Eu am pus câteva din vacanță pe ecran, ca test să văd cum le citește și manevrează, și am sfârșit prin a le privi din nou pe toate, că nu le mai văzusem niciodată pe un ecran atât de mare și de bun.

High Dynamic Range

Tehnologia HDR scoate în evidentă detaliile din imaginile întunecate sau foarte luminoase și probabil vă este mai cunoscută de la fotografiere. Există și filme în format HDR, ba am văzut și demonstrații de transmisiuni TV cu imagini HDR.

Modelul OLED55B6J suportă ambele tehnologii HDR din prezent, Dolby Vision, cea mai complexă, și HDR10, un fel de HDR ceva mai “subțire”. Dacă vă amintiți review-ul modelului 55UH750 de acum câteva luni, acela suporta doar HDR10, că era dintr-o gamă inferioară acestuia.

Prin urmare, la tehnologii HDR sunteți bine acoperiți de hardware-ul televizorului.

Ultra HD Premium

După cum vă spuneam, televizorul are un panel 4K sau, mai precis, 3840 x 2160 pixeli. Beneficiază și de certificarea Ultra HD Premium, care este obținută de panelurile de cea mai bună calitate ce ies de pe poarta fabricii, fabricate după cele mai stricte toleranțe și complementate în televizor de un sistem sonor excelent.

Asta nu ne miră, că doar e un televizor din gama de top LG.

SUNETUL

Acest televizor a avut cel mai bun sistem de sunet din câte am testat până acum. Are un volum maxim foarte ridicat față de alte televizoare, iar sunetul rămâne plăcut urechilor și nu am sesizat distorsiuni deranjate pe întreaga sa gamă dinamică.

Sistemul include difuzoare Harman Kardon de 40 W în total. Specificațiile vorbesc de o configurație 4.0, adică un total de 4 difuzoare normale, stereo.

Opțional, însă, poți scoate sunet printr-o ieșire optică, prin ieșirea de căști și, mi-a plăcut să văd asta, prin bluetooth pentru o conexiune wireless cu difuzoare externe.

Mi-ar fi plăcut să includă și un subwoofer. Dacă nu în carcasă, ca la modelele superioare Signature și E6, măcar unul extern ar fi fost binevenit în cutie. Ar fi primit nota maximă, așa îi dau un 9 din 10.

Televizorul include câteva tehnologii precum Clear Voice III, OLED Surroud, Hi-Fi Audio și alte îmbunătățiri gândite de LG, plus un mod de tuning al sunetului. Acest mod va emite un sunet din difuzoarele televizorului ce va fi captat de microfonul din telecomandă și în funcție de acesta televizorul va regla automat difuzoarele.

SMART TV ȘI ALTE TEHNOLOGII

În primul rând, interfața este în română, folosește tot felul de animații foarte vesele, care sigur îți smulg la un moment dat un zâmbet, iar navigarea prin meniuri este rapidă și intuitivă. Există un grup de setări rapide, pentru mici ajustări, și meniurile normale de configurare, complexe și cu explicații pentru fiecare funcție.

WebOS 3.0 mi s-a părut mereu o versiune mai rapidă acelui 2.0 pe care-l am eu pe propriul televizor, cu câteva funcții noi adăugate. Mi se pare în continuare cel mai simplu sistem de folosit, cu acele “carduri” în partea de jos a ecranului, configurabile în ce ordine vrei tu.

lg_oled55b6j_42

Nu sunt așa multe aplicații disponibile și nici nu cred că vă mai doriți. Avantajele Smart TV-urilor stau în integrarea directă a unor programe tradițional de PC, precum Netflix sau HBO Go. Și pe OLED55B6J, aplicațiile principale sunt: Netflix, HBO GO, Accuweather, Cinemagia, YouTube, Euronews, Deezer, Google Maps, Filmbox, Plex și Port.ro. Pe lângă acestea, mai sunt o multitudine de aplicații pentru mici servicii sau jocuri ce pot fi instalate, dar n-am găsit nimic interesant pe acolo.

Toate cele de mai sus au funcționat fără probleme. Cu Netflix și HBO GO ne-am obișnuit să auzim asta, dar YouTube face figuri pe unele televizoare, necesitând un procesor rapid pentru a gestiona rapid totul. Din fericire, OLED55B6J are tot ce-i trebuie sub capotă, așa că experiența cu YouTube a fost bună, cu doar mici lag-uri în momente de folosire a tastaturii virtuale șamd.

Cred, chiar, că le-aș fi putut evita conectând o tastatură la televizor. M-am uitat fără alte probleme la diverse clipuri.

Browserul de Internet a funcționat surprinzător de bine. Paginile se încarcă la o viteză decentă și, spre surprinderea mea, rulau inclusiv clipurile YouTube integrate în pagini.

lg_oled55b6j_28lg_oled55b6j_29

Screen Sharing-ul de pe telefon a funcționat fără probleme, fiind foarte ușor de pus în practică.

Unul dintre programele preinstalate este un browser de fișiere care detectează imediat unitățile de stocare atașate și este ușor să navighezi prin foldere pentru a vedea clipuri video, imagini sau muzică. Televizorul suportă formatele HEVC și VP9, iar toate clipurile mele au rulat fără probleme.

Tot aici vei putea găsi și capturile de ecran. Această funcție este foarte ciudată deoarece întâi face un fel de fereastră de zoom digital, ca o lupă pe ecran, și doar în acest mod poți captura imagini. N-am găsit nici o metodă de a face un screenshot fără acea lupă.

Telecomanda Magic Remote te ajută mult de tot, e suficient să o agiți prin aer și cursorul se mută pe ecran așa cum ai folosi mouse-ul de la PC. Interacționezi mult mai rapid cu orice program folosind-o, are o dimensiune rezonabilă, butoanele se învață rapid și le simți ușor la deget, unele având formă specială, precum cele de volum sau de program.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Panel foarte bun, culori vii, contrast mare.
  • Sunet de calitate, foarte puternic.
  • Interfață prietenoasă și foarte rapidă.
  • Telecomanda Magic Remote inclusă în pachet.
  • Cablu scurt de alimentare.
  • Ar fi fost bun și un subwoofer integrat pentru așa un preț.

CONCLUZIE

LG OLED55B6J este un model excelent, cu adevărat un televizor de top. N-am găsit nimic cu adevărat de reproșat, funcționează fără cusur în toate aspectele sale și chiar excelează la imagine și sunet. Singurul meu regret este că pe semnal TV nu te vei bucura de calitatea pe care o poate oferi, ci ai nevoie de un Blu-Ray 4K sau streaming de calitate înaltă.

Îl găsiți la eMAG la un preț de 8.999 lei la scrierea articolului, dar verificați cât mai costă acum.

    32 comentarii

  1. Offtopic: Stie cineva cum pot sa conectez niste boxe Jack la un TV care are numai Digital Audio out? Fara un adaptor care sta tot timpul in priza?

    Se poate?

      (Citează)

    • Mă îndoiesc, pentru că e vorba de conversie de la digital la analog.
      Probabil o variantă mai elegantă ar fi să găsești un dispozitiv care face asta cu alimentare USB, și folosești o ieșire USB a TV-ului.
      Good luck!

        (Citează)

    • @Andrei ia vezi daca mufa de jack intra in portul ala optic. La fostul meu LG asa era.
      LA660s era modelul.

        (Citează)

  2. Dragut review, arata fain TV-ul.

    Urasc insa cu patima doua lucruri legate de smart tv-uri:
    – lipsa specificatii ( de la cpu, decodare x264/x265 pana la tipul de retea – gigabit sau nu wifi ac sau nu )
    – suportul limitat la 2-3 ani pentru os.

    Nu vreau sa dau niste bani ( in cazul astuia chiar 8000+ lei ) si sa nu imi mai functioneze unele aplicatii dupa 3-4 ani sau sa mi se conecteze la wifi pe standardul n . Si mai cred ca nu e cineva tembel sa plateasca atatia bani la 3-4 ani.

    Date fiind cele de mai sus mi se pare mai ok un nvidia shield sau un xiaomi mi box.

      (Citează)

    • Sunt parțial de acord cu tine, cu mențiunea că s-a ajuns la o oarecare plafonare deja în domeniu. Smart TV pentru majoritatea înseamnă doar să meargă aplicațiile dedicate de Netflix, HBO GO, Plex, Hulu șamd, iar acestea merg.

      Stabilizarea vine și din faptul că s-a ajuns la televizoare ce pot decoda fluent HEVC și alte formate 4K, pot naviga rapid prin fotografii și pot învârti un YouTube fără să dureze un minut schimbarea clipului. Sau na, vor ajunge la anul, că acum cele de mai sus pot fi spuse pentru televizoare ceva mai scumpe, nu musai la 2000 de lei.

      Odată obținută această performanță, câțiva ani nu vei avea nevoie de mai mult că nu trecem la 8K sau la alt wifi decât 802.11ac atât de rapid.

        (Citează)

    • @Radu

      Eu folosesc urmatorul sistem: netflix pentru unele lucruri si plex ( cu filme si seriale descarcate de undeva :) ) pentru ce nu gasesc pe netflix. Faza e ca folosesc Kodi ca si client de plex. Asa ca un procesor mai puternic si capabilitatile de decodare sunt super folositoare. Stiu ca o sa spuneti sa folosesc clientul de plex dar nu am un nas puternic pentru trasncoding.

        (Citează)

    • Cam acri strugurii nu? Eu nu-s fan LG, ale mele sunt Samsung, dar nu pot sa nu remarc superioritatea masiva a panel-ului oled fata de lcd. Pentru 4K ajunge si 802.11 b/g, asta cu ac e duma aiurea. La tv-urile smart tocmai asta e smecheria: ca se binduiesc cu telefonul, tableta, poti vedea o poza, clip, film imediat nu stai sa manevrezi box-uri, raspberry, alte prastii. Aud tot mai des ca dom’le eu nu vreau smart, mai bine iau xiaomi chang sung box sau Kodi si-mi fac eu smart din tv de 10 ani. Nu vrei tv de 9000 nu lua, dar sa spui ca ac si suport si specificatii si de aia smart-urile is naspa…

        (Citează)

  3. Web OS si functiile SMART sunt aceleasi pentru toata gama LG Smart TV.
    Personal recomand LG Smart TV. Singurul minus ar fi sistemul de operare un pic cam lent.

      (Citează)

  4. Stiu ca nu mai e de actualitate, dar eu tot mai am deviceuri cu SCART si video analog. Vad ca gata cu porturile.

    Poti incerca Netflix 4K? Cum se vede? Eu am pe-un Sony Bravia cu Android TV (dar ceva in gama de 3500 lei) si diferenta de la 1080p se vede dar nu colosal. Dar tot mi-am facut upgrade la Netflix doar pentru ca aveam televizor 4K.

    In rest sunt de acord ca daca la telefoanele cu Android ti se spune si pe cati nano e procesorul, la Smart TV nu ti se spune nimic.

      (Citează)

    • Din păcate, am Netflix pe abonamentul de mijloc, fără 4K. Am avut 4K la început, dar nu trecea la 4K pe televizorul meu propriu, așa că am făcut downgrade.

      Asta cu diferența ține mai mult de distanță și diagonală, plus că Netflix comprimă semnalul. Probabil că o diferență mult mai mare vei vedea pe un Blu Ray 4K.

      Cât despre SCART, primești în pachet cabluri adaptoare pentru intrarea de componente și AV, așa că ai mai avea nevoie de un convertor de la SCART la componente sau AV, ceea ce ar trebui să fie ușor de obținut din comerț.

      Dar ce mai faci cu SCART-ul acum? Consolă Rambo?

        (Citează)

  5. Tinand cont ca este totusi TV, cum merge tunerul? Are delay la schimbarea programului?

    Pentru ca este LG, atunci cand te uiti la un post si pornesti EPG-ul (sa vezi programul viitor pe postul respectiv si pe altele), se intrerupe sunetul pentru cateva momente?

      (Citează)

    • Nu știu, eu am receiver de la Digi. Am putut controla receiverul din telecomanda televizorului (afișa lista de programe, volum, schimbam etc), dar nu am testat tunerul propriu și CI+.

        (Citează)

    • Si nu intri si tu in anul 2016 si sa treci pe CI+?

      Oricum, pentru testerul de tuner (care mi se pare de baza totusi pentru un TV), poti foarte simplu sa bagi cablul in TV si sa prinzi posturile din pachetul de baza, ca nu trebuie sa testezi neaparat si pe HBO.

        (Citează)

    • nashu_mare: Si nu intri si tu in anul 2016 si sa treci pe CI+?

      Nu, că prefer ordinea de pe receiver și viteza de acolo. Dacă l-aș putea controla și pe televizorul meu din telecomandă, cum am făcut la acest B6, ar fi perfect.

        (Citează)

    • De unde stii care e viteza sau ordine de pe fiecare TV? Ai testat?

        (Citează)

    • Ordinea canalelor digitale la stb e aceeasi ca la ci+ (UPC). La Digi e cumva altfel?

        (Citează)

    • BTW, la LG pare a fi aceeasi ordine ca pe conserva de la digi.

        (Citează)

  6. Pe mine ma deranjeaza mult modul in care au ales sa se activeze Magic Remoteul. O agit prin aer, mai apas pe roata… Dar mult mai ok la Samsung, prin simpla atingere a zonei centrale.

      (Citează)

    • Păi și aici, dacă dispare de pe ecran, poți folosi direct butoanele pentru a afișa cursorul sau meniuri, iar dacă ai nevoie să o miști cu precizie, oricum o agiți prin aer.

        (Citează)

    • Poate ca e a mea mai lenesa dar nu e de ajuns miscarea naturala cu care as plimba cursorul pe ecran. Trebuie o sa zvacnesc de cateva ori ca sa apara pana aia.

        (Citează)

    • Iona:
      Poate ca e a mea mai lenesa dar nu e de ajuns miscarea naturala cu care as plimba cursorul pe ecran. Trebuie o sa zvacnesc de cateva ori ca sa apara pana aia.

      Da, așa e gândită. Dacă s-ar declanșa la mișcări fine, ar apărea cursorul de câte ori te-ai mișca tu pe canapea și s-ar mișca și telecomanda. Nu-i bine nici așa.

        (Citează)

    • Da Radu, îmi dau seama. Uite, aș fi preferat ca în afară de activarea prin mișcare să fi mers și printr-o apăsare scurtă a rotitei (care funcționează uneori, dar nu ca regulă, probabil pentru că e precedată si de o mișcare).
      Să nu fiu înțeles greșit însă. Îmi place mult telecomanda. Peste oricare alta de genul ăsta prin faptul că are full keyboard si roată de scroll (cu care e o plăcere să zapezi).

        (Citează)

  7. Multu pentru review.
    Acum costa 11999 ron, redus de la 13999… ceva dubios aici.

      (Citează)

  8. jules:
    @Andrei ia vezi daca mufa de jack intra in portul ala optic. La fostul meu LG asa era.
    LA660s era modelul.

    whaat?

      (Citează)

  9. acum, acest model este vandut de emag la “reducere” cu doar 11999 .

      (Citează)

  10. Când o să treacă pragul de retenție al oledurilor acest tv va fi bun. Până atunci rămâne.la pragul.de acceptabil. Nu o să depășească niciodată procesarea hexacrome si cinema display de la panasonic dx750 dx800 sau dx900. Dar asta e cine are panasonic știe. Așa că acest tv rămâne un oled obișnuit care se va arde treptat ca orice oled.

      (Citează)

  11. Viorel:
    acum, acest model este vandut deemag la “reducere”cu doar 11999 .

    La banii ăștia îmi iau dx800 sau dx900 de la panasonic.

      (Citează)

  12. Buna ziua d-le Radu, vreau sa cumpar un tv high end si am gasit 2 modele:OLED LG B6 si SAMSUNG KS 9500, deocamdata astea doua branduri imi par ok, in panasonic si sony parca nu ma incred inca. Doresc sa aiba in primul rand calitatea imaginii, culori vii, sa deruleze fluent orice content fara sacadari in miscare , fara clouding bleeding, vreau sa rulez ptr vizionare content 4 k si 1080p la 60 fps si bitrate mare. Ce mi-ati recomanda intre astea doua modele sau daca ati vazut alt brand care sa atinga performantele cerute. Va rog sa veniti cu argumente ptr modelul recomandat.Va multumesc anticipat.O zi buna si felicitari ptr informatii.

      (Citează)

    • Samsungul l-am văzut fugitiv, în magazin. Mi se pare că ambele au o calitate excelentă a imaginii, iar alegerea aici se face mai degrabă în funcție de brandul preferat, nu de alte criterii. Eu aș merge pe LG pentru că probabil e mai ieftin și-mi place mai multe webOS-ul lor.

        (Citează)

  13. Buna seara, sunt posesorul unui tv LG OLED 55B6J si as dori sa stiu daca acest model are DLNA.
    Daca nu exista aceasta optiune as dori sa stiu cum pot conecta un dispozitiv care transmite programele Tv utilizind wi-fi (vezi HD HOMERUN).
    Va multumesc.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus