un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Pasagerii cu telefon Note7 nu mai sunt primiți la bordul avioanelor (momentan în America de Nord)

18 Oct 2016  ·

TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

samsung_note7_16

Problemele telefoanelor Note7 îi vor mai urmări pe cei din Samsung multă vreme. De exemplu, recent agenția americană ce reglementează zborurile a interzis prezența telefoanelor Note7 la bordul avioanelor, închise sau nu, în buzunarul tău, în bagaj de cală sau de cabină. Ai Note7 la tine? Nu poți intra în avion!

Încălcarea acestei reguli atrage amenzi mari și chiar pedepse penale. Nu-i ceva cu care să te joci. Canada a luat aceeași decizie ca și SUA și mai mult ca sigur că și europenii vor scoate în curând o regulă similară.

Decizia probabil a fost luată după ce un telefon a început să fumege atunci când un pasager l-a închis, înainte de decolare, fără a fi pus la încărcat. Avionul a fost evacuat, cursa întârziată.

Un alt aspect care probabil a cântărit în decizie este faptul că oamenii nu prea vor să returneze telefoanele Note7 deja cumpărate. Da, ar primi banii înapoi, dar probabil că mulți își spun că riscul unui incident este foarte redus, de unu la câteva sute de mii, în timp ce telefonul este foarte bun, cel mai bun scos de Samsung până acum. Așa că nu-l predau înapoi.

Personal nu înțeleg de ce ai vrea să stai mereu cu teama că poate lua foc și nu înțeleg nici cum ar putea să nu-ți pese de asta. Nu ți-ar fi teamă să-l lași nesupravegheat la încărcare? Dar fiecare acceptă un alt nivel de risc, problema fiind, însă, că-i expui și pe alții la acest risc, precum s-a observat în situații în care au ars mașini sau camere de hotel.

Samsung a anunțat că-i va anunța pe toți posesorii de telefoane Note7 din SUA printr-un mesaj text de noua interdicție privind telefoanele la bordul avioanelor. Ar trebui să meargă mai departe și să le dezactiveze pe toate de la distanță, că poate face asta, silindu-i astfel pe toți să le returneze. Sau măcar să le limiteze bateria la un 60% și cu o încărcare la maxim 5V/1A, ceea ce îi va face oricum pe oameni să le returneze. Mai bine așa decât să auzi constant în următoarele luni ce și unde a mai luat foc.

Veștile rămân în continuare proaste pentru Samsung. O știre nouă spune că bateriile de Note7 au fost testate în laborator anterior lansării, conform cerințelor legale pentru omologare, dar în laboratorul Samsung. Care este omologat, nimic ilegal aici, dar Samsung este singurul producător care-și testează bateriile în propriul laborator, iar în lumina problemelor modelului Note7, va exista o suspiciune că testele au fost trecute din oficiu.

Apoi, un sondaj spune că 40% dintre clienții Samsung spun că nu vor mai cumpăra telefoanele coreenilor în viitor. Asta poate fi și o reacție la nervi, dar arată și că Samsung are o problemă mai mare decât ai crede din reacția lor (care a fost timidă și limitată, un fel de “eh, hai, ce mare scofală, adu-l înapoi și-ți dăm altceva”) și că viitoarele lor telefoane vor avea nevoie de a) funcții foarte bune cu care să atragi oamenii la modul “nu mai doream Samsung, dar noul S8 este atât de mișto încât…” și, b) campanii publicitare și de marketing adecvate, plus ceva discount-uri sau vouchere care să placă la toată lumea.

Iată din nou clipul video în care am vorbit pe larg despre problema Note7. Cum era un clip Facebook Live, începe pe la minutul 2 și ceva discuția, iar uneori se taie sunetul, că a fost un prim test:

    8 comentarii

  1. Eu cred ca (asta pentru ca in continuare sunt secretosi si nu zic exact care e problema) nu e de la baterie, ci de la partea din telefon care se ocupa de incarcarea bateriei. De asta nici nu au avut succes schimband bateriile si iar au luat foc. Ori stiu si nu vor sa recunoasca, ori nu au reusit sa reproduca fenomenul in laboratorul lor, asa ca dau vina pe baterie, sa nu sperie lumea ca de fapt telefonul in sine e defect.

      (Citează)

  2. Bine Radule si daca nu ai avea un Note 7, cat internet ai consuma pe luna din cei 6 Gb pe care ii ai ?
    Disclaimer: Te-am intrebat la articolul dedicat cu informatii despre telefonia mobila si pentru ca nu am primit un raspuns am repetat intrebarea la articolul despre tehnologie si razboi.Sa astept un articol despre bricolaj?

      (Citează)

    • nu stiu care e contextul in care l-ai intrebat, dar eu am si o petarda de huawei y330 si ajung pe la 10gb lunar.

        (Citează)

    • Luna asta am trecut de 2 GB. Nu sunt mare consumator, probabil pentru că nu mă uit la video de pe mobil decât pe wifi, dacă e cazul.

      Înainte cred ca aveam 1 GB. Am trecut la 3 pentru ca era mult mai ieftin tot pachetul și cu gândul că mai fac cate un live, un clip pus direct din telefon, dar nu acesta a fost principalul motiv. În perioada aia era ofertă, în loc de 3 GB mi-au dat 6 GB. Cred ca s-a mirat și vânzătorul că nu eram deloc entuziasmat de asta.

        (Citează)

    • Multumesc de raspuns.Dar greu domle…greu.Bine, am inteles ca nu prea stai bine cu timpul alocat raspunsurilor dar stii ca feedback-ul e intotdeauna important.

        (Citează)

  3. Sondaj CNet :))))))))). Asta este bună rău.

      (Citează)

  4. Eu am un S7. Poate si pentru ca trecerea a fost foarte brusca, dupa 3 ani de Nexus 4 am trecut la S7, dar sunt foarte incantat de alegere si cred ca tot Samsung imi voi lua peste 2-3 ani cand crapa actualul. Daca imi crapa intr-o luna, atunci ma mai gandesc…

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus