un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Turul Burgerilor: la Bistro de l’Arte în Brașov

23 May 2016  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

19 comentarii

Bistro de l’Arte (pe lângă Piața Sfatului) a câștigat premiul la BurgerFest-ul de anul trecut și eu am făcut un pic mișto de ei pentru că nici măcar nu aveau burgerul în meniu. Am aflat atunci că este într-un meniu de sezon (între timp a trecut în cel permanent), dar cu acea ocazie am studiat respectivele meniuri, mi-au atras privirea diverse preparate și am reținut localul pentru viitor. Așa că am profitat de o recentă pauză în Brașov pentru a mânca acolo.

Eu am luat burgerul. Se numește Bistro Burger, costă 35 de lei și conține carne de vită, dulceață de ceapă, un sos din maioneză cu sos picant de roșii, ou ochi, o felie de bacon, brânză cheddar, frunzele acelea ce par a fi valeriană și firicelele acelea de deasupra.
bistro_de_l_arte_08

bistro_de_l_arte_09

A fost neașteptat de bun. Dacă ar fi fost în București, intra lejer în Top 5 în Turul Burgerilor (am schimbat aspectul paginii, apropo). Se adeverește ceea ce spun de obicei marii bucătari, anume că ingredientele de calitate fac mâncarea excelentă. Carnea a fost gustoasă și făcută așa cum am cerut-o, oul a venit cu gălbenușul moale și avea acea culoare galben intens de ou “de țară”, felia de bacon a fost bine prăjită, dar nu cât să se fărâmițeze acolo. Sosul picant este, de asemenea, foarte gustos și părea ceva făcut în casă.
bistro_de_l_arte_11

Singura problemă este la chiflă, care a fost proaspătă și gustoasă, dar prea subțire. O chiflă subțire este recomandată pentru burgeri, servește doar ca “mânere” pentru conținut, că nu vrei să simți doar pâine în gură, dar aceasta a fost prea subțire sau insuficient prăjită după tăiere. Prăjirea miezului este importantă, face chifla mai tare și asta împiedică sosurile și căldura cărnii să o destrame sau să o facă apoasă. Aici s-a cam destrămat chifla și am mâncat ultimele îmbucături cu furculița, că devenise greu de ținut cu mâna. Nu-i mare scofală, ci zic doar așa, ca să mă dau pare că știu paradigma burgerilor, cum a zis cândva un cititor.

Ingredientele de calitate par a fi un laitmotiv la Bistro de l’Arte. Este printre puținele restaurante de la noi care scriu clar în meniu că încearcă să ia ingrediente cât mai naturale de la producători locali, să ajunge astfel micii fermieri, chestie pe care orice restaurant care se respectă din străinătate o scrie cu litere de-o șchioapă. Iată niște exemple:

Burgerul vine fără garnitură. Am întrebat ce-i disponibil, mi s-a zis “cartofi englezești“, adică wedges. Habar n-am cât costă, nu erau prin meniu, nu i-am găsit nici pe bon, decât dacă sunt acei “produs bucătărie – 3 lei”, caz în care hei! cartofi prăjiți la 3 lei! Au fost buni, bine făcuți, deși ar fi mers un pic mai crocanți, dar fără pic de sare sau vreun sos pentru ei. Nu prea le-am găsit locul în combinația cu burgerul, am lăsat jumătate nemâncați și, în concluzie, nu-i obligatoriu să-i cereți, merge burgerul și fără ei.
bistro_de_l_arte_13

Că veni vorba de ingrediente, limonada (8 lei paharul) era de un galben intens și destul de opacă. A fost foarte bună, o limonadă ca la carte, dar nu știu ce lămâi folosesc ca să iasă așa. Este naturală, puteam vedea barul și cum storcea barmanul lămâile și cum băga apoi în blender sucul pentru a integra și menta.
bistro_de_l_arte_04

Am luat și altele de mâncat. Supa de roșii (12 lei) a fost foarte bună, dar a venit cu frișcă în centrul său, nu cu smântână. Asta o face foarte dulce (deja roșiile erau dulci), așa că am mâncat întâi frișca și apoi supa de roșii, după ce am pus piper în ea. A venit însoțită de un croissant, nu de pâine normală.
bistro_de_l_arte_05bistro_de_l_arte_06

O supă de ceapă (14 lei) este mai spectaculoasă. Practic este o supă normală de ceapă, dar turnată în vas termorezistent, peste care se pune pâine și multă brânză și se bagă la cuptor pentru gratinare. Rezultatul final arată bine, este bun la gust când “iei din toate” – doar că etapa de cuptor pentru gratinare face foarte fierbinte lichidul și este genul de supă la care mai aștepți 10 minute după ce-ți este adusă pentru a o mânca.
bistro_de_l_arte_07

Am luat și melci gratinați cu unt și verdeață. Primești 6 bucăți, un clește cu care să ții cochiliile și o furculiță specială pentru melci, pe care o bagi în interior și prin mișcări de rotație scoți melcul și-l mănânci. Nu mă pot pronunța privind experiența, este a doua oară când mănânc melci, nu-s mare expert. Încercați și voi sau luați altceva din meniu, au diverse combinații de mic dejun, paste, salate, sandvișuri și preparate “principale”, inclusiv ceva de meniu de prânz care suna foarte bine, de genul supă de pui și apoi mâncare de fasole cu felii de ruladă de porc sau file păstrăv cu cartofi, totul la 18 lei.
bistro_de_l_arte_10bistro_de_l_arte_12

La final am împărțit un desert de cremă englezească, rubarbă, căpșuni, fulgi de migdale și fistic (16 lei). E un pahar cu spumă ușoară și niște fructe prin el, cam scump doar pentru asta, dar bun pentru a finaliza cu o aromă plăcută masa și fără să simți că te îngrași (și) de la desert.
bistro_de_l_arte_14bistro_de_l_arte_15

Pe scurt

  • Chiflă: gustoasă, subțire ca pentru un burger de calitate, dar prea subțire și se destrăma ușor.
  • Carnea: foarte gustoasă, bine preparată.
  • Garnitură: în burger sunt ingrediente de bună calitate, gustoase, proaspete, în cantități potrivite. Pe lângă burger nu am primit nimic, iar cartofii wedges luați separat sunt buni, dar nu au avut mare rol pe ansamblu.
  • Sosuri: cel din burger este bun, deși deloc picant. Pe lângă nu am primit nimic, nici măcar la cartofi, și nu știu dacă sunt disponibile.
  • Prețuri: destul de mari pentru Brașov, dar vorbim de un local aflat lângă Piața Sfatului și cu bucătărie “de l’Arte”. Burgerul e 35 de lei, o limonadă 8 lei, 12 lei supa, pastele 25 de lei, mic dejunul 35 de lei.
  • Băuturi: am băut limonadă, dar au un bar complet și o selecție mișto de vinuri, erau expuse sticle de la  Liliac, Alira, Aurelia Vișinescu șamd.
  • Desert: sunt mai multe în meniu, inclusiv unele ocazionale.
  • Servire: fără probleme, ba chiar chelnerița noastră părea foarte stresată să iasă totul cât mai bine.
  • Toaletă: mică și simplă.
  • Ambianță: localul seamănă cu o pivniță veche, cu bolte din cărămidă. Mi-au plăcut mult mesele și balustradele din lemn, sunt frumos lucrate. Iluminare caldă, ceva mai slabă, iar dacă vrei să stai afară sunt câteva mese pe lângă local, pe străduța respectivă, care cred că este pietonală.
  • Ce faci cât aștepți mâncarea: nimic special, n-ai ce face acolo.
  • Parcare: zona este pietonală, ca întreg centrul turistic al Brașovului. Lăsați mașina în parcările municipalității (să aveți monede de 50 de bani, costă 1,5 lei/oră și nu există altă metodă de plată) și bucurați-vă de zona frumoasă.

Concluzie

Dacă vă plac burgerii și treceți prin Brașov sau sunteți de acolo, treceți pe la Bistro de l’Arte, e bun. Și dacă nu vă plac burgerii, treceți oricum, pare un restaurant bun cu mâncare fină.

Bistro de l’Arte se află în Piața George Enescu 11bis, Brașov, județul Brașov, la o stradă distanță de Piața Sfatului. Orarul este L-S 09-01, D 12-01, site-ul oficial este bistrodelarte.ro, unde meniul este cam neactualizat, așa că urmăriți pagina de Facebook.

bistro_de_l_arte_17

    19 comentarii

  1. In Bucuresti iti recomand Coppers Pub. In zona Unirii, bulevardul Histor Botev 25.

    Au refacut meniul si este foarte bun. Ai burgeri buni, coaste si finger food cat incape.
    Nu este foarte aglomerat in weekend deci poti sa gasesti loc !

    https://www.facebook.com/Coppers.Pub.Theatre

      (Citează)

  2. Monede de 50 lei damn :))

      (Citează)

    • in Brasov, parcarea se poate plati lejer prin sms la 7420 din orice retea, pt o ora sau pt 1 zi intreaga, valabil in orice parca din oras. Peste tot pe stalpii din zona parcarilor sunt instructiuni de plata. Merge platit si din aplicatie de pe telefon (Tpark). Civilizat :)

        (Citează)

    • E o ediție specială pentru #bogati

        (Citează)

  3. Simona Dumitru

    23/05/2016 la 11:15 AM

    Buna, sa stiti ca parcarea in Brasov se poate plati si prin SMS, sunt panouri care explica asta cam peste tot. Exista si o aplicatie android extrem de cunoscuta care va poate ajuta cu trimisul mesajului, doar selectati judetul. Asta ca sa nu umble cititorii dvs cu buzunarele pline de monede prin Brasov…

      (Citează)

  4. Sunt destul de sigur că se poate plăti și prin SMS parcarea în Brașov.
    Cel puțin mesajul este taxat corect iar SMS-ul de confirmare vine :)

      (Citează)

    • Confirm, eu mereu folosesc metoda asta, niciodata nu am suficiente “monede de 50 de lei” la mine.
      Prin sms e totul mai ok, stai relaxat si poti foarte usor suplimenta durata.

        (Citează)

  5. Nu credeam ca o sa comentez vreodata la un articol despre burgeri, cam singurul domeniu unde credeam ca nea Radu chiar stie despre ce vorbeste, dar intamplarea face ca saptamana trecuta cascam gura prin Brasov si am zis sa vad si eu cum e maretul burger care a luat anul trecut locul I. Evident, parerea mea nu poate fi mai diferita decat cea de mai sus. Un burger mic (daca va intrebati daca asa ceva e posibil, se pare ca e), fara a fi un tip masiv as fi avut nevoie de 2 burgeri ca sa ma satur, care a mai venit si cu baconul ars. Pe scurt, cu mult sub nivelul burgerilor buni din Bucuresti. Daca nea Radu zice ca ar intra lejer in top 5, eu as zice ca i-ar fi greu sa intre si in top 10. Ma rog, presupun ca gusturile (atunci cand nu sunt) nu se discuta. In alta ordine de idei, desigur, se poate plati parcarea in Brasov prin sms. Sunt panouri peste tot. Dar acum ca sa nu fiu chiar Gica Contra la tot ce zice Radu si sa inchei intr-o nota pozitiva pot sa confirm ca Bistro de l’Arte e in Brasov.

      (Citează)

    • Când am fost eu avea loc burgerfest în București. Poate au lăsat în Brașov vreun sous-chef care a preparat mai bine decât profesioniștii.

        (Citează)

  6. Am fost si eu weekend-ul asta in Brasov si am incercat vestitul burger la care sunt cu gandul de anul trecut. A fost foarte bun per ansamblu datorita calitatii ingredientelor, insa carnea m-a dezamagit. L-am cerut mediu si nu era roz deloc, si a fost chiar plina de zgarciuri. Nu se compara cu Switch.eat de exemplu sau chiar cu burgerii de la Gurmand Apetit daca ii faci acasa.

    Daca era sub 30 lei si nu as fi asteptat o ora sa il aduca (servirea lenta e un lucru comun la ei daca sunt mai mult de 5 oameni in local), si-ar fi meritat banii.

      (Citează)

  7. Am fost si eu ademenit de review-uri si premii si vrajeli.
    Vai deci burgerul ala mi s-a parut o mizerie de nedescris. A fost groaznic! Oribil!
    Era ceva in el mult prea dulce la gust, zici ca era crema de zahar ars, carnea era prea bine facuta iar chifla era de doi lei. Mai bine mancam la mcdonald’s.
    De atunci am zis ca nu ma mai iau niciodata dupa reviewuri si nici nu mai incerc “reinventari” ale unor produse clasice.

      (Citează)

  8. Chifla aia arata foarte cheap.

    Ai luat oricum teapa, aveai McDonaldsul la 300 de metri :)

      (Citează)

  9. Am o gramada de melci prin curte, nu m-am gandit niciodata sa ii pun pe gratar! :D

      (Citează)

  10. Subaristului sef i-a placut? :D

      (Citează)

  11. super bun. eu il prefer fara ou! :)

      (Citează)

  12. Madalin: De atunci am zis ca nu ma mai iau niciodata dupa reviewuri si nici nu mai incerc “reinventari” ale unor produse clasice.

    e prima data cand auzi ca melcii se manca?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus