un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Spectatori în țara care se prăbușește

9 May 2016  ·

GÂNDURI  ·

27 comentarii

Sper că ați observat cum orice problemă importantă, orice deces, orice tragedie indiferent de proporția ei, are rădăcini în mari probleme de sistem.

Nu am mai văzut în ultima vreme momente când poți spune “da, a fost un accident” sau “da, a fost o neatenție a unui singur om”. Toate problemele sunt sistemice, cauzate de corupție generalizată, de incompetență și nepăsare ce pot fi apoi urmărite pe firul lucrurilor cum se întind în sus spre cele mai înalte niveluri ierarhice și pe orizontală prin toate instituțiile implicate.

Uitați-vă la ce s-a întâmplat în ultimele luni.

O infiltrație pe o autostradă nou deschisă arată probleme de construcție pe întreg lotul și incompetența masivă din CNADNR.

Un fotbalist moare de inimă pe teren. Se întâmplă des, mor oameni și când intră în apa mării sau de la alte eforturi. În acest caz, se dovedește că ambulanțele aveau defibrilatoare cu bateriile descărcate și că medicul ei era în tribună, urmărind meciul. Toate ambulanțele de urgență, tip B și C (nu de transport bolnavi, tip A), erau nefuncționale, în condițiile în care PULS are contract și cu Sistemul de Ambulanță București pentru a prelua cazuri atunci când cele ale statului nu fac față.

Un incendiu în club arată corupție și nepăsare pe întreg lanțul, de la patroni mârlani la primari nepăsători la inspectori ISU interesați doar de cașcaval și la secții de spital deschise doar pe hârtie. Se ajunge la probleme în toate spitalele, la dezinfectanți diluați, la SRI care știe de acest lucru din 2008, dar n-a zis nimănui (care să ia măsuri).

Nu mai poți spune niciodată “băi, s-a întâmplat, așa a fost scris”, ci orice problemă arată că nu doar un sistem, dar toate cele interconectate, sunt corupte, putrezite, până în măduva. Cum să poți schimba astfel o țară, mai ales când la putere sunt doar urmăriți penal, iar în curând în Parlament vor fi mai mulți cercetați și urmăriți penal decât oameni încă neluați în vizor. Cu accent pe încă.

Mai stați un pic, se vor sătura și cei din DNA de luptat cu corupția, le bagă deputații vreo două legi care să le îngreuneze treaba și gata, s-a terminat și cu asta. Vom sta ca-n scena de mai jos, urmărind cum totul se prăbușește în jurul nostru, sperând doar ca tradiționalul derby Steaua-Dinamo să fie frumos.

fight club

    27 comentarii

  1. Si solutia care este? Gata, ne facem bagajele si plecam?
    Cat crezi ca o sa ne mai suporte asa cei din UE? Cate tari din jurul nostru sufera de probleme asemanatoare? Cum este posibil sa fim chiar in halul asta?
    Eu am ajuns in punctul in care realizez ceea ce ai scris tu mai sus, din ce in ce mai mult si mai apasator, zi de zi. Inainte eram mai ignorant…dar acum dupa cum am zis, am inceput sa-mi dau seama de toate aceste lucruri, iar eu unul, nu vad o solutie si pur si simplu nu inteleg de ce suntem in halul asta, ce se intampla? Ce se urmareste? Cei care ne conduc chiar nu vad ca in 10 ani, nici nu o sa mai aiba unde sa cheltuie ce au furat, nu o sa mai fie nimic.

      (Citează)

    • cei care ne conduc nu vad.. ue ne suporta… asta e problema… Doar noi putem arezolva aceste probleme… noi eu tu el fiecare.. doar noi putem schimba asta… degeaba asteptam sa ploaie cu biscuiti.. UE? SUA? ii intereseaza doar ce ii afecteaza pe ei… tot asteptam sa le pese la altii si sa faca altii… a venit vreodata un anonim sau un vecin… vecinee am venit sa ti fac curatenie de pasti ca i murdar in casa? nu … in cel mai rau caz vine si ti spune ca pute de la tine ii vin gandaci sau scurgeri.. deci in concluzie EU si TU putem schimba ceva.. respectam legea, luam atitudine, nu votam penali, protestam cand se incalca legea si bunul simt.. doar noi eu cu tine ne putem lua tara inapoi… ASTA e solutia!! Transmite si tu acest mesaj!!

        (Citează)

    • Țările pe care le admiră toți si unde vor toți să emigreze când ceva nu merge bine au ajuns așa din cauza oamenilor care au rămas* nu celor care au emigrat la prima problemă apărută. În același timp e posibil ca tocmai din cauză că ăia slabi de înger au plecat repede, în urmă au rămas ăia mai tari și mai hotărâți care au pus țara pe picioare. Oricum ar fi, spectator nu merge.

      *zice unul care acum rulează șaorme în străinătate

        (Citează)

  2. Cred ca nu ai citit bine SRI ul a informat guvernul de ani buni. Si factorii de decizie n-au facut nimic.

    Chiar mai grav.

      (Citează)

  3. Solutia e simpla, dar noi suntem romani!

      (Citează)

  4. Lucrurile sunt într-o situaţie mai bună decât acum 1-3-5-10 ani, doar acum le vedem mai bine pentru că DNA-ul şi alte instituţii îşi fac treaba. Deci să fim optimişti.

      (Citează)

    • Mai da-mi un exemplu de alta institutie care functioneaza ca m-am saturat de textul “alte institutii care functioneaza”.
      Anticoruptia functioneaza DOAR pentru ca americanii nu vor o tara corupta la frontierele NATO.
      E singura noastra sansa.

        (Citează)

  5. Ce uita toata lumea in manifestarile astea de tipul”ia uite ce nenorociti! fura!” E ca cei ce fura suntem noi. Medicul ala e roman, politistul e roman, politicianul e roman. Deci noi furam, noi cetatenii suntem niste jeguri. Noi suntem corupti.

    Daca nu sunt milioanele care sa sustina partidele pt un post aici colo ei n-ar avea nimic. Dar ne compromitem toti si ne corupem pentru un trai minim, pentru unulai decent.

    Desigur ca sunt si romani cinstiti. Dar e gresit sa acuzi si sa nu intelegi problema de sub ce acuzi, ca cetateanul ala e parte dintr-o societate imorala si corupta nu doar in ceea ce priveste profesia, ci individul.

    E o mizerie toatala in omul din romania si asta face sa fie mizerie si in politica si in sistemul medical, juridic etc.

      (Citează)

  6. Radu, suntem o cauza pierduta. Iti dau un exemplu simplu care il patesc de vineri cand am ramas fara permis (pe drept, am trecut aiurea pe Rosu, intersectie aglomerata, prostie, graba, neatentie…) ghici ce m-a intrebat toata lumea (prieteni, parinti, etc…) dupa ce le-am povestit:
    – Nu ai incercat si tu sa ii dai ceva … q.e.d.
    Cand le explic ca oamenii mor pentru ca se da spaga si ei ma intreaba de ce nu am dat spaga se fac ca ploua… chiar nu mai este nici o speranta, trebuie sa legalizam spaga si prostitutia si live with it… e in sange… e mai rea ca o ciuma.
    La 20 de milioane de romani, ne trebuie un DNA format din 20 de milioane de straini care sa ne dea peste mana/gura cand dam/pronuntam spaga…

      (Citează)

    • Asta intreaba cei mai slabi pregatitit. Cei mai “destepti” intreaba de ce nu faci contestatie ca sigur castigi.

      Asta e mentalitatea. Daca ai gresit de ce sa nu platesti. Sa scap eu, de altul nu ma intereseaza.

      Nu exista notiunea de bine comun in romania.

        (Citează)

  7. pentru mine nu mai conteaza decat intrebarea: Germania, UK sau tarile nordice? Canada e totusi prea departe.

      (Citează)

  8. O alta problema o mai reprezinta ca am ajuns un fel de mediu infractional pentru companiile de afara. Aici vin pentru marje de profit mult mai mari decat in tarile de origine, castiguri mult mai usoare, forta de munca ieftina, unde nu respecta reguli, corup, si distrug orice competitie apare in tara.

      (Citează)

  9. misto aleasa imaginea de final. trebuia sa pastrezi si ultimul cadru din Fight Club cu cea pl pe care Tyler Durden o insereaza subliminal in film.
    Aia e pl de parlamentar interlop pe care cu totii o sugem cu placere ca niste curve lase ce suntem. Amin!

      (Citează)

  10. Asta îmi displace în general la media de dreapta / anti-PSD: o depresie cruntă şi lipsa unui sentiment de mândrie pentru apartenenţa la această ţară. Fără astfel de sentimente, România nu poate supravieţui ca ţară – avem nevoie de o abordare mai optimistă fără să ne pierdem realismul.

      (Citează)

  11. Ionutb:
    Asta intreaba cei mai slabi pregatitit. Cei mai “destepti” intreaba de ce nu faci contestatie ca sigur castigi.

    Apropo de contestatie, ironia sortii, agentul a gresit data peste tot in PV si pe dovada, in loc de 06 a trecut 16, m-am dus azi dimineata la Brigada Rutiera, sa faca modificarea (ca nu puteam sa platesc amenda…) dupa ce m-am plimbat un pic pana am ajuns unde trebuie, prima reactie a doamnelor de acolo care se ocupa de acte: “depuneti contestatie… nu mai facem modificari, am mai modificat la cineva vineri si dupa a depus contestatie ca el nu a cerut sa se modifice”, efectiv le-am rugat frumos sa modifice, cu propunerea sa semnez o declaratie pe propria raspundere ca vreau sa modifice.
    Am vorbit si cu un avocat, daca e gresita data, nu este motiv de contestatie, se poate modifica (in plus, am semnat ca boul PV-ul, nu m-am uitat la data… era si gresala mea)

      (Citează)

  12. Multumim, Traian Basescu si Elena Udrea!

      (Citează)

  13. Avem coruptie pentru ca departamentul corespunzator nu-si face treaba. DNA-ul are buget urias insa coruptia e tot in floare. Toate arestarile au fost selective.

      (Citează)

  14. Cu riscul de a mă repeta: Așa, și?

      (Citează)

  15. Nu esti tu cu astea, treaba ta e sa muncesti si sa platesti taxe.

      (Citează)

  16. Vreau sa vad un partid facut de noi astia care vrem schimbarea.

    Un candidat care sa nu se lase cumparat de PNL ca Ciucu, si care sa stea in functia data, fie ce-o fi.

    Pana nu incercam asta lamentarile de pizde sunt degeaba.

      (Citează)

  17. Poate in ultimul timp vedem mai limpede cum stau lucrurile cu alesii nostri. Poate acum si media ne ajuta sa intelegem mai bine cum ne impacteaza pe noi, personal, faptul ca functionari publici iau spaga.

    Lumea incepe totusi sa realizeze tot ce spui mai sus – primul pas e sa-ti dai seama ca si, ca natiune, o problema. Este mai evident asta dupa Colectiv. Cum spunea IonutB mai devreme – coruptii suntem noi. Daca incepem sa sanctionam aceste comportamente de la cel mai mic la cel mai mare, vom vedea in timp o diferenta si in sistem/ in modul de gandire.

    Eu n-as dispera. Lucrurile se misca incet tare, insa cred se misca in directia buna. Uitati-va la Initiativa Romania – http://initiativaromania.ro/ – oamenii s-au organizat cu precadere post-Colectiv si se implica activ in repararea situatiei curente. Vor reusi singuri? Nu. Dar fac ceva. Fiecare din noi poate face mai multe in directia asta.

      (Citează)

  18. Aceste “locuri de munca” vor fi reduse in viitorul apropriat odata cu intensificarea achizitiilor online.

    Desigur, nu vorbim de produsele perisabile pe care trebuie sa le iei tu personal, ca sa nu te trezesti cu 10 rosii dintre care 8 sunt verzi, ci de baxuri de apa, sticle de ulei, carti, birotica, vesela pentru bucatarie si asa mai departe.

    Asa s-a intamplat si cu domeniul IT, putini oameni inca mai intra in astfel de magazine sa vada cu ochii lor acel laptop cu diagonala de X, acum il comanzi direct de pe internet. Sigur, poate vrei tu sa vezi acel TV cu ecran curbat…

    O sa creasca numarul de soferi angajati, asa e, asta pana cand vom avea masini care se conduc singure. Ups.

    Teoretic, oficial si pe hartie, cine lucreaza in weekend are luni si marti liber.

    Chestiunea cu antenele imi este complet necunoscuta, e drept ca nu ti se spun multe, chiar daca intrebi cat de mult te poate afecta o antena pe bloc si ti se raspunde in mod standard ca totul e sigur, corespunde la nu stiu ce etc. Doar n-o sa-ti spuna nimeni ca salamul este nesanatos, chiar daca asa este, natura umana este cum este.

    Chestiunea cu mutatul supermarketurilor iarasi este stupida, ma asteptam sa fie vorba de hypermarket-uri. Prefer sa aleg 20 de magazine, asa cum erau odata magazinele la case de 1 etaj, la parter era magazinul, iar familia, care locuia la etaj, administra afacerea. Concurenta este buna, nu cea incorecta, in care o firma obtine terenul unei foste fabrici in conditii dubioase, imediat vine un anumit dezvoltator imobiliar, construieste un centru comercial, aduna produsele din alte tari, calitatea lor este cum este.

      (Citează)

  19. Nu-s de acord că situația e așa de neagră. Eu am trăit și pe vremea lui Ceașcă, și la începutul anilor 90, și nu pot să nu văd progresele față de perioada de atunci, care era efectiv junglă:

    – cea mai mare corupție era pe vremea lui Ceașcă, doar că atunci nu se numea așa. Pe vremea aia era considerat normal ca cei aflați la putere să fie practic proprietarii tuturor resurselor țării, să confiște orice, să închidă orice. Ceaușescu confiscase toate palatele din țară pe care le vrusese, jumate din stațiunea Neptun, ce străzi din București vroia el, etc etc – pur și simplu la simpla lui dorință, orice era trecut în utilizarea sau exclusivă. Sau era rezervat pt el, cum fusese cazul palatului Cotroceni, pe care nu-l folosea, dar îl “rezervase” și era închis și baricadat și nici pe trotuar nu mai puteai merge. Milițienii și securiștii aveau puteri aproape nelimitate față de omul de rînd, puteau să te ia de pe stradă să te… tundă dacă vroiau, sau să te ducă să te bată pt. orice vroiau ei, să confiște orice vroiau ei, și nu puteai să protestezi, nu puteai să faci nimic. Și aș putea continua cu infinite exemple.

    – în anii 90 (la început) a fost groaznic, fiecare a pus mîna pe ce a putut și ce a vrut, vechii securiști au devenit cu toții oameni de afaceri și vechile crime complet uitate, legile aproape că nu existau, taximetristul nu avea ceas, îți cerea cît vroia și mergea doar unde vroia, magazinele puteau cere plata în valută, ce mai… era și mai junglă.

    În momentul de față nu mai e chiar așa. În fiecare an mai văd vreun progres într-un domeniu sau altul. Sîntem încă departe de Europa dar pe vremea aia eram la ani lumină departe.

    Și, cu riscul de a mă repeta, știind că nu ești de acord cu mine, în Colectiv problema nr. 1 nu a fost “corupția lui Piedone” ci imensa prostie și iresponsabilitate a UNUI om sau a unui grup extrem de restrîns de oameni, și anume cei care AU DAT FOC într-un spațiu închis fără a verifica dacă este pericol de incendiu sau nu. După cum am mai spus de 1000000000000 ori, există NENUMĂRATE localuri pline de materiale inflamabile, mobile, perdele, fețe de masă, în țară și străinătate, în care nu moare NIMENI, pentru că nimeni NU DĂ FOC. Un club nu este echivalent cu o arenă în aer liber, nu există o aprobare IMPLICITĂ de a lucra cu foc deschis doar pt că se dă aprobarea de a avea clienți și de a aduce o formație care să cînte muzică. Și de aceea toate aceste cluburi, restaurante, baruri etc, funcționează în legalitate, pentru că este perfect legal să ai materiale inflamabile atîta vreme cît nu folosești spațiul respectiv pt… foc deschis.

      (Citează)

  20. Cum să poți schimba astfel o țară, mai ales când la putere sunt doar urmăriți penal, iar în curând în Parlament vor fi mai mulți cercetați și urmăriți penal decât oameni încă neluați în vizor.

    Folosind cu încredere pașaportul și limba engleză, sau ce altele mai știi.

      (Citează)

  21. alex:
    Si solutia care este? Gata, ne facem bagajele si plecam?
    Cat crezi ca o sa ne mai suporte asa cei din UE? Cate tari din jurul nostru sufera de probleme asemanatoare? Cum este posibil sa fim chiar in halul asta?
    Eu am ajuns in punctul in care realizez ceea ce ai scris tu mai sus, din ce in ce mai mult si mai apasator, zi de zi. Inainte eram mai ignorant…dar acum dupa cum am zis, am inceput sa-mi dau seama de toate aceste lucruri, iar eu unul, nu vad o solutie si pur si simplu nu inteleg de ce suntem in halul asta, ce se intampla? Ce se urmareste? Cei care ne conduc chiar nu vad ca in 10 ani, nici nu o sa mai aiba unde sa cheltuie ce au furat, nu o sa mai fie nimic.

    Suntem asa pentru ca vedem ce se intampla in jurul nostru, citim si ne indignam online pentru cateva minute dupa care participam cu totii tacit, fiind complici acestui sistem infect.

    Nu trebuie sa reinventam roata sau apa calda ca sa schimbam ceva in Romania. Putem imprumuta solutii de succes de la vecinii nostri europeni, la care ne uitam cu atata admiratie, pana suntem in stare sa venim cu propriile solutii interne.

    Uitati-va la protestele din Franta, Germania sau Euromaidanul din Ucraina unde s-au saturat toti de sistemul putred de acolo. Oamenii aia chiar protesteaza si stiu cum s-o faca.

    Dupa drama din Colectiv s-a iesit in strada, s-a protestat pasnic, nu s-au creat probleme, incaierari cu fortele de ordine. Nu a simtit nici un parlamentar fiorul groazei sau transpiratie rece pe spate ca il asteapta afara cateva zeci de mii de oameni furiosi in fata carora trebuie sa dea socoteala.

    Dupa protestele Colectiv sigur si-au spus: “Daca dupa moartea a 64 de oameni si ranirea a catorva zeci au protestat asa, pai daca mor 2-3 la metrou sau la spital n-avem de ce ne teme. Mergem inainte conform planului, oricum scapam cu 2-3 ani cu suspendare.”

    Hai ca va las, ma duc sa ma uit la niste pisici/tzatze pe net apoi bag un excel la munca si n-am timp.

      (Citează)

  22. Madalin:
    Solutia e simpla, dar noi suntem romani!

    Exact! Și… urât.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus