un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ceva îmi spune că nu vom avea prea curând autostrada Pitești-Sibiu

18 May 2016  ·

AUTO  ·

24 comentarii

Ministerul Transporturilor va definitiva în curând traseul propus pentru această autostradă, fiind luate în calcul două posibilități cu avantaje și dezavantaje. Vorbim despre “autostradă spectaculoasă prin Carpați” de parcă gata, mâine cineva își suflecă mâinile

Să spui “nu vom avea prea curând autostrada” sună ca cel mai mare truism rostit pe aici vreodată, dar cel mai scurt traseu presupune execuția unui număr de 116 poduri și viaducte, cel mai lung având 1,6 kilometri. Mai vorbim și de 7 tuneluri, dintre care cel mai lung are 1,7 km.

Celălalt traseu este mai lung cu 4 km și ocolește Parcul Natural Cozia, chestiune cu care sunt întru totul de acord. La viteze de autostradă (și după 26 de ani de așteptare, minim), înseamnă un drum mai lung cu vreo 2 minute. Dacă asta înseamnă că păstrăm în condiții bune o zonă frumoasă a țării și riscăm ca mai puține animale să intre pe șosea, cu atât mai bine.

Atâtea poduri și viaducte și tuneluri par un proiect foarte serios, dar cu toate acestea termenul este 2021, deși încă nu s-a făcut licitația de atribuire. De unde bani? După atâția ani, încep să fiu sceptic că așa ceva se poate construi, probabil prin 2040 vom vedea vreo inaugurare și asta doar dacă Dacia nu se mută în următorii ani de la Mioveni, moment când ar pica întregul proiect.

Sursă cifre: Digi24.

    24 comentarii

  1. In democratie corect, nu o sa avem niciodata, dar daca traia ceausescu in 1-2 ani maxim era gata. Poporul asta ar capacitate mare daca este pus la treaba in mod corect.

      (Citează)

    • Sa-i arestam pe toti ‘telectualii aia care o freaca degeaba si comenteaza. Locul lui Plesu e pe santier, la autostrada, nu sa piarda vremea scriind articole destabilizatoare pentru ordinea de stat in fituici dezgustatoare gen Dilema.

      Si dupa 10 seara sa taiem curentul, ca e insuficient la otelarie si statia de betoane. Pentru pietrisul din beton, io zic ca merita sapat un nou canal – Dunare – Sighetu Marmatiei. Forta de munca o sa fie destula dupa ce ii arestam pe toti astia care nu au inteles ca partidul tre’ sa fie unu’ si atat.

        (Citează)

    • @Boris Voi mai traiti, ma? Din ce gauri iesiti?

        (Citează)

    • @Boris
      Cat a fost Ceausescu presedinte, s-au construit 113 km (intre 1967, cand au inceput lucrarile la prima autostrada, si 1990, cand a fost impuscat). 113 km in 23 de ani. De bine, de rau, in ultimii 25 de ani s-au facut mai mult de 113 km, desi am trecut printr-o criza economica crunta (anii 90).

      Dar e bine ca-l stimezi tu pe Ceausescu. Poate-ti era dor de creveti vietnamezi si de coada pentru hartie igienica.

        (Citează)

    • @Sabotor
      Esti foarte obiectiv, ai cifrele pe masa. Deci zici ca in anii 60 carutele nu aveau autostrada ca sa mearga mai repede. Ideea e ca Ceausescu a facut un numar de km de autostrada comparabil cu ce au facut astia dupa el, insa fara ca sa fie asa nevoie mare de autostrazi la acea vreme pentru ca numarul de masini era mult mai mic cu cel din ziua de azi iar 99% erau Dacia 1300 care la 130km\h le ieseau pistoanele prin capota. Economia tarii a avut enorm de pierdut din aceasta cauza, iar in acest moment este amenintata de plecarea Renault, Ford, etc.

      Sabotor:
      @Boris
      Cat a fost Ceausescu presedinte, s-au construit 113 km (intre 1967, cand au inceput lucrarile la prima autostrada, si 1990, cand a fost impuscat). 113 km in 23 de ani. De bine, de rau, in ultimii 25 de ani s-au facut mai mult de 113 km, desi am trecut printr-o criza economica crunta (anii 90).

      Dar e bine ca-l stimezi tu pe Ceausescu. Poate-ti era dor de creveti vietnamezi si de coada pentru hartie igienica.

        (Citează)

    • Nu mă interesează ce făcea Ceaușescu. O făcea prin frică, supraveghere, muncă forțată șamd.

        (Citează)

  2. Sa ne bucuram daca anul asta reusesc sa termine SF-ul si proiectul care oricum le-au amanat deja 3 ani pentru a face concesiunea Comarnic-Brasov interesanta.

      (Citează)

  3. Autostrada nu se face pentru Dacia, se face pentru legatura est cu vest a tarii. Deci daca va pleca Dacia de la Mioveni, proiectul nu o sa pice.

      (Citează)

    • Moldova, Bucovina sunt tot în țara asta și NU ne ajută autostrăzile (și proiectele de autostrăzi) actuale când mergem în vest, la București sau la mare, deci autostrada nu este pentru a ”se face pentru legatura est cu vest a tarii” ci pentru ca bucureștenii să ajungă lejer la mare și în curând la Sinaia, Predeal, Brașov și Europa.

        (Citează)

  4. pus la treaba in mod FORTAT poate vrei sa zici…nu e de mirare de ce au prins bine regimurile totalitare in anumite zone din lume, totul pleaca de la oameni si dorinta lor launtrica de a munci, de a face ceva in viata lor si de a lasa ceva in urma lor… ceva mai mult decat sa tina umbra la pamant… atat ca indivizi ori ca popor. Unele popoare functioneaza bine doar prin masuri coercitive si prin aplicarea fortei, democratia fiind prost inteleasa de unii insemnand ca fiecare poate face ce vrea si ce ii trece prin cap fara sa ii pese de cei din jur, de aici si problemele cu autostrazile sau cu lipsa lor, de ex ungurii si-au construit M-urile in 5-8ani, si-am vazut in actiune prin pusta lor cum inaugurau tronson cu tronson…la noi se fura, statul, strainii, ne furam caciulile singuri, ce nu intelegem este ca (sa)RACIM si daca cei din jurul tau sunt (sa)RACITI risca sa se imbolnaveasca si cei cu IMUNITATE mai smechera si oricat ai fii de baiat destept tot nu vei prospera si vei ajunce sa (sa)RACESTI … noi romanii daca nu furam ceva parca avem impresia ca am am lasat ceva neterminat, ca uitat sa facem ceva… reactia publicului la faptul ca acest talentat baiat este din Romania spune multe despre imaginea noastra https://youtu.be/1EqgeMfJ_rE?t=2m26s

    deci nu mai e suficient sa fii TARAN pe Facebook ori sa fii mandru ca esti roman si atat, doar nivel declarativ, sa trecem la fapte, la munca si mai putine vorbe si timp pierdut pe FB.

      (Citează)

  5. Daca ar fi avut vreo importanta Dacia in tot proiectul asta era gata pana acum.

      (Citează)

  6. scipio:
    @Boris Voi mai traiti, ma? Din ce gauri iesiti?

    Din alea de la metroul din Dr. Taberei care se construieste de 7 ani si o sa se mai construiasca inca zece (asta dupa ce darama imbecilii juma’ de bucuresti, de ingineri buni ce sunt). Asta in timp ce in anii ’70 altii au putut sa faca o magistrala in 4 ani cu tehnologia de atunci. Si nu, nu a sapat nici plesu, nici patapievici, nici zoso la ele (nu ca nu ar fi meritat).

      (Citează)

  7. Daca ramanea Boc PM aveam la ora asta gata cel putin Autostrada Transilvania si incepeam trecerile in Moldova si spre Pitesti.

    De cealalta parte nu stiu cum ar fi rezistat pana acum cu furia bugetarilor ce aveau salarii reduse/inghetate.

    Pana la urma nu avem un buget care sa acopere orice + coruptia si e o chestie de prioritati.

      (Citează)

    • Boc practic nu a exitat, toate deciziile a fost ale lui Basescu, iar despre performanta lui cred ca trebuie sa retinem ca am fost cea mai proasta guvernare din ultimile decenii, cu taieri drastice de salarii, zeci de spitale inchise, retrocedari ilegale fara numar, etc, etc,etc. Absolut nimic bun nu au facut.

        (Citează)

  8. Sabotor:
    @Boris
    Cat a fost Ceausescu presedinte, s-au construit 113 km (intre 1967, cand au inceput lucrarile la prima autostrada, si 1990, cand a fost impuscat). 113 km in 23 de ani. De bine, de rau, in ultimii 25 de ani s-au facut mai mult de 113 km, desi am trecut printr-o criza economica crunta (anii 90).

    Dar e bine ca-l stimezi tu pe Ceausescu. Poate-ti era dor de creveti vietnamezi si de coada pentru hartie igienica.

    Nu e vorba de stimat Ceausescu, e vorba doar ca la nivel de proiecte de infrastructura ce s-a facut la vremea aia (cu tehnologia si limitarile de atunci) nu o sa se faca in democratia originala din tara asta nici in 75 de ani.
    Despre km. de autostrada ti-a raspuns Marius M. foarte corect.

      (Citează)

  9. Atâta vă mai plângeți în sud cu autostrăzile voastre, voi mergeți la mare pe autostradă, în ”curând” o să ajungeți și în Ungaria pe autostradă, pe la Ploiești sau Pitești chiar nu mă interesează, noi în Moldova nu o să avem 1 cm de autostradă în următorii 10 ani și probabil că o să ajungă și la Suceava autostrada, când nu o să mai avem nevoie de ea, adică peste 100 ani când deja o să avem mașini zburătoare (Tesla).

      (Citează)

    • Păi care în curând? 20 de ani?

      Și sunt la fel de îngrijorat și pentru Moldova, acolo nu investește nimeni în nimic, e ca și cum ar fi moartă regiunea.

        (Citează)

  10. Sabotor:
    @Boris
    Cat a fost Ceausescu presedinte, s-au construit 113 km (intre 1967, cand au inceput lucrarile la prima autostrada, si 1990, cand a fost impuscat). 113 km in 23 de ani. De bine, de rau, in ultimii 25 de ani s-au facut mai mult de 113 km, desi am trecut printr-o criza economica crunta (anii 90).

    Dar e bine ca-l stimezi tu pe Ceausescu. Poate-ti era dor de creveti vietnamezi si de coada pentru hartie igienica.

    Regimul comunist a fost a fost una din cele mai rele pentru tara noastra, dar asta nu inseamna ca cele mai multe proiecte de amploare s-au intamplat in timpul sau.

    Pentru comparatia ta, @Sabotor, trebuie sa stii ca Ceausescu era adeptul trenurilor si transportului in comun, motiv pentru care Romania are una dintre cele mai raspandite (ca sa nu zic dezvoltate ca nu se mai aplica azi) retele de cale ferata.
    Nu ii placea treaba cu autoturismele, lipsa autostrazilor a fost voita. (din pacate pentru noi astazi).

      (Citează)

    • @Vladutz
      Uite aici o harta misto cu dezvoltarea retelei feroviare in Romania. Se vede clar cat de mult s-a dezvoltat in “epoca de aur”. Intre 1965 si 1990, dezvoltarea a insemnat electrificarea/dublarea unor linii – si nu zic ca nu-i important, da’ nu datorita lui Ceausescu avem o retea feroviara atat de dezvoltata (BTW, in Romania, cea mai mare densitate de cai ferate e in Banat, construita pe vremea cand Banatul facea parte din Imperiul Austro-Ungar. Dar sa-i multumim lui Ceausescu, zic.

      Dar da, s-a construit mult in comunism, au fost investitii mari in infrastructura. Unele utile (baraje si centrale hidroelectrice).

      Multe insa au fost absolut tampite – vestitul canal, care ar putea fi important daca ar fi suficient de adanc si suficient de lat. Si daca nu s-ar amortiza investitia in “doar” 300 de ani. Centrala electrica de la Anina, un mamut impresionant care ar putea fi util daca n-ar fi fost nevoiti sa vopseasca un munte in negru, ca sa para ca au acolo carbune. Si daca ar fi avut ceva randament cu carbunele ala de proasta calitate cu care voiau s-o alimenteze. Transfagarasanul, daca s-ar fi facut turism la greu pe perioada verii, ca 6 luni pe an e inchis. Casa Poporului pentru care s-au daramant o groaza de cladiri si care e mare doar pentru ca pitong. Industrie care ar fi fost utila daca ar fi produs chestii de calitate in loc de rebuturi ce se duceau spre tari condusi de dictatori prieteni d-ai lui Ceausescu.

      Dar da, s-a construit. Mult, prost si inutil. Nu ca astia de acum sunt mai breji. Nici n-au cum sa fie ca doar sunt comunistii din esalonul secund.

        (Citează)

  11. Nu vă panicaţi, termenul nu e 2021, ci 2201.

      (Citează)

  12. Cand citesc toate tâmpeniile astea cu “le-a făcut Ceausescu!” imi vine să vărs. Literalmente.
    Ceausescu-nu-a-facut-nimic !!!
    Tot ceea ce povestiti voi frumos mai sus au fost facute de muncitori, maistri, dulgheri, ingineri, proiectantii, masinisti, militari in termen si tot asa.
    Adica, de oamenii tarii asteia. Atat.
    Nu a dat gângavul cu bagheta Zânului si s-au facut!!
    Nu tot ceea ce s-a construit si fabricat in tara asta avea nevoie de aprobarea personala a “tovarasului”.
    Nu mai ridicati in slavi si nu mai idealizati o perioada neagra a istoriei noastre numai din cauza faptului ca nu suntem in stare sa ne alegem conducatori capabili si cinstiti sau modele corecte, altele decat alea din tabloide.

      (Citează)

    • pai si acum o face iohannis? ce lider ai vazut tu sa faca munca de jos? multi compara vremurile pentru ca atunci se construia iar acum se fura si atat.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus