un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

A fost sau n-a fost?

23 May 2016  ·

GÂNDURI  ·

35 comentarii

Patronul Hexi Pharma a murit ieri după-amiază într-un accident auto între Buftea și Corbeanca. Ca să dea apă la moară conspirațiilor, cadavrul este desfigurat, a fost identificat inițial după acte și haine, dar probabil va fi identificat fără echivoc prin metode mai avansate.

Cel mai probabil este o sinucidere. Nu părea genul, având în vedere poziția companiei în întreg scandalul dezinfectanților, dar cine știe, o fi vorbit cu avocații și aceștia poate i-au spus că se strânge lațul, că cei ce efectiv apăsau butoanele pentru a produce substanțele urmau să depună mărturie, că va fi ars pe rug de justiție pentru că țara vrea sânge. Și pun în fața a minim zece ani de pușcărie, o fi clacat nervos. N-ar fi primul.

Sau na, chiar a fost accident. Se mai întâmplă, ba chiar în România acestea sunt mai dese decât în alte țări.

Două lucruri sunt însă destul de sigur că nu se pot susține:

1. NU este o dovadă că există Dumnezeu. Dacă ar exista, pe respectivul domn îl aranja Dumnezeu încă de când a avut ideea furtului la rețetă, nu acum după ce produsele sale au dus la moartea a zeci, sute, poate mii de oameni.

2. NU este un complot. Nu suntem în filme. Nu l-au eliminat “agenturile”. Nu este de fapt cadavrul altcuiva, zdrobit în timp ce adevăratul patron deja a fugit în Argentina.

Știu că există mulți români care cred cu tărie în tot felul de grupuri secrete, în masoni, iluminați, agenți secreți și conspirații de-ale străinilor. E simplu să crezi că interese oculte sunt vinovate pentru că nu-ți merge bine și că n-ai cum să li te împotrivești, dar mă îndoiesc că este cazul aici.

Valar morgulis!

    35 comentarii

  1. Dau si eu cu parerea:
    – omul conducea in mod normal un Porche Cayenne.
    – a vrut sa fie sigur ca nu e urmarit, prin urmare a luat o masina fara GPS (Opel Corsa)
    – obisnuit sa-i dea in gura la Porche, i-a dat in gura la Corsa si a ajuns intr-un pom. Din cate se vede in poze, a derapat si a intrat cu lateralul masinii in pom.

    Morala: “never attribute to malice that which is adequately explained by stupidity”.

      (Citează)

  2. De ce ai renunța la ”Porche” Cayenne pentru Opel Corsa? Prima era înmatriculată în BG, deci era ferită de orice insolvență/poprire/faliment etc. WTF?

    P.S. – Oare pe ce insulă exotică o face binging la ora asta (dacă s-a trezit) dl. presupus a fi șoferul decedat?

      (Citează)

  3. Iar trebuie sa aberezi? Care justitie? Care crucificare si ars pe rug?! S-a facut o luna de la scandal si nici macar nu l-a vizitat vreun politist. Nici macar o invitatie la DNA sau vreo procuratura oarecare.

    Intr-o tara normala in secunda 2 erau toate sediile firmei pline de politie, jandarmi, experti in informatica si contabilitate ca sa puna sechestru pe toate actele, hartiile si calculatoarele. Acum cativa ani s-a pogorat Consiliul Concurentei peste real Hypermarket, pentru suspiciuni de pret aranjat la carne. Stii ce-au facut? Le-au luat tot. TOT! Nu a ramas un calculator, un server, o hartie, nimic. Dar nah, era vorba de pretul la carne, nu despre vieti omenesti, si s-a putut.

    Este evident ca oamenii Hexi Pharma aveau protectie mare, singura reactie pana acum este ca a fost data in judecata firma. Nu conducerea, nu actionarii, nu administratorii. E cam la fel eficient si util ca datul in judecata al gugustiucului care s-a gainatat pe masina ta.

    Sinucidere? De ce dracu?! Are bani, are relatii, 10 ani in puscarie se reduc la 3 hai poate 4 ani de vacanta. Dupa cateva saptamani lumea uita, iese omul din puscarie si se bate cu pumnul in piept ca a fost lucrat de dusmani, spioni, varcolaci… ca substantele erau bune dar s-a facut magie neagra.

    Nu crezi ca lumea uita imediat? Unde e scandalul, unde-s aia dati afara pentru ca nici acum nu functioneaza sectia aia minune de arsi?

      (Citează)

    • Nu stiu cum a fost la Real dar, ca si angajat la o firma care a fost supusa controlului Consiliului Concurentei pentru fapte mai grave decat ce ar fi facut aia, pot sa iti zic ca nu vine nicio furtuna peste tine, vin unii si cer acces punctual. Nu e nicio descindere spectaculoasa, nu iti ia nimeni serverele acasa. Ar fi si greu, majoritatea emailurilor sunt acum stocate in cloud.

      Altfel, pana in acest moment, problema Hexi Pharma este una de conformitate/calitate: adica au livrat chestii inferioare fata de ce au promis. Pentru asta se fac descinderi?

      Problema in cazul asta e al intregului sistem care a permis acceptarea de produse neconforme, desi exista in teorie proceduri care sa previna acest lucru.

        (Citează)

  4. Radu, am citit aseara cele aproximativ 80 de comentarii la articolul de pe digi24.

    Ceva nu functioneaza deloc bine in Romania daca 95% din acele comentarii banuiau SRI-ul. Si sa stii ca erau din toate clasele sociale comentatorii (se poate verifica). Deci nu erau doar conspirationistii de serviciu.

    De ce romanii nu au incredere in SRI? Aici cred ca este cea mai mare problema.

    Pe de alta parte, nu cred ca patronul HF nu avea conexiuni i zona serviciilor. Nici macar SOV nu a fost in stare sa creeze un circuit complet de ascuns banii din infractiuni.

      (Citează)

    • “De ce romanii nu au incredere in SRI? Aici cred ca este cea mai mare problema.”

      Hmmmm…grea intrebare…poate pt ca am avut 50 de ani in care servivciile secrete au haituit, torturat si ucis cetatenii tarii, urmati de alti 26 de ani in care serviciile secrete au patronat cam cele mai mari tunuri date in tara asta?

        (Citează)

    • G:

      Pede alta parte, nu cred ca patronul HF nu avea conexiuni izona serviciilor. Nici macar SOV nu a fost in stare sa creeze un circuit complet de ascuns banii din infractiuni.

      Pai tocmai, ca e clar ca avea conexiuni, doar ca prieteniile se mai schimba si cine azi ti-e prieten maine te baga cu masina in doi pomi.

        (Citează)

  5. Cred ca te incapatanezi sa fii rational si sa ai incredere in statul roman. Ala care a omorit prin neglijenta (cel putin) zeci de mii de oameni cu infectii nosocomiale, omitand sa testeze substantele dezinfectante pe care le lua de la defunct (fie-I tarana usoara, ca are multe pe constiinta).
    Sa fim seriosi, de ce conducea el Opelul ala Corsa? Eu conduc un X3 si am avut masina in service 3 saptamani, am condus un Logan si nu m-am infipt cu el in primul pom pe DN7, pentru ca am bagat piciorul nesabuit in ea, din obisnuinta.
    Momentul in care se intampla accidentul asta e tare, tare dubios; coincidenta e prea mare, ca sa fie un simplu accident. E minimum o sinucidere.
    “E simplu să crezi că interese oculte sunt vinovate pentru că nu-ți merge bine și că n-ai cum să li te împotrivești, dar mă îndoiesc că este cazul aici.”
    Nici un interes occult, in afara de coruptia de roade statul roman. Eu ma indoiesc ca s-ar fi sinucis doar la gandul puscariei. Au mai facut si altii puscarie si au supravietuit. Sinuciderea astuia e in mod special dubioasa. Probabil ca multi rasufla usurati, oricat de cinic suna.
    http://riscograma.ro/9900/ce-aflam-din-executia-lui-dan-condrea/

      (Citează)

  6. Oamenii care cred in conspiratii sunt mai usor de prostit.

    Asta e si motivul pentru care au rasarit oameni ca Ghita si Ponta cu opinii de tipul:”aoleo nu mai ma simt in siguranta in tara asta.

    Daca vrem adevaratii vinovati poate ca moartea patronului e un lucru bun. Poate ca se vor cauta ceilalti vinovati. Altfel opinia publica se multumea cu arderea pe rug a unui singur vinovat si se potolea setea de sange si circ.

      (Citează)

  7. Radu, te citesc cu fidelitate ca unul din putinele bloguri quality din Romania.
    Insa de data asta esti superficial.
    Nu ma refer la faptul ca nu imbratisezi teoria conspiratiei ca acei 95% din “comentatorii” de care spunea un antevorbitor ci sa listezi si acele intrebari de bun simt care apar in urma reportajelor si informatiilor pe care le avem pana acum. Pun eu cateva:
    1. exista in arhiva politie rutiere alte cazuri de accidente cu soferi care nu au putut fi recunoscuti dupa chip (nu a ars)?
    2. cum stia fosta sotie sa-l recunoasca dupa haine? omul era un fel de steve jobs si purta mereu aceleasi haine?
    3. de ce masina a fost ridicata atat de repede (inaintea aparitiei criminalistilor la fata locului)?
    4. Mai exista vreo relatare in care organele sa ajunga atat de repede pe un drum exterior unui oras?
    5. de ce pana acum nimeni nu vrea sa furnizeze clipul filarii ? (aici nu exista nicio indoiala ca un personaj cheie nu ar fu fost filat)

    Azi, Condrea urma sa fie audiat.

    Sunt ceva fracturi logice aici…

      (Citează)

  8. Eu zic ca e posibil orice.
    Dar cred că serviciile pot face orice, știu că se joacă murdar când e cazul.

      (Citează)

  9. a venit securistul de serviciu si a dat verdictul: accident sau sinucidere
    teoria conspiratiei porneste de la orice indoiala, dar in cazul de fata numai sa te intrebi cui foloseste moartea lui Condrea iti pui mainile in cap…..

      (Citează)

  10. Un ascultator sovetic din raionul Cimislia ne intreaba daca stim cum s-a sinucis poetul rus Mayakovsky. Noi raspundem ca nu stim insa ultimile sale cuvinte au fost: – Nu trageti, tovarasi. …..

      (Citează)

  11. Daca nu era asa de cusuta cu ata alba treaba asta, nu mai ieseau tot felul de conspiratii. Dar sunt prea multe semne de intrebare, totusi.

      (Citează)

  12. “De ce conducea o Opel Corsa?” – pentru ca in Porsche ar fi avut sanse sa scape, si omul chiar voia sa moara? Pentru ca il durea sufletul dupa o masina misto?

      (Citează)

  13. O mica obersatvie: mastina era un OPEL ASTRA.

      (Citează)

    • Astra … Corsa, important e ca omul mergea cu o masina mult inferioara fata de cea personala pentru a se ascunde de ceva/cineva. Personal nu cred ca de justitie se temea.

        (Citează)

  14. Greu de crezut varianta sinuciderii. Eu pariez pe accident, altfel sinuciderea ar trebui foarte temeinic dovedita.

    Deja a fost dubios faptul ca prima declaratie a politiei a fost “e un om de 39 de ani dupa acte, dar nu este inca identificat”.

    Pai daca nu e identificat cum dracu sa zici ca are 39 de ani?!

      (Citează)

    • avea fata zdrobita, de aia nu putea fi identificat pe loc. s-au exprimat incomplet.

        (Citează)

    • Pai nu vezi ca in propozitia citata de tine zice clar de unde stiau ca are 39 de ani? Dupa actele gasite la el si presupuse a fi ale lui.

        (Citează)

    • nu cred in ipoteza sinuciderii pentru ca:

      1. acest fel de a te sinucide este foarte putin de incredere ca sa zic asa, adica sunt sanse destul de mari sa scapi, eventual cu dizabilitati, ceea ce este mai rau decat moartea;

      si copacul trebuie sa-l alegi cu grija, ca daca dai peste unul mai firav scapi cu siguranta

      poate daca se izbea de un zid de beton sa zicem ca credeam mai mult in varianta sinuciderii, dar asa cu copacul este putin probabil

      2. iti trebuie un curaj neomenesc sa te indrepti cu masina spre un copac cu gand de sinucidere (instinctul de conservare s-ar putea sa preia controlul si sa te faca sa te razgandesti de frica) iar dupa cum stim infractorii romani sunt toti niste lasi

      Exista alte metode de sinucidere cu rate de succes mult mai mari si la care nu e nevoie de curaj extraordinar (de ex cand te spanzuri trebuie sa faci doar un pas sau o miscare si lucrurile devin inevitabile, nu e nevoie sa accelerezi cateva zeci de secunde inspre un copac ca sa ai timp sa ti se faca frica)

        (Citează)

  15. un comentariu tare din alta parte: “raman atatea bacterii orfane in urma lui…”

      (Citează)

  16. Blogging for Dummies: Cum strangi multe comentarii si implicit faci trafic pe un blog, fara prea mult efort

    1. Preiei un subiect fierbinte din mass-media.
    2. Chiar daca nu are nicio legatura cu subiectul, il aduci pe Dumnezeu in discutie si (re)afirmi ca El nu exista.
    3. Arunci un ochi prin online si daca observi ca majoritatea comenteaza ca e cusuta cu ata alba tu te pui contra si afirmi ca ata e de fapt cat se poate de neagra.
    4. Just Gonna Sit Back & Grab The Popcorn.gif.
    5. Profit.

      (Citează)

    • Nota 10 pentru comentariu!

        (Citează)

    • gigi: 2. Chiar daca nu are nicio legatura cu subiectul, il aduci pe Dumnezeu in discutie si (re)afirmi ca El nu exista.

      A cam inceput sa fie tema preferata pe blogul asta ca aproape nu trece saptamana fara un atac mai mult sau mai puțin fin la biserica, religie, etc.

      In plus articolele astea cu idei si coerenta de scoala generala devin extrem de plictisitoare si obositoare.

        (Citează)

  17. E cu nea Nicu si Elvis in caraibe

      (Citează)

  18. Kay:
    Pai nu vezi ca in propozitia citata de tine zice clar de unde stiau ca are 39 de ani? Dupa actele gasite la el si presupuse a fi ale lui.

    pai daca s-au bazat pe acte cand au dat varsta, de ce nu s-au bazat pe ele si cand a fost vorba sa spuna numele – in schimb au zis ca e un barbat neidentificat de exact 39 de ani, ceea e absurd;
    normal era sa zica “un barbat in jur de 40 de ani, neidentificat”

    citatul exact este
    “Este vorba de un barbat de 39 de ani, conform documentelor gasite in afara autoturismului. Nu putem confirma identitatea acestuia, urmeaza proba ADN.”

    daca nu poti confirma identitatea pe baza actelor, logic este ca nu poti confirma nici varsta; sau daca poti confirma varsta, atunci logic este sa confirmi si identitatea

    dar poate explicatia este ca politistul e tampitel.

      (Citează)

  19. Hai sa o luam asa: Hexipharma este a SRI. Sau un alt serviciu. Individul urma sa depuna marturie si sa ii dea in gat.
    Atunci se hotaraste lichidarea. Cum ? I se spune de catre un agent sa vina in data x la ora y in locul z cu masina x.
    Omul ia masina. I se spune ca e urmarit, sa scape de masina din spate. Ii da cox , la un moment dat ramane fara frane. Ajunge in copac. Cel care depune marturie ca a fost depasit e de fapt cel care il urmarea.
    Ideea e alta: eu unul nu as fi acceptat sa ma sinucid intr-un copac. Sansele de supravietuire sunt ,mici dar sunt. De ce nu as alerga cu 200 la ora sa intru intr-un zid? 150km la ora chiar si pentru opelul ala e o vitez relativ mica.In plus as face un testament ceva, un bilet de adio. Nu ai copil de 10 ani si tu te sinucizi.

      (Citează)

  20. Nu cred că e accident. Nu exclud posibilitatea unui complot, dar nu în sensul că ăla nu e el, ci in sensul în care a fost “împins” către sinucidere, ca să nu dezvăluie că secu’ este complice la treaba asta, în numele unora cu greutate.
    Acum să extrapolăm și să ne gândim în câte alte mii de cazuri am fost furați în halul ăsta.

      (Citează)

    • Leo:
      Nu cred că e accident. Nu exclud posibilitatea unui complot
      […]
      Acum să extrapolăm și să ne gândim în câte alte mii de cazuri am fost furați în halul ăsta.

      Traducere:
      Nu ai certitudini, dar daca extrapolezi incertitudinile astea la intreaga viata, ce concluzii certe ies!

        (Citează)

  21. Povestea mortii patronului Hexi Pharma va fi Raiul conspirationistilor, prevedeam aseara. Si am avut dreptate. Asa o imaginatie bogata are poporul asta si asa de mult ii place sa construiasca teorii care mai de care mai aiuritoare. Tot omul are Facebook acum si ori ii arde de glumit, ori inventeaza vreun scenariu incurcat.
    Dar, ce sa faci, pana la urma e posibilitatea fiecaruia sa o faca si e la latitudinea noastra sa credem sau nu, in functie de discernamantul pe care il avem (sau nu?)

      (Citează)

  22. nashu_mare: Traducere:
    Nu ai certitudini, dar daca extrapolezi incertitudinile astea la intreaga viata, ce concluzii certe ies!

    Relax, deocamdata n-am dat-o ca axioma.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus