un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

AXN trece printr-un rebranding și introduce trei seriale noi

12 Mar 2016  ·

GÂNDURI  ·

3 comentarii

Am început să urmăresc AXN odată cu serialul Lost, acum atât de mulți ani încât mă simt tare bătrân, și am rămas fan pentru multe seriale bune, precum diverse CSI, Polițiști fără frontiere, Andromeda, Brigada specială, Eco-challenge, NCIS, The Shield și multe altele. Și audiența a tot crescut, recent AXN a raportat o creștere de 50% față de perioada similară a anului trecut.

Recent Sony Pictures Television, “proprietarul” canalului, a anunțat niște schimbări pentru canalele românești, întâi printr-un nou logo, o piramidă, așa ca să știi pe ce-ai ajuns atunci când schimbi canalele. Schimbările vor fi efectuate din 17 martie.

Pe lângă serialele de până acum, pe AXN vor debuta trei seriale noi:

Cronicile Shannara – un serial de aventură într-o lume a magiei. Este bazat pe seria Shannara a lui Terry Brooks și are loc într-un viitor când omenirea s-a distrus, iar elfii și alte rase mitice au ieșit de unde trăiau în secret în vremea oamenilor și sunt din nou vizibili. Serialul urmărește aventurile unor oameni, elfi și druizi ce caută să învingă o armată de demoni ce amenință Pământul. Chestii clasice de serii fantasy, transformate în serial TV în 2016. E genul de serial în care toate personajele, deși trăiesc într-un fel de epocă de piatră, sunt și foarte sexy și bine machiate. Începe pe 25 martie la ora 21.

Jucătorul / The Player – este un serial cu Wesley Snipes și Philip Winchester (din Riposta / Strike Back de pe HBO GO) în rolul principal. Winchester este un fost agent FBI care trebuie să rezolve niște crime pe baza unor ponturi primite de la Snipes, în timp ce, într-un joc bizar, oamenii bogați ai Las Vegas-ului pariază pe succesul său. Sună bine, începe pe 22 martie la ora 21.

Mad Dogs – un grup de prieteni călătoresc în Belize pentru a sărbători ceva, dar acolo sunt implicați în diverse crime, mistere și alte aventuri. Serialul este o comedie neagră, așa că așteptați-vă la tot felul de situații amuzante. Primul episod va rula pe 29 aprilie la ora 22.

Revin și restul serialelor cunoscute, precum Bones, How To Get Away With Murder, Autopsia crimei șamd, revin și ele cu noi sezoane. Mai multe informații găsiți pe axn.ro

axn-the-player

    3 comentarii

  1. Fan Lord of the Rings aici. Abia astept Cronicile. Multam de sugestii.

      (Citează)

  2. the player… nu mai incepe.

    sezonul 2, cat si finalul (logic) al sezonului 1 sunt cat se poate de anulate.

    Pe mine m a convins Wesley (in rol secundar), dar nu si pe NBC

      (Citează)

  3. Mad Dogs sunt si pe digiplay – cel putin jumatate din primul sezon, ca am inteles ca e destul de nou, desi e vechi (e remake dupa un serial britanic). Mie mi-a placut, are scenariu cu rasturnari de situatie amuzante pe stilul Braking Bad

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus