un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dacă aveți impresia că un blogger își vinde sinceritatea pentru prețul unui bilet la film, nu-l mai citiți și treceți mai departe

12 Feb 2016  ·

GÂNDURI  ·

39 comentarii

M-am uitat acum prin emailuri și ultima oară când m-am dus la cinematograf la invitația distribuitorilor de filme a fost pe 19 noiembrie 2014. De atunci am primit vreo alte 20 de invitații, dar le-am refuzat din diverse motive personale (de exemplu, nu mă interesa respectivul film). Pe la jumătatea anului trecut am decis, de fapt, să nu le mai accept niciodată, nici măcar pe cele la filme pe care oricum intenționez să le văd.

Motivul este simplu: pur și simplu prefer să văd filmul respectiv la cinematograful ales de mine, la ora la care vreau eu și de pe locurile alese de mine, nu din rândul doi margine.

Singurul film la care m-aș fi dus la invitația distribuitorului a fost noul Star Wars. Avanpremiera pentru bloggeri/presă a fost pe 16 decembrie, deci aș fi putut scrie ceva despre el înainte lansării oficiale de pe 18 decembrie. Invitația a venit, dar deja aveam bilete cumpărate pentru 18 și nu i-am mai dat curs. L-am dezbătut oricum după mai multă vreme, cu spoilere, aici.

Am observat de-a lungul anilor și, chiar mai tare, în ultimele zile, o întreagă discuție pe net în jurul subiectului “vezi filmul gratuit, deci normal că-l lauzi”. Sunt niște linkuri la final despre asta.

Discuția în sine este inutilă, ba chiar ridicolă. În cel mai rău caz, pierzi 30 de lei la recomandarea altuia, că atât costă un bilet. Poți pierde mult mai mulți bani din recomandările altora despre restaurante, mașini, vacanțe sau experiențe, și cu toate acestea Internetul nu ia foc cu afirmații de genul “normal că spui că-i mișto la karting, ți-au dat ăia pe moca mașinuța”.

Nu, scandalul maxim este pentru filme. Culmea, pentru filme, adică unde ai la dispoziție și trailere și sute de alte review-uri și rezultate de box office pentru a-ți face o opinie înainte să intri în sală. Poate că filmele sunt mai comune sau poate că pur și simplu este invidia că altul vede gratuit ceva ce pe tine te costă, chit că nu mult.

Acum să vă spun cel mai important lucru: dacă sunt bloggeri ce-și vând sinceritatea pentru 30 de lei, atunci vina nu este a lor, ci a voastră pentru că-i citiți.

Adică este și vina lor, că nu-și dau seama că-și strică singuri numele, iar în blogging cam asta e tot ce ai. Scrie sincer despre orice film sau experiență! Care-i cel mai rău lucru ce s-ar putea întâmpla, nu te vor mai invita? Așa, și? Dacă faptul că de acum trebuie să dai 30 de lei ca să vezi filme este o problemă, atunci cred că ai probleme ceva mai mari în viață.

Ca cititori, însă, dacă simțiți că cineva își vinde blogul pentru 30 de lei, e vina voastră că faceți un întreg scandal din asta în loc să apăsați direct butonul X de pe tab-ul respectiv din browser și să nu mai reveniți niciodată pe acel blog. Mai mult efort decât acel click pe X nu merită subiectul. Trageți linia la 30 de lei și spuneți, precum Picard în First Contact, “This far, no further!”

În final, din acest motiv am decis să nu mai dau curs invitațiilor de la distribuitorii de filme: nu merită să fii târât în scandal pentru filme, un subiect nu tocmai predilect acestui blog. Prefer să evit complet problema dând 30 de lei din portofel, văzând filmul când vreau eu și scriind sau nu despre el, în funcție de cum am chef. Similar evit și campaniile în care nu cred, produsele pe care nu m-aș pricepe să le testez sau care sunt prea ridicole șamd.

Cam o dată pe an mai ajung la film la invitația altor părți, dar numai a celor pentru care filmul este un pretext de socializare sau e legat de vreo tehnologie nouă și nu reprezintă scopul în sine. Linkuri promise: Malaezu, Mărculescu, Eftimie.

    39 comentarii

  1. Ahahaha! Cheezecake-ăreală!

      (Citează)

  2. Mie personal niciodată nu mi-a reproșat cineva ca am scris “de rău”. Am avut filme la care le-am spus oamenilor să nu se ducă. Le fel. Nimeni nu a zis nimic. Toată discuția asta pare de ordinul sci-fi-ului.

      (Citează)

    • ei da, fix de tine era vorba aici . Cu toții ne ingrijoram daca ti s-a reprosat ceva , bine că ne-ai luminat

        (Citează)

    • john:
      ei da, fix de tine era vorba aici . Cu toții ne ingrijoram daca ti s-a reprosat ceva , bine că ne-ai luminat

      Cred ca am fost la peste 50 de avanpremiere. Mi se părea relevant să îmi spun și părerea mea. #mybad

        (Citează)

    • nu toată lumea face asta. la începutul bloggingul e riscul să te ia euforia și să accepți chestii pe care ulterior le vezi cu alți ochi.

      eu cred că sunt oameni care fac asta, doar că, așa cum zicea și Radu, se cam văd și-i poți ocoli în timp.

        (Citează)

    • john:
      ei da, fix de tine era vorba aici . Cu toții ne ingrijoram daca ti s-a reprosat ceva , bine că ne-ai luminat

      Presupun că ai intrat pe blog pentru a citi părerea oamenilor, acum nu o mai vrei?

        (Citează)

  3. fara sa cred ca “ti-ai vandut sinceritatea”, pot sa cred, ca si cititor fidel, ca scrii prea “de bine” despre vodafone sau emag, de exemplu. nu ptr ca ti.o cer ei sau ca ai un plan diabolic de a ne pacali, doar ca te intelegi bine cu ei si cred ca te.ai convins singur ca asa e, in ciuda faptului ca 90% dintre comentatori te contraziceau. amintesc aici: scumpirea produselor inainte de bf, tel si abonamente vdf la pret de “afara” sau, si mai recent, abonamentele “nelimitate”. asta e unul dintre pacatele a-listerilor, li se pare ca le stiu pe toate si nici nu le trece prin cap ca aia 90% care ii contrazic pot sa aiba dreptate.

      (Citează)

    • Nu, la unele subiecte mă pricep mult mai bine decât la altele și, când cineva zice ceva greșit, îl contrazic.

      Faptul că 100 de oameni spun o tâmpenie nu mă face să nu-i contrazic. Uită-te la unele recente, unii spun că ar trebui să călătorim gratuit cu metroul sau că prețurile la orice ar trebui să fie pe măsura salariilor sau că poți vindeca bolile cu zeamă de lămâie, dar nu înseamnă că-i adevărat.

      În cazurile numite de tine, cumpăr ceva mai mult de la emag sau vdf decât alții sau am acces la multe informații. Dacă cineva tot insistă cu o opinie greșită, îl voi contrazice, mai ales pe blogul meu. Era zilele trecute cineva care spunea că n-a văzut niciodată 4G de la Vodafone; dacă eu îl văd și-n fundul casei, ce să fac, să nu-l contrazic?

      Ah, dacă apar argumente logice și susținute de date concrete, cu plăcere, recunosc greșeala. Doar că de câte ori le cer, nu mai apare și comentariul care să le aducă. Oamenii fac un fel de hit&run, prea puțini pot să și poarte conversația până la capăt.

        (Citează)

    • Nu ma refeream la tampenii gen gratuit cu metroul ci la faze gen black friday. Au fost zeci de oameni care au postat print-screen-uri cu preturi marite cu 2-3 sapt inainte de bf, dupa care se aplica o mega reducere de BF… Raspunsul standard? PR-istic… ca produsele erau intr-o promotie, ca se ajusteaza, ca mos craciun. n-a zis un a-lister ca nu e ok ce face emag…dar toata lumea avea campanii de la ei. alt exemplu…abonamentele de 25-30 de euro de la vodafone. comentatorii spuneau ca nu e normal (deci nu ca e ilegal, ca n-au voie… doar ca e de porc…) sa fie preturi ca in Vest, tu, nimic. ca cerere si oferta, ca acoperire, ca investitii. dovada ca n-ai dreptate? cele mai multe portari au fost catre rds. la fel cu minutele “nelimitate”. da, se faceau abuzuri. problema e ca abonamentul era vandut ca fiind NELIMITAT.

        (Citează)

    • Bogdan: ca produsele erau intr-o promotie, ca se ajusteaza, ca mos craciun

      Păi dacă erau…

      Ți-am zis, hai să vedem întâi screenshoturi în care nu sunt alte promoții. De BF au circulat unele inclusiv cu manevre prin ele.

      Bogdan: tu, nimic. ca cerere si oferta, ca acoperire, ca investitii. dovada ca n-ai dreptate? cele mai multe portari au fost catre rds. la fel cu minutele “nelimitate”. da, se faceau abuzuri. problema e ca abonamentul era vandut ca fiind NELIMITAT.

      Exact, vezi, eu scriu pentru cei ce înțeleg că un contract are niște clauze anti-abuz sau fraudă, nu pentru cei care insistă cu “dar scria că-i nelimitat”. Pentru a doua categorie există comentariile în articolele ziarelor sau bloguri din alea unde se înjură toți ca la ușa cortului.

      Eu caut să discut cu oameni care înțeleg cum funcționează lumea și deci să purtăm discuția în contextul acelor principii de functionare.

      Asta cu “să avem prețurile pe măsura salariilor” pur și simplu nu o înțeleg. Știu că nu-i posibil așa ceva, deci ce discuție ar putea fi. E ca și cum mi-ar spune cineva “eu nu vreau să mai fac nimic, dar să vină cineva să-mi dea un palat, servitori și femei, că așa ar fi normal”. OK, ce-aș putea să-i spun?

      În discuțiile față în față îi poți evita pe cei care spun astfel de lucruri, că așa îți alegi grupurile de prieteni și cunoștințele în compania cărora petreci timpul. Pe Internet, însă, fiecare are impresia că poate spune orice tâmpenie îi trece prin cap, că este unicul adevăr, și se mai și enervează când îi ceri să dovedească sau îl contrazici cumva, totul pe blogul meu, nu pe al lui.

        (Citează)

  4. mircea (primul)

    12/02/2016 la 3:08 PM

    Cine tine cont de ce scrie unu pe un blog? Poate aia care o mesteca pe-aia cu coruptia ucide. Si-atunci ai-o merita grav.

    Avantajul e ca un blog cu multi cititori aduna multe pareri pro si contra. Cam ca pe un forum, numai ca de mai proasta calitate.

      (Citează)

  5. Mi s-a întâmplat mie acum 3-4 ani. Am scris că a fost naşpa un film, am primit reply de la agenţie să mă întrebe dacă mi-a plăcut cinematograful.

    După un timp iar am scris de naşpa de un film, mi-au zis să vin mai devreme, ca să nu mai prind locuri pe rândurile din faţă şi să văd mai bine. Am explicat că nu e vorba de locul din sală, ci de film (că aia era “problema”). Mailul primit ca răspuns se încheia cu “Poate data viitoare o să fie mai bine”.

    N-a fost mai bine, s-a nimerit ca după vreo lună să merg iar la un film post. Aia a fost ultima oară când m-au mai invitat :))

      (Citează)

    • Dacă cei ce trimit invitații vor doar păreri bune, indiferent de cum este filmul, atunci vor rămâne doar cu cei care au doar păreri bune, numai că pe aceia nu-i va mai citi nimeni.

        (Citează)

  6. Eu daca vreau sa vad un film – il vad si gata. Indiferent daca ai scris tu sau altii ca e bun sau nu. E o chestie care tine de gust si de asteptari personale.

    Sa te duci la un film ( sau sa cumperi un produs/serviciu de ex) fix pe parerea cuiva este ca si scum te-ai astepta sa-ti spuna unul cum sa traiesti …

    Sigur , e convenabil pe-o parte pentru ca ai pe vine da vina :)

      (Citează)

  7. nwradu: Presupun că ai intrat pe blog pentru a citi părerea oamenilor, acum nu o mai vrei?

    Nope. Intru doar pt articolele tale. Pace!

      (Citează)

  8. Perioada de glorie a blogosferei, atunci cand puteai sa citesti pareri sincere si neviciate, a fost la-nceputuri, cand se scria din pura pasiune. Altfel, sa-mi explice si mie cineva de ce Radu i-ar mai critica pe cei care platesc publicitate, chit ca sunt convins c-ar avea destule motive s-o faca. Treaba e destul de simpla. Radu si orice alt blogher ia bani de la companii. Daca i-ar lua din abonamente, de la noi, da, ar fi altceva. Dar atata vreme cat tu iei bani de la n companii, ma indoiesc ca vei fi atat de critit cum ar merita sa fii in anumite imprejurari. Pacat ca n-are nimeni timp/chef sa faca o monitorizare pe blogurile mari cu articolele in care se criticau diverse branduri/produse inainte ca autorii lor sa castige bani din blog, si numarul acelor articole acum. Ar fi interesant. :)

      (Citează)

    • zetu: Perioada de glorie a blogosferei, atunci cand puteai sa citesti pareri sincere si neviciate, a fost la-nceputuri, cand se scria din pura pasiune. Altfel, sa-mi explice si mie cineva de ce Radu i-ar mai critica pe cei care platesc publicitate, chit ca sunt convins c-ar avea destule motive s-o faca. Treaba e destul de simpla. Radu si orice alt blogher ia bani de la companii. Daca i-ar lua din abonamente, de la noi, da, ar fi altceva.

      Asta e fals.

      E ca și cum ai zice “X a tras tare ca să ajungă director de vânzări, iar acum că are salariu mare nu mai muncește deloc, stă toată ziua și se uită la televizor, că-i vine salariul mare în continuare”.

      Banii nu-i primesc pentru ceva întâmplat acum 5 ani. Dacă încep să scriu la mișto sau bag numai articole publicitare, în câteva luni voi pierde și cititorii și articolele publicitare. Li s-a întâmplat deja unora.

      De asta am niște reguli auto-impuse: cam 6% articole publicitare pe lună (adică 5-6 din vreo 90-100 publicate), articole mai bine lucrate, nu simple “iată ce-am pățit azi la magazinul de pâine” șamd. Ce-o fi în viitor nu știu, dar măcar sunt conștient de riscul de mai sus.

      Cât despre “ia bani de la cititori, nu din publicitate”, mă îndoiesc că ar merge. Oamenii nu vor să plătească pentru astfel de lucruri. E mult mai simplu cu publicitatea, mai ales că o citește doar cine vrea și mai ales că în 90% din cazuri este la ceva oricum interesant sau de interes. Nu-i ca la televizor, ca din când în când să vezi un articol publicitar copy-paste despre detergentul X.

        (Citează)

  9. mircea (primul):
    Cine tine cont de ce scrie unu pe un blog?

    Şi Dragnea zicea ceva asemănător la alegerile prezidenţiale. Şi restul e istorie.

      (Citează)

  10. mircea (primul)

    12/02/2016 la 5:27 PM

    Zippo, faptul ca online-ul (lol) e atat de influentabil nu e un lucru de lauda. “Victoriile” (lol) online-ului (lol) in viata reala sunt echivalente cu o relatie dintre un bosorog cu bani si o pipita fara o chiftea in burta. Coruptia ucide, ca cica e la moda in “blogosfera” (lol).

      (Citează)

  11. apropos
    de ce nu mi-a apărut comentariul in advertorialul cu vodafone?
    deranjează ca supernet 4g e o simpla gogoașă publicitara ?

      (Citează)

    • Probabil pentru că pari un paranoic convins că totul e un advertorial și atunci orice ai spune intră sub semnul întrebării. În realitate, de data asta, este pentru că nu m-am mai uitat pe comentariile vechi, că articole noi nu se scriu singure.

        (Citează)

  12. nihasa:
    Mie personal niciodată nu mi-a reproșat cineva ca am scris “de rău”. Am avut filme la care le-am spus oamenilor să nu se ducă. Le fel. Nimeni nu a zis nimic. Toată discuția asta pare de ordinul sci-fi-ului.

    Pe tine nu te citeste nimeni, stai jos.

      (Citează)

  13. Tu crezi ca e cum vrei tu? Iti spunem noi ca trebuie sa scrii asa. Danseaza ursule, danseaza! Ai mancat, acum danseaza!

      (Citează)

  14. felicitari

      (Citează)

  15. Fa un review la Brokerii Apocalipsei! Dar poimaine, dupa ce-l vad.

      (Citează)

  16. @bogdan, legat de emag și vdf: dacă oamenii au dreptul să aibă opinii despre politică, femei, etc, de ce nu și despre societăți comerciale ? în lumea în care se învîrte nwradu (și majoritatea cititorilor săi), produsele IT și telefoanele au importanță mare, și deci, nwradu își exprimă cu precădere opinia despre ele. Dacă ar scoate articolele care se referă la experiențele sale pozitive cu tot ce ține de telefonie și de accesorii PC, ar trebui să scoată peste juma de blog. Sau ce, să păstreze doar opiniile negative, ca să nu fie acuzat că face reclamă ?

    Atîta vreme cît articolul nu este marcat cu (P) înțeleg că nu este plătit de respectiva firmă. Mai departe, e opinia lui. Poate opinia ta e că Vdf sucks, sau emag la fel, la fel de bine alt cetățean (nwradu) poate avea opinie contrară, bazată pe propria experiență dar și pe gusturile personale.

    Cu bf, atîta vreme cît de bf un produs e mai ieftin fie și cu un leu față de acum 1 lună sau 2 luni, se cheamă că e reducere, dacă nu te interesează nu cumperi.

      (Citează)

  17. Neantul Valah

    13/02/2016 la 4:43 AM

    Sincer ,iti spun copilul ala de malai ,malaezu ,cenzureaza comentariile .Pot eu sa iau in serios un astfel de personaj ?si mai ales sa citesc ce scrie,de fapt de scris scrie oribil.
    So many faces ,so little spirit .

    Si da ai dreptate cu filmele ,nu citesc recenziile blogarilor romani ,nu am vazut la ei sa recomande macar asa de bun simt un film vechi sau de arta ,am prieteni care fac maratoane cu toata filmografia regizorilor straini sa zicem Godard ,cum sa bag in seaman un Jpeg care si a trantit un blog si inainte de asta nici macar un mare roman nu a citit ,penibil .

      (Citează)

  18. Unii se vand pe 30 de lei, Zoso si Arhi se vand pe mii de euro.

    Pana la urma nu suma te defineste ca fiind vandut, ci faptul ca spui lucruri mincinoase pe care nici tu nu le crezi (cum ar fi minunatele reduceri de black friday pe care le promovau zoso si arhi, si dupa aia faceau sarantoci pe toti cei care se plangeau in comentarii ca reducerile sunt de rahat.

    Daca te vinzi pe mii/zec/sute de mii de euro iti permiti sa ai gura mai mare si sa fii mai arogant, dar la gandire vei ramane la fel de fomist ca ala care se vinde pe 30 delei.

      (Citează)

    • Nu, nu-i așa. Cei care vor să reușească în treaba asta își dau seama că trebuie un echilibru și doar cu “fomismul” nu merge. Dacă unul din două articole e pe bani, e o problemă, dacă e unul din 10, eu nu mai văd o problemă că ți se oferă destul alt conținut.

        (Citează)

    • eu îi cred pe cheloo sau pe minculescu când fac reclamă la bergenbier.

        (Citează)

  19. Eu cred ca ti-ai vinde sufletul pe un burger bun. Parerea mea…

      (Citează)

    • Tot 30 de lei și ăla, nu? De asta nici la restaurante nu mă duc invitat de local.

      Plus că un burger bun făcut acasă costă cam 7 lei.

        (Citează)

  20. In opinia mea la un film nu este o problema. Ca in definitiv 30 lei nu schimba nimica si filmul tot ala si pentru Radu si peentru mine. Problema e cand e deschidere la un loc ca Therme si e avanpremiera pentru blogeri. Si cand pentru fiecare invitat sunt doi salariati si apoi cand se deschide pentru public aia doi salariati au grija de 500 clienti. Si Radu imi zice in review ca e fain totul pentru ca apoi cand ma duc eu e coada imensa la fastfoodul de pe acolo si din 8 ghisee 5 sunt inchise ca vorba aia merge si asa ca rata profitabilitatii e ok daca e 5% in Germania dar in Romania trebuie sa fie 15%…

      (Citează)

    • Păi eu ți-am zis cum e complexul Therme, nu cum sunt oamenii care vin acolo sau cum este în aglomerație. Asta nu pot să-ți zic.

      Eu am fost o singură dată la Therme după deschidere, lunea trecută. Știi de ce luni și nu în weekend? Ca să nu mă lupt cu aglomerația despre care știam că va fi, că așa e la noi, vezi ce full este și în AFI și la orice chestie nouă.

      Așa că am luat o zi de concediu, ne-am dus luni și a fost foarte mișto, erau câteva sute de oameni, dar fără cozi, fără nimic deranjant, fără să te simți înghesuit prin piscine.

        (Citează)

  21. Prea mult „Cum a fost la Vinyl” prin feedly? :D

      (Citează)

  22. nwradu:
    Nu, la unele subiecte mă pricep mult mai bine decât la altele și, când cineva zice ceva greșit, îl contrazic.

    Faptul că 100 de oameni spun o tâmpenie nu mă face să nu-i contrazic. Uită-te la unele recente, unii spun că ar trebui să călătorim gratuit cu metroul sau că prețurile la orice ar trebui să fie pe măsura salariilor sau că poți vindeca bolile cu zeamă de lămâie, dar nu înseamnă că-i adevărat.

    În cazurile numite de tine, cumpăr ceva mai mult de la emag sau vdf decât alții sau am acces la multe informații. Dacă cineva tot insistă cu o opinie greșită, îl voi contrazice, mai ales pe blogul meu. Era zilele trecute cineva care spunea că n-a văzut niciodată 4G de la Vodafone; dacă eu îl văd și-n fundul casei, ce să fac, să nu-l contrazic?

    Ah, dacă apar argumente logice și susținute de date concrete, cu plăcere, recunosc greșeala. Doar că de câte ori le cer, nu mai apare și comentariul care să le aducă. Oamenii fac un fel de hit&run, prea puțini pot să și poarte conversația până la capăt.

    Sau nu le dai accept la comentariu, zic si eu.

      (Citează)

    • Comentariile apar direct, în majoritatea cazurilor. Nu e intenția mea să cenzurez ceva, decât dacă se întrece măsura sau se tot bate un cal mort.

        (Citează)

  23. Radu, tu esti sigur ca nu te vinzi niciodata? M-am cam saturat de moralisti care arata cu degetul spre altii.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus