un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum arăta sediul eMAG de Black Friday (plus 7 oferte noi)

20 Nov 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

48 comentarii

Am fost astăzi la eMAG în sediu, că de obicei de Black Friday este ziua porților deschise pentru presă/bloggeri. Am făcut inclusiv la recepție gluma cu “am venit să ridic comanda de Black Friday”, cu portofelul în mână. Părea mai amuzantă în capul meu.

În principiu, nu sunt multe de zis dincolo de ce s-a anunțat deja, adică cea mai mare comandă (din istorie) a fost de 85.590 euro, un Range Rover Sport 4.4 Diesel SDV8 HSE Dynamic Luxor redus cu peste 20.000 euro. Se vânduse de peste 160 de milioane de lei când am fost eu acolo, iar contorul de aur (la propriu) trecuse de 8 kilograme vândute. Acum e spre 9 kilograme.

Oarecum mai uimitoare era statistica despre vizite: peste 50% au fost făcute de pe mobile, prima zi din istoria eMAG în care traficul de pe mobile îl bate pe cel de pe PC-uri.

Cum era acolo? O atmosferă relaxată, liniștită. Păreau niște oameni care lucrează la un proiect de-al lor, în tihnă. Zero agitație, zero oameni care să alerge pe coridoare în căutarea unui șef sau pentru a rezolva vreo urgentă, zero strigăte. Am rămas cu impresia că fiecare știe ce are de făcut și o face; nu doar că totul este ținut sub control, ci că este chiar ceva banal.

Într-un fel, este un semn al unor planuri bine făcute și al automatizărilor introduse. Planuri bine făcute în sensul că ai gândit cam tot ce se poate întâmpla, ai stabilit scenarii de răspuns, oamenii știu ce au de făcut, iar odată apăsat butonul de “lansare”, stai și te uiți la evoluția lucrurilor.

Automatizări? “Centrul de comandă” al Black Friday este o sală de ședințe cu 4 televizoare mari puse pe perete și încă un proiector orientat spre alt perete. Pe aceste ecrane evoluează zeci de indicatori și grafice despre Black Friday. Volumul vânzărilor din fiecare oră, iar peste acesta sunt trasate alte două grafice, cât a fost anul trecut și cât era prognoza de anul acesta. Date despre trafic, câți de pe mobil, câți din web, rata de conversie, timp pe site, numărul mediu de pagini vizualizate șamd. Date despre comenzi: câte pentru eMAG, câte pentru partenerii din marketplace, câte la produse de Black Friday și câte la restul produselor, că lumea cumpără astăzi și produse ce n-au intrat în reduceri (și se așteaptă să le primească next business day, bănuiesc), cât aur în grame, câte lingouri, câte mașini, câte din fiecare categorie mare de produse eMAG. Tot felul de procente ce arată câte comenzi au fost finalizate, transferate, preluate în depozit, ce volum de marfă a fost deja predat curierilor. E plin de informație și de de prescurtări, dar odată ce le “traduci” totul devine ușor de înțeles.

E mult peste ce-am văzut la alte magazine. Totul este urmărit, analizat, tradus în cifre și grafice. Majoritatea acțiunilor se fac automat, comanda se transferă direct la depozit și primul om care o vede cu adevărat este lucrătorul care ia marfa de la raft pentru a o împacheta. Era acolo un indicator pentru numărul comenzilor ce necesită intervenție manuală, vreo 6% parcă, probabil cazuri când n-a mers plata sau o fi fost vreo eroare. Când toate cifrele reies din sistemul informatic, oamenii doar veghează că lucrurile merg conform planului.

Când am plecat eu, trei oameni, practic top 3 din companie, tocmai spuneau “ok, mai sunt câteva ore, activați și restul produselor nelistate până acum și hai să mai trimitem un newsletter”. Au stat un pic să dezbată care ar fi titlul cel mai potrivit, apoi cineva l-a trimis departamentului de marketing pentru a-l pune în practică. Îmi închipui că în acele departamente se muncește ceva mai agitat, dar cine știe?

Anyway, două lucruri. Primul, am întrebat ceea ce mulți doresc să afle: de ce au început așa târziu reducerile și care a fost stocul pentru anumite produse cheie.

De ce așa târziu? Atunci a fost sistemul gata. Se pare că omul cu cheile de la server nu stătea la bariera din Pipera, cum glumeam eu dimineață, ci promoțiile se lansează după încă o verificare. Sunt prețurile verificate? Load balancing-ul e funcțional? Procesatorul de carduri a confirmat că e pe poziție și monitorizează partea lui de treabă, în caz că apar probleme? Etc etc. Anul trecut au dat drumul la site la 6:50, anul acesta la 8:20.

Stocul: 200 de SSD-uri de 120 GB la 99 lei, 300 de iPhone 6 la 1.999 lei, 200 de console Xbox One la 999 lei. iPad Mini 2 la 699 lei? 200 sau 300 de bucăți, am uitat. Eu am prins unul :D

Al doilea lucru: după cum vă spuneam, sunt noile oferte. Au avut multe produse cu reduceri și nu toate au încăput în acele pagini de listare, așa că unele produse noi au înlocuit produse vechi după ce stocul acelora a fost epuizat. Dacă știam mă uitam mai des pe site, că au băgat ulterior chestii mișto.

Ofertele se scot la 1 noaptea. Poate că veți dori să profitați de noile apariții:

 

    48 comentarii

  1. N-au specificat de ce au dat drumul la oferte intai pe mobil?
    Si de ce n-au anuntat ca vor face asta?

      (Citează)

    • Ah, am uitat sa intreb, ce ai prins tu, l-ai prins pe tel sau pe site/PC?

        (Citează)

    • Eu evit sa mai cumpar de la emag de acum incolo de cand au facut faza asta ieri…
      Au dat drumul la aplicatie la 8:22 si ceilalti cu laptopuri/desktopuri dadeau refresh ca fraierii, abia la 8:35 s-a dat drumul si la website…

      RUSINE EMAG!

      (sigur nu o sa-mi publici comentariul).

        (Citează)

    • Aha, de asta eu am dat prima comandă la 8:23 și pe a doua la 8:28, după cum zice pagina de Istoric Comenzi. Ah, iar în afiliere văd comisioane începând cu ora 8:24. Și, de altfel, cam oricine a comandat în primele minute îți poate spune la ce oră a făcut-o. Și, de altfel, poți găsi pe FB și Twitter zeci de mesaje care spun “a început”.

      (suferi de mania persecuției)

        (Citează)

    • Pyro:
      Ah, am uitat sa intreb, ce ai prins tu, l-ai prins pe tel sau pe site/PC?

      iPad-ul l-am luat din telefon, că aveam cardul deja introdus acolo în noul sistem 1-click pay. Am dat rapid search după ipad mini, am intrat în pagina celui de 699 lei și dacă tragi de butonul “bagă în coș” pe ecran te duce direct la checkout, unde dacă ai cardul deja reținut în 1 click pay mai poți apăsa direct un buton și ai comandat, fără 3D secure.

      Cred că a durat 3 secunde să dau comanda. Știam că se va termina imediat, deci m-am gândit că telefonul îmi dă o șansă în plus. Ca în ghidul de pregătire :D

      Restul le-am luat de pe PC. Ofertele s-au lansat simultan (am primit push notification pe telefon), am dat refresh pe cele două PC-uri din jurul meu, erau și acolo paginile deja pornite – cred că a fost un maxim de 5 secunde delay.

      Următoarea comandă am dat-o de pe PC la 8:28 (cu tot cu plată, s-a încărcat greu pagina de plată) și așa târziu pentru că am băgat două produse în coș.

        (Citează)

  2. Prietene atat emag mananci pe paine, mai rau decat daca ai lucra la ei…

      (Citează)

    • Păi asta am urmărit de Black Friday. Probabil că poți găsi alte bloguri ce scriu despre alte magazine, fiecare după cum urmărește și preferă.

      Eu despre cine vrei să-ți spun? CEL? N-am deschis pagina lor niciodată în aceste zile. Habar n-am nici dacă au făcut BF sau nu.

      Lista cu magazine urmărite de mine o poți găsi în live bloggingul acela.

        (Citează)

  3. E ora 4:30am si pe site anunta ca au terminat-o cu BF anul asta. Cate minute (secunde?) au tinut ofertele astea scoase la 1 noaptea???

      (Citează)

  4. N-am prins anvelopele la 99,99 lei ca or fi fost multi care au cumparat, dar nu-i bai. Bai e altul – in prima faza au zis ca sunt reduse la 184,99 (pretul asta chiar l-am vazut Joi – cat or fi fost c-o luna inainte, nu stiu) la 99,99, iar dupa-masa cand au suplimentat stocul erau “reduse” la 149,99 de la 279,99. Nu e vorba ca as vreun hater sau ca sunt invidios pe cei care au prins oferta, dar chiar nu se face asa ceva – e de prost gust. Inteleg si goana dupa profit, dar puteau relua aceasta reducere, de la 184,99 la 149,99, in preajma Craciunului si atunci puteau justifica un pret mai mare la furnizor.

    (Atat am avut de comentat referitor la BF de anul asta – sincer, nici nu m-am uitat la alte produse. Ba, mint, m-am uitat la masinile de spalat rufe – n-am gasit nimic interesant.)

      (Citează)

    • La suplimentări de stoc am mai văzut asta și la alte produse. Nu e o suplimentare propriu-zisă. Nu e ca și cum ar fi dat întâi 1000 de bucăți, a scris stoc epuizat și apoi au zis “stai că mai avem 1000, dă-le și pe astea”. Ar fi dat de la început 2000 la preț redus, dacă era așa.

      Reducerile astea se fac printr-un mecanism de negociere cu furnizorul. “Câte poți da la 99 de lei? Păi 1000 de bucăți, mai mult de atât și ies în pierdere!” Reducerea se suportă din alte bugete, se taie de la profit, se taie de la marketing etc. “Câte mai poți da acum că s-au terminat cele 1000? Păi încă atâtea, dar nu mai am de unde să suport același preț, ți le pot da la 149”.

      În retail se poate crede că poți da discout cu atât mai mare cu cât vinzi mai multe, dar nu-i așa. Reducerile se dau suportând diferența din altă parte (nu doar din profit, marja e mică față de ce presupune BF ca reducere), adică din bugete separate. Dimensiunea acelor bugete îți spune cam pentru câte bucăți poți suporta reducerea.

      E cam ce-am scris aici https://www.nwradu.ro/2015/04/cum-se-vinde-legal-sub-pretul-de-achizitie/

      cu completarea că se face un calcul. Avem 10.000 de lei de dat ca reducere, pentru câte produse putem da deci reducere? Păi poți să scazi 100 de lei din prețul a 100 de bucăți sau poți să scazi 1000 de lei din prețul a 10 bucăti sau 20 de lei din prețul a 500 de bucăți șamd.

        (Citează)

    • Nu zic ca n-ai dreptate, dar cand stii ca oameni-s “uraciosi” nu faci asemenea promotii ca-ti atragi oprobiul public. Adica pui un pret mic-mic dintr-un pret oarecum ok si apoi faci o suplimentare c-un pret redus mai mare decat primul si dintr-un pret mai mare decat primul. Si nu e vorba de cativa lei, pretul initial a crescut cu 100 de lei si cel “redus” a crescut cu 50 de lei. OK, e vorba de profit ca doar e vorba de o societate comerciala nu de una de binefacere, dar nici chiar asa; pentru mine, diferenta de 200 de lei m-a facut sa nu mi le mai permit. Asta e!

        (Citează)

    • Decizia se face pe baza vânzărilor. Există cerere, s-a terminat rapid stocul inițial, e cazul să suplimentăm, chiar dacă la un nou preț? Atunci da.

      Nu e musai o chestie psihologică, ci o afli din datele pe care le ai. 100 de hateri de pe net care zic “eu nu mai cumpăr de 3 ani” sau “sunt mârlani” nu contează, oricum nu erau clienții tăi. Deciziile nu se iau în funcție de ce zice lumea pe bloguri sau FB.

        (Citează)

    • pe voi va prostesc astia de la emag ca pe niste copii de gradinita. Si voi credeti sau va faceti ca credeti…ca nah, ei dau banul. Incepand cu graficul ala facut de sefu emag ce jigneste orice om cu creier in cap si sfarsind cu povestile astea cu “negocierile” ce le fac ei cu furnizorii. Trist. Incep sa am o repulsie fata de emag cum aveam fata de ponta. Si nu cred ca sunt singurul.

        (Citează)

  5. Cine a urmarit pe site la 08:20 produsele, a avut de castigat. Or fi fost si cativa ghinionisti, dar in mare a afost ok promotia lor.

      (Citează)

  6. Exact din cauza unor astfel de comentarii (si oameni) isi permit alde emag sa se comporte cum se comporta. Pentru ca exact asta este scopul reducerilor de BF: sa stai sa prinzi exact secunda cand se da drumul la promotii ca sa prinzi ceva, ca daca doamne-fereste chiar ai ceva de facut in viata si nu stai sa dai refresh din secunda in secunda, asta e, you snooze, you lose.

    Om bun:
    Cine a urmarit pe site la 08:20 produsele, a avut de castigat. Or fi fost si cativa ghinionisti, dar in mare a afost ok promotia lor.

      (Citează)

    • Păi da, dar poți lua oricând de la Altex. Au avut reduceri începând cu 1 noiembrie, au schimbat zilnic produse, au avut minim 500 de bucăți din fiecare, în general chiar mii de bucăți.

      S-au vândut bine.

      Faptul că eMAG e lider de piață online înseamnă că poate negocia reduceri mai bune, deci oamenii așteaptă momentul 8:20 pentru asta. E și un show făcut, desigur, dar acesta e specificul zilei. Nu uita că în țara de origine lumea se calcă în picioare la deschiderea magazinelor de BF.

        (Citează)

  7. Virgil:
    Pai daca sunt prosti. Inclusiv tu. Radu a luat bani ca sa te forteze pe tine sa cumperi de la emag? Nu. E mare online-ul de magazine online, esti liber sa cumperi de unde vrei, ba chiar esti liber sa nu cumperi.

    De asemenea, sunt liber sa spun ca emag sunt de rahat indiferent daca am cumparat sau nu de la ei. De cand iau bani pe bannere, unii bloggeri au atitudine de politician: daca spui de bine esti de-al nostru, daca spui de rau ciocu mic si mars de aici. Ceea ce e ok, omu face ce vrea pe blogu lui.

    Pe de alta parte, eu nu am mai cumparat nimic de la emag de vreo 3 ani. Preturi mari, marketing agresiv si de bijnitar, plus de 2 ori am comandat ceva si am primit altceva. Si da, nu ma obliga nimeni sa cumpar de la ei, pe de alta parte nu ma poate opri nimeni sa imi spun parerea despre ei, daca nu aici, atunci altundeva.

      (Citează)

    • Poți să spui orice, câtă vreme nu înjuri sau nu folosește cuvinte urâte sau nu zici mizerii despre cineva la modul gratuit.

      Dincolo de asta, dacă n-ai mai luat de 3 ani de la eMAG, dar simți totuși nevoia să zici peste tot că e o mizerie, e și aici o problemă.

      De ce ai pierde timpul făcând asta? Vorba cuiva de mai sus, sunt atâtea magazine, fiecare cumpără de unde vrea, mai ales că aici online lumea știe de alte magazine/comparatoare/oferte, nu e că le deschizi tu ochii babelor dintr-un sat ce n-a auzit decât de eMAG. Alea nu stau pe net oricum,

        (Citează)

    • S-a incins si Radu de la cativa ..talibani .. mai ales ca e .. afacerea lui si nu angajatul cuiva.

      Ei unul nu am luat nimic de la emag de BF de ieri, caci ce voiam nu era redus sau era umflat.
      Am gasit la Altex ce voiam, oricum la pret mai mic.
      Vei gasi destule oferte si pe emag, dar nu fi peshte, nu inghiti ce dau ei, ci alege ce iti convine.

        (Citează)

  8. Rezumat BF 2015 emag:

    – inceput la 8:22
    – terminat la 8:23

    Restul de reduceri nesimnificative sau umflate.

      (Citează)

  9. un fel de “ciorba de potroace” de dupa nunta

      (Citează)

  10. Stim ce zice vulpea cand n-ajunge la struguri. Nu-i nimic Mihai, e posibil ca anul viitor sa ai un job mai bun si sa-ti permiti sa si adaugi ceva in cos, nu doar sa te uiti pe oferte si sa le critici. Chiar te rog sa iei oricare din produsele care au fost in oferta la Emag si sa-mi arati unde-l gasesti tu la acelasi pret sau mai ieftin. Si nu zic 2 produse, un singur produs.

    In rest… poate ne zici de unde ti-ai facut tu cumparaturile de BF si ce oferte fantastice ai gasit. Sau toti sunt tepari de BF si tii le cumperi la Paste ca sunt oferte mai bune? Sper ca nu cel al cailor…

    Mihai: De asemenea, sunt liber sa spun ca emag sunt de rahat indiferent daca am cumparat sau nu de la ei. De cand iau bani pe bannere, unii bloggeri au atitudine de politician: daca spui de bine esti de-al nostru, daca spui de rau ciocu mic si mars de aici. Ceea ce e ok, omu face ce vrea pe blogu lui.

    Pe de alta parte, eu nu am mai cumparat nimic de la emag de vreo 3 ani. Preturi mari, marketing agresiv si de bijnitar, plus de 2 ori am comandat ceva si am primit altceva. Si da, nu ma obliga nimeni sa cumpar de la ei, pe de alta parte nu ma poate opri nimeni sa imi spun parerea despre ei, daca nu aici, atunci altundeva.

      (Citează)

  11. Oricum, slabut “live blogging-ul” de anul acesta.

      (Citează)

    • Mai puțină comunicare. Mult mai mulți au venit spre mine zicând “bagă-ne în listă”, dar nimeni nu avea chef să spună dinainte 2-3 oferte sau să dea o informație reală de transmis.

      Vezi FashionUp, mi-au trimis catalogul pe la ora 18, l-am pus, m-au rugat să-l scot pentru că abia la ora 21:30 poate fi făcut public. Zici că venea cineva și le fura cămășile din stoc…

      Le este frică, dar nici ei nu știu exact de ce anume.

        (Citează)

  12. asta e romania fratilor, inca nu e inteleasa pe deplin idee de democratie, multi inca asteapta “sa se dea”, “sa ne faca”…
    ca si cum ar fi o obligatie a cuiva sa vanda la cel mai mic pret tuturor oamenilor din aceasta tara, eventual chiar sa le dea gratis produsele celor care nu-si permit.

    celor care nu “au prins” reduceri mari, printre care ma numar si eu: oameni buni, sunt doar niste reduceri, in viata sunt lucruri mai importante decat un ssd la 99 lei.

      (Citează)

  13. Nea Radu, eu am mai lasat un comentariu, dar vad ca l-ai sters. Chiar nu inteleg ce nu ti-a placut. Ziceam doar celorlalti care au mai comentat sa va lase in pace, pe tine si ceilalti bloageri piscotari, sa va bucurati de firimiturile de la emag. Ce e gresit in asta? Oricum, ma bucur ca ai revenit la sentimente mai bune in privinta altex. Chiar era pacat sa nu iei ceva si de la ei, te limitai aiurea.

    Acum, daca oamenii din afara se bulucesc la deschiderea magazinelor, asta nu inseamna decat ca idioti sunt everywhere sau ca poate la ei chiar sunt reduceri. Nu 5-10% cum sunt la noi (ma refer la reducerile reale, nu la cele afisate la preturi care nu au fost niciodata). Reducerile mai mari la noi sunt doar de forma, in acele cateva secunde de la inceput, ca sa vina dupa aia bloagari ca arhitristul sau zero sa ne explice ca suntem noi idioti si nu intelegem ce mare smecherie e BF. Macar tu esti mai decent, recunosc si eu asta.

    nwradu:
    Păi da, dar poți lua oricând de la Altex. Au avut reduceri începând cu 1 noiembrie, au schimbat zilnic produse, au avut minim 500 de bucăți din fiecare, în general chiar mii de bucăți.

    S-au vândut bine.

    Faptul că eMAG e lider de piață online înseamnă că poate negocia reduceri mai bune, deci oamenii așteaptă momentul 8:20 pentru asta. E și un show făcut, desigur, dar acesta e specificul zilei. Nu uita că în țara de origine lumea se calcă în picioare la deschiderea magazinelor de BF.

      (Citează)

    • E plin de conspirații despre bloggeri “pișcotari” și ce crede fiecare că încasează ei. Nu crede, ci ȘTIE, a ghicit în cărți. E un comentariu inutil într-un articol care și așa e destul de aglomerat.

      Când zici ceva inteligent, nu teoria conspirației și frustrări personale, îți vei găsi comentariul pe site.

        (Citează)

  14. Domo nu a sucombat, are asa o revenire supriza, dar nu fenomenala. De asta ce zici? :)

      (Citează)

  15. Am vrut sa-mi iau un pc de gaming , de cateva luni bune urmaresc preturile pe la vreo 3 magazine. Bugetul era de 3000 de ron, am reusit sa mi-l fac la 2500. Am cumparat placa video + rami +procesor de la emag unde reducerile au fost mult sub competitori, restul de la pcgarage si mediadot unde si acolo am gasit reduceri bune .

      (Citează)

  16. Poate ca ar fi mai civilizat ca in viitor emag sa implementeze reduceri in forma in care o face Amazon, adica la fiecare interval se activeaza niste reduceri. Cred ca asa si-ar distribui traficul mai uniform, fara varfuri. Costuri mai reduse pentru ei, utilizatori mai multumiti ca nu se dispar toate reducerile interesante in primele 3 minute.

    In ceea ce priveste nemultumirea oamenilor, in fiecare an au fost stocuri mici pentru reducerile foarte bune. E in interesul magazinului sa vanda cat mai mult si sa aiba clienti multumiti, dar acestea sunt reducerile care asigura vanzari bune si profitabilitate. Rolul lor nu e sa dea faliment dand discount-uri, ci sunt pe piata sa faca profit. Sa acuzi emag ca nu ofera mai multe produse la reducere spune multe despre nivelul de inteligenta si educatie al omului si cat de pomanagiu este. Nu mai luam in calcul faptul ca orele pierdute dand refresh non-stop pe site-ul emag probabil valoreaza mai mult decat reducerea castigata, daca sunt folosite cu cap.

      (Citează)

    • Am întrebat dacă stilul Amazon ar fi o soluție, au zis că mai e până acolo. Traficul de acum le-a solicitat cam la 90% din capacitate infrastructura, la anul pot duce mai mult cu niște modificări.

        (Citează)

  17. Am vrut Xbox-ul celebru dar din secundele de la refresh -> favorite – >check out deja mi-a aratat ‘out of stock’. Mi-am propus oricum sa iau o consola si am luat pana la urma bundle-ul PS4 si 2 jocuri la 1500.

    Sentimentul meu a fost ca reduceri pe care sa le aștepți un an de zile au fost puține, tin minte anii trecuti mâța elecrocutata umplea pagina de oferte, poate acum au avut stoc mai mare sau noi bani mai putini. Și bineinteles mi-a displacut ora începerii dar sa spui ca atunci au fost ei pregatiti ma face sa cred ca nu au gestionat corespunzătoar elementul vital al campaniei. Pentru asta faci toate pregatirile din an cu stocuri, furnizori.. etc ca sa fii gata la timpul cu efect maxim in ziua Z..

      (Citează)

    • Depinde de ce anume cauți. Dacă găsești 5 produse de care aveai nevoie, ziua e super. Pentru fiecare om din acesta, există altul care căuta alte 5 produse și nu le-a găsit.

      Nu poți trage concluzii despre BF doar prin lista ta de cumpărături. Vânzările mai mari ca anul trecut (nu doar la eMAG, ci la multe alte magazine pe lângă ei) arată că reducerile așteptate au generat vânzări.

      Asta în condițiile în care comerțul online este vreo 20% din retailul total în România, deci mai e loc mult de creștere.

        (Citează)

  18. Au dat drumul la 8.22, la 8.20 am verificat eu tableta. NU au dat drumul mai devreme in aplicatia de mobil sau tableta. NU au respectat orele scapate pe bloguri. NU a exista zona vip.

    Evident nu am prins nimic cu adevarat interesant si dat in pierdere de eMAG, de fapt. Presupun ca au fost cativa prieteni si apropiati care au fost anuntati dinainte la ce ora se da drumul. Si altii cu scripturi care au dat comenzile automat.

    Am experienta promotiilor de Black Friday pe Amazon, unde sistemul este mult mai OK. Produsele si ora la care vor intra la reducere sunt anuntate dinainte, astepti sa dai click si esti la concurenta cu cei din UK sau DE. De multe ori am prins, de cateva ori click-ul meu din Romania trecut prin mai multe servere n-a mai apucat stoc.

    Prefer sistemul Amazon, si cum Stanciu copiaza tot ce prinde de la ei, ma astept sa il vad curand si la noi pe eMAG.

      (Citează)

    • N-au fost ore “scăpate” pe bloguri, nu s-a zis nimic. Am bănuit toți că va fi ca anul trecut, un 6:50 – 7. Pare la mijlocul distanței între “prea devreme” și “trebuie să plec la muncă”.

        (Citează)

    • Zoso anunta ca in aplicatie porneste de la 7 si pe desktopuri de la 8. Sau facea misto de noi ca sa para interesant si inventa pe langa ce informatii a primit de la eMAG.

        (Citează)

  19. A, deci tu lasi comentariile in functie de cat de inteligente sunt. Asta este gluma zilei, chiar mai buna decat BF-ul de anul asta.

    Nu am niciun fel de frustrari personale legate de cati bani iei tu, arhitristul si zero ca sa slaviti emag-ul. Ba chiar sper sa ii tapati de bani, pentru ca altfel daca ii pupati in fund pe 2 lei sau, mai rau, pe gratis, chiar sunteti idioti.

    In rest, cel mai inteligent comentariu, daca tot este sa facem o ierarhizare, apartine celui care a spus ca BF de anul asta a inceput la 8:22 si s-a incheiat la 8:23. A sintetizat exact tot ce am scris noi ceilalti in 1000 de randuri. Restul sunt bullshituri PR-istice, pe care nu ma deranjeaza prea tare sa le aud de la emag & co, ca asta e job-ul lor, dar e deranjant sa le aud de la oameni care pretind ca sunt obiectivi.

    nwradu:
    E plin de conspirații despre bloggeri “pișcotari” și ce crede fiecare că încasează ei. Nu crede, ci ȘTIE, a ghicit în cărți. E un comentariu inutil într-un articol care și așa e destul de aglomerat.

    Când zici ceva inteligent, nu teoria conspirației și frustrări personale, îți vei găsi comentariul pe site.

      (Citează)

  20. Sa nu uitam totusi ca eMAG nu vinde masini, ci vouchere de reducere la aceste masini. Au facut acel genial stunt de marketing in 2013 cand au pus acel filmulet cu masina bagata intr-o cutie bej.

    Si AutoItalia a anuntat ca vinde masini prin eMAG, precizand clar ca achizitia este continuata prin procesul normal, la dealeri. Deci eMAG nu vinde masini, ci vinde reduceri la anumite autoturisme la care clientul nu prea mai poate interveni la configuratie fiindca acele masini sunt aici in tara, sunt pe stoc.

    Si sa fim seriosi, nici acel Range Rover nu a fost cumparat de un om care, uitandu-se ce are eMAG in oferta, a zis uau: 20.000 de euro reducere, il iau.

    eMAg sunt fff tare, dar si marketingul e uneori aburitor, ca si treaba asta cu aurul..

      (Citează)

    • Păi normal, nici n-aș vrea să cumpăr mașina de la eMAG, ci de la un dealer, ca să-mi dea actele și tot ce e nevoie. Pentru asta e întreg sistemul Marketplace, nu?

      Iar Range Roverul poate că avea același discount și dacă mergeai la dealer, dar cineva l-a luat de la eMAG.

        (Citează)

  21. Un singur lucru vreau sa spun. Atunci cand procentul celor suparati in urma asa-zisului Black Friday e mult mai mare decat cel al fericitilor care au prins cate o oferta, eu cred ca-i clar. Fiecare intelege ce vrea de aici,

      (Citează)

    • E și normal, cu câte 200-300 de bucăți din fiecare produs vedetă. Acolo apar mereu supărări. Alea sunt făcute, totuși, ca să atragă lumea, scopul fiind ca fiecare apoi să cumpere și ceea ce căuta de fapt: un frigider, o anvelopă, un monitor etc.

      Primele comentarii rămân mereu în moderare, apropo, de asta era blocat.

        (Citează)

  22. Logica asta ar fi buna daca nu as fi comandat un telefon cu 400 lei la ora 17 pentru camai pe seara sa-l vad la 350. Am anulat frumos prima comanda si am refacut-o la 350.

    nwradu:
    La suplimentări de stoc am mai văzut asta și la alte produse. Nu e o suplimentare propriu-zisă. Nu e ca și cum ar fi dat întâi 1000 de bucăți, a scris stoc epuizat și apoi au zis “stai că mai avem 1000, dă-le și pe astea”. Ar fi dat de la început 2000 la preț redus, dacă era așa.

    Reducerile astea se fac printr-un mecanism de negociere cu furnizorul. “Câte poți da la 99 de lei? Păi 1000 de bucăți, mai mult de atât și ies în pierdere!” Reducerea se suportă din alte bugete, se taie de la profit, se taie de la marketing etc. “Câte mai poți da acum că s-au terminat cele 1000? Păi încă atâtea, dar nu mai am de unde să suport același preț, ți le pot da la 149”.

    În retail se poate crede că poți da discout cu atât mai mare cu cât vinzi mai multe, dar nu-i așa. Reducerile se dau suportând diferența din altă parte (nu doar din profit, marja e mică față de ce presupune BF ca reducere), adică din bugete separate. Dimensiunea acelor bugete îți spune cam pentru câte bucăți poți suporta reducerea.

    E cam ce-am scris aici https://www.nwradu.ro/2015/04/cum-se-vinde-legal-sub-pretul-de-achizitie/

    cu completarea că se face un calcul. Avem 10.000 de lei de dat ca reducere, pentru câte produse putem da deci reducere? Păi poți să scazi 100 de lei din prețul a 100 de bucăți sau poți să scazi 1000 de lei din prețul a 10 bucăti sau 20 de lei din prețul a 500 de bucăți șamd.

      (Citează)

  23. nwradu:
    La suplimentări de stoc am mai văzut asta și la alte produse. Nu e o suplimentare cu completarea că se face un calcul. Avem 10.000 de lei de dat ca reducere, pentru câte produse putem da deci reducere? Păi poți să scazi 100 de lei din prețul a 100 de bucăți sau poți să scazi 1000 de lei din prețul a 10 bucăti sau 20 de lei din prețul a 500 de bucăți șamd.

    ar fi misto sa iti dam si tie note la comentarii.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus