Vocea clienților nu contează pentru organizatori, dar a sponsorilor da

Este un aspect al concertului Robbie Williams pe care nu l-am văzut discutat nicăieri în zecile de articole post-eveniment: cel al sponsorilor.

Să fim serioși, pe organizatori îi doare undeva de părerea publicului (dovadă că acum dau vina pe firma de catering care s-a retras cu 3 zile înainte de concert). Organizatorii știu deja, pe baza experienței cu alte concerte organizate la fel de prost, că oamenii vor cumpăra din nou bilete pentru următorul mare artist ce va veni în România, indiferent de experiența anterioară. În fond, din 20 de milioane de oameni, au nevoie doar de vreo 60.000 de plătitori. Publicul nu va schimba nimic, oricât ar protesta.

Sponsorii, însă, pot schimba ceva. Sponsorii plătesc enorm de mulți bani organizatorului. Voi poate credeți că ei plătesc doar pentru a li se afișa numele pe bilete și bannerul pe garduri, dar cu bani de la sponsori se plătește până la urmă și o mare parte din onorariul artistului, organizarea “de șantier” și marketingul evenimentului. Organizatorul își face întotdeauna planul de afaceri mizând pe sponsori + bilete, nu doar pe vânzarea de bilete.

Iar sponsorii și-au cam luat-o la Robbie Williams și nici măcar n-a fost vina lor. De exemplu Telekom și Banca Transilvania au făcut tot ce-au putut pentru a introduce oamenii în atmosfera de spectacol, au promovat evenimentul, au dat bilete în concursuri simple, ba chiar Telekom a montat celule suplimentare în piață și a transmis și prin live streaming totul spre cei de acasă.

Și ce-au obținut? Au curs după concert articolele și fotografiile despre cât de magic a fost totul, despre cât de orgasmic a fost R.W., despre cum s-au topit femeile pe “Feel”, despre cum 65.000 de voci au cântat împreună “Come Undone”, astfel încât undeva în subconștient măcar toate aceste experiențe să se asocieze și cu numele sponsorilor?

Nu. Nu acest gen de articole s-au scris.

S-au dus acasă 65.000 de oameni și au făcut sex nebun, ele cu gândul la Robbie Williams, ei cu un gând de genul “omg este sex din ăla în care ea face totul… să tot fie astfel de concerteeeee!“, totul asociat și cu sponsorii care au făcut acestea posibile?

Nu. Oamenii s-au dus acasă și au băut un bidon de apă, apoi și-au vărsat frustrările pe Facebook.

Sponsorii au dat o grămadă de bani și au tras mai degrabă ponoasele, ceea ce nu-i o afacere bună și nu cred că le convine deloc.

Un exemplu este Ursus, sponsor și furnizor de bere. Ei nu pentru vânzările de bere au fost acolo. 65.000 de oameni care beau în medie 1-2 beri la vreo 7 lei paharul nu înseamnă mare lucru, având în vedere că Ursus a plătit mulți bani pentru a fi acolo. N-au făcut-o pentru un profit de moment, ci pentru ca brandul Ursus să fie asociat cu distracția, voia bună și evenimentul unic ce-l presupune concertul unui astfel de artist.

Acum, Ursus este asociat cu cozi interminabile la bere, cartoane lipsă și căldură mare. Este berea imposibil de obținut, nu berea care a răcorit oamenii. Apoi au anunțat că vor trimite un bax de bere celor care-au fost la concert, prin curier; alți bani, altă distracție.

Prin urmare, tocmai pentru a preveni astfel de probleme și pentru a se asigura că banii lor reprezintă o investiție bună, nu o pierdere, a venit vremea ca sponsorii să pună condiții suplimentare și să aibă o relație de egalitate cu organizatorul, să bată cu pumnul în masă și să vegheze că totul este organizat ca la carte și că oamenii se vor simți bine. Ei trebuie să fie responsabili cu asigurarea calității, cum s-ar spune, nu organizatorul! În alții nu putem pune baza.

Prin urmare, dragi sponsori ai concertelor viitoare, oricare ați fi voi, asigurați-vă că:

1. organizatorul nu vinde mai multe bilete decât este capacitatea locului. Clienții nu pot ști câte se vând, voi da!
2. căile de acces sunt bine dimensionate și mai ales căile de ieșire sunt bine dimensionate. Acum lumea a “murit” de sete, doamne ferește să moară cineva în îmbulzeală, cum s-a întâmplat recent în Germania, că se duce toată imaginea voastră.
3. sunt destule puncte de vânzare și destule toalete. Mă gândesc că numărul lor este proporțional cu numărul biletelor vândute, nu? Ceva gen o toaletă la 300 de oameni? Vezi și primul punct. Lumea vrea să consume și la toate concertele din ultimii ani acesta a fost principalul motiv de tristețe, cozile prea mari. Ursus trebuia să spună organizatorilor “băi, eu nu mă bag, dacă tu-mi aloci doar 20 de locuri de vânzare, eu estimez că vor fi cozi mari și-mi va fi afectată imaginea. Dă-mi 80 de locuri și sponsorizez concertul!“.
4. oamenii au cu ce pleca acasă. Este ridicol ca la un meci să fie prelungit programul metroului, dar la un concert care adună mai mulți oameni, nu.
5. banii neconsumați sub formă de jetoane sau carduri se pot recupera nu doar în noaptea concertului, când toți vor doar să plece acasă, ci și în următoarele trei zile.
6. dați gratuit apă. E apă, dă-o încolo, se dă gratuit aproape oriunde. Dacă 60.000 de oameni beau 1 litru fiecare și tot n-ar fi un mare cost, că nu-i scumpă.

Și cam atât. Mi se pare mai bună ideea de a spera că sponsorii își vor proteja imaginea și investiția decât că organizatorul va pleca urechea la protestele post-eveniment ale clienților. Știți măcar cine a organizat concertul? Vă spun eu, pe afiș scrie Marcel Avram, East European Production și D&D East Entertainment.

Acum un alt aspect al problemei. Da, sunt de acord că cei ce protestează sunt îndreptățiți. Nu te duci la concert ca la mall, să fii mai îngrijorat de ce se poate cumpăra decât de muzică, dar pe 30 de grade și cu beton sub picioare este nu un privilegiu, ci o obligație de-a organizatorilor să-ți pună la dispoziție măcar apă și toalete într-un regim rezonabil, ceea ce pentru mine înseamnă o așteptare de câteva minute, nu de zeci de minute.

Pur și simplu acestea sunt facilități ce trebuie obligatoriu puse la îndemâna clienților.

Acestea fiind spuse, sunt de acord și cu cei are spun că, având experiența tuturor concertelor anterioare din România, te mai duci și tu pregătit de ce-i mai rău.  Eu am fost la câteva concerte, am băut apă de acasă, am mâncat ceva, am fost la toaletă înainte să ies pe ușă, am avut cu mine o sticlă de apă pe care am băut-o chiar înainte să intru la concert, înăuntru m-am orientat la început pe cumpărat și adăpat și nu câte o bere, ci 4 dintr-o dată, să ajungă toată seara. Bine, apă.

Așa cum pe șosea casc ochii după gropi, pe trotuare după suveniruri de la câini, pentru diagnostice mă duc la trei medici diferiți și pentru trenuri mă aștept la întârzieri și prize nefuncționale, că asta e țara în care trăim, de ce nu m-aș aștepta și la concerte la probleme de toate felurile?

N-am fost la concert, și eu și Matilda am fost plecați din țară. Am dat invitațiile primite unor prieteni (după ce-am întrebat dacă e ok să fac asta, apropo) care s-au simțit foarte bine. Asta pentru că s-au dus deja beți mangă acolo s-au dus de la început să ia mai multă bere, nu câte una de câte ori le era sete, au stat pe iarbă, la umbra Palatului, la toaletă n-au nimerit coadă și în general s-au concentrat pe văzut concertul. Nu pentru toți au fost un calvar.

Mă gândesc, însă, privind poveștile altora, că acesta a fost doar un concert și lumea a făcut crize de sete. Că s-au bătut oamenii pe apă. E unul care dă ca sfat de viitor să te duci la ambulanță ca să-ți facă glicemia pe loc, iar cu hârtia de glicemie în mână să faci scandal la paznici până te lasă să ieși și să mergi la cel mai apropiat magazin. Așa își închipuie omul că merg lucrurile. Mă gândesc, cu teamă, că a fost doar un concert și că, dacă vine cutremurul cel mare sau vreo inundație, oamenii vor muri pe capete. La naiba, dacă se ia lumina pentru două zile vor muri pe capete în propria casă, că n-au putut da drumul la aerul condiționat și n-a mers liftul ca să coboare la magazin după mâncare.