un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum să-ți instalezi suporturi de pahare de vin în mobila de bucătărie

29 Jun 2015  ·

GÂNDURI  ·

29 comentarii

V-am spus cum am făcut bucătăria și ce accesorii am cumpărat pentru ea, dar IKEA are o scăpare uriașă, de neiertat: nu au suporturi pentru pahare de vin. Cum să țin paharele de vin în dulap, ca sălbaticii, pe raft?

Ei bine, le țineam ca mai jos, predispuse la cădere la cea mai mică atingere atunci când așezam un pahar sau o farfurie acolo. A trebuit să fac ceva.
suport_pahare_vin_mobila_3

Am comandat suporturi de vin de pe primul magazin online ieșit din Google. Acela a fost Roxy Mob, iar oamenii au fost foarte serioși, am dat comanda duminică, luni m-au sunat pentru confirmare, marți aveam pachetul livrat prin FAN cu plata ramburs.

Au fost împachetate de parcă ar fi urmat să fie livrate pe Marte prin parașutare de pe orbită, după cum puteți vedea mai jos. Am crezut că am fost păcălit, tot scoteam pachet din pachet.
suport_pahare_vin_mobila_1

Iată suporturile, am luat unul mare, cu prindere în ambele capete, și două mai mici. Până la urmă n-a contat, toate trei își duc sarcina la îndeplinire. Dacă vreți să cumpărați un astfel de suport, măsurați adâncimea poliței pe care vreți să-l montați și alegeți unul care este cu 1-2 cm mai mic ca lungime. Polița mea are 35 cm adâncime și am luat suporturi de 34 și 31 cm.

suport_pahare_vin_mobila_2

Înainte de a le fixa pe poliță, planificați cu atenție distanța dintre ele. Luați cele mai mari pahare pe care urmează să le puneți acolo și asigurați-vă că nu se ating de pe suporturi adiacente.
suport_pahare_vin_mobila_4

Pentru a le prinde, eu am folosit niște șuruburi autoforante pe care le aveam prin casă. Dacă nu aveți așa ceva, cumpărați câteva dintr-un magazin de bricolaje. Suporturile mici nu includeau nici un element de fixare în pachet, cel mare avea 3 șuruburi cu 3 dibluri de plastic, care ar asigura o prindere foarte sănătoasă, dar erau și foarte lungi, mai lungi decât era groasă polița mea. Așadar, când alegeți respectivele șuruburi autoforante sau dibluri, luați unele cu vreo 4-5 mm mai mici decât grosimea poliței. Unele groase cât polița nu o vor străpunge, dar lemnul se va umfla și poate chiar se sparge, ceea ce pe termen lung nu este bine, plus că ai putea avea probleme dacă pe partea superioară a poliței vrei să pui alte pahare.

suport_pahare_vin_mobila_7suport_pahare_vin_mobila_5

La început mă temeam că prinderea cu șuruburi așa mici într-un lemn nu foarte dens nu va ține prea bine, dar după montare am văzut că pot ține întreaga greutate a poliței în acel suport, așa că va ține cu siguranță și 3-4 pahare.
suport_pahare_vin_mobila_6

Iat-o montată la loc și echipată:
suport_pahare_vin_mobila_8

Acum știți ce trebuie făcut, spuneți-mi în comentarii cel puțin o sută de moduri prin care am greșit sau prin care puteam face totul mai bine, mai repede și mai ieftin, că altfel n-ar fi blog.

    29 comentarii

  1. Incep eu: ca sa nu se umfle/sparga polita, poti da gauri ianinte sa infiletezi surubul.

      (Citează)

  2. Asta e scurgatorul sau aici stau depozitate? Ca paharele ar trebui sa stea la pahare

      (Citează)

  3. In mod normal, pentru chestii de genul asta, ar trebui sa folosesti suruburi cu cap ingropat, ca nu aduna mizerie si se curata mai usor.

      (Citează)

  4. nashu_mare: In mod normal, pentru chestii de genul asta, ar trebui sa folosesti suruburi cu cap ingropat, ca nu aduna mizerie si se curata mai usor.

    Depinde de profilul gaurilor din suportul metalic.

      (Citează)

  5. cat te-au costat suporturile ?

      (Citează)

  6. add: Depinde de profilul gaurilor din suportul metalic.

    In poze se vede ca au cant la unghi de 45 de grade si sunt facute pentru surub cu cap ingropat.

      (Citează)

  7. … si n-as folosi autoforante… pentru ca e posibil sa nu stranga ca lumea si in timp sa se desfaca. Autoforantele sunt pentru metal mai mult.
    Ca sa fii sigur ca nu umfli palul ( cum zicea cineva mai sus) – dai intai o gaura cu un spiral mai subtire.

      (Citează)

  8. add: Incep eu: ca sa nu se umfle/sparga polita, poti da gauri ianinte sa infiletezi surubul.

    Nu aveam spiral așa subțire.

    geretus: … si n-as folosi autoforante… pentru ca e posibil sa nu stranga ca lumea si in timp sa se desfaca. Autoforantele sunt pentru metal mai mult.
    Ca sa fii sigur ca nu umfli palul ( cum zicea cineva mai sus) – dai intai o gaura cu un spiral mai subtire.

    O dată pe lună mai trag eu de ele să văd dacă par slăbite, caz în care, la o adică, le pun cu șurub și șaibă și piulită pe partea cealaltă. Până atunci, autoforantul rămâne cea mai simplă soluție.

      (Citează)

  9. nashu_mare: In poze se vede ca au cant la unghi de 45 de grade si sunt facute pentru surub cu cap ingropat.

    Așa sunt făcute, da. Chiar și un șurub normal intră un pic acolo și nu are unde să acumuleze mizerie.

    Dacă te uiți la o fotografie de sus, în stânga am pus întâi șuruburi negre, cu cap îngropat, dar erau prea lungi și au umflat lemnul. Le-am folosit apoi pe cele mai scurte și gata.

      (Citează)

  10. mihai:
    cat te-au costat suporturile ?

    Vreo 75 de lei din care 23 transportul, sau ceva pe acolo.

      (Citează)

  11. Vrg:
    Asta e scurgatorul sau aici stau depozitate? Ca paharele ar trebui sa stea la pahare

    Sub ele este scurgătorul, dar pe cele de vin le ținem aici depozitate, că le folosim des. Mai am o poliță cu pahare undeva mai sus, care stau normal.

      (Citează)

  12. nwradu: Așa sunt făcute, da. Chiar și un șurub normal intră un pic acolo și nu are unde să acumuleze mizerie.

    LOL.

    In fiecare interstitiu se aduna mizerie. In plus, pentru ca sunt iesite in relief, nici nu vei putea da cu buretele pe langa baza surubului si se va aduna mizerie in timp.

      (Citează)

  13. sa te duci pana in leroy merlin era prea greu, nu?

      (Citează)

  14. mie imi plac farfuriile tale, se vede ca le-ai primit.

      (Citează)

  15. catalin:
    mie imi plac farfuriile tale, se vede ca le-ai primit.

    mai degraba se vede ca e un om chibzuit :)

    cat despre articol, eu il gasesc util si intentionez sa preiau ideea/solutia pentru viitoarea reamenajare a bucatariei

      (Citează)

  16. șurub plus piuliță pentru lemn (are la Hornbach) … nu are moarte

    http://www.depozit-online.ro/index.php/page/getImg/26257_550_550_0.png

      (Citează)

  17.   (Citează)

  18. nashu_mare: LOL.

    In fiecare interstitiu se aduna mizerie. In plus, pentru ca sunt iesite in relief, nici nu vei putea da cu buretele pe langa baza surubului si se va aduna mizerie in timp.

    Matilda va fi devastată să afle asta!

      (Citează)

  19. animaloo:
    sa te duci pana in leroy merlin era prea greu, nu?

    Au acolo? N-am fost de când s-a deschis cel de pe Văcărești, dar e mai simplu să comand online, dacă se poate.

      (Citează)

  20. catalin:
    mie imi plac farfuriile tale, se vede ca le-ai primit.

    Alea urâte din dreapta sunt ale Matildei. La fel și vreo două din stânga. Ale mele (vreo 5) sunt și mai la stânga și n-au încăput în imagine.

      (Citează)

  21. super gay ca radu!

      (Citează)

  22. nwradu: Alea urâte din dreapta sunt ale Matildei. La fel și vreo două din stânga. Ale mele (vreo 5) sunt și mai la stânga și n-au încăput în imagine.

    Deci din cauza zestrei prea mici locuiti in concubinaj?

      (Citează)

  23. vali:
    super gay ca radu!

    Nu, e din spirit practic totul. De exemplu acum mi-am făcut un Aperol Spritz și am avut imediat la îndemână un pahar mare.

      (Citează)

  24. nashu_mare: Deci din cauza zestrei prea mici locuiti in concubinaj?

    A gresiei neschimbate.

      (Citează)

  25. gigi: mai degraba se vede ca e un om chibzuit :)

    mai tare este ca are si doua farfurii negre pentru vita.

      (Citează)

  26. au de toate. Nu pot sa inteleg cum e mai comod online, decat 1minut pana pe vacaresti.
    Plus a acolo vezi ce cumperi si dai si mai putin :)

      (Citează)

  27. au de toate. Nu pot sa inteleg cum e mai comod online, decat 1minut pana pe vacaresti.
    Plus a acolo vezi ce cumperi si dai si mai putin :)

      (Citează)

  28. Bre… deci nu mai pot! Daca nu ai curaj, mai scapa si tu cate o farfurie din alea pana se termina stocul!
    Ia mandra de mana – dupa ce ii spui ca sunt de porc farfuriile alea “de pomana” – si luati un set de vesela care sa se asorteze cu noua bucatarie! :)
    Din pacate, am ajuns acum sa pun direct la cos farfuriile primite, ca sa nu se mai ataseze emotional de ele. Ajunsesem si eu ca tine, sa mananc din tot felul de mizerii de vase, fiecare cu cate o poveste siropoasa atasata.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus