un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Mega Mall probabil că va avea succes după ce se va face curățenie

20 May 2015  ·

GÂNDURI  ·

29 comentarii

Am fost în Mega Mall vinerea trecută ca să văd noul cinematograf 4DX. Am dat și o tură prin mall cu acea ocazie.

Acum știți deja situația, mall-ul nu era terminat și încă se lucrează de zor. Am găsit acolo mult praf, geamuri sparte, firme neinstalate și, spre surprinderea mea, foarte multă gresie spartă. Cum poți să spargi niște dale mari, făcute pentru trafic intens, nu știu; o să dau vina pe montajul făcut în mare grabă.

Nici finisajele nu sunt făcute la mare artă. Promenada, de exemplu, e cu două niveluri peste ce-i în Mega Mall când vine vorba de atenția la detalii. Am mai avut parte și de multe alte faze amuzante, de exemplu food court-ul era cam 90% gata și mirosea bine a mâncare, mai puțin într-un loc unde sub căruciorul Paul dădea cineva de zor cu flexul și făcea un miros de metal încins și ceramică tăiată fix lângă cei ce mâncau. Nici dacă scriai un scenariu de film nu puteai inventa toate fazele astea și atmosfera de acolo.

Dincolo de asta, însă, Mega Mall e mișto. Acum e neterminat, o problemă de project management, de finanțare sau cine știe… Peste o lună, însă, va fi un mall foarte mișto (deja de acum erau deschise 90% dintre magazine și restaurante, chiar dacă la unele se mai lucra la definitivare). Este foarte mare (cât AFI), are multe magazine, în special din cele mari, terase exterioare (una cam dubioasă, împărțită cu parcarea), un Carrefour, cinematograf și multe altele.

Este construit și într-o zonă foarte aglomerată a capitalei, cu o densitate foarte mare de oameni în jur. Mă aștept să fie plin mai mereu pentru că are cele trei ingrediente de succes (food court mare cu destule cafenele, hipermarket și cinema). Lista de magazine și restaurante o găsiți pe megamallbucuresti.ro

    29 comentarii

  1. se vede mana fina a mesterului roman ramas in tara, adica alcoolicii anonimi.
    oricum, a fost tare un nene din zona, intrebat de o microfonista cum i se pare acum Pantelimonul, in comparatie cu anii 90: “arata foarte bine acum, ca o baba de 80 de ani cu fusta mini” :)

      (Citează)

  2. gresia s-a spart pentru ca idiotii au montat-o dupa care si-au dat seama ca trebuie sa se foloseasca de nacele ca sa faca chestii pe sus. ce-ai vazut tu e nimic. cat despre terminarea mallului intr-o luna, prietenii mei care au lucrat acolo pana acu’ cateva zile spun ca mai devreme de 6 luni nu exista nici o sansa sa se termine lucrarile complet. 6 luni fiind un termen foarte, foarte, foarte optimist. de ce este calitatea finisajelor foarte scazuta ? pentru ca majoritatea gletarilor si rigipsarilor sunt salahori subcontractati la volum pentru a se termina lucrarea cat mai repede. ironic, nu ?

      (Citează)

  3. N-am fost dar dupa ce povesti tu imi imaginez cam cum s-a lucrat acolo. Nu vreau sa-mi imaginez ce se intampla daca te prinde un cutremur mai mare inauntru :)

      (Citează)

  4. Ca sa prinzi cutremurul trebuie sa scapi intai de pneumonie la ce umezeala este la -1.

      (Citează)

  5. Umbla vorba ca au mai “uitat” si din grinzi in graba de a termina lucrarea.

      (Citează)

  6. Off topic :

    Radu ai de gand sa faci o vizita vineri la burgerfest ?

      (Citează)

  7. Am fost la Mega Mall in acelasi timp cu tine, am mancat la KFC si il priveam pe nenea cu flexul, minunat :)
    Nu am inteles de ce naiba l-au deschis neterminat. Am avut nevoie la toaleta si am nimerit intr-o toaleta extrem de mica pentru un asa-zis Mega Mall, jegoasa, plina de praf si nu numai.
    La cum arata mall-ul nu cred ca finisajele il vor schimba, s-a lucrat in graba si fara simt de raspundere.

      (Citează)

  8. Madalin:
    N-am fost dar dupa ce povesti tu imi imaginez cam cum s-a lucrat acolo. Nu vreau sa-mi imaginez ce se intampla daca te prinde un cutremur mai mare inauntru :)

    Mall-ul cu totul n-o sa pice, ca structura a fost facuta cu simt de raspundere de BogArt, insa s-ar putea sa te trezesti cu vreo lumina sau vreo bucata din tavanul fals cazute…

      (Citează)

  9. Andreiexe:
    Off topic :

    Radu ai de gand sa faci o vizita vineri la burgerfest ?

    Nu, nu mă atrag nici participanții cu burgeri și nici concertele.

      (Citează)

  10. Dragos Bunea: Nu am inteles de ce naiba l-au deschis neterminat.

    Nu mai puteau amâna. Inițial trebuia terminat pe 23 aprilie și s-a amânat pentru 14 mai. Pe 14 mai nu mai puteau amâna iarăși, era semn prea rău, deja anunțaseră peste tot, magazinele erau deja dotate și cu oameni angajați, pierdeau bani șamd.

    Și Plaza s-a lansat la fel, chiar mult mai rău, cu jumătate dintre spații încă în lucru și praf mare.

      (Citează)

  11. alexduduman: Mall-ul cu totul n-o sa pice, ca structura a fost facuta cu simt de raspundere de BogArt, insa s-ar putea sa te trezesti cu vreo lumina sau vreo bucata din tavanul fals cazute…

    Mai rău m-aș teme la metrou, unde în foarte multe stații tavanul este făcut din plăci de sticlă asemănătoare celor de tavan fals.

    La Unirii măcar le-au scos pe toate, dar în multe alte stații sunt la datorie, așteptând să cadă în capul cuiva.

      (Citează)

  12. Marius:
    Ca sa prinzi cutremurul trebuie sa scapi intai de pneumonie la ce umezeala este la -1.

    Am auzit că erau niște inundații într-o vreme.

      (Citează)

  13. Asa mizerie nu am vazut intr-un mall pana acum. Am fost fix in seara cu furtuna in Bucuresti, adica duminica. Curgeau apele prin mall pe scari iar paza nu permitea accesul. Nu mai zic in parcare de scarile pe unde urci de la un etaj la altul si miroase a dejectii.

      (Citează)

  14. mircea (primul)

    20/05/2015 la 1:23 PM

    pai e fix vina voastra, a astora care va duceti ca sarmanii cand se anunta deschiderea unui mall, va murdariti de praf si mancati in mizerie si aglomeratie ca tot romanu capitalist si pe urma veniti acasa si comentati pe net ca a fost nasol si ca e mallu neterminat. pai mars afara din el in secunda in care ai observat, nu sta sa mananci, sa te joci, sa cumperi ca si cand ar fi totul in regula.

      (Citează)

  15. Întâmplarea a făcut să fiu în București și să nimeresc la lansare fără să am programat așa ceva. Finisaje ca și inexistente, fire ieșind in tavan și din podea, la baie făceai o treabă printre muncitorii ce terminau chestii, mult praf, multă mizerie, parcarea plină de materiale de construcții dar prețuri ca la Bruxelles. Pe lângă toate astea, poziționarea duce la blocaje rutiere monstruoase.

      (Citează)

  16. Am fost la cateva zile dupa lansare: o aglomeratie teribila si cred ca o sa fie cam des asa, e singurul mall pe tot estul Bucurestiului. Mizeria mare, mai e mult, mult de lucru. Multe magazine inca nedeschise. Terasa aia care da in parcare face toti banii, acolo am stat sa beau o cafea, dupe ce am vanat din greu o masa. Cum poti sa faci terasa si sa bei cafeaua la 3 metri de ala care tureaza masina? Iti poti imaginea o terasa intr-o parcare de mall? Ei, cam asa arata terasa aia. Inteleg ca mai e alta, eu am ratat-o.

    Pe scurt: e mare, are multe chestii si o sa aiba success, data fiind zona. Dar mai e mult pana se curate/aranjeaza. Si o sa fie si cam aglomerat. Afara, ca trafic, o sa aglomereze si mai mult o intersectie care era si asa foarte incalcita. Nu am habar cum e parcarea subterana, daca sunt locuri destul, eu nu am intrat acolo.

    Eu mai astept ceva vreme, adica niste luni, pana sa calc acolo. Daca vreau musai sa fac shopping si sa beau o cafea la o terasa intr-un mall, merg in Promenada, ca sunt cam la aceiasi distanta. Iar terasa de la etaj de acolo chiar e frumoasa.

      (Citează)

  17. Nu m-a impresionat cu absolut nimic mall-ul asta! La cat loc aveau la dispozitie puteau sa faca ceva mult mai interesant si creativ. In schimb, mi s-a parut ca arata ca o mare hala. E mult mai interesant afi-ul.

      (Citează)

  18. gogu:
    se vede mana fina a mesterului roman ramas in tara, adica alcoolicii anonimi.

    ar fi putut contracta muncitori chinezi asa cum a facut evreul de la afi cotroceni

      (Citează)

  19. … și care va să zică lumea se plângea de Coresi. Se poate și mai rău. La Coresi acuma e bine, e cam gata tot. S-a deschis cu mici probleme, dar nu așa ca la MEGA MALL; n-a fost praful ăla… E aproape perfect ăsta de la Brașov; fotolii la unele toalete, zici că Starbucks s-a mutat în budă. Alea puteau fi trecute cu vederea, însă ce aflu de aici e grav. Trebuie să văd și eu MEGA MALL în vacanță ca să mă minunez!

      (Citează)

  20. Am fost duminica si mi-am promis ca nu mai ajung prea curand chiar daca e relativ aproape de casa.
    In afara ca e inca in lucru, aspect deja discutat, am fost suprins de aglomeratie si de fauna. Toti băetzii de Pantelimon, care probabil isi faceau veacul in galeria de la Cora Pantelimon si in parcarea de acolo incercand sa-ti dea o teapa nevinovata cu un telefon “ieftin boss”, au ajuns in acest mall. Cu doamnele din dotare, desigur.
    In rest, sa fim seriosi, un mall e un mall si in Bucuresti si in Dortmund si cam oriunde altundeva. Exista aceasta scremere jenanta in reclame, noul buric al orasului, de parca nu tot H&M, KFC, Zara, MacD, etc gasesti peste tot. Cu minime variatii.

      (Citează)

  21. Un mall plasat intr-o zona aglomerata va genera o zona si mai aglomerata. Se vede asta deja. Pe langa asta, accesul in parcare se face din Vatra Luminoasa, iar iesirea se face spre Pantelimon. Pentru a iesi din mall si a merge spre Sos. Iancului este o misiune imposibila, mai ales in conditiile actuale ale traficului +lucrarile de reabilitare actuale (multumim Sorin Oprescu). Ca sa mergi corect trebuie sa intorci pe la Delfinului. Toti cocalarii vor parca astfel oriunde, mai putin decat in parcarea mall-ului. Ca un bonus pentru cei care locuiesc vis a vis au lumina permanenta si noaptea. Am ajuns acasa intr-o seara (in jur de 11:00) si m-am ingrozit de felul in care lumina panoul publicitar. Nu mi-as dori sa stau acolo. Sunt extrem de curios ce lege din Romania le permite sa lumineze in halul asta. Sunt de asemenea curios daca au fost actionati in instanta pentru treaba asta si cum se va rezolva. In rest numai de bine.

      (Citează)

  22. razorsbk:
    Nu mai zic in parcare de scarile pe unde urci de la un etaj la altul si miroase a dejectii.

    Pantelimon Style mancati-as! :) La ce te astepti cand pui un mall in fata “blocurilor gri”?
    Ce ma uimeste este numarul celor care au mancat/baut ceva in mizeria aia.
    Frate, daca vezi ca e langa tine e praf, ca Dorel taie cu flexu’ la trei metri mai incolo, ca wc-ul e imputit… de ce naiba nu pleci imediat?
    Ca au fost oferte bune? Foarte bine, cumperi si pleci, dar nu stai in cocina aia!
    Unii trebuie sa mai lucreze la respectul de sine!

      (Citează)

  23. D-Nblog:
    Trebuie să văd și eu MEGA MALL în vacanță ca să mă minunez!

    Poti sa-ti faci o vacanta intreaga cu tema asta.

      (Citează)

  24. Oare astia vor face share la parcare cu cei de la stadion, in functie de nevoi? Adica la un meci important, UEFA cere multe locuri de parcare, s-ar putea ca mall-ul sa puna la dispozitie acele locuri de parcare.

      (Citează)

  25. gogu: Poti sa-ti faci o vacanta intreaga cu tema asta.

    În vacanță… Pentru tine că nu știi, în iulie intru în vacanță (sunt student) și nu-s din București. De asta am zis că trebuie să-l văd în vacanță. Ajung în maxim 3 ore acolo cu trenul și mă costă 20 lei dus-întors. Acuma dacă tu te-ai referit la altceva…

      (Citează)

  26. Deplorabil … Asteptam Park Lake Plaza Titan.

      (Citează)

  27. Am fost acum o saptamana in Bucuresti si am zis sa facem o vizita sa vedem si noi minunatia ca sa nu murim prosti. Din start m-a dezamagit faptul ca s-au grabit cu lansarea si au lasat atata praf in urma lor. Tipic romanesc, de ce sa mai piarda timpul cand pot sa castige niste bani iar curatenia si finisajele le fac ei pe parcurs. Apoi cand am vazut ce aglomeratie este inauntru, am plecat la alt mall sa mancam.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus