un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Vă urez lansări luminoase!

16 Mar 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

3 comentarii

Am scris în anii trecuți despre cum evenimentele de prezentare de produse noi în România, în genul celor la care eu, alți bloggeri și ziariști participăm des, ar putea fi mult mai reușite (unu, doi).

Eu, de exemplu, aș vrea o lumină puternică, albă, sub care să pot face fotografii cât mai bune cu un minim de efort. Dacă ar putea fi și niște oameni tehnici acolo, cu care să discuți lucruri mai avansate, ar fi și mai bine.

În schimb, evenimentele de la noi stau sub semnul unui catering de multe ori prea elaborat, în loc să fie acolo trei pateuri pentru cui îi face stomacul zgomote amuzante și cafea bună (la espressor cu capsule, de exemplu, nu la un borcan de 10 litri de cafea făcută cândva la filtru și care are gust de apă de ploaie cu care au fost clătite cândva niște cești în care poate s-a aflat cafea), și sub lumini, la propriu, albastre, roșii sau, de cele mai multe ori, prea puține. Stăm în beznă, cu lumini ambientale ascunse după nișe prin perete, sau în lumini de discotecă sau în lumina unei lustre galbene aflată la 10 metri distanță pe tavan.

Companiile trebuie să-și aducă aminte că nu mă cheamă acolo pentru a-mi arăta mie produsul, ci pentru ca eu să-l arăt ulterior mai departe. Permiteți-mi, atunci, să am ce arăta.

Iată un exemplu de AȘA DA, singurul notabil în vreo 6 ani de când văd lansări: standul Samsung de la MWC Barcelona era împărțit în Media și Parteneri, iar în secțiunea Media erau amenajate inclusiv cutii de lumină, vreo 10 la număr, albe, uniform iluminate și disponibile oricui.
cutii_samsung_1cutii_samsung_2

M-am așezat în dreptul uneia, a venit o domnișoară să mă întrebe ce vreau să fotografiez, i-am spus că o pizza. N-avea pizza. Atunci poate noile Samsung? Sigur, vreo preferință la ce culori să-mi aducă? Opa, frumos așa. Mi-a adus vreo 3 modele. Le-am fotografiat din mână, că nu venisem cu trepied, dar am obținut fotografii mai reușite decât la orice alt stand din MWC.
stand_samsung_01stand_samsung_09
stand_samsung_03stand_samsung_06

A fost foarte mișto la ei! Aveai locul tău privat în care să fotografiezi sau să te filmezi prezentând telefoanele, aveai cârpă cu care să le ștergi de amprentă, îți erau aduse fără antifurt pe ele, puteai să le pui unul lângă altul pentru comparații șamd. O grămadă de avantaje cu o investiție minimă.

Apoi, aveau diverse demonstrații tehnice. O cutie în care să fotografiezi în beznă, comparând rezultatul cu telefonul tău. Am făcut și asta.

Apoi aveau un stand pe care se mișca rapid o jucărie și voiau să-ți dovedească ce rapid focalizează telefonul lor. La un alt stand puteai vedea stabilizarea optică de imagine. Chestiile astea le făceau mai mulți, dar corturi de lumină pentru jurnaliști doar la Samsung am văzut.

Aștept cu mare bucurie așa ceva și în România. S-ar putea să le revăd din nou chiar la lansarea locală SGS 6, dar asta dacă Samsung va impune anumite reguli pentru aceste prezentări. Eu aștept să le văd ca o idee proprie a oamenilor de aici, indiferent de compania sau agenția la care lucrează. Culmea, nici măcar la lansările ce au loc în magazinul F64, care are corturi și lumini disponibile și expuse chiar acolo, nu se montează câteva pentru cei prezenți.

Am observat, în schimb, că a crescut obiceiul lansărilor în fum. Se face lansarea în cine știe ce club sau pub sau cafenea unde uzual se fumează, iar invitații se simt ca-n club sau pub sau cafenea și fumează toți. Cum lansările încep cu 30 de minute întârziere și durează vreo oră, stau 90 de minute în fum de parcă interesul primar de a mă afla acolo ar fi al meu.

    3 comentarii

  1. ups, te-au taiat de pe lista de invitati pentru urmatoarele campanii :)

      (Citează)

  2. Tot Samsung au fost singurii expozanti de la MWC care au tinut ascunse noile S6 si S6 Edge de vizitatori si de expozanti. Doar cei cu acreditare de presa aveau acces la telefoane. Daca nu aveai norocul sa primesti o acreditare de presa asa cum eu nu am mai primit de 2 ani, nu puteai sa vezi cele doua telefoane lansate. Expozantii sau vizitatorii care plateau un bilet de la 800 pana la 2000€ nu puteau vedea noile telefoane. Si nu cred ca vizitatorii de la MWC nu erau posibili viitori cumparatori.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus