un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Amendă de 12.800 de euro pentru aruncat țigara pe fereastră

23 Jan 2015  ·

GÂNDURI  ·

23 comentarii

Un fumător din Singapore a aruncat de la fereastra apartamentului său 34 de chiștoace de țigară în 4 zile. A fost amendat 12.800 de euro pentru asta și trebuie să facă timp de 5 ore curâțenie într-un spațiu public.

Am spus și o repet, civilizația nu se construiește prin simplă voință, ci și prin amenzi mari. Întâi forțezi oamenii prin amenzi să se comporte bine, iar când toți fac asta le spui “eh, nu-i așa că-i mai plăcut acum?”.

Apropo de Singapore, am doi prieteni care trăiesc acolo. Îmi povesteau că acolo aproape toate mașinile au camere video în parbriz, pentru că asigurarea este astfel mai ieftină, și mai mult de atât, înregistrările făcute cu aceste camere sau chiar și cu telefoane mobile ce înfățișează diverși cetățeni făcând mârlănii în public, fie ele în trafic sau nu, sunt transmise televiziunilor și date pe post zilnic.

Doamna respectivă din Singapore îmi spunea că trăiește cu frica de a-și vedea soțul într-o dimineață la știri, filmat de cine știe cine și făcuți astfel de râs ca familie, el fiind genul care conduce ceva mai agresiv și care mai gesticulează prin trafic.

Uneori astea mi se par OZN-uri față de ce se întâmplă la noi.

sursa: Le Figaro via Hotnews.

    23 comentarii

  1. Orasul ala e incredibil de curat. Lingi de pe jos. Au facut un brand din amenzile pentru mizerie si marlanie. I’m ok with that.

      (Citează)

  2. Nu știu dacă se construiește neapărat prin amenzi mari (e discutabil termenul, depinde de nivelul de trai din fiecare țară) cât mai mult prin aplicarea amenzilor la sânge, fără excepții.

      (Citează)

  3. Daca esti din alta tara si nu respecti regulile lor- gen fumat. Nu-ti mai dau visa alta data.

      (Citează)

  4. singapore e locul unde nu ai voie sa detii guma de mestecat si nu ai voie sa sa mananci sau sa bei lichide la metrou.
    deci da, civilizatia se obtine prin reguli impuse strict :)

      (Citează)

  5. sunt cu totul fascinat de Singapore, am stat acolo aproape o saptamana, m-as intoarce oricand. E de altfel un subiect care merita documentat, caci realitatea e putin mai complexa decat “cu amenzi se face civlilizatie” si sunt mai multe carti pe tema asta, Singapore fiind aproape unic din punct de vedere al sistemului social.

    cateva exemple:
    – prima tara care a devenit independenta cu forta, fiind dati afara din Malaezi pentru ca erau “prea multi chinezi”
    – pedepse foarte foarte dure pentru fapte minore. moare pentru orice legat de droguri;
    – sistem politic “democratic”. in principiu e o democratie, in realitate nimeni nu vorbeste impotriva sistemului, presa libera nu prea exista. e mult de discutat pe tema asta, in orice caz e zona din mar care e cea mai putreda in Singapore.
    – un exemplu fantastic de dezvoltare, de la o tara foarte saraca au trecut prin etapa de fabricant (intr-o vreme cat toate electronicele sunt facute acolo), dezvoltator de produse, au investit in cercetare enorm, acum sunt pol universitar, financiar si tehnologic. ah, si medical
    – rasismul e interzis prin lege :) si au cote rasiale in cladirile de locuinte sociale (imposibil in Europa)
    – cand ai 18 ani ti se deschide un cont de economii sa strangi bani pt casa. nu prea ai de ales; statul construieste foarte multe locuinte sociale si prinicpiul e ca locuitorii le cumpara la preturi ok, nu le inchiriaza, incurajand astfel intretinerea corecta si apropierea cladirilor de catre locuitori.
    – nu ai voie sa iti construiesti locuinte individuale. densitatea are prioritate, suprafata fiind limitata. poti sa iti iei penthouse de 10mil dar nu poti sa iti faci casa, oricati bani ai avea.
    – e foarte greu sa ai masina, taxele sunt foarte mari si se incurajeaza astfel transportul public (extrem de eficient)

    PS: mai ales pentru Radu, mancarea este excelenta, nu cred ca am mai mancat astat de bine in Asia, poate doar in Japonia.

      (Citează)

  6. Sunt multe de spus despre Singapore, este un oras foarte curat, dar nu mai este chiar ce a fost acum cativa ani. Poate de aceea o sa se ia cateva masuri drastice, de dat exemplu.
    Cat despre discriminare: ea nu exista, totusi, taxele sunt diferite pentru cetateni foarte mici, medii pentru rezidenti, ceva mai mari pentru strainii asiatici si foarte mari pentru ceilalti straini care locuiesc acolo: ma refer la taxe scolare pentru copii, asigurari medicale, intretinere, etc. Numai la supermarket, Mall si la transport public este la fel. Am si eu prieteni care locuiesc acolo de cativa ani cu cei doi copii si am fost acum cateva luni.
    Cu toate acestea, pentru familiile cu copii este un loc foarte sigur si educatia de acolo….. altceva, plus toate activitatile disponibile pentru copii. Si este un oras frumos, curat, m-am simtit ca in Londra dar mult mai placut datorita climei, este altceva, as vrea sa stau mai mult numai ca este foarte foarte scump totul si nu m-as duce acolo sa fac picnic, cred ca este exclus :)

      (Citează)

  7. Ar merge dusi niste taximetristi din Bucuresti acolo.

      (Citează)

  8. add:
    Orasul ala e incredibil de curat. Lingi de pe jos. Au facut un brand din amenzile pentru mizerie si marlanie. I’m ok with that.

    google street view?

      (Citează)

  9. Ce bine ne-ar prinde si in Romania astfel de amenzi,mai ales ca la noi este o advarata provocare sa mergi pe trotuarele blocurilor.

      (Citează)

  10. De ce nu se poate aplica si in Romania acelasi sistem? Cu cat amenzile sunt mai mari si mai usturatoare, cu atat mai mult oamenii se gandesc de doua ori. Nu e vorba ca ii educi, ca nu mai cum, e vorba ca ii “doare” buzunarul.

      (Citează)

  11. Andreea:
    De ce nu se poate aplica si in Romania acelasi sistem? Cu cat amenzile sunt mai mari si mai usturatoare, cu atat mai mult oamenii se gandesc de doua ori. Nu e vorba ca ii educi, ca nu mai cum, e vorba ca ii “doare” buzunarul.

    sistemele bazate pe represie excesiva si amenzi pentru orice (exemplele cele mai bune fiind Singapore si HK) nu merg cu societatile europene, mai ales cela latine. Poti sa incerci sa faci tot ce vrei, nimeni nu le va respecta, nimeni nu le va aplica. Presupun ca ai putea sa scoti armata in strada pentru a obliga cetatenii sa stranga chistoacele de pe jos dar nu vad multe guverne dispuse sa faca acest lucru :D

      (Citează)

  12. Amenzile mari nu fac nimic daca nu sunt si aplicate fara discriminare. Avem si noi in Romania amenzi destul de mari, mai ales raportate la salariile noastre, dar nu se aplica.

      (Citează)

  13. Andreea:
    De ce nu se poate aplica si in Romania acelasi sistem? Cu cat amenzile sunt mai mari si mai usturatoare, cu atat mai mult oamenii se gandesc de doua ori. Nu e vorba ca ii educi, ca nu mai cum, e vorba ca ii “doare” buzunarul.

    Eu as incepe prin a le aplica pe alea existente.

      (Citează)

  14. Ar trebui ca toti romanii, care la noi in tara nu respecta curatenie publica, natura, sa fie cumva “trimisi” cumva in Singapore, sa traiasca acolo cateva saptamani, apoi sa se intoarca in Romania… educati….mai atenti….in ceea ce priveste acest aspect, cu tigarile….

      (Citează)

  15. Nu stiu care este puterea lor de cumparare dar imi imaginez ca valoarea amenzii reprezinta niste bani buni pentru ei. Foarte bine ca l-au taxat.

      (Citează)

  16. Steffi: i masina, taxele sunt foarte mari si se incurajeaza astfel transportul public (extrem de eficient)

    preturile sunt cam la fel ca in Europa de Vest

      (Citează)

  17. nu prea merge chestia asta cu citatul, eu dadusem quote la ” Nu stiu care este puterea lor de cumparare dar imi imaginez ca valoarea amenzii reprezinta niste bani buni pentru ei. Foarte bine ca l-au taxat.”

      (Citează)

  18. Andreea:
    De ce nu se poate aplica si in Romania acelasi sistem? Cu cat amenzile sunt mai mari si mai usturatoare, cu atat mai mult oamenii se gandesc de doua ori. Nu e vorba ca ii educi, ca nu mai cum, e vorba ca ii “doare” buzunarul.

    România are legi foarte bune, dar nu se aplică. Nu are cine să dea amenzi, Poliției nu-i pasă, oamenii nu plătesc amenzile, nu există o metodă de a-i forța să le plătească.

    De exemplu în alte țări pentru câteva amenzi neplătite ți se ridica mașina până le plătești. Ar fi și la noi o soluție cu poprirea conturilor, dar asta înseamnă sisteme informatice bine puse la punct, ceea ce nu avem pe motiv de corupție, preturi mari și oameni proști care nu le-au gândit de la început să fie interconectate.

    https://www.nwradu.ro/2014/08/oare-cand-va-incepe-politia-rutiera-sa-si-faca-datoria/

      (Citează)

  19. Se pune si la noi poprire pe conturi in unele cazuri, daca esti angajat cu carte de munca si iti primesti salariul pe card. Il stiu pe un braconier care a primit 1400 de lei amenda dupa care a facut pe desteptul si s-a ales cu 2800 iar acum plange ca in fiecare luna ii se retrag automat 200 de lei din salariu.

      (Citează)

  20. Ce amenda ar trebui sa li se aplice celor care isi arunca gunoiul pe fereastra? in cazul in care nu stiati, inca mai exista astfel de specimene. Saraci suntem, mandri si fuduli nici nu mai spun, iar bunu-simt a devenit un “neologism”in modul de a ne comporta.

      (Citează)

  21. Treaba cu “civilizatul” mi se pare deja un bullshit, la fel ca religia. Teoria e buna, dar nu le pasa “lor” de ast, ci vor doar sa tina sclavii in lant.

      (Citează)

  22. Diferenta e ca acolo nu exista Udrea, Ponta, etc, la care sa mearga miile alea de euro din amenzi. Pricepi care-i problema de fapt ? Voi chiar nu pricepeti ca e inutil sa fie asa, pana nu vor disparea toti politicienii actuali ?!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus