un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Dacă ești pasionat cu adevărat, îți spun unde trebuie să fii joi noapte

27 Oct 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

24 comentarii

Apropo de pasiuni duse spre fanatism, eu o am pe a fotografiatului. Dacă vă place fotografia, dacă vă place cu adevărat ca imaginea ieșită din setările voastre și apăsarea voastră de declanșator să fie perfectă, știți la ce mă refer.

Este pasiunea care te face să fotografiezi de mai multe ori același lucru, cu diverse setări, doar pentru a găsi acel cadru la care să-ți spui “acesta a ieșit cel mai bine”. Este pasiunea care te face, arătând jumătății tale dragi vreo trei fotografii mult diferite în ochii tăi, să exclami indignat “cum să fie la fel?!” atunci când ea îți spune cu nonșalanță, după o privire de o secundă, “nu văd nici o diferență” și apoi se întoarce nepăsătoare la ale ei. “Dar cum, uite aici fundalul este un pic mai estompat, iar aici persoana asta privea gânditoare în zare, nu se uita spre mine! Iar asta nu e deloc mișcată deși am fotografiat la ISO 100!”.

Privirea ei îți spune că nu știe ce-i ISO și nici nu prea îi pasă, dar tu îi explici oricum pentru că tu în schimb nu înțelegi cum alții pot trăi fără să știe ce-i ISO.

Este pasiunea care te face să pierzi ore întregi pe site-urile magazinelor foto uitându-te la obiective, pasiunea care te face să dai share către toți prietenii tăi acelor articole cu “50 de fotografii celebre din ultimii 50 de ani” și să le pui bookmark, cea care te face să te uiți pe 500px și să-ți spui “ah, ce mi-ar fi plăcut mie să fac această fotografie!”. Pasiunea care te face, uitându-te la fotografiile “minunate” ale rudelor sau părinților, să te gândești non-stop “asta e strâmbă”, “aici nu puteai aștepta până ieșea mașina aia din cadru?”, “aici ai tăiat picioarele de la genunchi, nu se face asta”. Lor le spui doar “da, e frumos”, dar sec, cu o mică urmă de dezaprobare în voce.

Este pasiunea care o face pe prietena sau soția ta să stea nemâncată până când tu fotografiezi mâncarea. “Stai, nu atinge nimic, să fac o poză întâi!” “Hai, că se răcește mâncarea…” “Stai așa, încă una, că în asta era cuțitul de lângă farfurie un pic mișcat… și încă una la 45 de grade… și încă una cu flash, că poate iese mai bine…”

Este pasiunea care te face, privind un frumos apus de soare de pe malul mării, cu câțiva nori colorați într-o magenta atât de rară pe cer, să-ți dorești nu un pahar de vin cu care să completezi simțul vizual printr-un impuls gustativ la fel de plăcut, ci un filtru ND 8x (din acela care face apa să pară o spumă fină).

Sau, în cazul în care ai filtrul ND cu tine, să faci vreo 20 de fotografii fără el și apoi repede câteva și cu el, la diverse sensibilități, diafragme și setări, că vezi tu apoi acasă care a ieșit mai bine. Deja știi cam ce parametri vei modifica în Lightroom.


Este o pasiune. Alți oameni au alte pasiuni și sunt la fel de fanatici pentru ele. Produsele Apple sunt cel mai bun exemplu, generând “războaie” pe bloguri și forumuri de atâția ani, înfruntări neîntrecute poate decât de celebra discuția “Logan nou sau mașină nemțească second-hand?”. În plus, sunt singurele care fac oamenii să stea la cozi de ore și chiar zile pentru a le cumpăra.

Când a apărut iPhone 6, doar mie patru oameni mi-au spus că l-au cumpărat în primele zile de pe site-uri de anunțuri. Erau bucăți aduse din țări vestice, la prețuri mult umflate, de la vânzători cu care te întâlnești pe lângă o stație de metrou și poate mâine nu-ți mai răspund la telefon. Dar așa este pasiunea, trebuie să o potolești, trebuie să îl ai.

telekom_calea_dorobantilor_iphoneDin fericire, așteptarea pentru ceva mai bun s-a încheiat. iPhone 6 se vinde în mod oficial în România începând cu 31 octombrie ora 0:00 (practic, joi noaptea), iar Telekom face o mare lansare la magazinul lor din Calea Dorobanților 164, vizavi de liceul Caragiale și aproape de Piața Dorobanți. Distracția începe la ora 22 și trebuie să veniți acolo, primii 100 de cumpărători primesc și un cadou special. Vin și eu, este deja o tradiție.

Telefoanele (că au și iPhone 6 și 6 Plus) pot fi precomandate deja PE SITE, unde găsiți și informațiile despre prețuri și oferte. Spre deosebire de ceilalți operatori, la Telekom telefoanele nu sunt codate, așa că și dacă îl cumpărați la liber cel mai bine este să-l luați de la ei.

iphone_6_comparatie_1

    24 comentarii

  1. Aveti grija sa treceti mai intai pe la mall, sa va luati blugi de firma,. ca cica astia turcesti pateaza dungile de la telefon.
    Eu nu am bani, dar o sa vin sa stau cu fruntea lipita de vitrima si sa salivez abundent.

      (Citează)

    • @gogu: în China cică a fost angajat un croitor care modifica gratuit buzunarele de blugi pentru a încăpea noul 6 Plus. Bănuiesc că la blugii de hipster este nevoie.

        (Citează)

  2. Fotografierea aceluiasi lucru de mai multe ori cu diverse setari se mai numeste si spray and pray…
    “fotografia nu e miscata desi e la iso 100” n-am inteles cum vine asta…
    Sa inchei, a “taia” picioarele de la genunchi in sus se numeste plan american, sa fiu mai exact, bine e sa lasi o palma in sus sau in jos de la genunchi, dar nu obligatoriu.
    Pasiunea cere sacrificii, si…un minim de cunostinte.

      (Citează)

    • @Alex: jargon specific? Articolul trebuie să fie ușor de înțeles, totuși.
      Nu uita că am văzut mari fotografi pronunțând “șpag” în loc de JPG, iar de RAW nu mai zic…

        (Citează)

  3. mircea (primul)

    27/10/2014 la 9:07 AM

    dar de pasiunea de a avea o viata, sau cum zice mexican’tul, “get a life”?

      (Citează)

  4. Rotaru Florentin Daniel

    27/10/2014 la 10:01 AM

    @Radu: Telefoanele (că au și iPhone 6 și 6 Plus) poate fi precomandate deja AICI…? :)

      (Citează)

  5. inceput superb…final dezastruos. pai incepi cu o pasiune sacra si termini cu mobile?!?! si ce mobile?! cele mai discutate si controversate? c’mon!

      (Citează)

  6. Eu cred ca informatia este corecta insa e mai mult pentru publicitate la telekom. NU cred ca va fi lansat nici un telefon

      (Citează)

  7. @nwradu: Telefoanele POT fi precomandate…

      (Citează)

  8. Un pasionat de fotografie nu-si cumpara Iphone 6. Cel putin nu doar special pentru camera foto.
    Dar piscotul de la Telekom e cel mai gustos.

      (Citează)

  9. O iei pe urma lu petreanu cu textele interminabile și cam alături la advertoriale. Nu zic că n-ai scris bine dar e dezamăgitor să vezi atâta energie și talent pentru o reclamă amărâtă.

      (Citează)

  10. Pasiunea se rezerva pentru produse de calitate, nu pentru iPhone

      (Citează)

  11. speedy.gonzales

    27/10/2014 la 4:57 PM

    offf, ce ti-e si cu piscoturile astea ….
    ai ajuns sa scrii o poveste frumoasa despre pasiune si alte cele, ca in final sa dai cu mucii in fasole si sa trantesti o reclama la Telekom.

      (Citează)

    • @speedy.gonzales: așa a fost cerința. “Scrie despre o pasiune de-a ta, la fel cum unii sunt pasionați de produsele Apple”. Cel mai mișto este când ai libertatea să scrii despre ce vrei. Până la urmă povestea a fost frumoasă, nu?

        (Citează)

  12. Radu, articolul chiar a fost tras de par. Dezamagitor.
    De cateva saptamani e destul de tern blogul asta.
    Revino-ti.

      (Citează)

  13. Ce a fost tras de păr? Am greșit ceva în ce-am zis?

      (Citează)

  14. fii atent ca 31 pica vineri.

      (Citează)

  15. Asocierea fotografiei cu telefonia mobila e putin fortata in acets articol…

      (Citează)

    • @Bucur: da, este o comparație. Fiecare cu pasiunea lui, unii cu fotografia, alții cu iPhone-ul. Dacă-mi placea gătitul mai mult decât fotografia, despre aia era articolul.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus