un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review Lumia 930 și două telefoane premiu pentru voi la un super-concurs

29 Sep 2014  ·

TEHNOLOGIE  ·

78 comentarii

nokia_lumia_930_16
Acum câteva săptămâni am testat noul smartphone Lumia 930 și apoi distribuitorii săi mi-au propus să organizez un concurs ce oferă ca premiu două astfel de telefoane, unul pentru un licean și altul pentru un student.

V-am spus deja că susțin manualele digitale și orice tehnologie care te poate învăța mai multe, mai repede, mai eficient. Avem nevoie de așa ceva în procesul de învățământ pentru a-l face mai interesant și a-l aduce la zi. Devine mai cool, dacă vreți, mai atrăgător pentru toată lumea.

Vedeți, pe vremea mea școala nu implica nici o tehnologie în procesul de învățare. Mă refer aici că nici măcar nu existau așa multe copiatoare prin București – dacă stăteam acasă câteva zile din cauza unei răceli eram nevoit apoi să cer cu împrumut caietele unor colegi și să copiez, de mână, tot ce notaseră ei la toate materiile din toate zilele cât lipsisem. Chestia asta mi s-a părut întotdeauna o corvoadă inutilă.

Pe vremea mea tabla se linia cu vopsea roșie pentru a scrie drept literele, iar referatele abia în liceu am început să le predăm tipărite la imprimantă – cei care aveau. Abia în timpul facultății a devenit cumva normală ideea că oricine are acces la un calculator.

Consecințele acestor lipsuri se văd astăzi într-o parte a celor din generația mea: eu personal nu știu o boabă programare; colegi de-ai mei care au fost la alte școli și licee au avut norocul să găsească acolo laboratoare de informatică proaspăt înființate și, cu așa un start în viață, câștigă acum mii de euro lunar în tot felul de capitale cu nume grele din străinătate sau chiar lucrează ca freelanceri de pe vreo plajă pentru aceleași sume.

Update: câștigători sunt Florin (comentariul 70) și Dorin (comentariul 72). Mulțumesc tuturor pentru înscriere!
Concurs: un elev de liceu și un student pot câștiga câte un Lumia 930. Ca să primiți premiul trebuie să arătați carnetul de elev/student, așa că nu trișați, și să aveți maxim 26 de ani.
Mecanism: spuneți-mi într-un comentariu cum v-ar ajuta pe voi la școală un astfel de telefon. Este obligatoriu să menționați dacă sunteți elev de liceu sau student Poate fi pentru că vreți să învățați programare pentru Windows Phone, pentru că lucrați la un proiect de recunoaștere a fețelor și aveți nevoie de un telefon cu o cameră foto cât mai bună sau pentru că lecțiile de biologie sunt mai simple când nu știu ce aplicație vă arată cu animații și în mod interactiv cum circulă apa în interiorul plantelor.

Cum dau premiul: îl dau subiectiv, la alegerea mea, persoanei despre care voi considera că a scris cel mai interesant comentariu, a prezentat cel mai bine la ce i-ar fi bun un Lumia 930, a venit cu cel mai high-tech comentariu. Am vrut această metodă de premiere pentru a obține idei cât mai bune, eliminând înscrierile din două cuvinte.

Concursul durează până pe 24 octombrie, ca să avem timp să intre și studenții la cursuri.

Și acum review-ul. Lumia 930 mi s-a părut cel mai bun Lumia de până acum, așa că probabil veți dori să-l citiți și dacă ați trecut de vremea studiilor.


REVIEW LUMIA 930

Seria 9xx de la Lumia, dacă-i pot spune așa, m-a atras încă de la Lumia 920, un telefon foarte bun. 925 a definit și mai bine direcția acestei game, iar 930 s-a dovedit acum fără reproș, fiind cel mai bun smartphone cu Windows Phone pe care l-am văzut până acum. Hardware foarte bun, dimensiuni potrivite, cameră foto excelentă, software îmbunătățit – le are pe toate.

Specificații Lumia 930 (nu știu dacă să-i spun Nokia sau Microsoft):

  • ecran de 5 inchi, 1080 x 1920, tehnologie AMOLED, Gorilla Glass 3
  • cameră de 20 megapixeli, optică Zeiss, stabilizare de imagine, senzor mai mare decât cele uzuale, tehnologie PureView, filmare 1080p @ 30 fps, cameră frontală 1,2 Mpx
  • chipset Qualcomm Snapdragon 800 quad-core 2,2 GHz, 2 GB memorie RAM, video Adreno 330
  • stocare internă 32 GB, nu are slot de card
  • WiFi, GPS, Bluetooth, 4G, folosește nano-SIM
  • baterie 2420 mAh
  • Windows Phone 8.1
  • dimensiune 137 x 71 x 9,8 mm
  • greutate 167 grame

Preț:

AMBALARE ȘI ACCESORII INCLUSE

Telefonul a venit într-o cutie pătrată și destul de plată. Aceasta include telefonul, cablul de transfer de date și încărcare microUSB și ștecherul pentru priză.

Din păcate, nu este inclus și un hands-free pe fir.

CONSTRUCȚIE

Telefonul primit la teste a fost portocaliu pe spate, dar Lumia 930 poate fi achiziționat în mai multe variante de culoare.

nokia_lumia_930_04nokia_lumia_930_13

Portocaliul mi-a plăcut. Se vede doar când îl întorci cu spatele în sus, că altfel ecranul este negru și lateralele sunt argintii, și aduce un pic de culoare, de veselie. Dacă studiați gama Nokia veți vedea că acum merg pe culori vii nu doar pentru telefoanele lor, ci și pentru accesorii precum difuzoare wireless, standuri de încărcare și restul gadgeturilor disponibile.

Partea frontală este sticlă Gorilla Glass 3 de sus până jos. În partea de jos se găsesc cele trei butoane capacitive iluminate specifice Windows Phone, adică Back, Start și Search, iar sus lângă micuța siglă puteți vedea camera frontală.

Partea din spate se remarcă prin obiectivul foto negru, lângă care se află LED-ul de flash și textul PureView ZEISS 20 MP, un fel de marcaj de calitate cu care acest model se laudă din plin și o face pe merit. Sigla Nokia este la fel de mică și neagresivă pentru ochi. Un pic mai jos, spre lateral, se vede grila difuzorului extern.

nokia_lumia_930_12nokia_lumia_930_07
nokia_lumia_930_05
nokia_lumia_930_06

Lateralele metalice sunt argintii și fac telefonul să pară serios. În partea de jos ai conectorul microUSB, în partea de sus jack-ul audio și capacul sub care vei introduce cardul nanoSIM.

Toate butoanele sunt în dreapta, în ordine cel mare de volum, apoi butonul On/Off și apoi butonul de deschidere și declanșare a camerei foto.
nokia_lumia_930_08

Construcția este foarte solidă și totul pare foarte bine închegat, după cum mă și așteptam, de altfel. Telefoanele capsulate, adică cele fără un capac detașabil pe spate, sunt de obicei mult mai rigide și pe Lumia 930 nimic nu flambează și nici nu trosnește când îl apeși.

La cei 5 inchi ai ecranului, Lumia 930 stă bine în mână. Spatele este un pic rotunjit spre laterale și ecranul are un finisaj plăcut atingerii în zona de îmbinare cu partea argintie, la fel ca și restul muchiilor, ceea ce lasă o impresie adecvată de produs premium.

O mică problemă apare la gabarit: la 9,8 mm grosime nu-i tocmai cel mai subțire de pe piață, nu? Și la 167 de grame, nu-i nici cel mai ușor între cele de 5 inchi. Calitatea materialelor și a construcției în general te face însă să uiți aceste lucruri imediat ce-l iei în mână.

PERFORMANȚĂ ȘI HARDWARE

Ecranul este foarte bun. Interfața viu colorată din Windows Phone cere un ecran de calitate, mai ales pentru această gamă, și Lumia 930 îl are.

nokia_lumia_930_16

Rezoluția 1080 x 1920 pixeli și update-ul la Windows Phone 8.1 i-au prins bine acestui telefon: încap șase pictograme mici, trei medii sau una mare și una medie pe orizontală. Mozaicul care se formează astfel este viu colorat și, întrucât probabil vei apela la multe live tile-uri medii sau mari, animațiile și informațiile oferite de acestea sunt mult mai utile.

Ecranul excelează nu doar prin calitatea culorilor afișate, ci asigură o vizibilitate bună și afară, în soare. Afișajul este unul dintre punctele forte ale acestui telefon și îndrăznesc să spun că e mai bun decât tot ce-am văzut în gama Lumia până acum.

Fiind un Windows Phone, tot acel hardware pare parcă prea bun pentru telefon. Nu cred că sunt jocuri și programe care să necesite un Snapdragon 800 quad-core la 2,2 GHz, dar măcar Lumia 930 poate spune că n-a făcut nici un compromis și a oferit un chipset foarte bun.

Mai mult, cei 2 GB de memorie RAM s-au făcut simțiți. Numărul mai mare de live tile-uri și deci de informații aduse direct pe ecran necesită mai multă memorie, la fel și rezoluția ecranului. Pe măsură ce Windows Phone se dezvoltă, apar și aplicații tot mai complexe, iar pe Lumia 930 toate programele rulează fără sughițuri și revenirea în interfața principală este mereu rapidă.

Nu am întâmpinat nici un fel de probleme de semnal. Sunetul este puternic și clar, difuzoarele sunt bine reglate. Difuzorul de pe spate este așezat în locul unde de obicei îl blochezi cu degetele când îl ții orizontal, dar cam asta e situația la toate telefoanele.

Autonomia este de o zi. Dacă activezi Battery Saver poate scoți și mai mult, dar altfel Lumia 930 ajunge seara la un nivel la care îți spui că mai bine îl pui la încărcat peste noapte.

Stocarea internă de 32 GB este suficientă pentru majoritatea clienților; am avut 25 GB spațiu disponibil pentru mine, după ce-am instalat aplicațiile uzuale. Telefonul nu are un slot de memorie pentru extindere suplimentară, dar Microsoft îți oferă gratuit câțiva GB spațiu pe serviciul OneDrive (cifra crește, au tot anunțat bonusuri și gratuități mari pentru utilizatorii de telefoane) și fotografiile se pot uploada automat în cloud atunci când ești conectat la WiFi.

nokia_lumia_930_interfata_windows_phone_27

CAMERA FOTO

Wow. Nokia n-a glumit când a spus că tehnologia PureView reprezintă o revoluție în materie, calitatea imaginilor este foarte bună în orice condiții. Mai mult, senzorul utilizat este de 1/2,5″, adică un pic mai mare față de uzualul 1/3″, chiar 1/3,5″, întâlnit de obicei pe telefoane, iar optica este Carl Zeiss, un nume foarte mare în fotografie.

Obiectivul include și stabilizare optică de imagine și, întrucât am spus PureView, camera realizează de obicei două fotografii în același timp, una de 5 megapixeli pentru utilizări normale și una de 19 megapixeli la care ai acces doar cu un anumit program din telefon. Cea de 19 megapixeli poate fi în format JPEG sau DNG (un format RAW).

Opțiunile nu se opresc aici. Camera permite multe reglaje, de la tipul de grilă ajutătoare afișată pe ecran (gen rule of thirds) și până la configurarea manuală a setărilor de fotografiere într-o interfață asemănătoare camerelor foto, unde poți alege valoarea ISO, timpul de expunere (până la 1/16.000), balansul de alb și chiar poți focaliza manual, alegând distanța până la obiect.

Interfața foto te face să te simți ca pe o cameră foto reală și nu mă refer la compacte, că multe dintre acestea nu-ți dau același acces la setări. Ai până și posibilitatea de a alege numărul cadrelor dintr-o serie bracket și intervalul de fotografiere, că poate vrei la 0,5 EV sau la 2 EV.

Dintr-un accident nefericit am rămas cu puține fotografii pe care să vi le arăt, dar o căutare pe Flickr vă găsește sute de fotografii de toate dimensiunile pentru a le analiza. Priviți-le și concluzia va fi că Lumia 930 are o cameră excelentă și probabil veți observa și claritatea deosebită a imaginilor – cred că nu degeaba este numele Carl Zeiss acolo.

Culorile sunt naturale, nici un canal nu este suprasaturat, se păstrează textura asfaltului, iar toate detaliile sunt bine surprinse, imaginile având un sharpness excelent.

Tot pentru cameră poți instala alte aplicații Nokia precum Panorama sau Cinemagraph.

INTERFAȚA ȘI PROGRAME

Windows Phone 8.1 a venit cu mai multe îmbunătățiri și cea mai importantă pentru mine este cea legată de numărul de live tiles de pe ecran. Acum încap 6 tile-uri mici, 3 medii sau 1 mare și 1 mediu pe un rând. După cum vedeți mai jos, asta mi-a permis să utilizez în general tile-uri medii, care oferă ceva mai multe notificări și informații.

nokia_lumia_930_interfata_windows_phone_19

Windows Phone a crescut destul de mult ca număr de aplicații și sunt acolo cam toate programele uzuale. Zilele trecute s-a lansat inclusiv Flipboard pentru Windows Phone și vi-l recomand dacă vreți să pierdeți câteva ore (pe zi) citind articole interesate din diverse domenii. Am instalat Facebook, Whatsapp, Twitter, am folosit aplicația Email inclusă pentru a accesa contul din Gmail, pentru backup automat am mers pe OneDrive care este direct integrat, ai Skype, Vine, Viber, Office șamd.

Câteva aplicații excelente merită menționate mai în detaliu. În primul rând este vorba de HERE Maps, un program excelent de navigație ce folosește hărți offline pentru a te ghida prin România și alte țări. Alegi harta, o tragi în telefon, alegi limba pentru navigație, o descarci și pe aceea, iar apoi nu mai ai nevoie de conexiune de date.

Aplicația Office pentru WP este, de asemenea, cea mai potrivită pentru cei ce au nevoie de așa ceva, având în vedere că este un sistem de operare făcut chiar de Microsoft.

Nokia adaugă o suită de alte aplicații precum Beamer, Storyteller, MixRadio, Creative Studio sau Panorama. Mai multe aplicații bune puteți găsi cu ceva atenție prin topurile din Store. Butonul dedicat de cameră foto de pe lateral te lasă să utilizezi telefonul ca pe o cameră normală, focalizând și declanșând din butonul fizic, iar o apăsare lungă pe el îți deschide direct camera foto.

Prin interfață am apreciat și:

  • meniul de notificări ce apare de sus și care oferă un acces mai rapid la setările WiFi
  • faptul că poți localiza și chiar bloca un telefon Windows Phone prin Internet, în anumite condiții
  • poți vedea ce-a consumat bateria până acum

Două lucruri împiedică acest Lumia 930 să fie perfect și ambele apar în această secțiune și de fapt țin de Windows Phone.

Primul este bulibășeala din magazinul de aplicații. E un haos acolo de zile mari și trebuie să fii un pic atent ce instalezi. Cauți YouTube și găsești zeci de aplicații numite YouTube și care folosesc sigla serviciului, dar nici una nu este oficială. Există o aplicație “Gmail” făcută de “PopularMobileApps” – nu mi-aș introduce datele de logare în ea nici mort. În secțiunea Top Free apar destul de sus și aplicații precum Anti Mosquito sau MP3 Music Downloader și YouTube-to-MP3. Există un browser numit G0ogle Chrome (cu zero în loc de o, da?) care este un browser, dar îți afișează des tot felul de reclame.

Atenție ce instalați, utilizați doar aplicații oficiale sau unele cu ani vechime. Nu introduceți parole în programe gen G0ogle Chrome, nu se știe niciodată unde ajung acestea. De fapt, browserul inclus Internet Explorer este suficient de bun pentru telefon.

A doua problemă ține de meniul Settings, care a devenit prea aglomerat și are nevoie de o organizare mai bună. Parcurgi vreo trei ecrane de meniuri cu setări, unele având însă în ele o singură opțiune.

Dincolo de asta, n-am ce-i reproșa lui Lumia 930. Cu Windows Phone la bord, mulți îl vor prefera și ca telefon de muncă în locul unui iPhone sau Android, fiind eficient pe partea de emailuri și calendar și Office. După atâta vreme pe piață, cred că majoritatea oamenilor știu ce oferă Windows Phone și care sunt punctele lui forte, iar utilizatori dezamăgiți nu prea am întâlnit.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Design elegant, construcție de bună calitate.
  • Ecranul este luminos și prezintă foarte bine culorile.
  • Camera foto este excelentă, are optică Zeiss și stabilizare optică.
  • Windows Phone 8.1 are îmbunătățiri în interfață.
  • Pachetul nu include handsfree.
  • Haosul mare din Windows Phone Store generează o experiența deranjantă, chiar riscantă, cu instalarea aplicațiilor.

CONCLUZIE

Lumia 930 este cel mai bun Lumia de până acum și, îndrăznesc să zic, cel mai bun telefon cu Windows Phone de pe piață. Nu-i pot reproșa nimic, ba chiar îl laud suplimentar pentru camera foto de calitate și pentru ecranul său foarte bun.

Dacă vă gândiți să luați un telefon cu WP, acesta este modelul pe care trebuie să-l alegeți.

Preț:

    78 comentarii

  1. arata neasteptat de bine.

      (Citează)

  2. Si daca sunt in primul an si inca nu iti pot arata un carnet de student pentru ca nu mi a venit? E ok sa iti arat o poza ću legitimatia de concurs? Ću numele meu in lista de admisi?

      (Citează)

  3. Salut !

    Interesant articol. Chiar mi-ar placea sa castig telefonul, pentru ca la SNSPA toate cursurile sunt transmise in format digital (PDF, Word,Excel, in functie de natura cursului).Imi place sa citesc pe metrou si am ajuns la concluzia ca acolo retin cel mai bine ceea ce ar trebui sa pregatesc pentru seminarii, asa ca un telefon cu ecranul asa mare si cu Microsoft Office pe el, mi-ar fi mai mult decat folositor.

    De asemenea, m-ar ajuta foarte mult camera de 20 mpx, pentru ca unii profesori tin prelegerile insotiti de prezentari Power Point, iar ideea noastra ( a studentilor ), a fost sa fotografiem slideurile atunci cand sunt prezentate, fara a mai fi nevoie sa scriem.Asa poti fi atent si la explicatiile profesorului, dar sa si ramai cu “notite”.

    Dupa cum stim, studentii din provincie care au timp liber, aleg sa si munceasca, in dorinta de a-si acoperi o parte din costuri. Asa am inceput si eu sa muncesc in online, lucru care mi l-am dorit de foarte mult timp.Un astfel de telefon m-ar ajuta sa pot verifica mailurile de la munca chiar si atunci cand sunt la facultate, pentru sa Vodafone Smart 4 nu suporta clienti de E-mail care stocheaza in telefon foarte multe mailuri (mai exact, crapa si se blocheaza).

    Acum, dupa aceasta lunga poveste, as putea sa spun exact cum mi-ar schimba viata de zi cu zi acest telefon.In primul rand mi-as putea pregati materialele pentru seminarii direct pe telefon si chiar atunci cand merg cu metroul, pentru ca acolo imi place cel mai mult sa citesc.Ajuns la cursuri si seminarii, as putea fi sigur ca o camera de 20 mpx imi poate asigura o calitate inalta pentru fotografiile care le fac slide-urilor prezentate la facultate.In pauze mi-as putea verifica mailurile de la munca, pentru a fi sigur ca odata ajuns la servici, voi fi la curent cu tot ceea ce mi-a fost transmit.

    Cred ca prin aces lung comentariu, am transmis tot ceea ce imi doream sa transmit si am explicat cum m-ar ajuta acest telefon, ca si student in Bucuresti (venit din provincie).

    Multumesc ! :)

    P.S : Sper ca nu am plictisit scriind atat…

      (Citează)

  4. la cat de mult apreciez WINDOWS-ul ca so pe desktop/laptop, pe atat de mult il urasc la telefoane. ‘Haotic’ cred ca e un cuvant bine ales.. in afara de asta, aparatul arata foarte bine.

      (Citează)

  5. Chiper Alexandra

    29/09/2014 la 11:48 AM

    Foarte frumos telefonul, poate chiar telefonul pe care mi-l doresc, dar nu mi-l pot permite.

    Cum m-ar ajuta pe mine acest telefon ? Pai este foarte simplu de explicat … Imi place foarte mult sa citesc, oriunde ma aflu, dar si sa scriu. Pentru facultate am o multime de texte de citit si proiecte de redactat, insa ideile sunt trecatoare. De multe ori, patesc ca atunci cand ma aflu undeva sa am o idee stralucita, care s-ar potrivi perfect unui proiect de-al meu sau poate chiar ar intregi un proiect de nota 10, insa o uit pana cand ajung in camera de camin sau la facultate.

    Calatoresc foarte mult cu trenul, pentru ca nu sunt din Bucuresti si imi place foarte mult sa merg acasa, la bunicii mei.In acele 6 ore petrecute pe drum, as avea tot timpul sa citesc pentru facultate sau sa imi termin de scris cea de-a doua carte, insa telefonul meu rezista aproximativ 4-5 ore daca il folosesc continuu(aici ma refer la ascultat muzica si probabil vorbit prin mesaje. Este un S2 Mini, destul de vechi si prafuit…

    Woooow ! Camera de 20 mpx ! Fiind putin off-topic, va spun ca imi place foarte mult sa fotografiez locuri si persoane, momente si sentimente, ceea ce nu imi permite o camera de 3 mpx.Imi place de asemenea sa fiu si eu fotografiata, pentru ca in dorinta de a-mi pastra “reputatia” ( :)) ) si timpul liber pentru a fi prezenta la cursuri si pentru a-mi finaliza la timp proiectele, am refuzat contractele de la agentiile de modelling si m-am axat mai mult pe educatie. Am renuntat la aceasta placere vinovata de a fi fotografiata si acum mi-as dori sa am o camera cu care sa imi satisfac si aceasta placere …

      (Citează)

  6. Student la master in primul an merge ? Sper sa elibereze astia carnetele pana in 24 octombrie .

      (Citează)

  7. Din pacate in store-ul de Windows Phone pare ca s-a pus accentul pe cantitate si nu pe calitate, sau poate sortarea la cautare nu este cea mai fericita.
    Am avut momente cand m-am gandit sa vand androidul si sa trec pe wp dar disponibilitatea aplicatiilor importante m-a facut sa am retineri.
    In privinta ajutorului la cursuri, camera probabil este cea mai importanta. Impreuna cu CamScanner nu trebuie sa mai stau la coada la xerox pentru cursuri sau alte materiale . Cred ca si integrarea cu Office este perfecta, eu folosesc OneDrive destul de des pentru backup ( am acumulat 40 gb pe contul oferit de facultate in primul an ), iar ca viteze sunt foarte buni, aproape la nivel cu mail.ru

      (Citează)

  8. Daca la virsta mea ma incrsiu repede la o facultate, ma calific pentru concurs? :))
    #discriminare :)

      (Citează)

  9. Salut!

    Am vazut comentarii destul de bune mai sus. Sunt oameni care chiar au nevoie de telefonul acesta sau de oricare telefon cu performante asemanatoare. Sau poate sunt doar foarte creativi :)). Oare eu cu ce argumente as putea veni in “apararea mea”? De citit nu prea citesc pe telefon, doar diverse articole scurte, nu de zece mii de pagini, si retete culinare, cat mai multe. Cartile prefer sa le citesc in varianta lor originala, nu as vrea sa imi stric ochii. Mie imi place sa ma joc, orice, dar sa ma joc, sa ascult muzica si, cum as putea omite, sa fac poze, multe poze. Totusi, trebuie sa recunosc ca in acest ultim an de facultatea am avut nevoie de telefon ca de apa. Mi-a salvat atat de mult timp si am putut sa imi fac treaba cu el extraordinar de bine. Toate formularele, actele, anexele, tot ce am avut nevoie pt facultate le-am facut pe telefon, pana si la proiect am lucrat pe telefon. Si asa am putut sa imi dau licenta si sa intru la master. Fiind din provincie, a trebui sa fac multe drumuri Bucuresti-acasa, acasa-Bucuresti pentru ca faceam naveta in fiecare zi, ceea ce implica timp pierdut => timp mai putin pt dormit=> nopti nedormite=>oboseala. Profitam de fiecare minut pt a-mi termina proiectul.
    Eu am avut telefonul care m-a salvat, dar ar merge un upgrade pt master :)).

      (Citează)

  10. Shit! Nu sunt elev.

      (Citează)

  11. @ Radu eu o sa fac un mic pdf ca am de pus niste imagini sa vezi mai bine de ce mi-ar trebui telefonul .

    Off topic : Radu nu stiam ca ai asa de multe studente dragute printre cititori .

      (Citează)

    • @Andreiexe: vezi că trebuie să ai maxim 26 de ani ca să te califici pentru concurs, pe lângă condiția de elev de liceu sau student/masterand.

        (Citează)

  12. Deci distribuitorul Nokia favorizeaza capusele neproductive care sunt elevii si studentii si nu il intereseaza cei care chiar sustin cumparatul produselor sale. Si de cand a primit guvernul romaniei distributia produselor Nokia?

    Geniala miscare de marketing, altfel!

      (Citează)

  13. Apropo de Here Drive, imi poti spune, te rog, cum se stabileste destinatia, cand esti offline?! Am luat de curand un Nokia 520 si nu pot sa stabiesc destinatia offline, decat pe harta! Eu as dori sa tastez adresa completa, dar campul corespunzator nu funcioneaza cu conexiunea la internet intrerupta. Multumesc si scuze pt. off topic.

      (Citează)

  14. Numele meu este Maria Antonia si eu cred ca telefonul dvs ma poate ajuta astfel:
    – pot sa caut cuvinte pentru vocabular, pe dexonline pe telefon;
    – pot sa fac poze materialelor, pe care dna invatatoare le recomanda, pentru orele noastre;
    – pot sa citesc cartile recomandate de doamna, in format pdf;
    – daca nu gasesc carti, pot sa vad filmele facute dupa carti, pe telefon;
    – pot sa imi instalez dictionar roman-englez si englez-roaman, pentru a cauta cuvintele pe care nu le stiu la Limba engleza;
    – pot sa ascult si sa invat cantecele de la materia Educatie muzicala;
    – pot sa vad harti, care sa ma ajute la Geografie;
    – pot sa caut pe telefon pe internet date despre domnitori, fapte petrecute de-a lungul timpului, pentru a invata la Istorie;
    – pot sa comunic cu colegii mei, daca am nelamuriri la unele materii, sau cu parintii, dupa ore, cand imi fac tema la after-school.

      (Citează)

  15. Sunt inca la liceu, in clasa a XII-a la un colegiu de informatica de la noi din oras, din Petrosani mai exact. Sunt pasionat de blogging, iar acest lucru cred ca se poate observa pe blogul meu, blog pe care l-am inceput inca de la inceputul anului 2013.

    Sunt la profilul mate-info intensiv info, profil care ar trebui sa ma transforme intr-un oarecare informatician, insa majoritatea profesorilor de la liceul meu sunt slabi pregatiti, iar ei, din pacate, m-au transformat intr-o persoana care uraste din tot sufletul informatica. Acest lucru in perioada in care informatica este viitorul, iar eu stiu asta.

    Pana acum am avut doar telefoane cu Android, drept este ca nu foarte performante, dar si-au facut treaba. In majoritatea timpului folosesc telefonul mai mult decat PC-ul si laptopul, imi place sa fiu mereu pe fuga, adica sa am in permanenta cate o activitate.

    Ce as face cu telefonul la scoala? Adica nu la scoala, pentru scoala, dar si la scoala:

    – as avea in permanenta la scoala documentele de care am nevoie pe un ecran cat se poate de decent

    – as fotografia caietele colegilor sau desenele de pe tabla la biologie, intotdeauna scriu urat in clasa, as prefera sa fac treburile mai usoare. Cel putin la biologie am nevoie de desene ca sa pot invata, iar profesoara are un stil de a dicta si a scrie pe tabla in acelasi timp, ce iese? Haos!

    – m-ar ajuta sa devin mai activ pe Instagram. Stiu, poti face o fotografie cu orice, dar cu un Lumia iti ies niste poze excelente, am testat acest lucru pe pielea mea cand am primit in teste un Lumia 920. De atunci sunt fascinat de camerele lor.

    – revenind la scoala, imi place foarte mult sa citesc, am avut si un Kindle o perioada, dar nu puteam de cele mai multe ori sa-l car dupa mine, as putea sa-mi iau Mara si Morometii dupa mine, ca oricum vine BAC-ul si nu le-am citit la vremea lor, Lumia m-ar ajuta.

    – mi-as instala niste aplicatii foarte faine utile la scoala, le-am cautat deja in magazinul lor.

    – ma va ajuta sa-mi aprofundez mai mult engleza, capitol la care inca nu prea ies in evidenta.

    – as fotografia mai mult, intr-o perioada eram mai pasionat de fotografie, dar am avut mari probleme cu un DSLR.

    Iar nu in ultimul rand, m-ar ajuta mai mult in activitatea mea de blogger. Cam atat am avut de spus, la random.org niciodata nu prea am avut succes, acum ramane de vazut ce poate face subiectivitatea venita din partea ta, insa nu ma astept la prea multe. Succes!

      (Citează)

  16. m-ar ajuta un astfel de telefon pentru a realiza poze rapide si de calitate la desenele realizate de profesori pe tabla(cine a studiat inginerie si ii tremura mana, stie cum e), pentru a cauta anumite informatii la ore(formule, cursul), dar si pentru simpla functie de calendar, ca sa-mi organizez cursurile .

      (Citează)

  17. Student în anul II la master.
    Pe mine m-ar ajuta telefonul să pot copia la examene mai ușor decât o pot face deja.
    Mai nou pe WP există client de torrente așa că nici n-o să mai trebuiască să conectez telefonul la laptop pentru a avea ultimele seriale gata să le văd în autobuz spre facultate.
    În plus, odată cu lansarea BoacterApp, pot să mă uit la seriale în continuu pe drum, fără să mai ridic ochii din ecran la fiecare stație să văd dacă sunt controlori. Totul e la o singură notificare distanță.
    Dacă se întâmplă să eșueze BoacterApp, pot lejer să dau drumul la o melodie antrenantă în XBox Music și fug cât mă țin plămânii până în sala de curs.
    Și așa ajung eu la timp să semnez lista de prezență cu ajutorul unui Nokia.

      (Citează)

  18. Radu care telefon crezica are camera mai buna, LG G3 sau Lumia 930? Si nu ma refer la megapixeli ca G3 are 13 si Lumia 19 ci la claritatea imaginilor.

      (Citează)

  19. Nokia 930 este cam acelasi telefon ca SONY Xperia Z1, acelasi numere la procesor, ecran, camera foto. Dar cu vreo 100 de euro mai scump si rezistenta la apa in minus.
    Astea sunt dezavantaje serioase.

      (Citează)

  20. Salutare, sunt student la medicina in anul III. Momentan am un Nokia E6 si strang bani sa-mi iau ceva mai bun, am vazut pe Twitter concursul asa ca am zis sa incerc.

    In primul rand, as putea sa folosesc telefonul la facultate, deoarece am o gramada de documente in .pdf, .doc, .jpg, iar office ruland chiar pe windows phone si ulterior pe laptop este flawless si imi pot face treaba foarte bine. De asemenea, la unele cursuri scriu pe laptop asa ca pot avea toate notitele in buzunar printr-o simpla sincronizare. Pot urmari clipuri video cu procedee chirurgicale, pot aprofunda diferite teme cu ajutorul aplicatiei Khan Academy (aplicatie de e-learning ce ofera cursuri video pentru toate domeniile).

    In al doilea rand, am o pasiune si pentru tehnologie, iar de prin anul II de facultate am inceput sa fiu atras si de cum functioneaza si cum poti crea un anumit produs (software/hardware). Tot atunci am vazut pe Youtube “Hour of code”. M-a inspirat. M-am apucat sa invat si programare. Deocamdata nu este nimic de amploare, incerc sa ma familiarizez cu limbajele. Invat pe Codeacademy. Am terminat HTML si CSS, acum sunt la Javascript (am inceput si Ruby de curiozitate si incerc sa le fac in paralel). Problema este ca, la fel ca in cazul facultatii, am nevoie de practica pentru a pune cap la cap teoria (multa, de altfel) asa ca vreau sa incerc sa dezvolt o aplicatie pentru smartphone (bineinteles ca o aplicatie care doar sa coloreze ecranul ar fi un real succes pentru mine). Eu urmaream Nexus 5 pentru ca este mai convenabil, dar windows phone este inca la inceput si are potential foarte mare, iar Lumia 930 o sa ma ajute sa inteleg mai bine procesul de construire al unei aplicatii. Dupa ce castig telefonul, urmatorul pas va fi sa-mi cumpar un cont in Windows Dev Center.

    Asadar, Lumia 930 mi-ar fi de folos atat pentru facultate cat si pentru a invata programare. Trebuie sa adaug ca as forta si Twitter-ul, camera (pentru ca toti devenim fotografi profi daca avem o camera buna in mana), iar cand o sa apara Duolingo oficial pentru WP o sa continui lectiile de franceza oriunde. Baterie sa am.

      (Citează)

  21. Cred ca ar trebui sa fii nitel mai sever cu regulile concursului, sa nu castige orice repetent de 2-3 ori sau orice tanar care nu a fost in stare sa ia bacalaureatul. Nu de alta dar tu ai zis ca premiile sunt ca sa ii ajute sa se dezvoltarea personala.. si nah.. nu vad cum l-ar ajuta pe unul care se incadreaza in cazurile de mai sus in afara de facebook si whatsapp.

      (Citează)

  22. Salut! Sunt student la informatica intru anul III.Ce as putea spune despre acest Lumia 930?? Pot fi sincer si sa spun ca prima mea experienta cu un windows phone a fost de nici macar un an distanta, si sunt in continuare cred fanul nr 1. Am reusit sa conving deja in jurul meu 4 persoane sa se mute de pe Android pe Windows phone..Am studiat mult piata si cunosc fiecare detaliu si consider ca aceste telefoane vor deveni f valoroase intr-un scurt timp pt ca sistemul de operare sufera schimbari foarte rapide si foarte stabile in acelasi timp . Nu prea ai cum sa te plictisesti..camera este una de o f buna calitate cei 20 de megapixeli cu siguranta isi fac treaba, Nokia camera nu mai spun cat de multa libertate iti ofera in ceea ce faci. La ce m-ar ajuta telefonul acesta? Ei bine, sunt in perioada in care mag andesc la licenta si cum deja si detin un model mai slab ma batea gandul, insa lumia 930 ar putea fi de mai mare ajutor datorita memoriei si procesorului mai mari. Faptul ca sistemul de operare este foarte bine integrat in pachetul windows, este o placere ca orice document scrii pe telefon sau orice poza faci ( De exemplu la tabla) in minutul urmator iti ajunge si pe laptop folosind OneDrive. De asemenea in timpul liber cant la pian, si datorita Rich Recording-ului de pe video cred ca as obtine o calitate deosebita fara a mai fi nevoit sa filmez si separat sa iau doar sunetul. Un telefon nou ar reprezenta o foarte mare motivare sa aprofundez chiar mai mult C# , pentru ca acesta e limbajul care se foloseste in principiu la windows phone. Cred ca ar fi bine sa fie mult mai promovate aceste telefoane, deoarece in niciun magazin nu prea vezi modelele de top si e de pacat, toata lumea are o parere proasta desi nu le-a incercat. De mentionat si legatura jocurilor cu xbox live, achievementuri si asa mai departe. Oriunde ar ajunge telefonul,sper sa fie apreciat la adevarata lui valoare!! Multumesc :D

      (Citează)

  23. Cred că majoritatea celor care participă înfloresc oleacă spunând că vor învăța, vor folosi telefonul pentru citit, blah blah. Dar sigur va fi folosit pentru Facebook, browsing, etc.
    Sunt de părere că studentul/elevul care e pasionat de programare și dezvoltă aplicații pentru WP ar merita smartphone-ul. Ar fi un start, l-ai motiva cumva să continue cu asta. Cu dovezi, nu doar așa pe încredere.

      (Citează)

  24. Bun. In primul rand, vreau sa te salut si sa te felicit pentru review-ul de mai sus. In al doilea rand, vreau sa ma inscriu in acest concurs foarte interesant. Nu am castigat niciodata un concurs printr-un comentariu , dar am zis sa incerc. Deci, sunt student la Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor din Timisoara ( Feaa). Dupa ce am invatat sa iau BAC-ul din prima, am decis sa merg mai departe la facultate. Am ales din mai multe motive aceasta facultate, iar unul fiind acela ca pune baza pe tehnologie. Totul este tehnologizat, chiar pana si cartiile , multe dintre ele ti se dau in format electronic. Momentan detin un telefon cu sistem de operare Android, dar de mult aveam intentia sa trec pe WM. De ce asi avea nevoie de acest telefon? Pai nu vreau sa infloresc povestea , dar chiar mi-ar prinde bine la citit ( citesc diferite articole din economie, carti de specialitate , pe cat si diferite carti despre conspiratii) , camera de 20mpx mi-ar fi de folos pentru pasiunea mea , si anume fotografia. Un al motiv ar fi acela ca m-ar ajuta la viitoarele programe pe care facultatea le v-a dezvolta pe viitor. Numai bine si succes concurentilor.

      (Citează)

  25. Am intrat acum in anul 2 la Cibernetica, ASE. Sunt din provincie si pot spune ca fara Google Maps eram mort in Bucuresti, nu as fi putut sa ma orientez catre facultate sau locurile in care ar fi trebuit sa ajung. Era in regula atata timp cat ma uitam acasa la “traseu”, insa daca eram deja in oras si trebuia sa ajung undeva era haos. In situatia aceasta m-ar salva Here Maps, cu hartile offline.

    Pe langa faptul ca ar fi un “gps de buzunar”, combinatia de OneDrive, CamScanner si Office m-ar ajuta foarte mult la facultate in privinta cursurilor (in special cele pierdute), proiectelor si a altor fisiere/documente. Bine, merg salvate si in telefon, nu doar in cloud, avand in vedere ca telefonul are o capacitate de 32 gb. Asa reusesc sa-mi bag si programele lucrate la seminarii in telefon, ca mai apoi sa le continui/verific acasa. Si claritatea camerei de 20 MP este un plus pentru a poza diverse scheme sau notite.

    Desi Windows Store nu este tocmai organizat si majoritatea aplicatiilor nu sunt asa ok se gasesc si utilitare prin intermediul carora m-as organiza mai bine, precum task list-uri si calendare/orare. Prin ASE ne mutam dintr-un corp intr-altul pentru a ajunge la diverse sali si mi-ar fi la indemana sa am o aplicatie in care pot salva toate detaliile legate de cursuri, de la ora si sala, pana la numele profesorilor.

    Pe langa subiectele abordate din facultate, imi place sa ma informez in legatura si cu alte ramuri ale IT-ului, de la gadget-uri pana la dezvoltare si design web. Si cum sunt mai mult pe drumuri decat acasa, ecranul de 5 inch ar fi destul de practic pentru a accesa si diverse cursuri de pe platforme online. Poate o sa-mi indrept atentia si catre dezvoltarea aplicatiilor pentru mobile.

    Ca tot vorbeam de mobilitate, telefonul m-ar ajuta sa ma ocup si mai mult de blog-ul pe care il detin, blog ce are la baza subiecte de tehnologie. Scriu de placere, insa consider ca poate fi in directa concordanta si cu un job. Nu sa traiesc de pe urma lui, dar sa-mi iasa in cale diverse oportunitati.

    Si nu in ultimul rand, avand in vedere puterea de procesare si display-ul de 5 inch, din ce am inteles, telefonul are o autonomie destul de buna. Pentru toate cele enumerate mai sus, ar fi ceva sa ma tina de dimineata pana seara cand ma intorc acasa. De altfel, dupa cum spuneai si tu, si constructia solida a telefonului ii aduce un avantaj in utilizarea de zi cu zi.

    Bine, trecand de partea educationala, telefonul ar excela si pe partea de amuzament: muzica, jocuri, filme. Elemente care oricum ajuta in sesiune, noaptea tarziu, cand ai nevoie de o pauza.

      (Citează)

  26. Principalul motiv pentru care mi-aș dori acest telefon este faptul că apreciez lucrul bine făcut. O să-mi justific această afirmație, nu-l laud nemeritos. Sunt student la licență, profilul informatică in anul 2, sunt destul de practic, ma descurc cu ce am dacă nu am alternativă (momentan dețin un mid-range android phone ). Asta nu înseamnă ca nu îmi doresc un terminal bine construit, din materiale de calitate, durabil, cu specificații hardware foarte bune (intocmai cum spuneai, poate chiar prea bune pentru sistemul de operare, aș adauga, cel putin in momentul de față), și care are aceste caracteristici fără a sacrifica eleganța pe care trebuie sa o aibă un telefon. Ma uit la mult prea costisitorul iPhone6 care sacrifică din rezistența și durata de viata a bateriei pentru a-l face mai subtire (strategie de marketing, grandomanie) sau la terminalele cu androidOS care nu sunt întotdeauna bine construite să meargă “flowless” cu sistemul de operare (dețin un specimen). Iar dacă tot am adus vorba de sistemul de operare, acesta se miscă foarte bine pe terminalele Nokia, indiferent de specificatii (m-am jucat o perioadă cu Nokia Lumia 520). Dacă mai iau in considerare si inglobarea Nokia in familia Microsoft, lucrurile devin din bine în foarte bine în ceea ce privește experiența folosirii platformei pe acest terminal. In viața de zi cu zi, l-aș folosi și m-as bucura de experiențele pe care ți le ofera. Este practic, are tot ce-ți trebuie ca student – salvezi notițe cu oneNote, sincronizezi fișierele importante si pozele (și ce poze…) cu oneDrive, orarul il faci cu My study life, editezi documente cu pachetul Office, ajungi la facultate cu Nokia Here. OS-ul funcționează fără probleme, și, în ciuda faptului că este tanar (cel puțin față de concurență), are un viitor frumos, iar software development-ul pentru această platformă sună foarte tentant si deaceea mi-aș dori să-mi dați ocazia să pot fi o mica piesă care contribuie la imbunatațirea experienței windows phone și, in același timp, să am privilegiul să mă bucur de un lucru bine făcut.

      (Citează)

  27. Salut! Numele meu este Radu. Sunt student in anul I, viitor inginer, sper! Dupa parerea mea acest telefon este o necesitate in viata fiecarui om, are o multime de optiuni folositoare si gadgeturile disponibile pentru windows sunt din belsug, asa cum bine stim platforma este foarte mare. Sunt unul dintre acei oameni care isi strang bani un an de zile pentru un telefon, ca pana la urma banii sa ii folosesc in alte scopuri, mai ales acum ca sunt la facultate probabil acesti bani or sa se duca pe carti si desigur pe viata de student. Momentan am acel telefon care exista in fiecare casa, telefonul de rezerva mai exact. Toti avem unul de genul, cand ti se strica cel bun, il scoti pe cel de rezerva si il folosesti pana iti cumperi altul nou. Ei bine, eu il am pe asta de 3 ani. Deja nu mai este un telefon de rezerva..nu este intr-o stare chiar buna, dar ma pot folosii de el, chiar daca are si el niste limite. Am avut chiar o intamplare cu el, am vrut sa fac poze la orarul de la facultate, insa nu am reusit pentru ca pozele ( are camera VGA) nu au iesit clare, asa ca nu am stiut ca joi am avut primul curs la 7 dimineata. Eh, cam asta e. Nici macar nu ma vad un posibil castigator, dar sper ca cel care o sa-l castige, sa aiba cu adevarat nevoie de el si sa il foloseasca asa cum trebuie !

      (Citează)

  28. Petrea_Razvan

    04/10/2014 la 8:21 PM

    Buna. Ma numesc Petrea Razvan si sunt elev in clasa a-6-a la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu. Noi avem foarte multe manuale si 6 ore pe zi. Deci ne rupe spatele. Dar eu cred ca un telefon este mult mai util decat toate cartile alea. Oricum eu imi doresc foarte mult acest telefon deoarece pe al meu nu pot sa pun carti( din pacate). De aceea sunt sigur ca acest telefon imi trebuie foarte mult.

      (Citează)

  29. Nokia Lumia 930 este un smartphone foarte prietenos cu elevii si studentii datorita integrarii site-urilor de socializare direct in sistemul de operare. Este un device, care impreuna cu un PC cu Windows 8.1 creaza un eco sistem benefic pentru educatie prin integrarea directa cu Microsoft Office, OneDrive, OneNote (care este o aplicatie esentiala studiului, mi-as dori sa o foloseasca si profesorii in facultati), cat si prin aplicatiile disponibile in Store (magazin care a avut o crestere colosala de aplicatii inca de la lansarea sa).
    Pe de alta parte as putea spune ca este un smartphone mult mai util decat unul cu iOS sau Android, nu doar pe partea de educatie, ci per total. Are specificatii puternice, camera foto este foarte buna, display-ul are marimea ideala si este foarte calitativ. Design-ul device-ului il gasesc atractiv, si nu cred ca sunt singurul.
    Cristian. Student. Bucuresti.

      (Citează)

  30. In primul rand, buna! si buna sa iti fie inima. Ma numesc Laura si sunt in clasa a XII-a. Dat fiind faptul ca sunt o eleva constiincioasa (vorbesc serios) as putea foarte usor sa iti fac un eseu argumentativ (ca tot se cere la Bac) despre cat de tare imi doresc eu acest telefon, in schimb, trebuie sa te pregatesti pentru ca o sa ai ceva diferit de citit de ce au scris ceilalti. Imi plac foarte mult toate telefoanele din gama Lumia si la fel si prietenului meu de aceea, ce iti voi cere nu este pentru mine, ci pentru el. Desi eu am un telefon mai putin performant (un Vodafone cu Android 2.3), pe care nu mai incape nici macar aplicatia de facebook pentru ca serviciile de la Google play imi ocupa aproape jumatate din memorie si pot sa folosesc numai aplicatia de facebook messenger, cu care nu pot sa fac fotografii pentru lectii asa ca de cand am inceput liceul am rupt un ghiozdan si 3 genti pentru a-mi cara manualele (ti-am zis ca sunt o eleva constiincioasa) nu vreau acest telefon pentru mine. Sincer, il vreau tare mult pentru prietenul meu. El este student in anul II, face web development (nu invata asta la facultate dar a inceput sa lucreze in domeniu de putin timp), isi doreste tare mult sa creeze jocuri si ii place foarte mult fotografia (daca o sa vrei, pot sa iti arat niste fotografii de-ale lui). Vreau ca el sa aiba acest telefon fiindca stiu ca si-l doreste foarte tare. Pe langa faptul ca l-ar ajuta la facultate (pentru cursuri and stuff ca trebuie sa se imparta intre job si universitate) i-ar fi de folos pentru calatoriile de 6 ore cu trenul pentru cand vine acasa, pentru a face fotografii (chiar imi aratase o poza facuta cu un telefon din gama Lumia si era ori asta ori 1XXX si era foarte entuziasmat, evident fiindca telefonul lui de acum are doar 5 mp si nu e foarte de ajutor cand vine vorba sa fotografieze ceva instant). Un alt motiv pentru care as vrea acest telefon pentru el este ca desi suntem de un an jumatate impreuna, nu am putut niciodata sa ii ofer un cadou pe care eu sa consider ca il merita. Dat fiind faptul ca nu am o situatie financiara buna (la mine in familie doar mama lucreaza si ea ia doar salariul minim pe economie, eu nu am niciun fel de bursa fiindca pentru a o obtine trebuia sa nu depasesc un anumit venit dar eu il depaseam cu vreo 10 lei parca, si mai am o sora :) ), nu am putut sa ii cumpar niciodata nimic (de ziua lui i-am facut un desen si i-am gatit :P) pe care sa il faca fericit si asta e unul dintre cele mai mari regrete ale mele fiindca he always puts up with my bs, tot timpul e acolo cand am nevoie si tot timpul cand am avut nevoie sa ma ajute, chiar si cu bani, a facut-o. Parintii mei si cu el reprezinta pilonii mei de sustinere. Cum am mai zis, mi-ar placea acest telefon foarte tare fiindca, iti vine sa crezi sau nu, e mai puternic decat calculatorul meu si m-ar ajuta foarte mult la scoala, nu ar mai trebui sa ma chinui cu pc-ul etc… dar sincer, imi doresc mai mult sa imi fac prietenul fericit si macar o data, sa il vad cu adevarat multumit cand ii ofer ceva. El nu e o persoana materialista si nu mi-a cerut vreodata ceva ce nu as putea sa ii ofer, dar serios, desenele mele nu ii cara lectiile de la facultate, nu ii tin companie cand e in tren, nu il ajuta sa invete pentru examene si mai stiu eu ce. El mi-a aratat site-ul tau si mi-a urat succes, ca poate o sa am in sfarsit un telefon care sa ma ajute sa nu imi mai rup spatele cu cartile de la scoala, dar ti-am spus, mai mult vreau telefonul asta pentru el si asta ma ajuta mai mult decat daca nu imi mai car cartile cate 4 km in fiecare zi (2 km dus pana la scoala, 2 km intors pana acasa). Sper ca ai citit tot si ca nu te-am plictisit. :D

      (Citează)

  31. Buna, sunt Elena, anul 3 la ASE Facultatea de Cibernetica si chiar mi-as dori sa castig in primul rand pentru ca inca nu detin un smartphone dar stiu ca sunt o multime de aplicatii care mi-ar usura munca la facultate precum aplicatiile de scanner, aplicatiile de organizare al cursurilor si orarului etc.
    De asemenea si aplicatiile cu caracter informativ m-ar ajuta cum ar fi Wikipedia Mobile.

    Va multumim pentru ca oferiti posibilitatea tuturor studentilor sa participe si va multumim pentru premiul acordat.

      (Citează)

  32. Sunt blogger și student (anul III) în Cluj la Facultatea de Ștințe Politice Administrative și ale Comunicării, profil Publicitate. Ocup postul de „Creative Designer” într-o agenție de publicitate – acel „Creative” din numele postului indicânt faptul că doar 40% din timp fac design, în restul timpului sunt persoana certificată în AdWords din agenție, fac editare foto/video, umblu puțin și sub capota site-urilor și, uneori, mai arunc câte o părere și cu privire la strategiile de Social Media). A trebuit să încep devreme pentru a putea avea o șansă reală pe piața publicității. Destul despre mine.

    Nokia a reușit, pe lângă designul curat, simplu și bine închegat, să creeze un sistem de operare fluid, intuitiv și cu un design atrăgător.

    Profesional, LUMIA 930 m-ar ajuta în sarcinile de zi cu zi. În ședințele creative bătălia se dă, secundar, între cei care reușesc să obțină cel mai repede informația – idei, traduceri sau definiții exacte ale unor concepte/termeni pe care avem să-i folosim – iar aici aplicații ca Dictionary, Translator PRO, Wikipedia sau feature-ul din browserul smartphone-ului LUMIA 930, cel care îți permite să vizualizezi doar textul dintr-o pagină web, mi-ar face „lupta” mai ușoară.

    Deși lucrez cu programe cu cerințe mari (programe din suita Adobe), am ales împreună cu patronul agenției să luăm un laptop fiindcă nu de puține ori sunt pus în situația de a călători prin țară pentru a lua parte la întâlniri cu clienții – de asemenea nu de puține ori sunt pus în situația de a lucra din mașină, în restaurante sau în săli de conferințe, locuri unde munca devine mai complicată chiar și prin simplul fapt că nu am la îndemână afișul cu codurile de culoare. Aici LUMIA ar putea fi ca „tableta grafică pentru designer” (gadget sfânt în lumea designerilor grafici) cu ajutorul unor aplicații ca Colors FREE (aplicație care îți furnizează codul RGB al unei culori respectiv codul hexadecimal – cod folosit în programare web) sau Logo Quiz (nu râdeți! Orice designer se inspiră, din forme, din jurul său, din setul de experiențe sau chiar din materiale existente, de succes – ca logo-urile pe care le găsiți în această aplicație).

    Pe de altă parte, LUMIA 930 ar fi extrem de util și în momentele de development – vă spuneam mai sus că, printre altele, mai bibilesc respectiv dezvolt site-uri pentru clienți. Aplicația Code Reader face din acest smartphone un gadget cu adevărat util pentru developeri – prin intermediul acestei aplicații poți citi codul din spatele unui website/mail, astfel aș putea identifica mult mai ușor mare parte din problemele ascunse în spatele site-urilor clienților chiar dacă sunt în deplasare.
    Aș instala din primul moment și aplicația CSS Pocket, o aplicație care conține etichete CSS și definițiile aferente – apelez la astfel de „dicționare” atunci când mă împotmolesc. Ușor ușor, după cum puteți observa, LUMIA 930 ar putea deveni gadgetul indispensabil din viața mea.

    Pe plan personal, ca blogger am nevoie de un telefon cu ecran mare, pentru a putea scrie când sunt în deplasare, cu o cameră foto decentă, care să facă fotografii bune într-un timp foarte scurt (aici shutter speed-ul setabil al telefonului LUMIA 930 e exact ce-mi trebuie), o cameră video care de asemenea să filmeze decent atât pe timp de zi cât și în condiții de iluminare mai slabă (din câte înțeleg LUMIA filmează cu 30fps și se descurcă de minune în „noisy environments”).

    În ultimul rând, dar nu mai puțin important, smartphone-ul produs de NOKIA ar înlocui laptop-ul despre care vă vorbeam mai sus, în cadrul cursurilor de la facultate. Aș putea nota în telefon ideile principale, iar cu aplicația Office Lens pot fotografia tabla și las smartphone-ul să facă restul – să transforme imaginea surprinsă în text convertit în Word sau PowerPoint. Aplicația funcționând chiar bine, am testat-o recent pe LUMIA unui coleg (un model anterior). Desigur că mai toate funcțiile despre care am vorbit mai sus mi-ar fi de folos în cadrul facultății, majoritatea abilităților mele fiind dezvoltate și testate în mod repetat în facultate – am avut inspirația de a mă înscrie la un profil cu multe proiecte practice și oportunități de lucru „pe viu”.

    Ca să închid lista care ar face din NOKIA LUMIA 930 un telefon indispensabil, trebuie să menționez serviciul de hărți care funcționează chiar și în mod offline (am avut ceva „trăiri” prin orașe necunoscute atunci când nu aveam acces la internet pe telefon, iar hărțile nu funcționau offline) și cel mai de bază lucru al unui telefon (fiindcă trebuie să îndeplinească și funcția de telefon) funcția de telefonare, care în cazul acesta am înțeles că este excelentă.

    Îmi doresc un NOKIA LUMIA 930 fiindcă sunt pasionat de tehnologie – deci pentru dispozitiv în sine – dar și pentru că mi-ar face viața mai simplă, mai ușoară.

      (Citează)

  33. Si eu sunt studenta, nu doar restul. :D

    Mie mi-ar fi util telefonul pentru documentele pe care profesorii obisnuiesc sa le puna pe mail, iar ca sa evitam neatentia, as prefera la sfarsitul orei sa mi le trimita direct pe telefon prin intermeiul unui cablu usb.

    Simplu si util. Nu sunt la facultate cu profil de “experimente & shit”.

      (Citează)

  34. Nu ma pricep atat de bine la telefoane deci n-am cum sa fiu super “high tech”. Sunt a 12-a si am rezistat pana acum cu un nokia 5230 pe symbian. Am fost si raman printre singurii care mai fac copiute old-school sau care isi scriu orarul de pe tabla si nu il pozeaza, ca n-am decat 2mpx pe el. :))
    Mi-ar fi foooarte de folos fiindca intr-a 12-a nu se dau manuale gratuite de la stat, ci trebuie sa si le cumpere fiecare elev. Majoritatea colegilor au ori pdf-uri cu manualele integral pe telefon, ori fac poze cu lectia in pauza de la cineva care are manualul. Eu trebuie sa “migrez” in fiecare ora langa cineva care are manualul si de obicei asta starneste nervii profesorilor.
    Mi-ar fi de folos de asemenea fiindca as putea citi cate ceva din bibliografia de la bac cat stau in autobuz(~2 ore/zi).
    M-ar mai ajuta si sa trec mai usor de clasa a 12-a la obiectele la care nu dau bac-ul(sunt la profil mate-info intensiv info) – la geografie,istorie, biologie,franceza,religie, filosofie. De multe ori uit sa-mi fac referatul/tema la aceste obiecte si n-am de unde sa fac rost in pauza, fiindca pe telefonul actual n-am WiFi si cand am internet de pe cartela de obicei nu pot accesa prea multe site-uri datorita browser-ului invechit.
    Per total m-ar ajuta enorm un telefon mai performant, mai ales acum ca vine bac-ul :)). O sa intru si eu in randul celor cu “smart phone” care au o viata mult mai usoara decat am avut eu in cei 3 ani de liceu fara acest gadget indispensabil. :))

      (Citează)

  35. Bună seara!

    Mă numesc Daniela G. şi sunt studenta în anul III la Departamentul de Informatică. Doresc să particip şi eu la acest concurs!

    În primul rând, am nevoie de un telefon nou deoarece l-am pierdut pe al meu luna trecută, la Noaptea Cercetătorilor. Acum deţin un Samsung GT-E1170i. :(

    Nokia Lumia 930 mi-ar uşura munca astfel:
    Fiind şef de trib, prin intermediul conexiunii la internet, mi-aş putea contacta colegii de facultate mult mai uşor. Astfel, postarea anunţurilor pe grupul nostru nu ar necesita amânare, nemaifiind nevoie să aştepte până ajung acasă.

    De obicei, îmi iau notiţe la fiecare curs, însă aş utiliza telefonul pentru a-mi salva unele materiale suplimentare.
    De asemenea, m-ar ajuta şi la susţinerea unor prezentări/dezbateri (de exemplu: prin conectarea lui la un video-proiector şi ecranizarea lor) sau la susţinerea unor proiecte gen aplicaţii web ori executabile.

    Dintre toate, cea mai importanta utilizare ar fi aceea a testării lucrării mele de licenţă. Tema acesteia este ca, prin intermediul unei platforme Raspberry Pi, să comunic cu o reţea de senzori pentru a monitoriza mediul înconjurător.
    Cu ajutorul telefonului Lumia 930, m-aş loga pe un SSH Server pe RPi şi aş executa scripturile Python direct din telefon.

    Camera foto ar fi şi ea foarte utila, prin intermediul ei memorând lucruri pe care altfel le-aş uita. Dar cel mai frecvent, camera şi melodiile stocate mi-ar umple timpul liber. :)

    Acestea sunt motivele mele pentru care îmi doresc să câştig acest Nokia Lumia 930. Vă mulţumim pentru super concurs!

    O seară frumoasă!!!

      (Citează)

  36. Salut,

    Sunt masterand la Universitatea Bucuresti, deci nu stiu daca intru in continuare in categoria student, lucrez in domeniul marketingului (online) si evident ca un astfel de device m-ar ajuta in activitatea zilnica.

    Dar nu de-asta vreau device-ul, ci din urmatoarele trei motive:

    1) De cand am trecut la Windows Phone, pe un Lumia 520 am devenit un fel de martor al lui Iehova – de fiecare data cand vine vorba de telefoane in jurul meu, intreb daca nu cumva au 5 minute pentru a discuta despre Windows Phone.

    2) Cu ocazia asta, mi-am schimbat parerea despre solutiile Microsoft, mai ales cand vad ca sunt dispusi sa sustina mediul academic. Am un home server pe Linux pe care, in momentul in care imi va veni cardul ISIC intentionez sa il migrez pe Windows Server 2008R2 de pe Dreamspark, eventual Active Directory si alte asemenea chestii pe care le folosesc la munca dar despre care nu stiu cum functioneaza.

    3) Serverul despre care ziceam mai sus functioneaza ca mediu de test pentru PHP. Mi-ar placea ca in viitorul apropiat sa incerc sa invat niste C# cu XAML pentru WP 8.1.

    Astea fiind spuse, imi urez multa bafta!

      (Citează)

  37. Student. Nu mai am telefon. Am nevoie de unul nou. Ajuta un student.

      (Citează)

  38. Socializare,Educatie,Gaming ca si orice smartphone :)

    Student anul 1 Informatica.

      (Citează)

  39. Andreea Nistorescu

    14/10/2014 la 11:19 PM

    Hello guys! Ma numesc Andreea Nistorescu, sunt studenta la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” si studiez Arhitectura de Interior si Mobilier. Pai sa vedem de ce mi-ar trebui mie un Lumia 930. Stateam si ma gandeam zilele trecute cand am primit tema la atelier, ca mi-ar trebui si mie un telefon mai performant care sa ma ajute la facultate, sa imi faciliteze oarecum munca. Momentan am un nokia 6300. Nu radeti! Hahahaha.Zilnic primesc complimente pentru telefonul meu,ce pot sa zic e foarte dragutel si micut,dar am nevoie de altul mai smart like a smartphone, you get it?
    Nu cred ca va puteti imagina cum m-am simtit cand am vazut ca sunt prima persoana din grupa nostra, care nu are pe telefon imagini cu documentatia pentru atelier, ci imagini scoase la imprimanta. Well acest telefon m-ar ajuta la facultate enorm, mai ales ca acum am descoperit un program foarte tare in care poti sa faci simulari de amenajari interioare, m-ar ajuta extraordinar de mult.In plus mi-as putea pune si lucrarile facute in autocad sau 3d max ca sa i le arat profului, sa fiu si eu in rand cu lumea. Help me guys. help me ! O sa va multumeasca si mediul inconjurator daca as castiga acest Lumia 930, asta pentru ca nu o sa mai fac risipa de atatea foi trase la imprimanta, asa ca ajutati-ma sa fiu mai eco! :))
    P.S:Cred ca si domnul George de la noi din facultate de la plot o sa va multumeasca.Mi-a spus intr-o zi ca sa imi cumpar acasa plotter,pentru ca s-a saturat sa ma vada de 10 ori pe zi .

      (Citează)

  40. Eu sunt student la master la Ploiesti. Fac naveta Bucuresti-Ploiesti cam de 3 ori pe saptamana. De ce mi-ar fi util mie telefonul asta? Ca sa pot sa citesc cursurile/laboratoarele in drum spre scoala. Si ca sa pot sa-mi fac selfie-uri misto cu colegele mele si mai misto :D.

      (Citează)

  41. Am folosit in trecut Lumia 800, un telefon dragut, dar pe care softul blocat la 7.8 m-a facut sa ma despart de acesta. Windows 8.1, dar si foarte curandul 10(care sunt aproape sigur ca o sa fie disponibil si pentru 930) il aduc in actualitate din foarte multe puncte de vedere pe care nu le voi insirui, le poate gasi oricine in cele doua Keynote-uri(pentru WP 8 si 8.1).

    Cu toate acestea, punctele cheie le consider ecranul, cu rezolutia foarte mare in numarul de pixeli, constructia si camera foarte buna prezenta pe acesta.

    Cred ca cea din urma e cea mai folosita de mine si pe orice alt telefon, poze, dupa care sync cu Dropbox.

    Nu o sa fiu ipocrit si sa laud mai mult decat trebuie telefonul. La facultate, m-ar ajuta la scanarea cursurilor, vizualizarea si editarea documentelor prin Office-ul integrat si ajustarea programului zilnic in agenda prin sync-ul cu casuta de email corporate.

    Punctul forte pentru mine ar consta totusi conectivitatea LTE, avand pentru moment cativa GB de trafic in abonament. Paginile web si aplicatiile s-ar descarca in doar cateva secunde.

      (Citează)

  42. Salut, Radu !
    Tin minte ca te urmaresc cam de cand aveam eu 14 ani ( 20 acum ) si tot timpul cand vedeam un articol din “Lumea lui nwradu” ramaneam cu impresia de “Wow, tipul asta e prea tare !”.
    Trecut-au anii si am ajuns la Facultatea De Automatica si Calculatoare. In principal programez in iOS / Android. Am doar un Moto G cu Android, iar pentru iOS folosesc telefoanele colegilor ca sa testez aplicatii :) . De vreo luna imi incerc norocul si cu Windows Phone si pot spune ca sistemul lor de operare e PREA TARE. Un fost amic din liceu are un Lumia 1020 si am ramas placut impresionat de dispozitiv. Ca sa-ti faci o idee, am avut experiente de 2-3 ore cu iPhone 3GS / 4 / 5S / 6 de-a lungul timpului, cateva Galaxy-uri si 2 Windows Phones: 1020 si 925. Windows Phone castiga detasat. Cunoscand “problema” celor de la Microsoft cu numarul relativ scazut de aplicatii, m-am gandit ca “Hey, asta poate fi sansa mea sa fac ceva folositor”. Problema mare este ca nu prea gasesc prieteni dorinici sa imi imprumute telefonul lor de fiecare data cand imi vine mie vreo idee, deci daca as castiga un Lumia 930 ar fi probabil cel mai mare impuls pentru mine sa continui cu ideile mele de aplicatii. Nu prea folosesc telefonul pentru social media, ci mai mult pentru citit carti ( 137 ebooks and counting ) / cursuri / audiobooks / realizat aplicatii / vorbit la el. In plus, castile de la Lumia mi se pare fenomenale.

    Cateva detalii in plus:
    Am deja un cont de Windows Developer. Sunt in Anul II la Automatica si Calculatoare, Poli Bucuresti.
    Pasionat de tech / self-development / dezvoltare de aplicatii. Fascinat de Tim Ferriss si Elliott Hulse. Always learning. Hungry and foolish.

    O zi buna !

      (Citează)

  43. Salutare stimabile, am citit câteva review-uri a unor telefoane și am ajuns și aici. Pentru început vreau să te felicit pentru acest concurs, cu siguranță cei care vor câștiga se vor bucura la maxim, așa că, mult succes tuturor.

    Mă numesc Alin și sunt elev de liceu, ultimul an. Am ales un liceu de unde să învăț meserie, așa că am ales un liceu unde să învăț ceea ce înseamnă să repari o mașină, adică să devin mecanic auto. Nu am învățat nimic, 99% teorie și 1% practică. Așa că visul meu de a deveni mecanic s-a dus.

    Nu prea am avut ocazia să mă joc cu un smartphone, nu pentru că nu mi-aș dori, dar nu îmi permit. De curând mi-am cumpărat un telefon, este vorba de Nokia 105. Este un telefon fiabil, semnal chiar și pe munte, bateria mă ține foarte mult și să nu mai zic, e un telefon simplu și totodată ieftin (am fost supărat că nu am primit căști la el). Eu zic că trebuie să trec la subiect, de ce mi-aș dori telefonul Nokia Lumia 930?

    1. Îmi place tot ceea ce înseamnă online, adică site-uri, optimizare seo, adwords și așa mai departe. E o pasiune pentru mine, o pasiune de unde câștig bani. Eu zic că aș câștiga mai mult dacă aș avea un telefon cu internet. Acum sunt limitat la calculatorul de acasă, și ăla foarte vechi (monitor NEC C900 și un calculator din 2005).
    2. Camera de 20 de megapixeli mă va ajuta foarte mult. Îmi place foarte mult să călătoresc, desigur, cu bicicleta mea. Vara această am mers cu bicicleta până în localitatea Mara din Maramureș, am văzut atâtea peisaje frumoase și tare mult mi-aș fi dorit să le fotografiez și să le am amintire, din păcate n-am avut cu ce să fac poze.
    3. Sunt foarte familiarizat cu sistemele de operare Windows.
    4. La școală un astfel de telefon mi-ar fi foarte util. Ex: la ora de engleză și franceză îmi va fi foarte ușor să caut anumite cuvinte cât și traducerea lor. ps: la școală nu prea știu cum îl voi folosi, majoritatea profesorilor interzic telefoanele, restul de 2-3 încurajează și ne îndeamnă să le folosim. Deci, aici nu prea aș argumenta prea mult, m-aș minți singur.

    Încă câteva: muzică, internet și multe aplicații. La capitolul de aplicații să nu te gândești că o să îmi pierd timpul. O să îmi exersez cunoștințele despre engleză folosind diferite aplicații (nu știu dacă există pentru Windows, dar de curând am citit despre câteva aplicații pentru android.) Jocuri deloc, nu sunt pasionat de jocuri dar în schimb o să învăț cum să dezvolți o aplicație pentru Windows Phone, chiar îmi doresc să devin developer așa că acest telefon ar însemna cireașa de pe tort.

    Telefonul o să îl folosesc și la facultate, mai ales că mai am puțin și dau Bacalaureatul și sper eu, să întru la facultatea unde îmi doresc.

      (Citează)

  44. Dacă voi câștiga îmi voi face cont pe twiiter, facebook și instagram. :)

      (Citează)

  45. Am uitat să menționez. În vacanța de iarnă voi merge în Dublin, așa că un telefon cu internet și cameră foto ar însemna foarte mult. Nokia-ul meu 105 are doar radio, fără mp3, fără internet, fără… Aș vrea să fac multe poze acolo să am amintire, să ascult muzică în avion și să fac poze din avion. Ce vise mai am și eu.

      (Citează)

  46. Sunt elev la liceu . Telefonul este extraordinar. Are o camera incredibila cu lentile carl zeiss care ajuta la realizarea unor poze geniale, are 2 gb ram , si un procesor de 2.2 quadcore. Cel mai mult imi place fluiditatea , faptul ca ruleaza extrem de rapid datorita sistemului de operare. Ecranul este extrem de sensibil la atingere , dupa mine acesta este cel mai bun telefon :) La scoala am realizat pe un windows phone o multitudine de teme la tic in microsoft word , iar experienta este uimitoare. Cel mai bun telefon , face poze remarcabile , se misca fluid , si este foarte bun pentru orice. Sper sa castig pentru ca mi-ar prinde foarte bine un telefon ca acesta , plus ca mi-l doresc de mult timp :)

      (Citează)

  47. Salut!

    Ma numesc Madalin, sunt student in anul II, la Facultatea de Automatica si Calculatoare, domeniul Ingineria Sistemelor si sunt pasionat de gadget-uri.
    Pasionat fiind, mi-au trecut prin mana multe telefoane, atat cu Android, cat si cu WP si iOS. Recent am avut si un Lumia 920, care mi-a lasat o parere foarte buna despre WP, motiv pentru care am si decis sa ma inscriu la acest concurs.

    Fiind student la Automatica si Calculatoare, toata activitatea mea se invarte in jurul laptop-ului, toate laboratoarele, respectiv seminariile, fiind in format electronic. Cursurile in schimb nu prea se gasesc in format electronic, asta fiind un mod de a atrage studentii la cursuri. Eu unul obisnuiesc sa imi scriu cursurile pe laptop, pentru ca mi-e mult mai comod, decat sa ma pierd in foi. Cum ziceai si tu, e mai cool asa.
    Aici intervine Lumia 930, cu al sau display de 5inch, perfect pentru a citi cursuri, laboratoare sau seminarii. E mult mai comod un telefon de 5inch si 170g in buzunar, decat un laptop de 15,6inch si 2kg in spate.

    Foarte utila mi-ar fi si camera de 20MP, atat la filmari, cat si la poze, dar foarte util fiind senzorul de stabilizare a imaginii. In anul I de exemplu, aveam cursuri in format video, la materia “Desen si Grafica asistata de calculator”. Mai mult ca sigur va fi si anul asta nevoie de o camera video, cea de pe Lumia 930 fiind perfecta pentru asa ceva.
    Anul trecut, cand am invatat C#, a trebuit sa car laptop-ul peste tot dupa mine, citind fel si fel de tutoriale, pentru a ma familiariza cu limbajul. Anul acesta, deja am trecut la C++ si ar trebui sa car iar laptop-ul dupa mine. Lumia 930 ar fi perfect, pentru ca am vazut multe aplicatii utile cu si despre C++, in Windows Phone Store.
    Multi probabil stiu ca universitatile tehnice sunt sustinute de cei de la Microsoft, fiecare student avand acces gratuit, la Windows sau programe gen Visual Studio. Datorita acestui parteneriat cu Microsoft, de cand sunt la facultate, am renuntat la Dropbox si am ales sa folosesc OneDrive. Lumia 930 ar fi in permanenta sincronizat cu tot ceea ce tin eu pe OneDrive, oferindu-mi imediat acces la cursuri, fara a ocupa memoria telefonului.

    Anul trecut, se organizau cursuri optionale, pentru dezvoltarea de aplicatii pentru Windows Phone, cursuri la care participam si eu la inceput, dar am renuntat tocmai pe motivul ca nu detineam cu telefon cu Windows Phone. Mi-ar placea acum, sa am un Lumia 930 si sa invat sa imi creez singur aplicatii.

    Pe langa programare, la Automatica si Calculatoare se face si multa electronica, multe circuite, circuite care de foarte multe ori trebuie reproduse acasa si nu de putine ori am gresit pentru ca nu vedeam unele detalii in poze. Cu Lumia 930, nu cred ca as mai avea problema asta, vazand probabil fiecare gaura de pe breadboard si tipul de dioda.

    Lumia 930 ar fi perfect pentru mine, nici prea mare, nici prea mic, camera foto exceptionala si o bateria foarte buna. Daca as detine un Lumia 930, probabil s-ar pune praful pe laptop, un asemenea telefon fiind de ajuns.

      (Citează)

  48. Salut !

    Numele meu e Viorel si sunt student in anul II la Informatica. Urmaresc blogul de prin 2012, dar de obicei, eu nu prea las comentarii (din simplul motiv ca am timp).
    Odata ce iti ajungi sa iti faci un plan de prioritati pe care sa il mai si respecti, unele lucruri trec pe planuri secundare. Pe la jumatatea primului an de facultate, planul meu de prioritati s-a schimat total. De atunci, mai mult de 12 ore pe zi le petrec in fata calculatorui. Ce fac ? Programez. Unii spun ca as fii destul de bun in ceea ce fac. Poate au dreptate, poate nu au, dar nu imi pasa. Eu fac ceea ce imi place si asta e cel mai important. Poate prin ianuarie o sa imi gasiti chiar aplicatia pe AppStore ! Da, v-ati dat seama (sau nu) : dezvolt aplicatii pentru iOS si osX. Aceasta este doar prima faza. Aplicatia pe care o dezvolt o sa fie cross-platform. In acest context, un telefon Lumia mi-ar fi de mare ajutor pentru ca m-ar ajuta sa imi testez aplicatia nu doar intr-un simulator. Deocamdata doar asta pot sa fac: sa utilizez simulatoare. Pana si osX e instalat intr-o masina virtuala. Nu ma plang, functioneaza destul de bine, dar parca altfel se simte o aplicatie cand o testezi pe un dispozitiv real. In mare cam acesta ese motivul pentru care as avea nevoie de un Lumia.

    Alte motive pentru care mi-as dori acest telefon se gasesc usor (sau se inventeaza usor, dupa cum am vazut in comentariile anterioare)…

    In rarele ocazii in care nu sunt in fata calculatorului, ma gasesti ori in parc, ori la munte, ori la fereastra urmarind ploaia. As sta ore intregi la fereastra urmarind cum ploua… Ai putea crede ca sunt o persoana visatoare, si nu ai gresii. Dar altundeva voiam sa ajung eu.. LA fotografii. Am ajuns sa urasc sa fac fotografii prin locurile in care merg pentru ca, ajung acasa, le pun pe calculator, si surpriza : arata groaznic. Am zis ca nu o sa mai fac fotografii decat in momentul in care o sa imi pot cumpara un aparat foto profesional. Acest telefon este compromisul perfect. Cred ca poate inlocui cu succes un aparat foto, si in plus il ai intotdeuna la indemana.

    Concursul cere sa explicam cum ne-ar ajuta pe noi la cursuri acest telefon, dar asta ar insemna sa incep si eu sa mint si sa spun ca am x carti de citit, ca o sa imi scriu documente intregi pe el, si altele. Pana la urma e un telefon. Nu poti inlocui un calculator. E ok sa citesti/scrii email-uri, sa editezi 2-3 randuri de word, sau sa citesti inainte de ora 5 randuri din cursul in format electronic pe care ti-a fost lene sa il citesti acasa .

    Jocurile pe care le poate rula acest terminal ma lasa rece. Da, multa putere de procesare, grafica foarte buna, dar e o mica problema: eu nu ma joc . Daca as combina timpul pe care l-am petrcut in ultimii 3 ani jucand vreun joc nu cred ca as obtine mai mult de 4-5 ore.

    Sistemul de operare este un alt motiv pentru care imi doresc acest telefon. Am avut posibilitatea sa testez un lumia 520 si am ramas placut impresionat de cat de bine a fost optimizat acest sistem de operare sa ruleze pe un hardware destul de limitat. Se misca incredibil. Pentru mine Windows Phone si iOS par cele bune sisteme de opereare. Putin limitate, dar cel mai bine construite.

    Un ultim motiv pentru care imi doresc acest telefon e designul. Lateralele metalice, mi se par superbe. Culoarea mi se pare prea aprinsa, parca atrage prea mult atentia, dar in rest arata foarte bine.

    Am stat putin pe ganduri, daca sa ma inscriu sau nu. Intr-un final dorinta de a avea acest telefon m-a facut sa ma inscriu, desi ratiunea imi spune ca nu am nici-o sansa!

    PS: Sper sa nu gresesc , dar ced ca am recunoscut 2 colegi de facultate printre comentariile de mai sus.

      (Citează)

  49. Salut,

    Sunt student in anul IV la Academia Tehnica Militara, specializarea Calculatoare si Tehnologia Informatiei. Mi-ar folosi un astfel de telefon din mai multe motive.

    1. Incredibil, dar adevarat, noi nu am avut cursuri foarte multe de Java ( -> 0 ) . Am lucrat tot timpul in C,C++,C#, deci ma pricep destul de bine sa programez in acest limbaj. Vreau sa fac aplicatii pentru WP, dar am nevoie si de un dispozitiv pe care sa le testez. Deocamdata detin un iPhone 4 care se misca destul de greoi si nici nu am lucrat pana acum in Objective C sau Swift. Astfel, m-ar ajuta mult mai mult un telefon ce foloseste acest sistem de operare, nu iOS sau Android. In acest semestru avem cursul de Dispozitive Mobile si urmeaza sa aleg in ce limbaj sa dezvolt aplicatiile, Java sau Silverlight. Ca sa le pot testa am nevoie de un dispozitiv ce foloseste unul din cele 2 sisteme de operare, dar telefonul meu are iOS.

    2. Camera foto. Nu am avut ocazia sa testez tehnologia PureView, mi-as dori sa o fac. De asemenea, cea mai mare rezolutie a unei camere foto pe care am detinut-o pana acum este de 5 MP, desi trebuie sa recunosc ca pozele facute cu iPhone 4 sunt bunicele si cred ca a avut o camera foto destul de buna la vremea lui.

    3. Am nevoie de un upgrade, m-am saturat de cele 10 secunde ( cel putin ) necesare sa imi incarce WhatsApp. Nu mai vorbesc de Facebook sau Google Maps ( foarte utila aplicatia in Bucuresti ) .

    Bafta tuturor.

      (Citează)

  50. Sunt masterand in anul doi la Facultatea de Constructii si as vrea sa folosesc acest telefon la intocmirea lucrarii de disertatie. Descriu in mare parte ce o sa trebuiasca facut.

    Vreau sa studiez, alaturi de un coleg, caracteristicile reologice ale elementelor realizate din beton armat. Pentru aceasta vor fi turnate patru grinzi care vor fi supuse la incarcari de lunga durata timp de cateva luni(sper sa fie 5 luni, depinde cat de repede facem rost de banii pentru materiale). Schema statica va fi de simpla rezemare, iar incarcarea va fi uniform distribuita. Grinzile vor fi turnate din C25/30.Pe langa aceste grinzi se vor turna si minim 6 cuburi de 150 mm.3 vor fi tinute in conditii de laborator, iar 3 vor fi in mediul exterior. Grinzile vor fi incarcate diferit, doua vor fi incarcate la 80% din capacitatea portanta(una va fi tinuta in conditii standard in laborator, iar cealalta in mediul exterior), iar restul la 70% din c.p.(una in laborator, una in mediul exterior). Dupa cele 6 luni grinzile vor fi scoase din bancul pentru incercari de lunga durata si vor fi incercate la presa pentru a vedea cat si-au pierdut din capacitatea portanta.

    Telefonul imi va fi de folos astfel: voi face poze grinzilor in fiecare etapa,unele le voi introduce in autocad, le voi scala, apoi voi face o harta a microfisurilor/fisurilor si cum se dezvolta acestea in functie de treapta de incarcare; cand grinzile vor fi incercate la presa vreau sa filmez si apoi sa pun filmuletul sa apara side by side cu simularea din robot (sau sa le suprapun, insa nu stiu daca s-ar mai distinge ceva) pentru a compara diferentele dintre exploatare si proiectare; + inca o comparatie video intre comportarea unui element tinut in conditii standard de laborator si un element care se confrunta cu diferite clase de expunere inca din primele zile de la turnare.
    In rest l-as folosi pentru a cauta rapid o informatie pe internet sau a o cere indrumatorului pe mail, plus ca avand 32 gb imi pot tine toate eurocodurile (au peste 8 giga) si altele mereu la indemana.

    Nu stiu daca se poate la windows phone, oricum n-as avea curajul sa risc, dar ar fi interesat sa poti conecta telefonul la proiector pentru a prezenta powerpointul direct de pe telefon.

      (Citează)

  51. Salutare!
    Mă numesc Alexandru, am 20 ani și sunt student la Facultatea de Medicină Veterinară, anul 2. Să povestesc câteva despre mine…

    Am o mulțime de hobby-uri (ciudate unele). Sunt pasionat de cubul Rubik și tot felul de puzzle-uri mecanice, top 50 în România cu 18.84 secunde. Îmi place să călătoresc, mai bine cu bicicleta decât cu mașina, mai bine cu trenul decât autobuzul. Sunt voluntar de vreo 6 ani la un ONG care se ocupă cu educația nonformală pentru copii (și pentru cei cu dizabilități), mai exact organizăm zile de joacă și alte activități încercând astfel să dezlipim generațiile mai tinere din fața calculatorului. Îmi plac animalele, am acasă doi porcușori de Guineea, un cățel, o pisică și-l ajut pe tata cu albinele. Mare fan Premier League, sunt îndrăgostit de Liverpool FC, nu ratez niciun meci. Citesc nwradu.ro de mult-mult timp, de aici îmi iau porția de tehnologie, mi-au plăcut recomandările tale de cărți SF și tot blogul ăsta m-a determinat să-mi cumpăr un ebook reader. De ce student la Medicină Veterinara? Am aplicat pentru profil economic la liceu și la acel moment eram convins că voi lucra în domeniu, că vor veni banii și toate cele. Când am început a 12-a mi-am schimbat brusc părerea și am decis cumva să aleg libertatea în locul unui job închis într-un birou. Pot să zic că am luat cea mai bună decizie din viața mea, nu regret și nu mă văd făcând altceva. Am o senzație superbă în fiecare zi, în ciuda dificultății cursurilor, examenelor.

    Îmi doresc să primesc acest telefon din mai multe motive: camera, un smartphone rapid, spațiul și suita de programe.

    Ca student la medicină veterinară văd în fiecare zi chestii interesante: de la tot felul de animăluțe prin campus și celule la microscop până la experimente cu sânge sau substanțe chimice și cadavrele de la anatomie. Chiar săptămâna trecută am văzut primele mele bacterii la microscop, pe un preparat făcut, fixat și colorat de mine. Am nevoie de o cameră bună pentru a imortaliza aceste momente. Le folosesc apoi pentru studiu (mă bazez mult pe memoria vizuală), ajutat colegi și documentare.

    Acest Nokia este un smartphone foarte rapid. De când m-am mutat în Cluj-Napoca simt nevoia de așa ceva. Am avut nevoie de hărți, linii de autobuze…așa m-am rătăcit de câteva ori :)). Aș folosi telefonul în special pentru a învăța, următorii 5 ani pentru mine sunt învățare continuă. Mi-am alcătuit o bibliotecă proprie cu cărți de la diverse materii pe care le-am găsit doar în engleză și format electronic. Îmi place să accesez mai multe surse, mai multe desene, scheme când învăț. Când eram la bibliotecă sau sala de lectură aveam nevoie de un smartphone să caut o explicație, termen sau un desen. Datorită spațiului aș putea să am cu mine întotdeauna cursurile și cărțile pentru a citi în pauze, pe drum sau oricând. Și-așa s-a umplut raftul de cărți. Ca aplicații… sigur aș găsi un dicționar medical, ceva scheme. Suita Office + ceva PDF Reader și l-am tranformat într-un ereader esențial pentru mine.

    Încă un motiv ar fi că sunt un prost manager al timpului și activităților mele. Probabil voi renunța la reminderele și to-do list-urile scrise cu pixul pe mână și le voi nota pe telefon. Îl voi folosi și pentru a-mi nota cazuri, tratamente și alte chestii când fac practică sau voluntariat la vreun cabinet veterinar.

    Cam asta e tot. Mulțumesc pentru atenție!

      (Citează)

  52. Salut! Ma numesc Enisor Sorin, am 24 de ani si sunt in anul 2 la Masterul de Psihologie Judiciara si Victimologie si desi nu am urmat cursurile Facultatilor de Informatica, Automatica si Calculatoare, Cibernetica, etc., pot spune, pur si simplu, ca imi plac enorm de mult telefoanele produse de Nokia, acum Microsoft, din gama Lumia. In trecut am detinut un Lumia 520, iar pana mai recent am avut un un Lumia 625. Tin sa precizez faptul ca am fost super multumit de ele, de acest sistem de operare, care nu este atat de apreciat precum Android sau IOS, desi ar merita numai cuvinte de lauda. Mi-ar fi foarte util atat la facultate cat si in viata personala, fiind creat astfel incat sa iti satisfaca orice nevoie. Acest sistem de operare nu are nevoie de atat de multe resurse precum celelalte, este foarte stabil, iar modul simplu si la obiect abordat de cei de la Nokia, il face foarte eficace. Imi place, sunt un fan al WP si mi-ar face mare placere sa detin un Lumia 930, un telefon usor de utilizat,cu un design aparte dar si complet, referindu-ma la celelalte modele lumia pe care le-am detinut, luand in considerare ca in momentul de fata am un simplu Nokia E5. Imi doresc enorm sa detin unul, as sti sa-l utilizez, si l-as folosi cu cea mai mare placere si grija.

      (Citează)

  53. Student. Polithenist, la Calculatoare.

    Dar articolul asta este despre telefon, asa ca hai sa trecem la subiect. Voi ati vazut detaliile telefonului asta?! E inalt (5″) si maricel, dand impresia ca ar fi putin gras ( de la corning-urile ecranului si carcasei din spate ). E exact ca mine, daca un prieten m-ar vedea cu el, ar spune ca fizic mi se potriveste perfect. Inalt si putin gras.

    Ecranul…heh, peste 2 milioane de diode emitatoare de lumina, bine asezate in matrice, varf de tehnologie in materie de display-uri, toate asta in mana mea, clar m-ar face sa ma simt putin “privilegiat”.

    Faptul ca-i si “SUPER amoled”, zice de fapt ca layerul de digitizer e incorporat in ecran, nu suprapus. Un pic de screen-ception. Asa ca atunci cand ma voi uita la el si imi voi aminti si faptul ca reflecta doar o cincime din razele solare, fata de prima generatie de AMOLED, ma voi gandi putin cati ani de inovatie stau in mana mea. Si asta doar in materie de ecran…

    Procesorul ala, o fi avand el 4 nuclee, insa faptul ca are pe fiecare layer de cache cate 4 + 4 Kibibytes, 16 + 16Kibibytes si respectiv 2 Mebibytes pe layerul 2, pf….asta inseamna ca o sa imi faca niste calcule mega-rapide pe biti, pe care o sa le pastreze in fiecare layer, pentru ca mai apoi, cand deschid facebookul dupa ce mi-am verificat contul de trello, sa nu mai faca iar operatii in burta lui, ci sa ma logheze mai repede folosind cache-ul. Utilitate maxima aici.

    GPU-ul adreno 330 n-are nimic atat de special, il gasit de la One+ one, pana la S5 si G2pro, ceea ce inseamna ca e totusi al naibii de bun. O sa imi ofere o fluiditate in redarea imaginilor, a elementelor grafice, de o sa ma simt ca in StarTrek, butonand in are.

    Camera…desi nu prea ma pricep aici, stiu ca are senzorul (fizic) mai mare decat majoritatea smartphone-urilor de top. Adica are 7.2 * 4.3 * 5.8 milimetrii, ceea ca ma va face sa stiu (nu sa cred) ca am in buzunar echivalentul unei camere foto compacte. Asa poate imi voi face si eu contul de instagram pe care mi l-am dorit de atata timp.

    Acum, sincer sa fiu, niciunul din comentariile de pana acum si nici eu nu pot justifica concret la ce m-ar ajuta specificatiile acestui telefon. Dar ca o conlcuzie, are ultimele noutati in materie de tehnologie mobila. Si pe langa faptul ca mi-ar “boost-a” toate activitatile pe care deja le fac pe un telefon mobil, m-as simti mandru sa am in buzunar asa ceva si tot odata m-ar face mai constient de cate minti de inginer a avut “tehnologia” nevoie pentru a ajunge aici.

    Si m-ar face sa ma gandesc de doua ori inainte sa sar peste un curs. Bine, asta se poate intampla si fara telefon, dar de dragul concursului…

      (Citează)

  54. Salut,
    Numele meu este Robert,am 25 de ani si sunt student la Facultatea de Medicina Dentara in anul VI.
    Anul acesta am lucrarea de licianta si la medicina aceasta trebuie documentata foarte bine.Trebuie sa fac poze la cel putin 3 cazuri (vreo 30 de poze) si din pacate nu imi permite bugetul sa achizitionez un aparat foto profesional.Faptul ca are si office este un mare plus.

      (Citează)

  55. Salut!

    Sunt Ionut, licentiat in drept, in prezent masterand in cadrul SNSPA – Managementul Proiectelor.
    Abordarea poate ca pare ciudata la prima vedere. Insa, la putin timp dupa ce am dobandit putina experienta in domeniu, am reusit sa conving persoane care erau in masura sa se implice intr-un proiect in care credeam foarte mult si la care lucrez in prezent.

    Recunosc ca nu obisnuiesc sa las comentarii pe site-uri sau bloguri si nici nu sunt o persoana activa pe retelele de socializare. Cu toate acestea, urmaresc cu mare interes implicatiile retelelor de socializare si a bloging-ului.

    In prezent lucrez la un proiect ce presupune digitalizarea cartilor. Nu pot sa dau foarte multe detalii insa, lucrurile nu sunt deloc usoare, pentru ca cea mai mare problema care intervine este cea a drepturilor de autor iar cei care trebuie convinsi in primul rand sunt autorii.
    Cele mai in masura sa inceapa acest demers sunt, pana la urma, editurile. Doar printr-o politica editoriala prin care sa ii implice pe autori dar si sa le explice de ce este nevoie de un asemenea demers cred ca eu putem ajunge, in timp, sa vedem materiale preponderent in format digital.

    As avea mai multe de spus dar ma opresc aici. Principalul motiv pentru care imi doresc acest telefon (recunosc ca m-as multumi cu orice telefon nokia cu windows dar camera si rezolutia ecranului sunt un atuu pentru mine) este pentru a testa facilitatea Office Lens oferita prin aplicatia OneNote. Am ajuns sa fiu uimit de capacitatile OneNote si sa imi pun din ce in ce mai multe intrebari in legatura cu implicatiile acestui software pe termen lung.
    Imi doresc mult sa testez capacitatile unui telefon nokia cu windows si ale “tabletei” Surface Pro 3 (care din pacate nu se gaseste in Romania) pentru a descoperi care sunt implicatiile acestora in digitalizarea continutului tiparit pentru ca, pana acum, eu vad o implicatie majora a acestora.

    In final, revin pentru a lamuri de ce am ajuns din nou student: din nevoia de a ma dezvolta si de a dezvolta proiectul, am revenit la studii in cadrul Masteratului pentru Managementul Proiectelor pentru ca nu cred in workshop-urile de 2, 3 zile.

    Zi buna!

      (Citează)

  56. Salut !

    Sunt andrei si sunt elev in primul an de master .
    Am pus un link public catre un pdf ca sa nu fac un post mare aici .
    https://drive.google.com/file/d/0Bydl_vZtxOhLUVFTWTZ5M0psOE0/view?usp=sharing

      (Citează)

  57. Salut! Sunt student in anul VI la medicina si pot zice cu certitudine ca un smartphone este un tool deosebit de important, fiind deosebit de util pentru a aplica lucrurile teoretice cu practica. Ca student este inca greu a face un diagnostic diferential din minte, este greu a sti dozele medicamentelor care inca nu iti sunt comune precum unui doctor. Practic, un smartphone este agenda medicala, manual de studiu, biblioteca. Iar camera foto este foarte importanta in documentarea diverselor leziuni vazute.
    Chiar daca sunt anul VI, studiul continua dupa, in anii de rezidentiat, cand este si mai important sa ai toate acestea langa tine.

      (Citează)

  58. Salut!
    Numele meu este Radu.Sunt student in primul an la Automatica, in Bucuresti.
    Ma bucur sa vad un asemenea concurs, este destul de interesant.
    Nu cred ca exista student sau elev care sa nu aiba nevoie de un asemenea dispozitiv, ganditi-va o secunda. Pentru cei
    pasionati de arta,poze, NOKIA Lumia 930 are o camera de 20 MP, pureview, nu trebuie sa mai explic ce inseamna asta.
    Cat despre video, calitatea vizuala cat si cea a sunetului este de un A++++, are 4 microfoane directionale. Cei de la
    Microsoft au dezvoltat o groaza de aplicatii, cum ar fi Nokia Storytelle, special pentru share-ul video.
    Cred ca deja nu mai este o problema in legatura cu Androidul, deoarece e depasit cu mult de Windows Mobile.
    HD? Nu, aici e vorba de Full HD, are o diagonala de 5, finut in acelasi timp.
    Am avut ocazia sa ma “joc” prin el, sensibilitatea ecranului se simte la mana, acesta are Super Sensitive Touch.
    Telefonul asta mi-ar mai usura din programul zilnic incarcat pe care il am, ma uitam pe windows phone store, au exact ceea
    ce trebuie pentru un student, aplicatii peste aplicatii, au fost cu un pas inainte cei de la Microsoft.
    In ceea ce priveste actualul meu telefon, nici nu pot sa comentez…am 2.3 mp, insa sunt multumit de procesorul
    de la NOKIA ,Quad-core de 2,2 GHz, ohoho…mai bine decat laptopul meu.
    O zi buna, Radu, ai acelasi nume ca al meu,multumesc si la mai multe concursuri !

      (Citează)

  59. Salut:)

    Sunt student la Comunicare si Relatii publice, anul 2. Imi place sa cred ca sunt un student profesionist si vreau sa cred ca studentia > facultatea. Vreau sa fac lucruri cat mai frumoase cu acest telefon si pentru ca imi place sa demonstrez ceea ce spun, iti las un video:
    https://www.youtube.com/watch?v=OW94BSYkuRQ&feature=youtu.be

    Numai bine!

      (Citează)

  60. M-am jucat cu un Lumia (625 cred) al unui prieten. Veneam de pe Android, de pe un Galaxy S2. Mi s-a parut interesant sistemul de operare, oarecum intuitiv, chiar daca dupa parerea mea nimic nu bate Android-ul.

    De altfel, nu ma pricep grozav la smartphone-uri, cu S2-ul mi-am facut foarte bine treaba, pana a inceput sa dea semne de oboseala.

    Lumia 930 cred ca este absolut suficient pentru un utilizator normal.
    Momentan imi caut un telefon simplu, bine construit ( am obiceiul sa dau cu ele de pamant ), un OS stabil si specificatii care sa-l faca utilizabil in conditii bune si peste 2-3 ani, avand in vedere ca sunt student la medicina si bugetul e relativ redus.

    Nu cred ca particip la concurs, avand in vedere ca am 26 de ani si cateva luni, dar niste sugestii de telefon ar fi binevenite :)

      (Citează)

  61. Salut ,
    Sunt student la Informatica in ultimul an si un mare fan windows phone . Fiind un fan atat de mare m-am decis sa imi fac lucrarea de licenta folosindu-ma de platforma oferita de microsoft . Lucrarea de licenta consta intr-o aplicatie care sa ne ajute sa mancam sanatos mai exact sa facem o poza la eticheta produsului (aici as avea nevoie de o camera foto performanta cum e cea oferita de Lumia 930) iar telefonul sa ne spuna daca este ok sau mai putin ok produsul pe care vrem sa il cumparam. Aceasta idee mi-a venit cand am incercat sa descifrez “componentele” din care este “confectionat” un pachet de gume mentolate , concluzia a fost ca jumatate din ingrediente pareau a fi scrise in chineza , iar dupa mai multe cautari mi-am dat seama ca acele ingrediente nu sunt chiar utile organismului uman .
    In concluzie, pentru mine si evolutia aplicatiei acest telefon este vital .

      (Citează)

  62. Sunt elev in clasa a XII-a. Adica ultimul an.

    Imi doresc acest telefon deoarece am mare nevoie de un smartphone, in acest moment am un telefon simplu, fara conectivitate la internet. Telefonul prezentat de dvs. mai sus ma poate ajuta la proiectele pe care le primesc la scoala, adica, de multe ori primesc anumite proiecte la modulele principale si mereu eu sunt cel care vine cu stick-ul de acasa. Astfel, proiectele pe care le fac acasa la calculator pot sa le transfer rapid pe telefon cu ajutorul unei aplicatii de cloud.

    Acum am o problema cu informatia, manuale nu aveam asa ca, informatia este foarte valoroasa pentru mine. Eu sunt cel care se duce sa isi scoata mereu informatia la xerox. In clasa mea, toti au smartphone-uri, care mai de care, asa ca, colegiilor meu le este usor sa cauta pe telefon orice informatie, intr-un timp rapid. Eu sunt cel cu “naiphone-ul”. Asa ca, la scoala m-am confruntat cu multe probleme din aceasta cauza. Nu aveam dictionar la franceza, asa ca, m-am ales si cu o nota de toata frumusetea. Ar fi multe de spus, dar o sa aleg sa punctez fiecare lucru important, sau cel putin asa cum consider eu.

    – conectivitate la internet, adica voi avea informatia atunci cand am nevoie de ea. La scoala conteaza foarte mult acest lucru, mai ales pentru mine.

    – voi avea dictionarul mereu la mine, atat pentru franceza, engleza cat si germana, astfel spus, le voi stii pe toate :)

    – camera foto este un lucru fascinant si cred ca, o sa o folosesc la maxim. O sa pot face poze interesante si o sa ma implic mai mult in proiectele din scoala, mai ales la grupul de fotografi, acolo unde eu merg frecvent, dar fara camera foto. Imi place sa invat, imi place atunci cand domnul profesor imi da camera dslr si imi arata anumite lucruri.

    – asa ca orice adolescent care a implinit recent 18 ani, ma voi folosi de el pentru social media, email si navigare intensiva pe internet. Am cateva proiecte micute si vreau sa fiu mai activ.

    Eu zic ca am mare nevoie de acest telefon, tocmai de asta am participat aici deoarece stiu ca am o sansa reala, nu ca la concursurile in care castigatorii se aleg printr-un sistem random. Nu doar ca imi va fi de mare folos telefonul, dar o sa imi fie un prieten minunat atunci cand alerg seara, atunci cand merg la pescuit si desigur, atunci cand merg prin padure.

    Nu sunt baiat crescut in puf si niciodata nu mi-am permis ceea ce avea altul. M-am multumit si cand am primit un telefon ieftin, m-am multumit si atunci cand am primit calculatorul (acum 8 ani de zile, de atunci, tot isi face treaba). Deci, chiar daca nu voi castiga, telefonul actual nu ma lasa balta. Dar, imi va fi de mare folos pe viitor, mai ales ca imediat o sa merg la facultate si cred ca un telefon de acest timp prinde bine, mai ales ca nu imi voi putea duce calculator de acasa la camin.

    O zi buna!

      (Citează)

  63. Salutari.

    Sunt student in anul IV la Medicina Generala in Bucuresti. Spre deosebire de marea majoritate, nu sunt apt sa fac app-developing, incadrandu-mi atentia spre alte domenii. Desi am fost de cand ma stiu foarte interesat de domeniul tehnologiei, nu m-am “jucat” cu softurile/maruntaiele unui telefon decat pana la o banala schimbare de ROM, root si deblocari in domeniul Android.

    Timpul de altfel nu-mi permite o activitate mai intensa in acest domeniu, facultatea si studiul necesar ocupandu-mi deja marea parte din zi. Cu toate acestea, cred ca as putea beneficia serios de pe urma unui astfel de telefon, mai ales in activitatea de zi cu zi.

    In domeniul medical din fericire s-a ajuns la un nivel tehnologic in care nu mai esti obligat sa tii minte diverse formule de calcul pt EKG, timpi corectati sau axe calculate. Toate acestea pot fi facute cu ajutorul unor aplicatii extrem de utile ce au usurat mult munca atat a studentilor cat si a medicilor. Mai mult decat atat, este bine stiut cat de vasta poate fi medicina, fiecare dintre studenti fiind mai mult sau mai putin nevoiti sa-si cumpere atlase mari, grele, dar foarte foarte bine scrise, spre deosebire de multe dintre cartile din sistemul didactic romanesc. Din fericire, in anii nostri, putem trece totul in format digital (chiar daca e mai putin legal). Duse vor fi zilele cand doctorul ne pune o intrebare iar noi vom fi nevoiti sa asteptam pana ajungem acasa pentru a gasi raspunsul, pentru ca eu voi fi acolo cu intreaga librarie pusa pe noul Lumia 930. Aceste librarii incarca telefoanele foarte mult, si din pacate este necesar un telefon cu performante high-end pentru a naviga fara mari probleme. Momentan detin un telefon care atunci cand incerc sa deschid PubMed sau orice alt “med-library” imi da de inteles ca are nevoie de resuscitare urgenta.

    Nu voi vorbi de performantele telefonului pentru ca nu sunt multe de comentat. Este un telefon de nivel high-end, care va putea rula orice aplicatie, orice video si orice audio fara niciun fel de hiccup si care atat mie dar si celorlalti aplicanti le va face viata mult mai usoara. Nu pot decat sa sper ca eu voi fi ales (sunt egoist, stiu) iar in cazul in care nu se intampla asta, sper sa ii fie de folos celui ales!

    Iti multumesc tie si distribuitorilor pentru acest “concurs”, chiar le vei face viata mai frumoasa celor 2 oameni. Iti multumesc de asemenea pentru posturile interesante pe care le faci si mai ales pentru povestile tale din city-breaks.

    O zi buna si multa sanatate!

      (Citează)

  64. Salut!

    Sunt student in anul IV la Medicina Generala, Carol Davila Bucuresti. Iti urmaresc de ceva vreme posturile cu mare interes, in special cele legate de componente PC, telefoane dar si routere. Cochetez de ceva vreme cu aceste lucruri inca de pe vremea cand eram la liceu si reparam calculatoare, faceam formatari, setam retele etc. De domeniul Smartphone am inceput sa ma ocup recent, de vreo 2 ani de cand mi-am luat unul, insa nu a durat mult pana cand nu am inceput sa il resoftez cu diverse ROM-uri si kernel-uri. E greu totusi sa imi impart timpul intre facultate si acest hobby, dar intotdeauna imi fac timp pentru ceea ce-mi place :).
    Medicina este un domeniu care a progresat o data cu descoperirile stiintifice si evolutia tehnologiei, motiv pentru care cred ca o data cu aparitia a din ce in ce mai multor aplicatii pentru iOS, Android si Windows Phone, calitatea vietii va fi una din ce in ce mai buna.
    Voi incepe prin a mentiona aplicatia Revisy, pentru Windows Phone, care ma va putea ajuta in realizarea unor flash cards pe care le voi lucra acasa iar prin ceea ce se numeste “spaced repetition” imi voi putea optimiza retentia de informatii medicale chiar si in metrou, prin vizionarea acestor flash cards.
    Un alt lucru foarte important pentru Lumia 930 este faptul ca are Windows Phone 8.1, ceea ce inseamna ca, spre deosebire de Windows Phone 8, poate suporta pe viitor USB OTG (on-the-go). Ar fi excelent pentru mine intrucat pot lua o tastatura portabila ce se poate conecta prin USB la Lumia 930, iar cu ajutorul autonomiei mari a bateriei, pot sa scriu la cursuri mult mai repede.
    Deasemenea, faptul ca majoritatea materialelor pe care le avem sunt in format electronic, cu Lumia 930 le voi putea avea pe toate la un touch distanta. Caracteristicile high-end ale acestui telefon ma asigura ca nu voi avea probleme la switch-ul rapid dintre browser, Office Mobile si alte aplicatii de care voi avea nevoie pentru a fi la curent cu ultimele informatii aparute (Medscape, PubMed, New England Journal of Medicine). In medicina apar tot timpul noi descoperiri, iar pentru a fi performant, trebuie sa te folosesti de faptul ca poti accesa informatii de oriunde in ziua de azi.
    Un lucru folositor as zice, dar nu tocmai recomandat, ar fi utilizarea aplicatiei Symptom Checker. Poate fi instalata de oricine si, introducand cateva din simptomele pe care le ai iti da diferite variante de diagnostic, acest lucru fiind de ajutor pentru a lua mici masuri, in cazul in care e nevoie, pana ajungi la doctor. Recomandarea este totusi sa ajungi cat mai repede la doctor si sa nu te bazezi pe rezultatele unei astfel de aplicatii cand este vorba de sanatatea ta desigur.
    Cu ajutorul aplicatiei Sleep Well, pot fi asigurat ca alarma va suna in intervalul setat de mine, astfel incat ma voi simti fresh cand ma voi trezi. Asta se intampla pentru ca somnul are anumite faze, iar cu ajutorul accelerometrului pot fi masurate aceste faze ale somnului. Alarma va suna atunci cand voi fi intr-una din fazele superficiale ale somnului si ma voi scula odihnit.
    Prin aplicatia QTc EKG voi putea fi putin mai aproape de diagnosticul presupus, datorita calculului rapid al intervalului QT.
    Voi folosi aplicatia copy.com pentru cloud storage astfel incat voi putea accesa toate sursele de care am nevoie pentru facultate.
    Apreciez ca ai mentionat intr-unul dintre postarile tale despre aplicatia “Exista un erou in fiecare dintre voi” si despre aplicabilitatea acesteia, fiind de real ajutor in cazul urgentelor. Pacat ca a aparut doar pentru iOS si Android dar sa speram ca va primi support si pentru Windows Phone in curand :D.

    Iti multumesc pentru faptul ca ai lansat acest concurs. Nu in ultimul rand trebuie sa precizez ca site-ul tau mi-a fost de real ajutor in legatura cu cateva achizitii in materie de IT pe care le-am facut iar pentru acest lucru nu pot sa zic decat “Keep up the good work!”.

    O seara buna iti doresc!

      (Citează)

  65. Sunt elev, liceul, clasa nu cred că contează, dar așa că o idee generală, sunt în clasa a XII-a și abia aștept să termin și să merg la facultate. Particip la acest concurs deoarece un astfel de telefon mi-ar permite mai multe lucruri pe plan profesional cât și personal.

    Nu vreau să scriu prea multe, dar stricul necesar. Telefonul o să îl folosesc foarte mult pentru școală. Sunt implicat în foarte multe proiecte extrașcolare, deseori particip la evenimente organizate de cadrul didactic și eu sunt cel care notează într-un carnețel tot ceea ce se întâmplă, mai fac și poze atunci când primesc aparatul foto de la un profesor, mai mă implic în discuții pe tema online și economie. În rest, un simplu elev muncitor, cu rele și bune.

    Un telefon ca cel prezentat mai sus mi-ar prinde foarte bine. Aș putea să fac poze atunci când particip la un eveniment organizat în cadrul școlii, informație în timp real, fără să apelez la un coleg să mă ajute cu o anumită informație de pe internet (nu am un smartphone), aplicații de dezvoltare personală și multe altele.

    Dar cred eu, telefonul o să îl folosesc și pentru alte activități, înafară de școală. Sunt pasionat de economie, știință, tehnologie, cultură și desigur istorie. Cu acest telefon aș cîți mai rapid ceea ce mă pasionează și desigur nu va trebui să merg acasă de fiecare dată când vreau să citesc ceva nou, așa, cu acest telefon aș putea sta în parc pe o bancă și să citesc noutățile din domeniile respective.

    Îmi place să călătoresc, foarte mult. Mereu am fost în vacanțe și mini-vacanțe, din fericire doar prin aproperea casei, dar nu regret. Mereu am avut de văzut ceva frumos, interesant și totodată unic. Din păcate telefonul meu nu face poze bune, are cameră VGA. Nu se înțelege mai nimic din poze. Cu camera telefonului Nokia Lumia 920, treaba se va schimba.

    Dacă voi câștiga acest telefon îmi voi face un blog, de mult mi-am dorit un blog dar fără un device portabil este mai dificil. Mie nu îmi place să stau închis între patru pereți să scriu, să citesc și așa mai departe. Nu îmi permit un telefon performant, un laptop sau o tabletă. Mă mulțumesc cu calculatorul de pe care scriu acest comentariu.

    Ar fi multe de spus, dar imediat termin liceul și merg la facultate. Nu știu cum stă treaba acolo și nu știu dacă e voie să folosim telefoane mobile. Eu zic că o să îmi prindă foarte bine, mai ales că mie îmi place să mă implic în orice proiecte.

      (Citează)

  66. Salut ! cand se afiseaza ceci 2 castigatori, deoarece in articol se precizeaza c acest concurs se terminina pe 24 octombrie ?

      (Citează)

    • Se iau în considerare răspunsurile primite până la 24 octombrie inclusiv, dar câștigătorii se anunță după ce îi extrag, contactez și mă asigur că respectă condițiile.

        (Citează)

  67. In ce data se afiseaza castigatorii?

      (Citează)

  68. Buna ziua ma numesc Ramona ! .. Mi-as dori foarte mult acest telefon ! m-ar ajuta foarte mult in privinta scolii , pot descarca multe programe interesante! ce ma pot ajuta in privinta scolii ! si ca sa fiu sincera e si sentimenul acela cand iti vezi colegi cu super telefoane sii tu nimic nimic ! .. imi place sa fiu sincera si nu vreau sa zic ca ma-s folosi de acest telefon doar pentru liceu :))) o mare minciuna , normal ca orice copil , adult un joc .. o aplicatie sii diverse ! cum ziceam mi-as dorii mult de tot acest telefon ! ar fi foarte draguti din partea voastra daca nu ar fi o gluma acest concurs ! sper ca v-a placut comentariul meu ! va multumesc

      (Citează)

  69. salut, umbland in lumea internetului am intrat si la tine imi doresc sa felicit modul in care ai scris. Indata ce am intrat am inteles ca sensul poate intocmai acelasi predicat, pa pa! laborator dentar preturi

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus