un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Pizza Hut a împlinit 20 de ani în România

30 Sep 2014  ·

GÂNDURI  ·

59 comentarii

Am fost astăzi la aniversarea a 20 de ani de când s-a deschis primul Pizza Hut în România.

pizza_hut_vechi_4Cred că am fost singurul blogger de acolo care a fost prezent și acum 20 de ani în restaurantul de la Romană, primul deschis în România. Stăteam astăzi la conferință și priveam restaurantul și mă gândeam “20 de ani? Când au trecut?!?”. Am pus prin articol câteva fotografii pe care le aveau ei la conferință, uitați-vă ce mașini erau atunci.

Îmi aduc bine aminte de prima vizită la Pizza Hut. N-am fost la deschidere, eram într-o tabără pe undeva, dar la puțin timp după ce m-am întors m-au dus părinții la Pizza Hut, că ei fuseseră deja și le plăcuse.

Vedeți, 1994 era o vreme în care nu puteai găsi o pizza bună în București, majoritatea localurilor făcând niște chestii îndoielnice la calitate, cu sosuri dubioase și ingrediente de slabă calitate, așa că Pizza Hut și procedurile riguroase cu care au venit americanii au fost o mică revoluție în acest domeniu.

Țin minte prima mea vizită la Pizza Hut pentru că s-a nimerit într-o zi specială: cei de la Pizza Hut aveau o promoție prin care dădeau fiecărui copil gratuit o pizza margherita și un suc (și un balon uriaș, verde, pe care l-am luat acasă cu mândrie), așa că am stat la o coadă de aproximativ 50 de persoane pentru a intra.

Nu glumesc, coada se întindea de la actuala intrare în Pizza Hut până la colțul hotelului Howard Johnson de astăzi și după acel colț. Prima reacție a părinților mei a fost “vai, nu stăm la așa coadă!”, dar probabil că eu m-am supărat (chiar și pe vremea aceea nu era de glumit cu mine despre pizza) și i-am convins să înfruntăm coada respectivă, mai ales că promitea atâtea surprize pentru copii. Tot timpul m-am gândit, cu mintea pe care o aveam la 10 ani, “cum adică Pizza Hut? Trebuie să fie Pizza Hot, cu siguranță!”. Acasă m-am uitat în dicționar la ce înseamnă “hut” în engleză.

pizza_hut_vechi_2
(azi la conferință aveau fotografia de mai sus. Bănuiesc că de atunci este)

Nu mai știu cât am stat la coadă, dar momentul intrării în restaurant mi-a rămas în minte, văzând tot acel spațiu frumos decorat (v-am spus, prin comparație orice altă pizzerie din București era un fel de bombă dubioasă în 1994) și vânzoleala de la mese. M-a impresionat meniul lor și varietatea din el (am luat Super Supremă pe lângă Margherita primită la promoție), mi-a plăcut cum ne-a fost adusă pizza direct în tava ei din cuptor și pusă la masă pe acel suport de plută termoizolantă, bineînțeles cu nelipsita mențiune “atenție la tavă, este foarte fierbinte!” pe care am auzit-o de atunci de zeci, poate peste o sută de ori în următorii 20 de ani. Țin minte și masa mare rotundă de sus, singura de 8 persoane pe vremea aceea, unde stăteau grupurile mari ce comandau de obicei pizza de dimensiuni uriașe.

Cel mai cel aspect, însă, în toată această experiență a fost barul de salate. Acum poate părea ceva banal că ți se dă un bol gol de salată și îți pui tu ce vrei, cât vrei, de la bufetul cu de toate, dar în 1994 era un concept nemaiîntâlnit, părea o libertate supremă și de altfel a fost motivul pentru care mulți oameni s-au dus la Pizza Hut de atunci.

Țin minte că găsisem un sistem propriu de aranjare a salatei, puneam jos un strat de coleslaw și apoi crutoane și peste ele turnam sos glenn (nici nu știam exact ce este acesta atunci, dar era bun la gust), apoi alte straturi de salată și poate un pic din alt sos, astfel încât să nu fac greșeala pe care o făceau alții când umpleau cu vârf bolul (dar vârf adevărat, unii construiau acolo zgârie nori din salată) și abia apoi puneau sosul care se scurgea în afară și făcea mizerie pe mâinile lor și la masă – ah, amatori.

pizza_hut_vechi_1

Cam atunci a rămas Pizza Hut un fel de loc în care sărbătoream chestiile mișto în familie. Am fost pe acolo la diverse aniversări sau la Crăciunuri sau la “hai că am luat o primă, mergem la o pizza!”. În primii ani aproape mereu trebuia să aștepți câteva minute la intrare, până se elibera o masă.

Pe măsură ce anii au trecut n-au mai revenit la restaurantul de la Romană atât de des, că au deschis și altele prin București (și țară, au 14 restaurante acum). Era o vreme când sunam la un restaurant, comandam o pizza prin telefon și treceam să o ridic pentru că era în drumul meu. Am rămas, însă, fanul pizzei Super Supremă, deși am mâncat de-a lungul vremii cam tot ce-i în meniu (am paste și deserturi bune).

Câteva date interesante aflate la conferință:

  • servesc 3 milioane de clienți anual în România.
  • majoritatea ingredientelor sunt aprovizionate local.
  • este prima companie din lume care a avut un angajat specializat pe social media.
  • a fost prima companie care a onorat o comandă online.
  • în România cel mai bine se vinde Pizza Europeană cu blatul Pan.

Concursul s-a încheiat, dar puteți să completați discuția din comentarii cu experiența voastră!

Cei de la Pizza Hut (despre care am aflat că se intitulează restaurant “casual dine-in” în mod oficial) mi-au spus că pot da prin concurs pe blog 10 vouchere pentru câte o pizza medie. Mecanismul este simplu: spuneți-mi într-un comentariu când ați fost prima oară la Pizza Hut (anul, ocazia, ce vă amintiți) sau ce vă place din meniu, că poate așa mai încerc și eu alte preparate. Trag mai târziu la sorți câștigătorii, care apoi vor merge într-un restaurant ales de ei pentru a beneficia de voucher – cei de acolo vor avea numele vostru comunicat în prealabil.

Pizza Hut are în următoarele 3 luni diverse oferte și meniuri aniversare în toate restaurantele din țară, așa că aveți un motiv în plus să le faceți o vizită! Detalii aici.

    59 comentarii

  1. Cred ca ultima oara am fost acum vreo 4 ani, in restaurantul din Plaza Mall. Pe de alta parte comand din cand in cand de la PHD.

      (Citează)

  2. Ei eu 20 ani de activitate in Romania, dar eu am mancat prima pizza de la ei in Miami, prin 2006.

    Restaurantele din Romania le stiam scumpe si conceptul de a-ti alege ce ingrediente vrei si sa platesti pentru fiecare in parte mi se parea ciudat.

    Pizza Hut din Miami era un fel de restaurant Express. Adica aveau si niste masute pe linga care puteai sa stai (in picioare) sa mananci pizza, dar lumea nu prea statea pe acolo. Lua pizza si o manca pe drum / acasa etc.

    Locatia este bine aleasa, in downtown Miami. Nu e in Bayside pentru ca acolo ar concura cu restaurantele adevarate, ci intr-o zona unde gasesti un Starbucks, un Quiznos (un fel de Subway) si citeva “fast-food-uri” cu specific sud american.

    Ei si la acel Pizza Hut am mancat eu cea mai buna pizza din lume. Aveau doua tipuri care imi placeau. Era stuffed crust (pizza cu marginea umpluta cu branza) si o alta pizza care era patrata si era taiata in fasii de 3-4 cm. Cea din urma venea in cutie cu 2 sosuri: ceva ce aduce a Ranch si inca un fel de sos de rosii. Americanii considera o blasfemie ketchup-ul pe pizza.

    Recipientele in care veneau sosurile erau de marimea fasiilor din pizza aia patrata ca sa poti sa bagi bucata acolo inainte sa musti din ea. Combinatia era geniala. Gustul ala nu a fost intrecut de nicio pizza.

    Eu luam intotdeauna pepperoni pizza cu extra cheese.

    Din pacate, nici macar de Pizza Hut din Romania. Cind am revenit in tara, in 2011 am mers direct la ei si am cerut Stuffed Crust. S-au uitat la mine de parca le vorbeam de ozn-uri si mi-au zis ca nu stiu ce e aia. Am vazut ca acum au ceva cu branza si sos in marginea pizzei, dar nu se compara cu aia din USA.

    De pizza aia patrata nici nu poate fi vorba si nici de sosul ranch. Asta nu m-a impiedicat sa merg la Pizza Hut de mai multe ori, in ciuda unor experiente neplacute – http://www.boio.ro/pizza-hut-interactiva-versus-realitate/

    Inca mai sper ca Stuffed Crust si pizza patrata de acolo o sa ajunga si la noi si ca experimentele de genul burger pizza o sa dispara.

      (Citează)

  3. Ei au* 20 ani…

      (Citează)

  4. Pozele alea sunt mai recente de 20 ani. KFC a intrat pe piata in Romania in 1996. Plus ca TICO in Romania nu era in 94-95 :)

      (Citează)

  5. ba, boioglu, lasa ne frate…

      (Citează)

  6. Pe la 7-8 ani (1998), dupa ce am terminat clasa 1 sau a 2-a, matusa-mea m-a dus la Pizza Hut-ul din Romana pentru ca la Mec era prea plin. Si a fost o mare dezamagire :))

      (Citează)

  7. si eu sunt fan pizza super suprema. cea extra large merge foarte bine cand vin niste prieteni si comand pt acasa.

    in restaurant imi plac pastele bolognese. vin impreuna cu 2 bruschete placut condimentate.

      (Citează)

  8. am fost in ’99 , in Ianuarie dupa Revelion .. sa ne dregem dupa atatea fripturi si carne grasa :) cred ca pe 3 sau pe 4 . Tin minte ca am stat in frig vreo 40 min pana s-a eliberat prima masa si am ramas surprins de buluceala de oameni . Pizza ssuprema cred ca este cea mai apreciata , la mine cel putin cam asa stau lucrurile . Nu am mai trecut de mult pe acolo ca deh .. concurenta :) ‘nough said , baga voucherele boierule !

      (Citează)

  9. Pizza Rodeo cu blat thin and crispy este de fiecare data la fel de buna. Pluuus cartofii wedges cu sos de usturoi :)

      (Citează)

  10. Razvan Spataru

    30/09/2014 la 5:39 PM

    @Radu
    Prima poza e cel putin din 1997, ca vad o reclama KFC acolo.
    Misto articol, eu-s ceva mai mic, dar tin minte ca era scump la Pizza Hut pe vremuri, era ceva de fitze, acum nu mai e cazul.

      (Citează)

  11. Prima data am fost prin 2010, au avut o vreme all-you-can-eat la pret de 2 pizza si am mers saptamanal, pana au scos promotia. Cu urmarile de rigoare :D

      (Citează)

  12. Era prin ’95… sau 96’ nu mai retin exact. Faceam parte dintr-un cor de adolescenti si participam la un festival la Palatul Copiilor. Eram cazati undeva pe la Costin Gerogian si urma sa fim transportati cu autocarul in ziua aceea sa participam la deschiderea festivalului… Carmina Tenera sa zic ca se numea. La recomandarea unui prieten am zis ca trebuie neaparat sa merg sa mananc o pizza la… Pizza Hut. Mi-am facut calculele si am estimat ca ma voi intoarce la locul de cazare in timp util pana la plecarea catre palat. Dupa ce am schimbat metroul am ajuns la Romana si in scurt timp la vestitul Pizza Hut. Am fost impresionat de cum am intrat, de intampinarea ce mi-a fost facuta si faptul ca am fost intrebat daca vreau la fumatori sau nefumatori… desi eram un adolescent. M-am uitat pe meniu, toate aratau extraordinar insa bugetul meu era oarecum limitat la o pizza margherita, asa ca am comandat-o. Parca m-a lovit cineva cu ceva in cap cand mi s-a spus ca va dura cam 20 minute prepararea ei. Eram cu ochii pe ceas caci timpul meu era limitat. Cred ca au fost cele mai lungi 20 minute de asteptat o comanda din viata mea. Chiar dupa 20 minute in sfarsit a aparut si pizza mea, aburinda… impartita in patru portii pufoase… vai ce gust, se topea in gura, pacat ca trebuia s-o mananc pe fuga. Pe scurt am ajuns la locul de cazare la 1 minut dupa ce plecase autocarul… da-i… intreaba cum ajung la Palatul Copiilor, din 3-4 oameni intrebati am gasit 2 care mi-au dat raspunsuri asemanatoare… in fine am ajuns la palat unde festivalul incepuse deja. Nu mai stiu cum am facut dar am ajuns la grupul nostru exact cand se pregatea sa intre pe scena. Mi-aduc aminte ca a facut o fata dirijorul cand m-a vazut, de parca picasem din cer… Cert e ca n-am mai participat la deschidere pentru ca nu mai aveam timp sa ma schimb in costumatia de scena si am privit din culise evolutia colegilor mei… dar eram totusi multumit ca am mancat pizza la Pizza Hut si aveam ce minunatii sa povestesc…

      (Citează)

  13. Prima data am fost in urma cu trei ani in Iasi la locatia de la Moldova Mall.Ca sortiment de pizza as recomanda Super Suprema. Daca concursul e valabil si pentru provincie si nu doar pentru Bucuresti ma inscriu si eu.

      (Citează)

  14. @andrei: dacă ai Pizza Hut în oraș cred că este ok.

      (Citează)

  15. Nu mai tin minte cand am fost prima oara la Pizza Hut, cel mai probabil cand au si deschis locatia din Timisoara, in Iulius Mall.
    Dar tin minte perfect cand am mancat prima oara pizza pe blatul Crown. Mi s-a parut cea mai fabuloasa pizza mancata pana atunci, o senzatie de fericire mi-a strafulgerat tot corpul cand am simtit acea pasta de branza cum mi se topeste in gura. Ahhh, iar salivez.. desi chiar astazi am fost la pranz la Pizza Hut :)

      (Citează)

  16. Eu eram student la ASE cand au deschis si am fost destul de repede dupa deschidere, poate chiar in ’94. La un moment dat imi placea Pizza Taraneasca cu bucati aromate de vita. Acum ajung mai rar pe la ei pentru ca prefer pizza stil italian.

      (Citează)

  17. Anamaria Puia

    30/09/2014 la 5:54 PM

    Sunt de 7 ani in bucuresti dar la Pizza Hut cred ca am fost anul trecut sau anul asta. Era “all you can eat” si am mancat din toate pentru ca am fost cu mai multi prieteni in repetate randuri. Totul e bun :).

      (Citează)

  18. Prima data am fost prin ’97. Dadeam licenta la ASE si dupa ce ne-am stors bine creierii, am mers cu cativa colegi vizavi la Pizza Hut. Stiu ca am comandat Hawaiana, pentru ca mi s-a parut interesanta (la vremea aceea) ideea de a avea ananas in pizza.

      (Citează)

  19. Vai de mine, este impresionant ca mai aveti acele imagini :) Sunt din vremea studentiei mele :) !

      (Citează)

  20. Lucian Nastase

    30/09/2014 la 6:24 PM

    In 2000 am fost pentru prima data. Prefer suprema si pastele.

      (Citează)

  21. am fost din prima luna de când au deschis … iar spaghetele bolognese sunt delicioase și în ziua de astăzi. Nu m-a incantat niciodată locația din Moșilor cu toate ca, regulat, am mâncat acolo într-o perioada, relativ decent este la Sun Plaza … bla bla bla … cel mai bine ma simt la ASE pe unde și trec când am ocazia.

    ps: au si cea mai scumpa pizza, acum câțiva ani nota de plata a fost: Suprema+bere la pachet+amenda staționare

      (Citează)

  22. Ciprian Harabagiu

    30/09/2014 la 6:46 PM

    Eu am fost prima data acum 2 ani, prin decembrie. Mi-e greu sa uit momentul intrucat a coincis cu prima intalnire alaturi de actuala mea logodnica. Suprema a fost “vinovata” si chiar mi-a placut. E o zi pe care nu o pot uita, daca vreau sa am inca raspunsul la intrebarea “Mai tii minte ziua in care ne-am intalnit?” :). Asadar, o pizza suprema a dus la o zi suprema , o relatie suprema si sper si un viitor la fel .

      (Citează)

  23. Nu am fost niciodata la Pizza Hut deoarece nu avem in oras, iar cand am fost in alte orase s-au ivit tot timpul lucruri mai importante de facut. Acum doar ce m-am mutat si am Pizza Hut, o sa-i vizitez cat mai curand.

      (Citează)

  24. povestea ta îmi aduce aminte senzația pe care am avut’o când am intrat prima dată în mcdonald’s-ul de la unirii, la scurt timp de la deschidere. a fost pur și simplu un șoc! am intrat dinspre magazinul unirea, nici măcar nu am cumpărat nimic, doar am căscat gura, iar cel mai tare m’a impresionat cum este iluminat!
    iar când am ieșit, tot pe ușa de legătură cu magazinul unirea, m’am intersectat cu o pereche iar el îi zicea ei: see? one world there and another world here!
    exact așa am simțit și eu.

      (Citează)

  25. Prima data cand am mers la Pizza Hut, a fost prin septembrie 1998, venisem cu ai mei la Bucuresti ca aveau nu stiu ce treburi, si un prieten de familie care statea mai mult prin Bucuresti a zis sa mergem la Pizza Hut, stiu ca era aglomerat si ca a venit cu tava din cuptor pe care scria fierbinte(bineinteles ca nu i-am crezut). Stiu ca atunci cand am plecat inapoi spre Iasi am oprit si am luat una la pachet ca sa avem pe drum.

    Apoi s-a deschis si in Iasi, fix la intrare in Metro, era destul de departe de oras si cam greu accesibila, dar profitam de orice ocazie sa ii rog pe ai mei sa ma duca acolo, stiu ca aveau o promotie pentru copii cu diverse cadouri, un fel de Happy Meal, varianta cu pizza.

    Dupa aceea s-a deschis o locatie in zona centrala si ma duc destul de des, mai ales ca au diverse oferte pentru pranz.

      (Citează)

  26. Prima oara am fost prin 2007 dacă îmi amintesc bine dar ce mi-am luat sigur nu mai știu. În schimb îmi amintesc ca era chiar după revelion și eram sătui de mesele de sărbători.

    Ps: ar trebui sa incluzi și Pizza Hut în Turul burgerilor, cu Pizza Hamburger :))

      (Citează)

  27. Acum 4 ani, cand am venit la facultate in Bucuresti. Am prins oferta mananci cat vrei cu 20 lei, nu mai retin ce pizza am luat dar stiu ca am revenit si ziua urmatoare la cat de bune au fost.

      (Citează)

  28. Prima oară când am fost la Pizza Hut am comandat din greșeală un alt produs, a fost servit, l-au adus la masă, nu am știut ce e cu el, și la un moment dat m-am lămurit de ce nu vine pizza. :)

    Prefer Quattro Formaggi.

      (Citează)

  29. Prima oara am fost cand aveam 7-8 ani (94-95). Mergeam in fiecare week-end cu maica-mea la film la Scala sau la Patria dupa care o lalaiam prin oras si-mi cumpara toate chestiile imaginabile. Pe la 16-17 ani aveam un ritual cu un amic si mergeam in fiecare vineri. Mancam pana crapam. Preferatele mele erau pizza taraneasca si salata. Da’ salata aia de mai demult cand aveai bol mare si bol mic, nu doar asta intermediar de acuma. A, si profiterolu’ era bun, insa nu stiu daca il mai au in meniu. Acuma merg maxim o data pe an, sa bag o salata, plus ca pizza americaneasca nu e cine stie ce. Degustibus, i guess.

      (Citează)

  30. Pizza Hut s-a deschis intr-o zi de decembrie 1994. Era fix in ziua in care studentii de la ASE isi primisera bursa si dupa coada de la secretariate sa ne luam banii, a urmat coada la Pizza Hut ca sa ni-i cheltuim ;) Si chiar aveam o banuiala ca data deschiderii a fost premeditata !
    De fapt nu am fost fix in prima zi ca nu ma prinsesem ca se deschisese (evident, sesizasem mai demult ca se deschide minunea chiar vis-a-vis de unde aveam cursurile), dar a doua zi, am fost.
    Sincer, nu mai stiu ce pizza am luat. Ma rog, eu am o poveste un pic diferita cu consumul de pizza. Prima pizza din viata o mancasem prin 1988 sau 1989 la Predeal. Era o porcarie, am vomat totul din mine dupa prima experienta cu pizza. Asa ca pusesem automat pizza pe lista neagra gastronomica. Dupa Revolutie, incepusera sa apara pizzerii, dar le evitam ca pe ciuma.
    In vara lui 1994, am ajuns in Italia si la un moment dat am stat la cunostiinta unei cunostiinte a vecinului prietenului colegului unui prieten bun care studiase la un moment dat in Olanda ;) O chema Antonella si avea un job ingrozitor de exotic – ITist (ma rog, informatician cum se chema atunci).
    Am ajuns la ea acasa seara si la un moment dat am realizat ca e cazul sa mai si mancam. A deschis frigiderul care era pustiu. Asa ca Antonella a decretat “Luam pizza. Hai cu mine ca stiu una buna la vreo 2 strazi de aici”. Am crezut ca pica tavanul peste mine. Am incercat sa evit, sa zic ca nu mi-e foame, bla, bla (muream de foame), dar ea a zis ca ii e foame si hai la pizza.
    Am fost cu ea, am cumparat vreo 2 pizze si ne-am intors in apartament. Am gustat din jena si dupa prima dumicatura, mi-a placut. Era cu totul altceva decat cea pe care o stiam. Ne-am dus sa mai cumparam doua . Era august 1994 in Milano. E momentul in care am devenit fan pizza :).
    Si datorita acestei intamplari, ma numar printre primii infulecatori de Pizza Hut din Romania. Ce am comandat ? Cum ziceam, nu mai stiu, dar cred ca salami sau margherita, dar nu bag mana in foc.

      (Citează)

  31. Prima data cand am mers la ei era in decembrie 1998. Venisem cu prietena la Bucuresti la frate-miu sa fac revelionul si fiind provinciali si eu si prietena vizitam la greu centrul si Calea Victoriei. Vreo 3-4 zile cat ne-am invartit pe aici (acum sunt bucurestean, casatorit si nu cu prietena de atunci), am halit pizza de la Pizza Hut. Cumparam cate o felie si o mancam in fata la Odeon. Vremuri…

      (Citează)

  32. Eu am fost prima data la invitația lui @nwradu: “hai, bă, ca e all you can eat”

      (Citează)

  33. eu fac 20 de ani acum, asa ca nu mai tin minte exact cand am fost la pizza hut pentru prima data :D stiu doar ca atunci cand eram mai mica mergeam cu masina pe magheru, sa vedem luminitele de craciun si de fiecare data mergeam apoi la pizza hut. :) era un intreg festin cu pizza, si bineinteles, cea mai buna pizza e super suprema. :D dar si pastele sunt suuuper bune si bruschetele. :)

      (Citează)

  34. In perioada in care am studiat la ASE nu am calcat nici macar o singura data in pizza hut…peste ceva ani am intrat de curiozitate(si la indemnul unui amic ce era fan) si am fost complet dezamagit. Pentru un pranz satios eu a cam trebuit sa las 45 de lei(inclusiv bautura) si pizza nu mi-a placut deloc, era uscata, exagerat de subtire blatul si au adus-o mai mult rece.

    Prefer oricand sa mananc pizza la Don Vito sau la Trattoria Il calcio/verdi etc. sau low budget la restaurantele de cartier

      (Citează)

  35. Am trecut pe acolo, dar mereu am fost pe fugă, așa că uite, pot spune că de 20 de ani n-am apucat să intru în Pizza Hut.

    Şi mie mi s-a părut greşit (hot, nu hut, or fi făcut un joc de cuvinte, mi-am zis) când am văzut prima reclamă la Pizza Hut într-un fel de agendă adusă de tatăl unei colege de liceu din Israel.

      (Citează)

  36. Am fost prima oara tot la romana, cu parintii, pe 14 septembrie (mai tin minte data!) 1997, inainte cu o zi sa incep clasa a 3a. La fel, ocazie de familie, cred ca se sarbatorea ceva, nu mai vazusem alte locuri in Bucuresti care sa fi aratat in acel fel. Nu mai stiu ce-am mancat prima oara la ei, dar imi place Pizza Carbonara.

      (Citează)

  37. Prin 98 sau 99 in facultate am descoperit restaurantul de langa ASE si mergeam sa mancam la el drept self-bonus cand reuseam sa realizam ceva mai important la scoala sau in viata personala. Era speciala senzatia de servire a pizzei direct la masa de la cuptor, iar barul de salata unde inginereste asezam cele ce-mi placeau sa intre intr-un bol normal cat pentru mine si prietena ..

    Acum la peste 10ani vizitam Pizza Hut in mall-uri pentru o portie buna de paste, apreciem ca pentru copii ofera ceva sa le ocupe timpul . Este o bucatica din stilul restaurantelor de america adusa la noi in tara. Felicitari Pizza Hut Romania si la mai multi ani !

      (Citează)

  38. Am avut o experienta tare neplacuta din punctul meu de vedere la Pizza Hut Universitate acum aproape 1 an (pe 9 Oct 2013). Am facut reclamatie, dar nici pana azi nu m-au sunat pe numarul pe care l-am completat in formular. De ce? Nu stiu. Raspunsul lor a fost

    “Am incercat sa va contactam la numarul de telefon mentionat in mesaj, insa raspunsul primit a fost “acces blocat catre acest numar de telefon”.

    Numarul meu de telefon a fost corect completat! Cu tot cu cod de tara.

    Chit ca poate pentru ei nu conteaza un client ocazional, dar eu nu o sa mai fiu prea curand clientul lor cand vin in Romania.

      (Citează)

  39. prima data cand am mers la Pizza Hut a fost in 2007 cand m-am mutat in capitala
    am ramas foarte placut impresionat de pizza de la ei si am devenit client fidel
    imi place sa incerc mereu noile sortimente, pentru ca sunt un curios din fire
    mi s-a parut o idee foarte tare aceea cu pizzele acelea mici si cu promotia cand plateai o pizza si mancai cat puteai

      (Citează)

  40. Prima data am fost prin 1996 cu ai mei. De obicei cumparau de acolo si o aduceau sa mancam acasa. In ultimii 15 ani nu cred ca am mai avut ocazia sa mai trec pe acolo

      (Citează)

  41. @radu da, nu eram in Romania, dar numarul era din tara unde eram. Cu alte cuvinte nu eram in roaming.

      (Citează)

  42. Am fost in 2003 in primul an de facultate. Cea mai buna pizza la vremea aia.

      (Citează)

  43. 2007 a fost anul in care am calcat pentru prima data intr-un Pizza Hut cand si-au deschis un restaurant intr-un oras de provincie. Consistenta blatului si servirea in tavite m-au cucerit de la inceput.

      (Citează)

  44. rebreanu sebastian

    01/10/2014 la 9:22 PM

    prima data am fost acum 4 ani

      (Citează)

  45. Rebreanu Monica

    01/10/2014 la 9:23 PM

    cred ca am fost in 2008

      (Citează)

  46. rebreanu horatiu

    01/10/2014 la 9:25 PM

    Prima data am fost in 2001

      (Citează)

  47. rebreanu lucia

    01/10/2014 la 9:25 PM

    in 2003

      (Citează)

  48. orasanu constantin

    01/10/2014 la 9:27 PM

    2001

      (Citează)

  49. Diana Antoneta

    01/10/2014 la 9:27 PM

    2002

      (Citează)

  50. clinciu elena

    01/10/2014 la 9:30 PM

    2007

      (Citează)

  51. 2010

      (Citează)

  52. Aia suprema imi place si mie, e foarte buna!

      (Citează)

  53. Eu m-am născut în ’92 deci pot spune că am prins și valul lansării lor exact când se bucură un copil mai mult de treburi din astea. Nu mai știu când am mers prima dată, dar țin minte că la un moment dat, după multe vizite, într-o zi când îmi era foarte foame, am reușit să le devorez o pizza mică întreagă singură (fără să le mai las alor mei care se plângeau că îmi iau mereu pizza separat și apoi trebuie ei să o mănânce). Mi-am făcut și ziua de 17 ani la ei…amintiri foarte plăcute legate de restaurantul din Romană!

      (Citează)

  54. OK, încheiem aici concursul și trag la sorți 10 câștigători.

      (Citează)

  55. @Mihai: “da, nu eram in Romania, dar numarul era din tara unde eram. Cu alte cuvinte nu eram in roaming.”

    Păi da, dar ei mai mult ca sigur au telefoanele blocate pe România. În general în birouri nu se permit apeluri internaționale ca să nu înceapă angajații să vorbească toată ziua cu rudele. Așa era pe vremea când apelurile internaționale erau foarte scumpe și în birouri a rămas cam la fel acum.

    Mesajul pe care-l primeau nu era de la tine, ci de la propria lor centrală care le bloca apelul. Ar fi trebuit să-i spună unui șef asta și ăla să aprobe, dar probabil au crezut că numărul e țeapă sau vreo suprataxă.

      (Citează)

    • Câștigătorii sunt:
      Ciprian Harabagiu
      Mihai
      mikel
      Razvan Spataru
      Vlad
      thundermar
      Andrei
      Lucian Nastase
      Razvan C
      Mada

      Felicitări și multumesc tuturor celorlalți pentru înscriere și comentarii.

      V-am trimis un email în care vă întreb numele din buletin și locația de unde vreți să luați o pizza. Veți primi ulterior un voucher pentru asta.

        (Citează)

  56. Habar nu aveti ce cacaturi sunt in pizza hut-uri sau phd-uri …sunt bucatar de 7 ani si undeva pe la 20 de ani am lucrat si la pizza hut …. nu stau sa indrug aici toate cacaturile dar sincer va spun cainelui meu ….. nu i-as da asa ceva :))) cat despre aprovizionare cu produse locale ? :))) hai sa fim seriosi =))))

      (Citează)

  57. Onofrei Razvan

    04/11/2014 la 12:31 AM

    2014

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus