blog demisec cu note fine de tehnologie

Cum privesc eu advertorialele

Clock icon

30 Jul 2014

Tag icon

GÂNDURI

Comments icon

41 comentarii

Ca blogger, citesc multe advertoriale pentru că citesc mai multe bloguri decât media oamenilor. Nu m-au deranjat niciodată advertorialele, câtă vreme am aflat ceva util din ele, și asta a fost dintotdeauna poziția mea.

Reclama, se spune, este sufletul comerțului și vorba este încă valabilă. Spre deosebire de acei oameni care văd un articol plătit și reacția lor imediată este “huo, iei bani doar pentru cuvinte pe un ecran, nici nu mă interesează ce scrii aici, te blestem să te lovești periodic la degetul mic de la picior!”, eu analizez doar informația primită dintr-un articol și dacă-mi este utilă sau nu. Metoda mea nu doar că mă scutește de nervi și stres la gândul că alții fac bani, ci mă face și mai eficient.

În final, informația este singurul lucru care contează. Vreau să aflu despre noi produse, restaurante, oferte, concursuri, magazine, locuri de vizitat, tehnologii și tot restul, iar dacă cineva a luat sau nu bani pentru a-mi arăta ceva interesant… ei bine nu prea îmi pasă. Contează doar ce am obținut eu, ca cititor, din acel articol și din altele, plătite sau nu. Informațiile, părerile și experiențele cuiva sunt singurul lucru care mă transformă în cititor al său, indiferent dacă face bani sau nu din asta.

Ar fi și culmea să privesc altfel lucrurile, din moment ce în restul timpului mă uit la televiziuni ce emit pentru bani, citesc cărți, ascult muzică și mă informez de pe site-uri făcute tot pentru a aduce un venit proprietarilor. De ce-aș avea pretenția ca forma de media numită “blog” să fie complet non-profit? Nici înainte sa am blog nu gândeam altfel.


Tot ca blogger, scriu porția mea de advertoriale. În luna mai, 6 din cele 94 de articole au fost plătite. În luna iunie, 5 din cele 104 articole au fost plătite, adică un procent de 5% din tot ce-am scris atunci, iar acestea au fost luni bune. Este 5% mult? Este puțin?

Înainte de a răspunde, întrebarea pe care ar trebui să v-o puneți este “dar am aflat ceva interesant din ele?”. Pentru că de-a lungul timpului n-am văzut pe nimeni supărat că am anunțat cu o zi înainte că urmează o mare campanie de reduceri la un magazin online sau că a citit povestea lui Tudose sau că ar putea câștiga o excursie de lux în Malta, de exemplu.

advertoriale_iunieadvertoriale_mai

5% într-o lună bună, că sunt și luni fără nici o campanie. Primesc uzual tot felul de oferte precum “cât ar costa un articol cu 3 linkuri, deja scris de noi?” sau “nu vrei să promovezi masaj erotic?” sau “vinde-ne emailurile cititorilor“, dar pe acelea le refuz.

Dacă i-aș întreba pe unii, oricum ar spune că 80% din ce citesc aici sunt articole plătite și asta pentru că, la majoritatea temelor abordate de mine, foarte multe articole ar putea fi publicitare. Dacă scriu un review, este publicitate involuntară, la fel și dacă recomand un restaurant, vă spun la ce sală merg, îmi zic părerea despre Roșia Montană sau despre un film, citez sursa ca fiind Digi24 și nu Realitatea. Dacă vă învăț cum să recunoașteți avioane, poate că-i reclamă la Airbus sau la Airfrance. Iar dacă scriu că ceva nu mi-a plăcut, sigur se găsește cineva să ne spună vechea vorbă “publicitatea negativă tot reclamă este!” sau “cât te-a plătit concurență?”.

(Ca o paranteză, poate ar trebui să scriu și despre cum sa recunoști un articol plătit. Nu de alta, dar și când mesajul meu a fost “dacă-ți place oferta Digi, ia-o acum, nu mai aștepta!” cineva a înțeles că-i o reclamă la Vodafone sau Orange, iar cel mai amuzant a fost în ultima vreme articolul despre Surf’n’Fries, unde mai mulți au crezut că-i plătit, deși în el scriam chestii precum “nu cred ca vor rezista mult aici” și “la McDonalds-ul de vizavi primești mai multe”. Sfat valabil în orice situație: dacă apare în articol și numele concurenței, de obicei nu-i advertorial)

Așa sunt subiectele despre care-mi place să scriu, se învârt în jurul unor branduri. Și voi sunteți aici, în mare măsură, pentru că vă interesează o parte dintre aceste subiecte. M-am gândit îndelung și cred că singurul mod în care n-aș mai putea fi acuzat de publicitate ascunsă ar fi să scriu numai despre vedete, femei sexy (ca aceasta NSFW) și cugetări despre cum dragostea este de fapt o farsă, o simplă dorință pentru sâni și erecții, iar când se ofilește acea dorință trebuie să fim precum Soarele și să răsărim și mai luminoși a doua zi.

N-aș putea face asta pentru mai mult de două zile. Aș prefera mult mai mult să vă spun în continuare despre ce mașină electrică am mai condus sau despre restaurant bun am vizitat recent sau ce oferte mi-au plăcut pe undeva. Iar dacă cineva vrea să-mi ofere și bani pentru acest gen de lucruri, păi să văd eu cine ar refuza banii și recunoașterea pe care o astfel de ofertă o poartă atașată.

În concluzie, vă invit să abordați în acest mod orice blog citiți. Nu vă cramponați în nervi despre dacă ceva o fi fost plătit sau nu, ci judecați ce-ați aflat voi de acolo; este tot ce contează.

azore_sao_miguel_caldeira_velha_modificat

    41 comentarii

  1. Sunt sigur ca si acest articol este plătit :) Radu, oamenii sunt frustrati pentru ca nu sunt in stare nici măcar sa citească un articol, daramite sa-l scrie si sa facă si ei bani din asta. Eu iti vizitez zilnic blogul sa vad ce ai mai scris, pe unde ai mai fost si din asta am avut numai de castigat de-a lungul timpului. Nu mai lua in seama toate comentariile proaste. Daca numărul de cititori este acelasi sau creste este clar ca ceea ce faci este bine. Sper sa primesti cat mai multe oferte de advertoriale pe care sa le poti accepta, din care sa avem si noi cititorii ceva de castigat (ma refer la informatii, desigur :) )

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 12 Thumb down 5

  2. @Radu, vina va apartine doar voua, blogherilor, pentru ca de la bun inceput nu ati incercat sa impuneti o conduita de bun simt vizavi de advertoriale. N-ati impus o regula ca fiecare articol platit sa fie marcat c-un (p). Nefacand asta, e firesc ca eu sa banuiesc ca 80% din articole sunt scrise contra cost. Poti sa-mi dovedesti contrariul, din moment ce nu esti indeajuns de onest si cinstit cu mine incat sa-ti marchezi continutul advertorialelor cu p?

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 17 Thumb down 15

    • @zetu: eu folosesc un tag “publicitate”, nu modific titlul.

      Doar Vodafone are de vreun an politica (venită de la la nivel de grup, cred) de a solicita ca titlul să fie însoțit de (P). E parte din contract, ca să zic așa.

        (Citează)

  3. Music to my ears ce zici matale :D Şi proft de ocazie ca sa dau link catre ce am scris si eu despre chestiunea in cauza, ma intelegi :))

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 11 Thumb down 42

  4. @zetu: am o vaga banuiala ca nu stii cum functioneaza publicitatea. Iti zic eu: pe baza de rezultate. Adica reach (numar de oameni la care a ajuns mesajul) si lead-uri, acolo unde se cere (click-uri, vinzari generate etc.) Pune tu P in titlul unui articol, sa vezi citi dau click. Pentru ca, indiferent daca suna a informatie utila sau nu, romanul gindeste ca tine: “da’ de ce sa faca ala bani de pe spatele meu? Ia sa nu dau click!” Traiasca mentalitatea “capra vecinului!” Iar asta e din cauza ca cititorul habar n-are cit se munceste pentru un blog si are impresia ca i se cuvine ca altii sa sclavageasca pentru el. Sa fie gratis! As fi curios sa vad citi ar plati un abonament lunar ca sa-l citeasca pe Radu si sa nu mai vada advertoriale si bannere, daca poate trai doar din contributiile cititorilor. Ihim, exact! Ce-i pe net tre’ sa fie moca.

      (Citează)

    Comentariu controversat. Tu ce zici? Thumb up 19 Thumb down 13

  5. @alex, eu stiam de ce articolele platite nu sunt marcate cu p. Logic ca n-ar mai fi la fel de citite. Dar cand nu-ti marchezi cu p publictatea pe care o ascunzi, chipurile, in niste articole obisnuite, nu te poti plange ca multi cititori traiesc cu impresia ca 80% din articole sunt platite. Daca ai fi jucat fair play de la bun inceput, chit ca asta ti-ar aduce si ceva neajunsuri, gen bani mai putin din publicitate, n-ai mai intampina acum aceasta problema. Atat. In rest modul in care isi administreaza radu articolele publicitare cat si cati bani castiga din publicitate, e fix problema lui. Eu ii doresc sa castige cat mai mult.

    Ca fapt divers, unele spoturi sunt atat de bune incat devin virale pe internet. Asadar daca ai scrie un advertorial, chiar daca ar fi marcat corespunzator, extrem de bine, nu vad nicio problema ca el sa fie citit in draci.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 11 Thumb down 7

    • @zetu: nu există “dacă jucai fair-play de la început”. Asta presupune ideea că cineva a pornit blogul doar pentru a face bani din el, ceea ce nu prea este cazul, sau că există un fel de cod de bune practici pe bloguri, ceea ce din nou nu este cazul, că toți ne-am făcut blog ca să scriem ce și cum vrem noi.

        (Citează)

  6. @zetu – cat esti dispus sa platesti pentru continut bun, fara advertoriale si fara bannere? Ahaaaa

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 4 Thumb down 8

  7. @zetu
    Ești fix genul de om de care povestea Radu. Nu te interesează informația prezentă în articol ci dacă articolul e plătit sau nu.

    1. Atât timp cât tu afli ceva de acolo, are vreo relevanță dacă omul ia sau nu bani pe ce a scris?
    2. Ești atât de slab de înger încât iei de bun tot ce scrie un om pe blogul lui? Poți foarte ușor să treci prin filtrul gândirii să vezi dacă vorbește bălării sau nu.
    3. Din ce-mi dau seama, Radu trăiește exclusiv din blogging. Dacă nu scoate ceva bani din blog, n-o să aibă cu ce să trăiască. Dacă n-are cu ce să trăiască, trebuie să se angajeze. Dacă se angajeze, nu mai scrie la fel de mult sau scrie mai prost. E ușor să dai indicații de ce să faci și ce nu când nu e pielea ta în joc.
    4. Mă întreb oare câti români s-au gândit “bă ce mișto e reclama asta” înainte să devină virală. Bag mâna în foc că dacă o vedeau când avea 2-300 views ar fi fost “meh”. Asta în condițiile în care un video e mai ușor de digerat decât un text.
    5. Când te uiți la TV, de câte ori schimbi canalul când începe publicitatea? Sau pe youtube de câte ori vezi reclama de începutul videoclipului, fără să îi dai skip dupa 5 secunde? Cam la fel și aici. Cine vede (P) își zice “plm, nu stau să pierd timp să citesc reclamele ăstuia.”

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 4 Thumb down 6

  8. Pentru cineva care traieste din blogging, advertorialele sunt o sursa de bani. Cititorul poate sa citeasca sau sa ignore.
    Pentru cineva care nu traieste din blog si scrie de placere (aka are alt job), advertorialele nu au ce cauta pe blog. Personal, eu NU public advertoriale si ma feresc de orice fel de recomandari. Scriu reviews la hosteluri / pensiuni unde stau PE BANII MEI. Daca am avut o sponsorizare (partiala sau nu) mentionez asta.
    FYI la work am scris mereu in titul daca un articol a fost publicitar .

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 2 Thumb down 6

  9. Problema nu e că se scriu _şi_ advertoriale (urât cuvânt preluat din engleză şi adaptat online-ului românesc, da’ trecem peste), pentru că e o formă de a produce nişte fonduri din blog. La fel cum nu e o problemă atunci când (ca în cazul tău, spre exemplu) ai 5 articole plătite dintr-un total de 104 scrise.

    Problema intervine în momentul în care blogul cuiva conţine 90 de articole plătite din 100 publicate. M-aş apuca să dau link-uri spre bloguri care se încadrează, dar cred că e inutil. Bucata aia de online deja nu se mai poate numi blog ci eventual site de anunţuri care are întâmplător şi o secţiune unde proprietarul mai scrie câte ceva.

    Tot aşa, problema cu articolele plătite intervine în momentul în care autorul recomandă nişte produse/servicii pe care el personal nu le-a încercat/folosit în mod curent dar le recomandă cu sârguinţă. Serios acum, cum ţi se pare ţie formularea “eu personal nu am fost la niciun salon de masaj erotic dar am auzit în online că X e cel mai bun şi vi-l recomand”. Am râs cu lacrimi când am citit asemenea elucubraţie. Dacă aş fi interesat să găsesc un salon de masaj erotic şi aş da de asemenea articol clar n-aş intra să văd despre ce e vorba la salonul respectiv.

    O altă chestie e faptul că (da, ştiu, monetizare, facem bani, ş.a.m.d.) Xulescu, fotograf de meserie, scrie articole plătite despre produse Avon. Sau Yuleasa, make-up artist profesionist, recomandă serviciile unei agenţii de turism cu care nu a colaborat niciodată. Exemplele sunt aleatorii, dar în 95% dintre cazuri cam aşa stă treaba. Dacă e să citesc un articol plătit scris de Dragoş Asaftei despre un aparat foto care va ieşi pe piaţă şi aş fi interesat să-mi achiziţionez un aparat, e OK pentru că el e fotograf de meserie şi recomandă ceva din domeniul lui. Tot aşa, n-am încredere în ce-mi recomandă Blogatu’ la capitolul aparate foto sau rucsacuri foto, pentru că el recomandă un rucsac foto la modul “e foarte încăpător şi încap în el _câteva_ body-uri de dSLR”. Fără să spună câte, doar _câteva_. Plin de detalii, este?

    Un alt aspect al articolelor plătite e faptul că agenţiile care le comandă fac black-SEO masiv. Ce înseamnă asta? Minim 3-4 link-uri în articol, de preferat unul spre pagina principală a ofertantului şi restul spre produsele/serviciile de promovat. Evident, expresiile care contravin gramaticii limbii române sunt pe locul doi in caracteristicile articolelor plătite, cu “inele argint” sau “excursii Viena” în prim-plan. Şi nu lipsesc clasicele cuvinte-cheie, scrise cu bold şi/sau italic, c-aşa şade bine reclamei.

    Încă o chestie negativă: faptul că de cele mai multe ori textul articolului nu e produsul creativităţii/imaginaţiei proprietarului blogului ci textul primit de la agenţie şi trecut cu copy/paste. Nu e nimic nou/interesant de aflat dintr-un text redactat de o pipiţă de la vreo agenţie de publicitate sau ce pana struţului e entitatea care comandă articolele, sincer.

    Cireaşa de pe tort la domeniul articole plătite? Cred că peste 90% din cei care deţin/scriu pe un blog o fac pentru banii care ies. Că-s puţini sau mulţi, nu mai contează, important e că le iese. Părerea lor. Părere fondată pe principiul “hai mă că am auzit eu că dacă scrii articole publicitare scoţi bani pe internet”, adică faza clasică la românul care vrea să scoată un ban fără prea mult efort.

    A, dacă vorbim despre campanii (tot finanţate de cineva extern dar cu alt mod de desfăşurare) în genul Prin Transilvania sau Căutătorii de Poveşti, da, se schimbă situaţia. Dar nu toţi bloggerii sunt Radu Petreanu et al.

    E o părere negativă dar ţine cont că şi eu am un amărât de blog. Şi părerea majorităţii (cel puţin prin cercul meu de cunoştinţe) e şi mai proastă decât asta de mai sus. N-am scris şi nici nu cred ca o să scriu articole plătite. Nu văd rostul în a da copy/paste din ce-mi dau alţii pentru o sumă mai mult sau mai puţin importantă şi a-mi alunga bruma aia de cititori doar ca să-mi monetizez blogul. Am fost invitat la evenimente şi-am participat cu tot ce implică asta, dar când a fost vorba să scriu despre cum şi ce va fi/a fost am pus problema la modul “aici scriu eu, nu voi”. Şi a funcţionat de minune, nu mi s-au respins articolele (pentru că le-am trimis înainte de a le publica spre citire celor implicaţi).

    Bine, ce-i drept, fiecare e liber să aleagă ceea ce citeşte. Tocmai d-aia blogurile din .ro pe care le citesc în mod curent ar încăpea -ca număr- pe degetele de la mâini şi picioare (că-s mai mult de 10, trollolol).

    P.S. Se pare că ţi-am luat-o înainte la faza cu -citez- “Ca o paranteză, poate ar trebui să scriu și despre cum sa recunoști un articol plătit”, că am trecut în comentariu. Legat de asta, un blogger care-i cunoscut (de rău şi de bine, are numele de scenă trecut mai sus) m-a întrebat, după ce i-am lăsat un ditamai comentariul la un articol plătit (şi nesemnalizat ca atare), “cum ţi-ai dat seama că e advertorial?”. Am râs cu lacrimi, întrebarea venind din partea cuiva care are ani de “blogging”.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 15 Thumb down 0

    • @SagittariuS: mulțumesc pentru comentariu, bine scris și sper că l-a citit toată lumea, deși este lung. Îți răspund punctual:

      Dacă cineva scrie 90 de articole plătite din 100 publicate, nu ai nici un motiv să citești acel blog dacă asta te deranjează. În general nu ai motive să citești bloguri care te deranjează, indiferent de motiv, că-i legat de bani sau înjurături sau subiecte neinteresante sau greșeli gramaticale.

      Faza cu masajul erotic a fost cam așa: vreo 30 de bloggeri au primit email de la respectivul salon. Unul singur a acceptat să scrie despre asta. Tragi de aici concluziile.

      La fel și cu articole pe teme la care omul nu se pricepe: mulți bloggeri le refuză. Am refuzat și eu destule, au refuzat și alții, uneori ne recomandăm între noi dacă știm că altcineva are experiență în domeniu. De vreo 2-3 ori mi s-a propus să învăț ceva nou pentru acel articol plătit și m-am apucat de documentare, am învățat, am explicat ce și cum. Din nou, asta ține de ce încearcă fiecare să construiască pe blogul său, ceva de moment în care ia astăzi 200 de euro și scrie despre machiaje și cititorii îl părăsesc, sau ceva crescut natural, din pasiune, unde lucrurile se prind normal.

      Din acest motiv, oamenii care câștigă bani din blog sunt destul de puțini și mai mereu aceiași, de la an la an. Mulți nu înțeleg de ce este această situația, dar după cum observi ea se păstrează din astfel de motive ce reies la o mică analiză.

      Văd că majoritatea cred că articole plătite sunt cele în care bloggerul X recomandă un produs și-l laudă extrem. Acestea sunt foarte puține. Dacă-mi ceri să dau exemplu de unul scris de mine, nu-mi vine momentan nimic în minte. Majoritatea articolelor plătite au următoarele subiecte:
      – s-a lansat vreun concurs cu premii bune și firma investește în promovare și pe bloguri. Cine-a plecat în Malta la Isle of MTV sau cine o câștiga un HTC de aur nu cred că se va plânge că a auzit de aceste oportunități de pe un blog.
      – s-a lansat un serviciu nou, iată ce face și cum: site-uri relansate, mobile banking, rețeaua 4G.
      – oferte speciale: 3 zile de prețuri bune la magazinul X, black friday la Y etc
      – campanii CSR, unde firmele trebuie să se laude cu ce fac și cum o fac: plantat copaci etc

      Așa sunt 90% dintre ele. Și nu-i copy/paste, că brieful vine în 2-3 linii sau sună de genul “scrie despre cum poți economisi curent electric” sau “scrie despre cum să alegi o mașină de spălat vase”, când inclusiv am băgat capul într-una la magazin, ca să pot scrie un ghid cât mai bun. Cei care comandă articole plătite au învățat multe în ultimii ani și nu mai vor “laudă produsul X până pocnim de fericire”, știu și ei că e mai bună sinceritatea, stilul propriu etc.

      Nu-i pe nicăieri o mare conspirație despre cum să păcălești cititorii să cumpere un produs. Nu mi-a zis nimeni niciodată să scriu într-un anumit fel, “numai de bine”, nu mi-a zis nimeni “laudă-l mai mult, zâmbește mai tare” ca la defilările de modă. De câteva ori am trimis articolele ca să le citească clientul înainte de a fi publicate, ceea ce mi se pare normal. De câteva ori mi s-au întors cu câteva observații bune, precum “vezi că-s 3 zile, nu două”, “nu folosi cuvântul ‘pariază’, că are alte implicații legale, folosește ‘joacă'” șamd. De cele mai multe ori vine înapoi fără alte observații.

      Mulți oameni, însă, cred că totul este pe bani. Că semnăm contracte și emitem facturi toată ziua, că vin banii gârlă. La aproape orice articol se găsește cineva să spună că-i reclamă la ceva. Mai nou văd și multă paranoia, gen “articolele despre RDS sunt de fapt plătite de ceilalți operatori”. Lăsând la o parte că eu cel puțin n-am văzut și n-am fost propus niciodată la vreo campanie de defăimare sau cu tentă ascunsă, deși toți “știu” că se fac din astea, de asta zic că ar fi bun un ghid de recunoscut advertoriale.

        (Citează)

  10. Eu apreciez o abordare onesta prin care as explica cititorilor ca si timpul meu costa si pentru a intretine blogul cu articole interesante e nevoie sa introduc 5-10% articole publicitare / luna. Tocmai pentru ca realizez ca nu e usor sa vii cu 2-3 articole noi si diversificate pe zi as citi articolele si as urma linkurile, ar fi contributia mea la sustinerea blogului care imi place.

    Daca o faci deschis, te sustin, daca incerci sa folosesti tertipuri, devin suspicios.. Nu este cazul aici ca Radu foloseste tag de publicitate insa unele comentarii ma cam pun pe ganduri..

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @2DU: da, dar revenim la tema articolului. Ar trebui să primeze informația câștigată citind acel articol, nu dacă-i plătit sau nu.

        (Citează)

  11. Radule, articolele platite toate sunt la fel … ridicat in slavi produsul, mai pe fata sau mai pe dos. Daca un articol platit ar fii ca un review cu bune si cu rele si nu cu aratat tot ce e bun si ascuns ce e naspa ar fii ok… asa ca sa suga o ceapa astia cu articolele lor platite.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 5 Thumb down 5

    • @gogu: Cred că 90% dintre articole nu au ca subiect un produs care poate fi ridicat în slăvi sau nu, ci sunt alte teme:
      – s-a lansat vreun concurs cu premii bune și firma investește în promovare și pe bloguri. Cine-a plecat în Malta la Isle of MTV sau cine o câștiga un HTC de aur nu cred că se va plânge că a auzit de aceste oportunități de pe un blog.
      – s-a lansat un serviciu nou, iată ce face și cum: site-uri relansate, mobile banking, rețeaua 4G.
      – oferte speciale: 3 zile de prețuri bune la magazinul X, black friday la Y etc
      – campanii CSR, unde firmele trebuie să se laude cu ce fac și cum o fac: plantat copaci etc

      Acum depinde și ce citești. Un blogger care recomandă ceva prost știe că și-ar pierde cititorii când încep să vină doar comentarii negative despre produsul recomandat. În plus, de obicei se bagă bani în promovarea unor produse bune, nu a celor proaste.

        (Citează)

  12. Sigur acest post este platit de basisti….sau de varan…:))
    Este normal sa ai posturi la care sa primesti bani, la urma urmei este o vorba romaneasca “sa mananca si gura mea ceva”.
    Atat timp cat ai un blog foarte accesat este normal sa bagi si putina publicitate sau posturi platite, ca doar nu faci totul de amorul artei si-n ziua de azi toate au un pret si un ban in plus nu strica nimanui.
    Cine(blogger) nu a facut niciodata asta sa arunce prima piatra.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 4

  13. @Alex Mihăileanu & Dan C: Nu e dispus nimeni să plătească pentru conținut pe bloguri pentru că li se pare că nu merită, iar asta ar trebui să vă dea de gândit. Nu trebuie să fie totul pe gratis pe internet, dar dacă găsesc ce ai tu pe blog în altă parte, de ce să plătesc? Sunt de acord că e o muncă și orice o prestează are dreptul să ceară bani, dar nu-mi sune că e moral ca eu să plătesc doar pentru că tu muncești.

    Care-i treaba cu sclavagismul? nu câștigi din faptul că e public? dacă eu ajung la tine pe blog după o căutare nu te avantajează?

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 2 Thumb down 5

  14. @bogdan popa, din pacate tu n-ai inteles un lucru, eu mi-am permis sa-i explic lui Radu de ce cititorii blogului considera ca 80% din articole sunt articole platite. E un argument care astept sa fie combatut prin alte argumente.

    1. Informatia oferita in cadrul unui advertorial e la fel de utila ca si-n cadrul altor articole. Problema e cu abordarea blogherului atunci cand scrie despre un produs, fiind platit s-o faca, fata de momentul in care scrie despre un produs pentru ca asa-i vine lui. Sunt doua situatii diferite, iar in cazul advertorialelor e clar ca ele s-ar putea sa nu exprime intru totul parerea obiectiva a blogherului.

    2. Fireste ca nu, fireste ca un blog nu reprezinta o sursa unica de informare, fireste ca te informezi din mai multe surse.

    3. Asta e un aspect care nu ma intereseaza. Asa cum nici pe el nu-l intereseaza de soarta cititorilor, nu ma intereseaza nici pe mine de sursele lui de venit. Sunt fix problema lui. Eu vorbeam doar de-o relatie de onestitate intre blogher si cititor. Un blogher care isi marcheaza advertorialele cu (p) devin mult mai credibil atunci cand scrie articole care nu sunt platite. Atat.

    5. Sa-nteleg c-ar trebui sa ma simt rusinat pentru ca nu diger toata reclama pe care incearca publicitarii sa mi-o bage pe gat? E firesc sa sar pentru publicitate, nu ma intereseaza. Si totusi vlogherii de pe youtube, cel putin cei de prin state, nu mor de foame, ba chiar fac bani garla. Si-o fac fix din acea publicitate pe youtube. La fel cum si posturile TV fac bani garla, ce-i drept, nu la fel de multi ca acum vreo 4 ani, din publicitate. Dar atat pe TV cat si pe youtube publicitate e MARCATA corespunzator. Pe bloguri nu.

    Pana la urma, cel putin din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple. Articolele platite ar trebui sa fie marcate ca atare. Asta inseamna sa fii onest fata de cititor. Nu spune nimeni ca nu trebuie sa ai publicitate, poti sa ai 2-3 articole publicitare pe zi, e absolut in regula, problema e s-o marchezi corespunzator.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 6 Thumb down 2

  15. Adevarat, de multe ori dau comment-uri care nu iti convin dar cand o bagi pe aia cu vodafon roaming de zi…(si altele)
    Da-o incolo ca nu intereseaza pe nimeni.
    Te duci in strainatate ai net la hotel pentru un facebook.
    Nu pentru facebook iti trebuie net?..atunci ai net pe telefonul de la job cu siguranta sa-l folosesti cu scop business…
    Aaa…nu ai servici? Atunci esti blogger somer si trebuie sa-ti platesti singur roaming-ul si te vaiti ca e scump si cauti solutia cea mai ieftina prin prostitutia numita reclama la companii de genu’ ca X de te cheama in insulele canare nu-ti plateste si roaming…dohh.

    Hai cu unlike!
    Ca doar spun prostii…

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 3 Thumb down 2

    • @Catalin: exemplu din ultimele două călătorii:
      Azore – wifi pe unde apuci. În hotel aveau, dar mergea pe un singur dispozitiv, că era cu user și parolă unică. Prin orașe, mai aveau din când în când pe la terase, dar nu prea stăteam locului, așa că am folosit 3G-ul de pe telefon.
      Bruxelles – la hotel costa 5 euro pe zi, iar în oraș nu am văzut niciodată. Poate că aveau toți, dar doar 2-3 terase aveam semne cu “free wifi”. Am folosit mereu 3G-ul, inclusiv în cele 3-4 ore petrecute în trenuri.

      Cost total pentru mine luna asta: 24 euro pe Roaming pe Zi, dar i-am plătit pentru confortul personal. Mai ales pe banii mei consider că mereu am dreptul să apreciez sau nu un serviciu.

        (Citează)

  16. Din punctul meu de vedere poti avea pe blog si 100% articole platite sau chiar si neplatite, care sa aiba profitshare, cu 2 conditii:

    1. Sa incerci personal produsul respectiv si daca tu crezi ca e bun (nu pt. comisionul ce iti intra in cont) abia apoi sa pui articolul + poze. Si daca e posibil pe langa textul scris de PR sa iti scrii si tu parerile. Pentru orice cititor ele valoreaza de 100 ori mai mult decat ce scrie o ochelarista stramba intr-un birou. Asta necesita si putina coloana vertebrala, dar in mod sigur iti confera o credibilitate de 100% si probabil si castiguri pe masura.
    2. Sa imi si arati ca il ai, il folosesti – poze. Asta e valabil pentru articolele cu profitshare. Chiar daca suna a neincredere, cred ca suntem toti de acord ca e mai credibil un articol despre ceva, insotit si de poze, decat unul fara.

    In conditiile astea nu as avea nicio problema pentru ca:

    1. Ma uit la fata ta din avatar si pari om serios spre deosebire de altii pe care ii “citesti” dupa fizionomie. Suna infantil, dar rareori fizionomia omului te poate induce in eroare.
    2. Articolele tale au fost mereu bine documentate.
    3. Nu ai avut niciodata o atitudine ostila si isterica atunci cand cineva ti-a pus la indoiala o parere.

    Drept urmare, pentru ca imi pari serios, daca recomanzi 10 lucruri in 10 articole, dar o faci strict pentru calitatea lor, atunci chiar nu vad problema ca ai castiga 1000, 5000 sau 10000 euro pe luna din blog.

    Opusul a ceea ce am scris mai sus ar fi: sa discuti despre o bormasina, sa expui niste probleme, care din punctul meu de vedere pot fi gasite pe forumuri de bricolaj, sa pui link de profitshare, sa nu pui macar o poza amarata cu bormasina si atunci cand iti atrag atentia asupra acestui lucru – sa ma numesti idiot, desi tu emiti pareri despre tot si orice in orice moment, pareri care iti sunt infirmate in majoritatea cazurilor de catre cititori. Fiind vara, cand toti construiesc sau repara, banuiesc ca si “bormasina” este un cuvant foarte cautat pe google in perioada asta si in mod ciudat, produsul cel recomandat este cel mai ieftin posibil. Si intre noi fie vorba o bormasina bosch la 240 lei e orice, dar nu bormasina pentru pereti de caramida/beton in ciuda firmei. O bormasina hobby bosch buna, costa pe la 4-500 lei. Si nu trebuie sa fii vreun meserias ca sa afli asta. E de ajuns sa discuti cu cel de la raionul de scule. Asta nu e cazul tau, e doar un contraexemplu.

    Daca in schimb decizi sa scrii un articol cu profitshare pentru ca acum e sezonul pentru acel lucru, atunci chiar ma astept sa-l cumperi, sa-l folosesti cateva zile si apoi sa imi arati si niste poze, niste pareri sincere care sa dovedeasca faptul ca l-ai incercat si din momentul ala daca vreau sa imi cumpar acel lucru si imi amintesc de blog in mod sigur intru, mai citesc o data review-ul si nu am nicio problema sa il cumpar prin profitshare.

    Pur si simplu poti sa imi recomanzi orice, cu conditia sa fi incercat acel lucru, sa imi arati asta si sa fii sincer.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 10 Thumb down 0

    • @nila: mulțumesc :P

      După cum spuneam în alte comentarii, foarte puține articole plătite sunt despre produse. Din cele 300 de review-uri scrise, vreo 2 au fost pe bani, iar la acelea nu au existat alte condiții, s-a zis “bă, am vrea un review la produsul X, cât ne costă?”, fără “dar să iasă bine…”. În general companiile cheltuie bani de publicitate pentru produsele bune, oricum.

      În rest, e vorba mai mult de servicii, anunțuri de oferte, promoții șamd, iar textul scris de PR are 10 cuvinte cu totul, nu-i ceva deja dat.

      Treaba este că de multe ori nu poți să știi ce experiență au oamenii. Eu de exemplu sunt expert în termopane, vreo 2 ani am discutat cu diverse fabrici de la noi despre tehnologia de fabricare și cum putem băga și noi ceva suplimentar prin profilul lor. Sunt destul de priceput și la radarele folosite de poliție, numele meu încă apare în manualele pe care le au în fiecare mașină. Drone, legislație, autorizație de zbor? Am făcut și asta de-a lungul timpului.

      Le vezi pe blog tratate des? Nu, nu sunt subiecte uzuale despre mine. Dar dacă scriu despre ele o dată, nu înseamnă că nu m-aș pricepe. Așa și cu diverse scule sau alte chestii în particular, indiferent la cine se referă exemplul tău.

        (Citează)

  17. Salut,

    Vad aici procente si dezbateri despre limita de bun simt a rarpotului articole platite / articole neplatite pe un blog.
    Eu nu vad lucrurile asa. Din punctul meu de vedere pot fi 100% articole platite, atata vreme cat este parerea corecta si de bun simt a autorului, filtrata de experienta si mintea lui luminata.
    Aici citesc articole impartiale si caut valoarea, nu urmaresc reclame care au ca scop sa vanda produsul.

    Cum ziceau nwradu si SagittariuS, daca am ce citi acolo si nu sunt manipulat cu expresii de 2 bani si opinii false, atunci pentru mine este valoros si citesc cu placere.
    Sa va dau cel mai aplicabil exemplu: am citit articolul lui nwradu despre routere si am ajuns ca cumpar modelul de la Linksys de la emag. Era un articol platit? Nici nu-mi pasa! A castigat emag si poate si radu din asta? Foarte bine.
    Eu am citit informatia, am considerat-o utila si am cumparat un produs.

    Este exact cum e cu plata de spaga la restaurant. Ofera-mi un serviciu de calitate, la cel mai inalt standard si lasa-ma pe mine sa imi doresc sa te rasplatesc cu un tips.
    Nu-mi spune tu de la inceput care e tips-ul si daca nu ma conformez imi scuipi in mancare.

    Merci

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 0

  18. @Catalin:

    Te duci in strainatate ai net la hotel pentru un facebook.

    Te duci la hotel si stai in hotel => esti un trist. Exceptie: esti pe litoral la bulgari si ai ultra all-inclusive / Marea Neagra ai mai vazut-o dar ai uitat de legea “nu te imbata si scrie pe net” => still trist.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 3

    • @nashu_mare: poate nu stau eu la hotelurile unde trebuie. Anul trecut, all-inclusive, 5 stele, 900 euro de pers, aveau wifi doar la demisol și mergea foarte prost. Anul acesta, cost dublu, nu scrie că ar avea net…

        (Citează)

  19. Va multumesc pentru dislikeuri. Un pariu castigat. Doamne ajuta! =))

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 3 Thumb down 6

  20. @nashu_mare

    nu,

    Te duci la hotel si cat femeia ta sta la wc tu astepti la usa, pe hol, nu in camera.
    Asa-i ca asta faci?

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 1

  21. O intrebare scurta: ce face un articol sa fie advertorial? Hai sa va dau 3 exemple, sa-mi ziceti daca sunt sau nu advertoriale:

    1. Am fost la conferinta X (WebStock). Unii au impresia ca trebuie sa ridice-n slavi conferinta, organizarea, discursurile, ca sa primeasca “piscot” si la anul. Altii scriu sincer opinia lor.
    Daca un blogger are multe conferinte, scrie despre toate, nu? Asta legat de procentul de 90% advertoriale.

    2. Am fost la avanpremiera filmului X (pe invitatia distribuitorului). Daca filmul e laudat, zice lumea ca asa a vrut distribuitorul. Nu esti credibil daca lauzi filmul. Asta desi, sincer, poate chiar ti-a placut. Dar sunt unii gica-contra care considera ca n-ai cum sa lauzi filmul #pebune.

    3. Articolele cu link de afiliere. Ti-ai cumparat un telefon, ti-a venit tie sa-i faci review pe blog si bagi un link din ala.

    Intrebare simpla: cele 3 tipuri de articole sunt sau nu advertoriale?

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  22. Sunt de acord cu Mihai, cei care stramba din nas o fac doar din ofitca. De ce ? Pentru ca bloggerul respectiv face ceea ce ii place si mai castiga si bani din urma acestui lucru. Acuma poate nu sunt in masura sa comentez la acest articol, avand doar un advertorial pe blog, insa bag mana in foc ca toate reprosurile vin doar datorita frustrarii.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 2

  23. ceva pe tema advertorialelor la americani, in video e vorba de mass-media clasica dar acelasi lucru se potriveste de minume blogurilor
    https://www.youtube.com/watch?v=E_F5GxCwizc

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 0

  24. Firma Sc.Beli Galeb.Srl, angajeaza personal pentru promovarea serviciilor de gazduire profesionala site-uri si magazine online, realizare si optimizare site-uri si magazine online.

    Creati un cont de afiliat aici: http://www.masterservers.ro/ , pentru a beneficia de 10 % din totalul platilor efectuate de clientii trimisi.

    Va rugam sa ne contactati pe adresa de email sau telefonic pentru stabilirea conditiilor de colaborare.

      (Citează)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 1

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus