un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Mititeii românești pot fi serviți în toată Europa

28 Jun 2014  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Am fost zilele trecute la Hanu’ Berarilor, superba vilă-restaurant de pe Pache Protopopescu, pentru a sărbători ziua mititeilor românești. Începând cu 25 iunie 2014 aceștia pot fi comercializați oriunde în UE, în rețeta lor originală cu bicarbonat, decizie pentru care s-au dus ceva lupte politice.

Și i-am sărbătorit bine, împreună cu două halbe generoase de bere Timișoreana. După acest moment, se speră că micii vor deveni un preparat cunoscut și apreciat în toată Europa, având în vedere că turiștilor străini care vin la noi le plac mititeii.

Acum, poate că veți crede că mititeii sunt așa, o bucată cilindrică de carne tocată pusă pe grătar și gata. Nu-i așa, există mititei și mititei, de altfel motivul pentru care cei de la Dedulești sau de la Caru’ cu Bere sunt așa de cunoscuți, printre ingrediente fiind și zeamă de oase, ceea ce pun pariu că nu pune oricine care face un grătar de 1 Mai. Aici în București au înviat câteva rețete tradiționale. Cei de la City Grill servesc mici de Lehliu Gara, micii lui Iordachie, mititei de Obor și de Medgidia, de exemplu, din ce-am mâncat noi.


mititei_03
platou_mici

Diferențe există. Cei mai buni mi s-au părut ai lui Iordache, mici tradiționali, așa cum trebuie să fie. De fapt, se zice că de la acest Iordache ar fi pornit preparatul acesta; Iordache avea un han pe strada Covaci și prepara cârnați foarte buni, dar într-o seară a rămas fără maț pentru ei și astfel au apărut mititeii. Micii din Obor sunt un pic picanți, având ceva boia în compoziție, cei de Lehliu cam prea uscați, iar cei de Medgidia buni.

După cum vă spuneam, îi puteți mânca în rețetele originale în rețeaua de restaurante City Grill, iar cei de la Caru’ cu Bere, făcuți după o rețetă proprie restaurantului, sunt la fel de buni.

    10 comentarii

  1. Si eu sunt fan mici, insa preparati in regim propriu. Reteta asta pe care a scos-o Hadean la iveala face ravagii cand ne strangem http://ro.wikibooks.org/wiki/Carte_de_bucate:Mititei_Carul_cu_Bere

      (Citează)

  2. (n-am mai citit nimic dupa Medgidia) :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

      (Citează)

  3. @mihai: pesemne ca ai mult timp liber de vreme ce faci o reteta ca aia…

      (Citează)

  4. de 3 ori pe an iti faci timp ;)

      (Citează)

  5. Ai lui Iordache nu sunt si foarte grasi? Cam multa slanina adunata-n poza.

      (Citează)

    • @Mic da rau: nu mi s-au părut nici unii prea grași. Cei care i-au făcut i-au reușit foarte bine, erau bine prăjiți pe exterior, suculenți în interior, gust bun de grătar, iar carnea fără zgârciuri sau grăsime excesivă.

        (Citează)

  6. Fac mici buni baietii astia

      (Citează)

  7. Aham, buni micii, da` cu dieta cum ramane? :D

      (Citează)

  8. Orice minune tine 3 zile. Sunt la Hanul Berarilor si, din pacate, nici o urma de ce povestesti tu aici.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus