un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

La Dragonul Roșu

18 Oct 2013  ·

GÂNDURI  ·

28 comentarii

Am fost sâmbăta trecută în Dragonul Roșu, după ce mai mulți cititori mi-au spus că s-ar putea să găsesc acolo sos Sriracha. E drept că a fost mai mult un pretext pentru a vedea magazinele, că nu mai fusesem niciodată acolo.

Dragonul Roșu este pe ieșirea Colentina, chiar după Europa sub pod. Au parcare mare, iar complexul este format din vreo 8 clădiri uriașe în care găseșți de vânzare cam orice. În mod total dubios, programul zilnic este 6-14, inclusiv sâmbăta, iar duminica e închis.

Ca să termin cu sosul, am găsit Sriracha la 20 de lei și o sticlă și mai mare la 24 de lei. Prețuri bune! Online sticla mică m-a costat 30 de lei (e 35 acum) plus 15 lei transportul. Dacă vreți o singură sticlă, cred că în continuare e mai simplu să plătești 35+15 lei decât 20 plus benzina plus timpul pierdut în acel complex uriaș. Dacă luați mai multe chestii (supermarket-ul din Dragonul Roșu e plin de condimente, urechi de lemn, sosuri și alte ciudățenii), mergeți la chinezi.

Eu am găsit sosul în clădirea Dragonul Roșu 2 Mega Shop. Intrați prin zona centrală, pe la cupolă, unde sunt scări rulante. Urcați cu aceste scări la etajul 1 și în dreapta va fi un supermarket. Acolo este. Alternativ, mai este un supermarket în clădirea Dragonul Roșu 1, la etajul 1, unde are cam aceleași lucruri.




—————-

Acum, Dragonul Roșu. Mi s-a părut un loc inedit, poate unic la noi. Imensitatea sa nu poate fi înțeleasă decât după ce te plimbi câteva ore pe toate culoarele, prin miile de tarabe de toate felurile (5500 oficial) și te uiti de o sută de ori la toate puloverele, hanoracele, rochiile, jucăriile, decorațiunile și restul obiectelor vândute.

Inedit pentru că pe afară pare un loc modern. Spre deosebire de Europa, aici se intră printr-un rond frumos, parcarea este mare și bine liniată, niște oameni dirijau traficul, sunt peste tot buticuri de mâncare și cafea, semne, toalete (contra cost, 1 leu), au chiar și food court într-o clădire. La naiba, au chiar și stație de tren.

Altfel spus, pe afară e vopsit gardul, dar înăuntru se ascunde evaziunea fiscală. Am dat 110 lei la supermarket pe diverse produse, suma a fost calculată pe un calculator de birou, fără nici un bon emis. În sute de standuri de haine nu era afișat nici un preț; întrebi cât costă ceva și răspunsul îl primești probabil în funcție de cum arăți. Dacă vreți prețuri bune, veniți îmbrăcați cât mai sărăcăcios și nu vă așteptați la bon. Luați și cash la voi, nimeni nu are POS acolo (posibil să fie bancomate pe undeva).

Mă uitam la parcarea foarte mare, la aglomerația de pe culoare, la câte se vindeau și cumpărau. Cred că zilnic se face acolo evaziune fiscală de milioane de lei, poate euro. Am văzut o grămadă de chinezi conducând mașini de lux, semn că le merge, și pe alții mai sărăcăcioși, semn că doar lucrează pentru alții.

Culmea, prețurile mi s-au părut mari (poate eram îmbrăcat prea frumos). Mă așteptam la chilipiruri, dar nu erau chiar atât de mici.

    28 comentarii

  1. Serban Cristian

    18/10/2013 la 2:25 PM

    Cum naiba ai vazut tu evaziune? Autoritatile controleaza de 2-3 ori pe an si nu gasesc nimic suspect… Esti rautacios ;)

      (Citează)

  2. nu e combinatie sa te duci acolo ca simplu cumparator daca nu ai ceva consistent de luat. de exemplu, am fost la cumparaturi de rochii de nunta (nu de mireasa, ci de cununie, de petrecere). una din fetele cu care am fost si-a gasit o rochie identica dpdv al materialulului, etichetei, calitatii cu una din victoria si pretul era la propriu la jumatate. adica 350 de lei vs 700. mi-am luat ciorapi de bumbac 100% (nu ca ar scrie pe ei, dar se simt la mana) cu 90 de bani perechea, chiloti la fel. bine, asta cu ocazia cu care am fost la cumparaturi serioase (materiale de perdele, imbracaminte, draperii, lenjerii de pat). ca sa ma duc acolo doar ca sa imi cumpar ciorapi, mai bine ma spanzur.

    poti sa te targuiesti cu ei cu tupeu, pana la urma lasa la pret :D

      (Citează)

  3. Știu ce spui. Am fost și eu weekend-ul trecut. Aceeași problemă – fără bon fiscal și-n Doraly, Dragon Roșu, și să nu mai menționez Europa.

      (Citează)

  4. E bun vinul ala de orez. Are gust de cafea, doar ca te imbata. Vreau odata sa ma imbat cu cafea. :D E fantezie de a mea.

      (Citează)

    • @nashu_mare: încearcă Irish Coffee. Totuși, nu te văd bine. Alcoolul deshidratează, cafeaua deshidratează și ea, a doua zi o să fie nasol.

        (Citează)

  5. Dragonul Rosu e pt en-gros. Daca NU vrei sa cumperi en-gros preturile o sa ti se para mari. Motivatia e simpla: en-gros cumperi UN SET INTREG de tricouri (adica o bucata din toate marimile). Daca e sa le vinzi separat, unele marimi se vor vinde, altele nu.

    Rar mai gasesti prin Dragonul Rosu ceva la bucata. Daca vrei la bucata te duci in Europa, la tarabe.

    Si atentie: este un asa numit MAGAZINUL UNIVERSAL DRAGONUL ROSU. Ala e distinct (si e si acolo un magazinas cu sosuri orientale).

      (Citează)

    • @Emil Călinescu: dacă Magazinul Universal este cladirea mare și albă de lângă ieșire, acum era cam gol/în lucru.
      Se vindeau și acum en-gros, dar foarte multe magazine vindeau la bucată.

        (Citează)

  6. Evaziunea fiscala e un fenomen care ne afecteaza direct pe toti, ar trebui sa facem un lant uman in jurul magazinelor astora si sa cerem cu sticle cu pietre un control riguros…

      (Citează)

  7. de ce te miri de evaziune??
    daca te duci in vreo piata la noi iti da cineva bon??
    asa e la noi evaziunea care e facuta la scara mare nu o vede nimeni. Acum cauta pe cei care nu scad pretul la paine, dar pe cei care fac evaziune fiscala de milioane de euro pe zi nu le vede nimeni.
    deci ce poti sa mai zici decat ca “unde-i garda ?”

      (Citează)

  8. Programul dubios acolo e pt cei care cumpara en-gros. Vin cu dubele din toata tara, ajung acolo de pe la 3-4 dimineata. Cumpara si apoi pleaca spre casa la cateva sute de km. Inainte era de la ora 5 deschis si era mai bine.
    Acolo se vinde doar en-gros. Indiferent de cum esti imbracat. Daca vrei la bucata le iei cam la acelasi pret ca in oras. Oricum cel putin cu 50% mai mult, dar in general pret dublu la bucata. Factura buna nu-ti dau chinezii nici daca te rogi de ei, nici cand le cumperi de 5.000 lei. Iar cand vine garda in maxim 5 minute se inchide un pavilion intreg :)) (credca aia la angajare dau proba de inchis standul in 3 minute)

      (Citează)

  9. @nwradu

    Tu subestimezi puterea whiskeyului cu redbull.

    Dar nu despre asta vorbeam.

      (Citează)

  10. Florin a descris cat se poate de bine subiectul :) Interesele sunt prea mari ca sa vina controale serioase acolo sau ca sa-i oblige pe cei de acolo sa emita facturi, sa importe marfa 100% legal, s-o eticheteze corespunzator, etc.
    Dragonul Rosu sustine cea mai mare parte a comertului la negru/gri din Romanica. Si cred cu tarie ca cel putin jumatate din comert este la negru, daca ma gandesc la tot ce se vinde in piete, in toate magazinasele din cartiere sau din orasele mici/medii..Sigur ca pentru un bucurestean plimbat numai prin Mall-uri e greu de acceptat si poate chiar de inteles fenomenul.

      (Citează)

  11. Acum vin din Dragonul Rosu. Sunt pur si simplu dezamagit de ce am vazut acolo. Daca nu ai o sacosa de rafie, sau 12 pungi la subrat, se uita aia la tine de zici ca au vazut OZN-uri. Te simti asa urmarit, ai impresia ca ai pijamale in loc de blugi. Dezamagit din cauza parcarii, abia am reusit langa calea ferata sa gasesc un loc, dupa ora 11-12 ce-i drept aveai loc destul pe langa magazin. Produse, cam aceleasi, dar nici gand la bucata. Pentru o camasa, ma punea sa iau toate marimile. Am zis ok, dar culori diferite. Nici gand, aceeasi culoare. Ok, dar modele diferite. Nimic! Acelasi model. Si uite asa am plecat! M-am invartit maxim, abia mai stiam unde-i iesirea, deci preturi mari (daca reusesti sa prinzi la bucata). Un trening de dama 85 lei, wtf? Pana si tigarile sunt cu 1 leu mai scump, si alea date pe sub mana. Deci nu, nu recomand absolut deloc! Nu merita drumul, aglomeratia, chinui sa-ti faci loc printre oameni, manerele de la carucioare care N-AI CUM sa nu-ti intre 3-4 in zone intime, nu stiu … n-am cuvinte. Pentru cine vrea sa ia la bucata, cu mana pe inima o spun … nu mergeti, n-are sens. La bucata 70 lei, si la bax 30 bucata, cum vine asta? Iei toate masurile sa imbraci tot neamul? In loc de 30 lei sa dai 70 ca sa ce? Ca-i din dragon? Neah. Prefer 80 la magazin si gata. Pace!

      (Citează)

  12. Salut, de fapt ce căutați in Dragon, acolo e en-gross, sâmbătă e plin de bucătari care se roaga sa li se dea la bucata si apoi mai vreți bon fiscal….la en-gross nu exista case de marcat , acolo se dau facturi,acolo se duc comercianți care au magazine si care baga bani grei in marfa si automat se fac reduceri de preț, voi va duceti cu 500 de lei si vreți sa va îmbrăcați tot neamu…si mai vreti si bon fiscal

      (Citează)

  13. Salut, de fapt ce căutați in Dragon, acolo e en-gross, sâmbătă e plin de bucătari care se roaga sa li se dea la bucata si apoi mai vreți bon fiscal….la en-gross nu exista case de marcat , acolo se dau facturi,acolo se duc comercianți care au magazine si care baga bani grei in marfa si automat se fac reduceri de preț, voi va duceti cu 500 de lei si vreți sa va îmbrăcați tot neamu…si mai vreti si bon fiscal

      (Citează)

  14. O întrebare am pentru cine cumpara haine en-gros din Dragonul Roșu.
    Se dau facturi dacă i-au haine pentru magazin ?

      (Citează)

  15. @Andrew … Da se dau facturi dar se pun si ceva conditii /legi nescrise …. adica…. sa iei de valoare cat de cat acceptabila de la persoana respectiva, si daca tu platesti produsul cu 10 lei pe bucata (sa zicem), multi din ei factureaza pe o suma mai mica, fata de suma platita….

      (Citează)

  16. unde se gaseste marfa mai ieftin? in NIRO EUROPA DRAGONU ROSU SAU CHINATOWN VA MULTUMESC

      (Citează)

  17. Poate s-au mai schimbat lucrurile. Eu am fost parcă acum 1 sau 2 ani pe acolo și m-am îmbrăcat foarte ieftin; la preț de chilipir! Dar acuma n-ași mai merge, cred. Doar dacă se mai rup din ciorapi sau chiloți ori dacă fac vreun magazin cu produse Asiatice de Brand, nu marcă proprie!

    La Europa am mai fost prin toamnă 2014 spre iarnă. Acolo e mai ok, aș mai merge… Dar cine știe cum s-au mai schimbat și lucrurile pe acolo.

    De mers iarăși e la SU MARKET, dar doar dacă îți faci vreo legătură cu vreo firmă de acolo, că altfel nu te bagă nimeni în seamă!

      (Citează)

  18. la dragon e doar en-gross,sunt din chisinau cumpar marfa de acolo,ai nevoie de facura :iti dau factura,nu asteptati la bon de casa sau ceva de genul
    am ramas uimita de produsele ce le poti gasi acolo ,si la preturi desigur
    chinatown si dragonul rosu sunt cele mai accesibile la pret dupa cite am vazut
    bafta si sucese la cumparaturi en-gross

      (Citează)

  19. Sper sa cititi ceea ce am sa spun si sa trageți singuri niște concluzii.
    Văd ca se plânge toată lumea de aceasta evaziune ca re afectează pe toți in mod direct… Dak va aduceți aminte Acu vreun an a fost febra vamelor(Ca asta sunt chestiile astea niște febre care vin doar pe perioade limitate) cand arată la televizor peste tot câta șpagă se ia in vămi sa marfa fa acte care intra in țara si ne bucurăm ca prostii ca in mintea noastră ziceam ca o luam pe un drum bun, in schimb la o săptămana după aceasta treaba am început sa ne plângem toți ca pana si in supermarketurile mari si nu romanești precum Carrefour sau Kauflandul sa dublat prețul la zahăr si ulei, astea st doar 2 exemple, sunt curios oare a înțeles toată lumea de ce au apărut aceste scumpiri? Si acum mai vin cu o întrebare oare o sa va simțiți mai bine si o sa dormiți mai liniștiti dacă toată lumea se pune in regula si dau bonuri dar in schimb se dublează prețurile la toate? Lucru care la fel ca si cu vămile va dura doar o perioada limitată ca asta este de fapt o febra a bonurilor, ca asta e romanul, de ce nu se plângea nimeni de bonuri Acu vreo câțiva ani am început acum ca niște oi ce suntem ca na, asha ne dictează televizorul. Si dacă va uitați un pic in istoria noastră asta suntem un popor de oi dictați de alți, ca si revoluția a început tot de la câțiva oameni sus puși care fara sa ne dam seama nea scos in strada exact cum a făcut ponta ca nu a fost un cetățean de rând primul care sa iasă in strada si lângă el in câteva zile sa se strângă o mulțime de oameni, nu , a venit ala si a plătit autocare si a luat provinciile de acasă si sau dus astia gât domne jos Bădescu dar dacă întrebai de ce? Pt ca nea dat ponta 3 găleți si un bax de ulei…. Sper ca ați avut răbdare sa citiți acest comm.
    Va salut

      (Citează)

  20. Europa- dragon va pune la dispozitie produsele din Dragonul Rosu .

      (Citează)

  21. vreau sa cumpar marfa din dragonu rosu pentru un magazin imi da factura?
    si daca imi da factura o pot revinde marfa in magazinul meu?
    multumesc

      (Citează)

  22. Sa nu uitam ca avem pensionari si someri gramada, care nu-si permit sa se imbrace cu branduri. Nu fi-ti rautacios ca nu-i tarziu sa fi-ti in locul lor.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus