un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Apropo de Cluj

12 Aug 2013  ·

TURISM  ·

66 comentarii

Apropo de tot scandalul recent cu #ClujCityBreak și “vai, niște bloggeri au vizitat Clujul pe banii contribuabililor, pe BANII NOȘTRI DE FAPT!”, așa că să înjurăm totul, vreau să zic vreo câteva idei.

În primăvară, la Târgul de Turism, a fost invitat și un blogger neamț de turism care se plimbase cam în toată lumea pe banii altora, ca formă de publicitate. Și el ne-a povestit despre o idee foarte mișto pusă în aplicare de primăria orașului Bologna (sau altul italienesc mare, cu B, dar eu țin minte Bologna).

Primăria a închiriat un apartament undeva în oraș și l-a pus la dispoziția publicului, dar exclusiv prin social media. Altfel spus, eu, tu, oricine din orice colț al lumii se putea înscrie pe site-ul special făcut de ei și putea sta, complet gratuit, câte o săptămână în acel apartament.

De ce? Primăria a mizat pe faptul că vizitatorii veniți astfel prin social media vor scrie pe blog despre ce-au vizitat mișto prin oraș, vor pune poze pe Instagram, vor scrie de restaurante bune și proaste, vor arăta câte un monument sau câte un club de noapte.

Și fix asta s-a întâmplat. Campania a fost considerată un mare succes, generând multe articole de la fața locului și ducând ideea și în multe alte orașe din lume. Repet, vreo jumătate de an de cazare gratuită, costul fiind suportat de primărie și de contribuabili.

——
Apropo de Cluj, până la urmă a întrebat cineva într-un email oficial către primărie câți bani au cheltuit pentru respectivul weekend și din ce buget au făcut-o?

Nu de alta, dar parcă văd că de fapt costurile au fost suportate de hotelul care i-a cazat pe respectivii bloggeri, de vreo agenție de turism, de restaurantul unde au mâncat și de vreo firmă locală, toți dornici de vreo mențiune în articolele ce urmau să fie generate.

——

Ne plângem că nu vin turiștii la noi, că nu ne promovăm frumusețile tării chiar și intern, ca alternativă la concediile peste hotare.

Atunci când cineva le promovează (habar n-am cine a organizat totul), avem alte probleme. “Da, dar au chemat bloggerii X și Y”. Cred că de fapt problema este că i-au chemat pe alții, oricare ar fi ei, nu pe noi.

Pana mea, a fost o idee. Hai întâi să vedem dacă a fost și proastă înainte să dăm cu piatra.
——

Îl admir pe Boc pentru că a vrut să se întâlnească acolo cu bloggerii veniți în vizită. Sunt sigur că la un moment dat sau altul toți, absolut toți, l-au înjurat într-un articol sau două de pe vremea când era prim-ministru.

Dar omul își știe interesul. E primar și vrea turiști. E o șansă, cât de mică, să-i aducă astfel? Atunci iată-l că a venit să-și facă publicitate.

——
Turismul este unul din principalele domenii ce se bazează pe recomandări personale. Le-am cerut și eu, când am vrut să găsesc ceva pe Grecia (vă zic spre sfârșitul lunii cum iese povestea aceea). Evident că m-aș duce într-un loc pe care-l recomandă niște oameni pe care-i cunosc și pe care îi citesc zilnic. Unde ați vrea să aflu de recomandări bune? În Click?

——
Apropo de “e din banii noștri”, la parada de 1 Decembrie 2012 eram lângă doi tineri, amândoi cam de 20 de ani, care vorbeau între ei:

“Hai mă să ne urcăm și noi pe un tanc!”
“Hai mă, lasă-mă, ce să caut prin alea?”
“Ce-are mă, oricum din banii noștri sunt luate!”

Mă uit cu atenție la ei. V-am zis, doi puștani, 20 de ani, oameni care n-au plătit în viața lor taxe pentru nimic, ba chiar statul le-a dat destule fără să-i oblige măcar sa ia bacul.

Oamenii au învățat două vorbe pe care le repetă aproape din automatism. După Revoluția din ’89 au învățat-o pe aia cu “e dreptul meu să fac ce vreau”, iar după Antena 3 pe cea cu “s-a făcut din banii noștri”, fără să se gândească dacă e chiar așa și uitând că poate e făcută din banii altora.
——
Disclaimer: nu m-a invitat nimeni la Cluj. Am fost invitat la alte tururi asemănătoare, nu m-am dus pentru că-i prea departe. Dar bravo tuturor celor care au inițiative de încurajat turismul.

cheile_gradistei_6

    66 comentarii

  1. nu înțelegi tu. cum acum 2-3 ani tolontan spunea că bloggerii iau bani pentru a testa mașinile, așa și acum, orice mișcare e pe bani. pentru că asta fac niște oameni care au succes IRL, porcăie gratuit pe net alți oameni care sunt mai proști ca ei.

      (Citează)

  2. “până la urmă a întrebat cineva într-un email oficial către primărie câți bani au cheltuit pentru respectivul weekend și din ce buget au făcut-o?”

    Sau, întreb eu, s-a gândit cineva să întrebe unul dintre organizatori? că am văzut că-s tot timpul pe internet organizatorii… :)

      (Citează)

  3. Cred ca (sublinez opinia pur subiectiva) problema cu “din banii nostri” este cauzata de faptul ca dupa asemenea cheltuieli, justificate sau nu, nu da nimeni socoteala asupra rezultatelor. De aici perceptia (probabil foarte bine intemeiata) ca sunt bani aruncati.

      (Citează)

  4. George, cui ar trebui să dau eu, ca organizator, “socoteal asupra rezultatelor” ?

      (Citează)

  5. se stie ca bloggerii sunt piscotari asa ca …

      (Citează)

  6. @Andrei Crivat
    Cum cui? Anonimului de internet care are dreptul sa te intrebe absolut orice vrea el. Ce-i cu mentalitatea asta burgheza? Toti trebuie sa dea socoteala in fata poporului!

    Ba frate, cum sa ceri sa ti se dea socoteala la ce s-au facut cu banii atata vreme cat nu esti din Cluj? Ca nu vad ca toata campania asta sa fie sponsorizata de la bugetul de stat.

      (Citează)

    • @Sabotor: totuși, e ok să întrebi. E ok și să ți se răspundă. Nu-i ok să ai părerea formată înainte de întrebare sau, după răspuns, să nu-l accepți.

        (Citează)

  7. @sabotor fiecare buget al unui oras are doua componente. Una locala si una de la centru. Ca urmare cei care nu sunt din Cluj ar putea comenta. Balanta primariei din Cluj-Napoca este pe minus, dar asta acum e mai putin important.

    “220 milioane de euro – bugetul pentru 2013 al municipiului Cluj-Napoca

    Dupa o serie de dezbateri publice in urma carora o buna parte a propunerilor primite de la clujeni au fost introduse in proiectul de buget, in cadrul sedintei de Consiliu Local de vineri, 15 martie 2013, bugetul Municipiului Cluj-Napoca a fost aprobat (900.937.000 de lei pe partea de venituri si 960.919.000 de lei la partea de cheltuieli).”

    http://www.primariaclujnapoca.ro/comunicate.html?gId=1397

      (Citează)

  8. @Sabotor, hai ca o dai de gard.

    Intrebarile de mai sus erau evident pentru functionarii publici care, pentru inceput, as putea pune pariu, nu au fost in timpul lor liber nici in momentul planificarilor, nici in momentul desfasurarii actiunii.

    “Injuraturile” (desi injuraturi in sine au venit din partea cealalta. Limbajul neacademic il consider altceva, dar fie ca tine! ) erau pentru spam in zona publica (si pentru fatarnicie), toate campaniile astea facand un zgomot similar caravanelor publicitare stradale de genul “panou tractat de un papuc si muzica din megafon pentru tot cartierul”.

    Cat despre partea cu “anonimul de net” iar o dai de gard, anonimul respectiv face parte din targetul acestei campanii: este utilizator de internet, inregistrat pe una dintre retelele sociale pe care s-a dorit propagarea mesajului celui care a dat banul. Datele lui, desi majoritatea disponibile online (sau pe viu, la cerere), starea civila, cine sunt ma-sa si tac-su, unde a facut scoala, daca e de familie respectabila (a avut sau nu veri care sa fi emigrat intr-o tara subversiva din Vest?) etc sunt irelevante.

    PS: Faptul ca iti dai numele numele pe net nu legitimeaza nimic si e la fel de hilar in acest context precum semnatura din o groaza de emailuri pe care le primesc: “acest mesaj nu este si nu poate fi considerat spam, deoarece contine datele noastre de identificare”

      (Citează)

  9. Am urmarit cu oarecare interes evenimentul tocmai pentru motivul ca aveam de gand sa vizitez Clujul intr-un viitor destul de apropiat. Astfel incat sa aflu de noi atractii ale orasului, de noi obiective turistice de care nu stiam. Am aflat, urmarind evenimentul, de cei de la aegon care sau ceva pensii private sau asigurari de viata, de faptul ca-n cluj exista un local care poarta numele fabrica de bere, de faptul ca exista un local tiff, de faptul ca-n cluj primarul e boc, si de faptul ca-n cluj, culmea, se bea bere. Asadar, din perspectiva unuia care voia sa viziteze clujul, evenimentul a fost oportun, m-a convins ca nu e mare lucru de vazut in cluj. Serios, dintre toate evenimentele de genul asta cel din cluj mi se pare cel mai nereusit. Pana si cel din hunedoara sau din piatra neamt mi s-a parut mai reusit. In urma fiecarui eveniment de genul asta am aflat de cel putin 1-2 obiective turistice in orasele respective de care nu stiam. In cazul de fata n-am aflat niciun obiectiv turistic, poate pentru ca nu exista, sau poate pentru ca a fost mai interesant un mic dejun cu primarul clujului decat o vizita la un obiectiv turistic din cluj.

    Cat despre banii publici aici situatia e oarecum amuzanta. Dupa ce citesti pe bloguri de risipa din bani publici, dupa ce militezi pentru reducerea de taxe si-un capitalism salbatic, cand ajungi sa faci un proiect SI cu bani publici, de bun simt si normal ar fi ca intr-un mod transparent sa prezinti sumele de bani venite din bani publici. Inteleg ca domnul Crivat se astepta sa fie rugat sa ne spuna cati bani au venit de la primarie. Eu ii spun domnului Crivat ca era normal ca pe blogul organizatorilor sa fie detalii legate de sumele venite din bani publici. Sa se explice c-o transparenta demna de niste blogeri care militeaza pentru bunul simt si transparenta cand vine voba de bani publici, ce sume au venit de la primarie si-n ce mod s-au cheltuit.

      (Citează)

    • @jesse: tu abordezi (dar bine) două teme diferite: 1. nu ți-a plăcut ce-ai aflat sau n-ai aflat ceva util. OK. Organizatorii învață și din greșeli, bloggerii la fel. Feedback precum al tău este mult mai valoros, sunt sigur, decât cel de oricare al tip.

      Din păcate, problema are și o altă rădăcina. Mai că ți-e teamă să zici că mergi undeva pentru că imediat te înjură unii și te întreabă “pe banii cui”. În mod normal, o astfel de vizită ar fi trebuit anunțată cu câteva zile înainte, ca lumea să-și întrebe cititorii “voi ce vreți să aflați despre Cluj?” “despre ce sa mă interesez când merg acolo?”.

      2. Legat de banii publici, trebuie făcută bine distincția între “au mers niște bloggeri pe care nu-i suport pe bani publici” și “de acei bani publici, câte mii de oameni au citit despre Cluj?”. Că totuși nici o campanie nu se face pentru cei 10-20 de oameni ce participă la ea, ci pentru cititorii lor.

        (Citează)

  10. Sunt toti niste prosti si invidiosi.

    Eu sunt convins ca, desi a fost cel mai injurat Prim-ministru de catre bloggeri, faptul ca parerea unor bloggeri despre Emil Boc s-a schimbat imediat ce au primit niste bani de la primaria Cluj a fost o coincidenta.

    Pe viitor, cand o sa vedem niste bloggeri care promoveaza alaturi de Ponta o campanie anti-plagiat, iar o sa apara invidiosi din astia care sa comenteze.

      (Citează)

    • @Dan: nu cred că bloggerii au primit bani ca să meargă acolo. Nu pare genul acela de campanie.

      Eu când vorbeam de bani mă refeream la costurile cu cazarea, cu cele 4-5 mese șamd.

        (Citează)

  11. Ah, si inca ceva. Domnule Crivat, ne cerem scuze daca din postura de cititori de bloguri, dupa ce-am citit o sumedenie de articole pe blogurile scrise de domniile voastre, avem pretentia la o oarecare transparenta atunci cand vine vorba de bani publici. Ne cerem scuze ca suntem niste cetateni care-si imagineaza normalitatea asa cum, de multe ori, dvs. laolalta cu colegii de breasla o descrieti pe bloguri. Dar e-n regula, am inteles. Nici mie, nici altor anonimi n-ar trebui sa ne pese de banul public sau de sumele cu care Primaria Cluj a contribuit la un eveniment organizat de-o persoana privata, ar trebui sa credem orbeste in buna credinta a dvs. si-n bunul simt de care ati dat dovada de-a lungul timpului. Regret atitudinea si nesimtirea din comentariile anterioare si-mi cer eu scuze in numele celor de mai sus. Sunt doar niste hatteri care n-au inteles pana acum ca atunci cand vine vorba de banul public si blogarii care in mod evident sunt toti de dreapta ar trebui de fiecare data sa avem o increderea totala in domniile voastre.

      (Citează)

  12. Dom’lor, se pare ca nu m-am exprimat suficient de clar, socoteala asupra cheltuirii lor trebuie data oricare ar fi sursa banilor publici folosita (daca a fost asa), fie ca sunt din cei dati de Guvern, fie din cei dati de Primarie sau orice alta institutie a statului roman. Orice proiect de bun simt trebuie sa urmareasca si ce s-a intamplat dupa implementare, care sunt rezultatele dupa o anumita perioada, etc. “Socoteala” se poate da in scris, sub forma unui raport pe site-ul institutiei care a fost ordonator de credite sau ceva echivalent.

    P.S. Cele spuse de mine mai sus sunt lucruri de bun-simt, zic eu, si mai ales cu caracter general. For the record, nici nu stiu despre ce a fost vorba in “campania” de la Cluj. Pana la urma nici nu este prea important.

      (Citează)

  13. @Mihai
    Bani aia sunt trimisi catre primarie, indiferent daca se organizeaza campania asta sau nu. Mai departe e treaba primariei cum isi administreaza banii si ce campanii sustine. Din cauza asta, e amuzant daca face scandal pe tema asta un bucurestean (de exemplu). Ma rog, eu toata treaba asta o vad asa: unii care n-au fost invitati s-au ofticat si-a crapat ficatul in ei de ciuda, dupa care au inceput sa porcaie pe toata lumea, sa se intrebe pe ce s-a cheltuit bugetul, etc. Daca erau si ei invitati, era totul ok.

    @nasu_mare
    mai, dupa cum am spus, mi se pare ilar cand unu’ din alt colt al tarii face scandal in legatura cu modul in care s-au cheltuit _BANII LUI_ de catre Primaria _CLUJ_ cu campania asta. Ma, nu zic ca nu trebuie justificati banii – ca e vorba de bani publici pana la urma – si daca cineva e destul de interesat, probabil ca ar putea afla de la primarie cati bani s-au dat pentru campanie. Dar na, e mai simplu pentru internauti sa faca scandal decat sa se intereseze in mod real. Si inca o data, mi se pare cel putin ciudat cum clujenii, ai caror bani s-au cheltuit de fapt, nu prea fac scandal (eu n-am auzit ca vreunul din Cluj sa faca scandal) ci niste unii de prin alte parti, care nu par a fi avut alta ocupatie pe internet decat sa injure pe unu’ si pe altu’.

    Cat despre limbaj neacademic, iti sugerez sa citesti twitterul faimosului (de-acuma) furtdecurent. Daca o tweeturi de genul:

    “Sincer,cât de greu mi-ar fi sã zic cã mama lui @arhi a guițat de plãcere atât de tare asearã,cã mi-au fãcut vecinii plângere?”

    sau

    “2011: Muiștii ăia de la http://xn--prinbraov-cmd.com nu meritau. | 2013: Ne pupăm în bot cu @eftimuie la #clujcitybreak.”

    le consireri doar limbaj neacademic si nu injuraturi, ma rog, avem pareri diferite.

    Iar cu anonimul de net ideea era alta. Ca orice lache face scandal, injura, bate cu pumnu-n masa si cere socoteala din spatele unui monitor. Toti trebuie sa raspunda in fata lui, ala care nu-si da nici macar numele.

      (Citează)

  14. @Sabotor, am inteles, nu e indeajuns ca muncesc si platesc taxe astfel incat Crivat sa poata organiza evenimente pe banii platiti SI de mine statului, mai trebuie sa si ma interesez pe la primarie de banii care au fost alocati evenimentului. Ai dreptate, n-ar fi trebui ca Crivat in calitate de organizator sa-mi prezinte mie si celor care platesc taxe o situatie transparenta a banilor care au provenit din surse publice, fie ca discutam de 1 leu sau 1 milion de euro. Asa face cineva care e de buna credinta si care preaslaveste transparenta cad vine vorba de banu public. Nu s-a intamplat acest lucru. Inteleg ca ar trebui sa fiu rusinat ca ma intereseaza ce se intampla cu banu public, fie ca e vorba de Constanta, Arad, Bucuresti sau Cluj. Inteleg ca ar trebui doar sa-mi vad de treaba mea, sa platesc taxe si sa nu fiu un hater anonim care sa puna intrebari tendentioase, gen, cati bani a dat primaria cluj pentru un eveniment organizat de-o persoana fizica. Ciudat modul in care s-a schimbat online-ul asta in ultimii ani. Recunosc, am fost naiv, citind bloguri si articole in care tineri vorbeau de transperanta, de onestitate, de deschidere mai ales cand vine vorba de banul public. Din pacate odata ce-au ajuns sa lucreze cu banul public au uitat de toate astea, iar cei care au inceput sa puna intrebari s-au transformat in niste oamenii care n-au alta ocupatie decat sa fie curiosi, niste paria ai internetului. Trist e ca exact aceeasi atitudine o am si administratorii firmelor de apartament care sunt racordati la banul public pe care il sifoneaza. Fix aceeasi atitudine “da’ ce treaba ai tu?”.

      (Citează)

  15. @Sabotor:

    Cele doua tuituri se refereau unul la o injuratura trimisa de arhi cu 20 de minute inainte, injuratura pe care o dezavua (folosind, cum am zis, un limbaj neacademic) si altele erau citate aproximative din porcaieli mai vechi dintre cei mentionati acolo, ca urmarea a unor dezvaluiri anterioare (cum ca unii ar fi fost acum 3 ani “fani”). Citeste ghilimelele. Articolul in care au aparut citatele este o minciuna. Eu asa consider omisiunea sau scoaterea intentionata din context.

    Nu a cerut nimeni pana acum sa raspunda in fata cuiva anume (nu a unei “personalitat” din online). Nici nu ar avea cum. Hai sa o dam invers, ca sa vezi unde trebuie dat socoteala: tu nu iti dai numele, eu nu imi dau numele (desi e disponibil online), unul dinre blogerii prezenti la eveniment nu isi da numele (foloseste doua pseudonime pentru a si-l ascunde) insa numai doi dintre cei trei din discutie sustin o incalcare a unei legi (sau mai multe, ramane de discutat).

    PS: Nu o sa dau numele respectivului blogger. Discutia a fost in cadrul unei intrevederi in doi si nu vad rostul. In plus, sunt de acord cu bloggerul si acum citez din discutie: “nu trebuie sa aiba oricine acces la datele tale personale”. De altfel si legea este de acord cu noi. Daca unii aleg sa se afiseze intr-un anume mod tine de strategia lor.

      (Citează)

  16. @jesse
    1. Ai facut o cerere oficiala pentru a ti se arata pe ce si cum s-a cheltuit bugetul, sau doar ai intrebat pe bloguri? Ca sa stim cum sta treaba, nu de alta.
    2. Sa zicem ca esti capul unei familii. Ai un venit anual pe care-l imparti copiilor tai (care au la randul lor familii) dupa diferite criterii – in functie de cat te-au ajutat anul precedent, in functie de cum si-au cheltuit banii in anul precedent, etc. Acum, nu-i stupid daca ala mic vine si face scandal pe motivul ca ala mijlociu nu si-a cheltuit banii dupa cum voia cel mic?

    @nasu_mare
    am luat unele la intamplare, ca sunt mai multe. Si erau mai multi acolo ce faceau galagie si injurau, din cauza ca – banuiesc eu – ei n-au fost invitati.

      (Citează)

    • @jesse: teoretic ai votat un primar și un consiliu pe care i-ai investit cu încrederea că vor cheltui cum e mai bine banii publici. Ulterior acestui sistem de organizare administrativă, ei nu-ți spun ție cum cheltuie fiecare leu. N-ar mai avea timp să facă și ceva pe lângă asta.

      Mi-ar plăcea să văd aceeași înverșunare atunci când primăriile cheltuiesc 30.000.000 de lei pe cine știe ce prostii, nu când dau 3.000 de lei pe ceva de genul acesta doar pentru că participă niște oameni care nu ne plac nouă. Repet, asta în cazul în care banii chiar au fost dați și de primărie, nu de firme private locale.

        (Citează)

  17. @Sabotor. Nu, nu am facut nicio cerere si nici n-am sa fac. Eu imi exprimam o parere. Mi-ar fi placut sa vad intr-un mod transparent toate datele pe blogurile organizatorilor. Retine, discutam aici de bani publici si de niste oameni care pur teoretic militeaza pentru transparenta cand vine vorba de bani publici. Culmea e, si aici a fost o dezamagire pentru mine, faptul ca atunci cand au avut ocazia sa demonstreze cum ar fi trebuit sa functioneze lucrurile intr-o tara normala la cap, s-au comportat exact ca si firmele de apartament care au contracte dubioase cu statul.

    @radu. Sa lamurim un aspect. Nimeni nu i-a injurat, desi respectivii s-au victimizat pana la cer si inapoi. Da, au fost luati la misto. La fel cum sunt luate la misto o droaie de personaje care activeaza intr-un domeniu public. Fie ca discutam de vedete de televiziune sau de vedete cantacioase. Toate isi asuma asta. Tabloidele le iau la misto, oamenii le iau la misto, si unii fani (cum e sabotor mai sus) ii aduleaza. E normal ca atunci cand zoso ii face pe unii cretini, pe altii idioti si are o atitudine aroganta sa culeaga roadele unui astfel de comportament. Culmea, chiar unii dintre cei care au participat la evenimentul din Cluj, in trecut au trollat evenimente ce au avut loc prin alte orase. Asa ca acum ar fi trebuit sa-si asume ceea ce s-a intamplat.

      (Citează)

  18. @radu, misto dubla masura, zau asa. Eu mereu am fost inversunat cand a fost vorba de bani publici. Fie ca e vorba de-o sueta a unor blogheri fie ca e vorba de contracte dubioase pe bani publici. In schimb tu esti ipocrit si folosesti dubla masura. Doar pentru ca unii dintre cei care au fost acolo iti sunt prieteni incerci sa gasesti fel si fel de explicatii care sa explice lipsa de transparenta. Dintre noi doi unul singur e constant cand vine vorba de cheltuirea banului public, eu. Tu iti schimbi parerea in functie de cei care ajung sa cheltuie banul public. Daca o face o firma de apartament si e vorba de 10 milioane de euro e strigator la cer lipsa de transpatenta, daca o fac niste blogheri si e vorba de 10 lei, e perfect justificabil, doar n-ar trebui sa fiu naiv si sa ma astept ca niste oameni care se declara onesti pe internet sa nu fie transparenti cand vine vorba de banul public.

      (Citează)

    • @Jesse: și eu, nu zic că trebuie ignorațe sumele mici de dragul celor mari. Dar de multe ori nu vezi atâta “vuiet” pe net deși se fac pozne mult mai mari. Mi-ar plăcea să-l văd mereu. Și după cum tocmai a zis Crivăț, aici nu a dat Primăria bani.

      Lucrând niște ani cu PMB-ul, îl cred. Ca să dea primăria bani pentru ceva nebugetat din timp este practic imposibil. Ca să dea primăria bani unor oameni sau să plătească vreun hotel este la fel de dificil. Efectiv nu au o procedură prin care să facă asta, ar fi mult prea complicat pentru ceva de amploarea #clujcitybreak

        (Citează)

  19. @Dan – “parerea unor bloggeri despre Emil Boc s-a schimbat imediat ce au primit niste bani de la primaria Cluj a fost o coincidenta.”

    Ar fi o coincidenta, intr-adevar, daca vreun blogger ar fi primut vreun ban de la Primaria Cluj-Napoca. Dar n-a primit nimeni nici un leu. Asa ca ce spui tu efectiv nu are baza reala.

    @Jesse – Banii cheltuiti cu acest eveniment provin de la sponsori. Sponsorii au fost Ursus, Cosmote, Danone, Casa TIFF. Oricare dintre primii trei poate sustine financiar cam orice eveniment. Din lume.

    Sprijinul Primariei Cluj-Napoca pentru #clujcitybreak nu a fost de natura financiara.

    Zic asta, ca sa fie foarte clar – nici noi, organizatorii, nici ei, invitatii, nu am/au primit NICI UN LEU de la Primarie. Sau din orice alta sursa de bani publici. Tot cash-ul folosit pentru platile necesare evenimentului au fost din bani de la sponsori.

    @all – noi am incercat sa facem o chestie faina. invitatii au fost multumiti, sponsorii au fost si mai multumiti. este absolut evident ca nu poti face ceva sa placa tuturor oamenilor. Dar nu ne mai acuzati aiurea de lipsa de transparenta (Jesse), de lipsa de coloana (Dan), de lucruri necinstite, cand chiar nu e cazul. Noi am vrut (si-o sa mai vrem, si pe viitor) sa ne promovam orasul. Suntem multumiti de ce-am facut, cel putin suficient de tare cat sa mai facem si alte lucruri asemanatoare.

      (Citează)

  20. @Radu:

    Presupui gresit ca irosirea fondurilor unei primarii se face numai prin contracte dubioase. Dupa cum au aratat de atatea ori unii bloggeri, irosirea fondurilor se face si prin actiunea unor functionari publici care taie frunza la caini in actiuni fara cap sau utilitatea publica.

      (Citează)

  21. Domnule Crivat, felicitari pentru informatiile oferite. Pacat totusi c-a durat atat de mult pana sa faceti aceste informatii publice. Inteleg ca sponsorii au fost multumiti, inteleg ca blogarii participanti au fost multumiti, si totusi asta a fost scopul evenimentului? Eu credeam, in naivitatea mea, ca scopul era promovarea ca si locatie turistica a orasului cluj. De unde si denumirea evenimentului Cluj City Break. Asadar, spuneti-mi domnule Crivat care au fost obiectivele turistice ale orasului Cluj pe care le-ati promovat, in afara de Aegon, Casa Tiff, Fabrica de bere si domnul Primar Boc.

    In acelasi rand as aprecia daca ne-ati da cateva detalii vizavi de modul in care Primaria s-a implicat in eveniment. Caci, din punctul meu de vedere, e destul de ciudat. Avand in vedere ca numele primariei troneaza sus pe afisul de promovare a evenimentului (http://www.tvdece.ro/wp-content/uploads/2013/07/cluj_city_break.jpg) in conditiile in care n-au contribuit deloc cu bani. Stiu, pot parea carcotas sau hater, dar cred ca intrebarile mele sunt de bun simt.

      (Citează)

  22. Si ca fapt divers, din cate stiu eu in Cluj exista o gradina botanica impresionanta pe care am si vizitat-o acum cativa ani, ramanand impresionant de ea. astfel de obiecte speram sa fie promovate in Cluj City Break. Nu localuri precum casa Tiff sau Fabrica de bere.

      (Citează)

  23. Si Prin Transilvania troneaza sus pe afisul de promovare si, va rog sa ma credeti, Prin Transilvania n-a dat nici un ban pentru asta.

    Am sa va raspund cu obiectivele, desi, va rog sa ma credeti, o fac din deschidere, nu din vreun fel de obligatie – caci in umila mea opinie singurii oameni carora ar fi trebuit sa le dau explicatii, daca iesea prost, sunt sponsorii. Ori, o parte din ei au participat la eveniment si-au vazut cu ochii lor.

    Revin. Obiective turistice ? Va spun cateva: Palatul Rhedey, unde a locuit str-stra bunica reginei Marii Britanii. Palatul Josika, fosta resedinta a principilor Transilvaniei. Palatul Banffy, Casa Filstich – Kemeny, Biserica Sf. Mihail, Palatele gemene ale Statusului Romano-Catolic, Muzeul Farmaciei.

    Pe astea le-am promovat, ducand invitatii la ele si spunandu-le istoria si legendele din jurul lor.

    Si la Gradina Botanica au fost bloggerii (e drept, nu toti), la spectacole din cadrul Colours of Cluj.

    Si sprijinul Primarie a fost pur logistic. Nu financiar. Va rog sa intelegeti asta.

      (Citează)

  24. @jesse
    Ideea e ca daca vrei sa aflii chestii dinastea, faci o cerere oficiala si o depui la Primarie. Parca. Asta una. A 2-a e ca tu ceri transparenta. Dupa cum tocmai am aflat, n-au primit nici un ban de la Primarie. Nici un ban public. Nimic. Zero.
    Sau poate – tot de dragul transparentei – la fiecare articol legat de campania asta trebuia scris si un disclaimer “N-am primit nici un leu de la Primaria Cluj”? In mod cert atunci unii ar fi vazut asta ca o palma data Primariei, ca – vezi dom’le – s-a umflat orezu-n organizatori ca n-au primit bani de la Primarie. Nu mai aduc in discutie chestia aia ce ma amuza pe mine, ca tot stupida e.

    Ideea e ca se putea intreba inainte oficial daca s-au primit niste bani publici, iar daca s-au primit, ce s-a facut cu ei. Practic tu te-ai ofticat ca organizatorii n-au scris pe blogul lor ca n-au primit bani de la primarie. Altii s-au pus sa-i ia la rost in legatura cu banii publici “cheltuiti” pe eveniment, inainte de a stii macar daca primaria a contribuit cu bani la eveniment – o chestie extrem de stupida.

      (Citează)

  25. si cam atat am avut de spus. astea sunt informatiile, restul sunt barfe.

    sper ca totusi am fost suficient de deschis cat sa nu ma mai acuzati de lipsa de transparenta :)

      (Citează)

  26. inca ceva si cu asta CHIAR inchei, ca or mai fi lucruri de facut pe pamantul asta :)

    Domnule/doamna Jesse, va rog sa observati ca Primaria “troneaza” pe afis CA ORGANIZATOR, nu ca SPONSOR. e limpede asta, asa-i ?

    gata, am incheiat, s-aveti o zi buna.

      (Citează)

  27. Am inteles, deci functionarii publici care s-au ocupat de organizare (astfel incat Primaria sa apara “Organizator” si-au platit salariile din banii lor. Bine ca sponsorii si participantii au fost fericiti. Sa se mai faca!

      (Citează)

  28. @nashu_mare
    Tu acuma cauti nod in papura, sincer. Daca nu mai e vorba de bani publici, ia hai sa-i luam la rost pentru ca angajatii primariei ce s-au ocupat de organizare sunt platiti din bani publici. Daca Primaria nu face nimic pentru promovarea turismului, nu e bine. Daca face, iarasi nu e bine.

    Un fel de “de ce n-ai basca, ma?”

      (Citează)

  29. @Nashu_mare, dvs. faceti misto de mine, asa-i ? Ca nu pot sa cred ca puneti o asemenea intrebare pe bune…

    Noi am colaborat cu Directia de Comunicare si Turism a Primarie. SI TURISM, intelegeti ? Adica oamenii aia au in job description sa se ocupe de chestii care aduce (orice forma de) promovare orasului Cluj-Napoca.
    Si faptul ca in opinia dvs. evenimentul a fost “lipsit de utilitate”, nu insemna ca asa a si fost. Inseamna doar ca asa va inchipuiti dvs.

    De organizare ne-am ocupat noi, eu si tvdece-ii. Nu functionarii Primariei. Cu ei am avut exact 3 discutii, in cele 3 saptamani. Efectiv nu-mi pasa daca o sa ma credeti sau nu, dar nici una n-a fost mai devreme de ora 18.00 (programul lor fiind pana la ora 16.00, dar n-apuca in nici o zi sa plece mai devreme de 18.00)

    Dar prefer sa cred ca, totusi, faceti misto de mine. Alfel, ar fi trist.

      (Citează)

  30. de chestii care aduc* (erata la comentariul de mai sus, nu-s analfabet, doar am tastat prea repede)

      (Citează)

  31. Domnule Crivat va salut si va felicit pentru explicatiile date. Totusi mie-mi scapa un aspect. Desi spuneti ca nu sunteti dator cu explicatii decat sponsorilor, mai apoi aflam ca primaria n-a fost sponsor ci, culmea, organizator. In lumina noilor informatii eu cred ca aveti obligatia sa faceti cunoscute detaliile din spatele evenimentului.

    Cat despre obiectivele turistice cu regret va informez domnule Crivat ca eu n-am citit pe cele 2-3 bloguri pe care am lecturat articole legate de eveniment absolut nimic.

    Oricum, zau ca nu-nteleg vizibila iritare de care dati dovada in momentul in care vi se cer un minim de detalii in ceea ce priveste organizarea evenimentului. Ma gandesc ca daca voiati sa nu dati explicatii deloc il organizati doar cu ajutorul unor sponsori privati fara nicio legatura cu vreo institutie publica.

      (Citează)

  32. @jesse – bine, haideti sa va raspund si la asta, si-apoi gata.

    Va inselati, ma judecati gresit, nu sunt iritat de faptul ca mi se cere un minim de detalii.

    Pe bucati, in primul rand dvs. nu cereti un minim de detalii, ci toate detaliile :)

    Da’ nici asta nu ma irita. Ma irita ideea “s-a facut din bani publici, bloggeri au fost platit de Boc”. Ambele afirmatii sunt extrem de departe de realitate – si murdaresc un eveniment pe care noi l-am facut cu inima deschisa. De aceea ma irita.

    Dvs. spuneti c-ati citit pe 2-3 bloguri, au fost 11 bloggeri invitati la eveniment. Cititi si la ei, va rog :)

    Nu inteleg asta, “aveti obligatia sa faceti cunoscute detaliile”. Chiar nu inteleg, in fata cui am aceasta obligatie si de ce ?

    Da, cred ca le-as fi fost dator sponsorilor cu explicatii, daca ar fi iesit prost, pentru ca practic pe banii lor s-a facut evenimentul. Dar in fata oricui altcuiva, nu ma simt deloc obligat cu nimic. Si reiau – toate detaliile pe care vi le-am explicat mai sus, vi le-am explicat din pura deschidere, dar din absolut nici un fel de obligatie.

      (Citează)

  33. @Andrei Crivat

    Indiferent de ora la care au plecat de la munca functionarii publici, din comentariile dvs reiese doar ca intrebarile cu privinta la scopul si succesul acestei campanii, puse din punctul de vedere al unui cetatean, raman valabile. Sau ma insel eu?

    La fel cum angajatii din firme trebuie sa raspunda de modul in care isi folosesc resursele (masini, oameni, bani) in scopul “X” fata de actionarii lor, asa si functionarii publici trebuie sa raspunda fata de public. Raspunsurile trebuie date oficial de catre angajatii Institutiei Publice, nu de catre partenerii acesteia. Sau ma insel eu?

    Nu a intrebat nimeni daca sponsorii au fost fericiti.

      (Citează)

  34. @Nashu_mare: va inselati, am intrebat EU sponsorii daca au fost fericiti.

    Pentru ca din punctul meu de vedere, cata vreme s-a facut pe banii lor, e important c aei sa fie multumiti. Daca se facea pe banii dvs, va intrebam pe dvs. daca ati fost multumit. Dar, slava Domnului, nu-i cazul.

    Daca se facea pe banii publicului, ar fi fost important pentru mine ca publicul sa fie multumit. Iarasi, nu-i cazul.

    Stiti cum zic ? Ca io nu prea inteleg ce ziceti, da’ incerc sa va raspund frumos.

      (Citează)

  35. si daca doriti raspunsuri oficiale, nu de la mine, va rog insistent sa va adresati in baza legii 544 Biroului Mass Media din Primaria Cluj-Napoca, Str. Moţilor nr. 3, 0264/59.62.79, 0264/43.19.00

      (Citează)

  36. @Andrei Crivat

    Dupa cum spuneam, resursele implicate in acest proiect, dupa cum s-a anuntat public, nu sunt reprezentate doar de bugetul de la sponsori. Partenerii dumneavoastra publici trebuie sa raspunda fata de angajator (publicul) cu privire la aceasta activitate unor eventuale intrebari. Acestea ar putea fi dar nu e necesar sa se rezume doar la… :

    a) care a fost scopul?
    b) cati oameni din cadrul Organizatiei au fost implicati? (a se citi cati au semnat ca au participat?)
    c) cum s-a desfasurat?
    d) care a fost rezultatul?

    Asa am invatat din partea multor bloggeri ca e frumos.

    Nu stiu de ce va atacati dar acestea sunt intrebari care se pun de obicei cand intri intr-un parteneriat cu o Institutie de Stat. Sau ar trebui sa nu ne punem intrebari nici de terenuri de fotbal in panta prin comune cu mosuleti, facute cu bani europeni, pentru ca nu sunt din banii de la bugetul respectivei Primarii?

    Nu am discutat niciun moment despre faptul cum sponsorizarile aduc unele scutiri de taxe pentru a ataca in vreun fel “sponsorii”.

      (Citează)

  37. pai atunci sper sincer ca publicul clujean sa puna aceste intrebari partenerilor mei publici. ca va dati seama, sper, ca, pastrang analogia dvs, “angajatorul” este publicul clujean, da ?

    va cer scuze ca ma indepartez pentru 3 randuri de la subiect, is doar curios… dvs. sunteti bucurestean, nu ? Cand Sorin Oprescu a facut cel mai mare carnat din lume, l-ati intrebat, oare, in mod oficial, care a fost scopul, cati oameni din PMB au fost implicati, cum s-a desfasurat, care a fost rezultatul ?

    PS: poate nu stiti, dar banii europeni tot bani publici sunt, comparatia dvs. e tare gresita. si totusi… prefer sa cred ca faceti misto de mine, sincer.

      (Citează)

  38. pastrand*, la naiba.

      (Citează)

  39. @Andrei Crivat

    Dupa cum s-a aratat mai sus, banii Primariei provin si de la bugetul statului. Multumesc ca imi dati deci dreptate cu privire la Fondurile Europene. E o comparatie perfecta.

    Cat despre Oprescu, eu consider ca nu am nevoie sa pun astfel de intrebari. In astfel de cazuri, rapsunsul poate influenta in primul rand optiunile de vot ale populatiei. (Nu am presupus in niciun moment faptul ca la Cluj s-ar fi intamplat chestii necurate, precum nici carnatul lui Oprescu nu il consider a fi in afara “bugetului”) Astfel, deoarece consider ca Oprescu este un impostor habarnist, niste raspunsuri care sa imi confirme mai mult aceasta idee ar fi redundante.

    Altfel, consider foarte oportuna comparatia pe care o faceti intre #clujcitybreak si carnatul lui Oprescu. In ambele cazuri, in urma evenimentului, persoanele implicate direct au fost fericite.

      (Citează)

  40. Andrei, walk away. oricum ai da-o nu e bine. oamenii au o agendă și se țin de ea. dacă n-ai șapcă, de ce n-ai șapcă. dacă ai, de ce e roz. dacă nu e roz, de ce nu e roz.

      (Citează)

  41. Am urmărit o perioadă această campanie ca să văd ce poate aduce nou. Până să se înceapă cu înjurăturile pe twitter, mi-am dat seama, că din punct de vedere al unui consumator de internet (non blogger) e cam un fiasco:
    – au fost implicați și oameni care n-au legătură cu idea de travel, promovare turism. Ok s-a încercat diversificarea și abordarea din alt punct de vedere. În afară de un flux de imagini și twitturi de umplutură nu m-a atras nimic să continui să urmăresc evenimentul;
    – parte din oamenii care au luat parte la eveniment, când au fost provocați, n-au făcut altceva decât să răspundă și mai agresiv. Ba chiar s-au coborât sub nivelul inițiatorilor și au popularizat întreg evenimentul prin înjurături. Din ce am învățat eu până acum e că așa ceva nu face bine decât unui eveniment susținut de CanCan.
    – chiar dacă nu-l cunosc pe organizator, mi-a lăsat o impresie ciudată. Pe afara tind să cred că dacă un participant și-ar fi permis să porcăie pe oricine, atâta vreme cât era sub umbrela evenimentului – ar fi fost îndepărtat imediat ca și participant sponsorizat. Ulterior, organizatorul ar fi trebuit să-și ceară scuze pentru cele întâmplate sub patronajul său. Eu n-am văzut niciuna.
    – personalul sponsorilor care au urmărit evenimentul (dacă l-au urmărit), sunt fie total pe lângă, fie lipsiți de coloană. Asta mă determină să acord o bulină neagră sponsorului. nu cred că, contează pentru cneva, dar eu unul îmi permit să boicotez financiar sponsorii evenimentului; Poate o fac deja și alții, poate nu.

      (Citează)

    • @Ariel: nu-i așa rea campania. Nu trebuia să văd acum fix palate și grădini, oricum în weekend nu aveam eu timp de urmărit campania (nici nu am făcut-o). Dar se duce ideea că e mișto în Cluj. Au mai fost vreo 3 bloggers city breaks pe acolo, o fi ceva de Cluj de tot merge lumea. Asta e mesajul important pentru miile de cititori ai acelor bloggeri (care, de altfel, nu ne plac). La fel și Oradea, am auzit de atâtea ori că-i mișto (n-am mai fost acolo din 1997) încât l-aș recomanda altora oricum. Dar să mor dacă mai țin minte ce-au vizitat bloggerii care au fost la Oradea cu diverse evenimente și spectacole.

      De exemplu și eu vorbesc unora cu pasiune despre diverse orașe și obiective turistice de vizitat pe acolo, iar uneori sunt întrebat “dar niște baruri bune unde sunt?” Cred că important pentru un oraș este să reții că e mișto acolo și poți găsi lucruri frumoase indiferent de gusturi. Până la urmă orașul câștigă din turism indiferent că acei turiști stau în bar sau în muzeu.

        (Citează)

  42. @Ariel Care au fost sponsorii?

      (Citează)

  43. Dupa cum spunea cineva mai sus, omul din afara Clujului chiar nu a castigat absolut nimic din stunt-ul asta. Nicio informatie noua, nimic. Clujul e Boc, Farmec si bla.

    Zero.

    In fine, nu e treaba mea, nu e treaba noastra.
    Sa fie fericiti cei ce trebuie sa fie fericiti.
    Si va garantez eu ca sunt. :-)
    Eu am priceput demult ca bloggingul asta “de top” e ca o regie autonoma. isi gestioneaza ei intre ei fondurile, campaniile, tarifele, glumele, haterii.
    Bravo lor, puteam sa ne gandim si noi la asta, ce-i drept. Eu unul nu-s construit pt asa ceva, mie daca mi se strica laptopul nu cersesc altul pe Facebook, eu muncesc si-mi cumpar unul. Si prin munca inteelg altceva decat articole scrise pt diverse societati, ale caror ofiteri PR isi beau berile cu mine. Poate aici e diferenta. In fine. :-)
    Easy money for the wise guys.
    Inca odata, bravo lor.

      (Citează)

  44. Ce n-am sa inteleg vreodata e cum pot unele companii sa-si asocieze imaginea cu persoane care injura constant in mediul online. Bine, stiu cum, si ma repet: prietenii(de-alea de 3 ani, dar 3 ani ajung in online).
    Dar inca odata, nu e treaba mea. Asa tara, asa blogging, asa campanii.

      (Citează)

  45. dorian, îţi răspund aici la intrebarea de pe twitter: au ales să câştige bani din scris. unii mai bine, alţii mai prost, fiecare după cât poate şi cât vrea. e tot un fel de muncă. da, ştiu, tu o desconsideri. walk away. mie nu-mi place cum scrie otrava. nu il fut in gură non stop, nu ii critic fiecare articol, nu ii iau mama in pulă in fiecare zi. ceea ce nu v-ar strica şi vouă.

      (Citează)

  46. @zoso, tu visezi doar injurat, dar tu ai meciuri personale fie cu Badea, Fie cu Badau, fie c-un baiat de pe la Gandu, la un moment dat cu Dragos Roua, si zau ca daca as sta sa ma gandesc putin as gasi vreo 20 de oameni pe care in diverse momente ale existentei tale in online i-ai injurat in mod constant in diferite perioade de timp. Si tocmai tu te declari oripilat ca esti injurat. La fel cum, desi criticati non stop pe bloguri, ca asta e scopul a 90% din articole, daca participati la un eveniment care e criticat, frate, n-o suportati. Cum sa fiti tocmai voi criticati. Tocmai voi care v-ati facut un titlu de glorie din a critica sunteti la randul vostru criticati. Ca-n cazul de fata. Implicati primaria orasului Cluj care troneaza pe afis ca fiind organizator, lucru care pe voi va ajuta cand vine vorba de-a lua niste bani de la sponsori. Ca una e sa zici ca X-lescu singur organizeaza ceva, si alta e sa zici ca X-ulescu impreuna cu primaria cluj organizeaza ceva. Oarecum primaria cluj legitima susaneaua voastra. Iar cand sunteti intrebari de modul in care s-a implicat primaria nu va considerati datori cu nicio explicatie.

      (Citează)

  47. faci niște confuzii crunte și anonime.

    – diferența între cum înjur eu și cum sunt înjurat: “dragoș roua e un lache care nu se pricepe la calculatoare și la internet” vs “n-am campanii, nu imi pasă, îmi bag pla în mă-ta”.

    – nu a fost nimeni întrebat. oamenii au sărit să susțină, anonim, desigur, că primăria ar fi dat bani bloggerilor și organizatorilor. mică, dar importantă diferență.

    problema n-a fost că au fost oameni care au criticat campania, sunt liberi să o facă, ci că erau oameni care răspundeau fiecărui tweet, împungeau oamenii, îi provocau, îi jigneau mai mult sau mai puțin voalat, în speranța obținerii unei reacții. imbecilul de tița a răspuns fiecărui tweet dat de joi până sâmbătă cu o mizerie. ori, asta nu mai e critică, e imbecilitate și rea-voință. nu îi apăra, nu merită.

      (Citează)

  48. @vali, zau? Nu esti tu ala care in disputa cu Badea ai adus-o pe sor-sa in discutie spunand de ea ca-i curva? Nu e arhi cel care in injura de mama pe Badea pe blog? Serios? Ia mai spune-ne cat de subtil si cu dichis injuri tu.

    Nu trebuia sa fie nimeni intrebat, firesc si normal era ca la finalul evenimentului toate detaliile sa fie facute publice pe blog. In ce fel s-a implicat primaria, daca a facut-o material sau doar logistic etc. Cum asta nu s-a intamplat, cum traim in tara in care toata lumea sifoneaza fonduri publice, da, lumea a elucubrat pe subiect, poti sa-i condamni? De ce tu poti sa scrii pe blog ca gruia stoica e doar un pion, si de fapt in spate e altcineva care trage sforile, iar altii sa nu scrie ca poate primaria i-a platit pe blogari din bani publici?

    Da, tita a fost singurul care a trolat in mod exasperant evenimentul. Guess what, c-un simplu block pe twitter nu mai auzeai de el niciodata. Atat te costa, un block. Restu au facut-o doar tangential. Adu-ti aminte, ca mi-e lene sa caut acum, cand au fost alte evenimente de gen prin alte orase, sigur, sigur n-ai dat niciun tweet prin care criticai evenimentul?

      (Citează)

  49. yep, eu am fost ăla, și în mă-sa și în sor-sa. dar știi de ce? dar știi înjurăturile care au precedat înjurăturile mele? sau alea nu se pun?

    serios? era firesc? la ce eveniment ai mai văzut tu ca toate detaliile să fie făcute publice pe blog? ia, lidl a făcut un eveniment la cluj, du-te și cere-le toate detaliile, te rog. încearcă să ceri de la primăria sectorului 5 informatii despre vanghelion, te rog. de obicei, după astfel de evenimente se pune o monitorizare și atât. alteori se prezintă cifrele pe la conferințe, dar tot de monitorizare, reach, rată de succes, mizerii din astea. nu îți dă nimeni informații detaliate.

    din nou, confunzi o informație venită din surse apropiată problemei cu niște chestii neadevărate date ca sigure. nu văd pe nimeni făcând ciocul mic sau cerându-și scuze că ne-au acuzat că am luat bani de la primărie.

    și mai e ceva. tocmai pentru că toată lumea sifonează bani publici nu e indicat să o faci când știi că lumea e cu ochii pe tine.

    da. cu un block il rezolvi pe el, dar tot îți apare pe hashtagul evenimentului. chiar dacă îl ai blocat (depinde de softul folosit, nu știu exact). și nu, nu era doar el, mai erau și alții care insistau gratuit. ok o dată, de două, de zece, dar s-a întrecut măsura și acum fac pe îngerașii.

    au fost, am dat, unul sau două, nu zi de zi, oră de oră, tweet de tweet. știu că încerci să o dai la intors, dar e o diferență majoră între a-ți exprima un dezacord cu ceva și a mui 3 zile un evenimet.

      (Citează)

  50. Vali, ca sa n-o mai lungim inutil, uita-te-n jur si-ai sa vezi ca sunt oameni care raspund la injurii cu injurii, si sunt oameni care le ignora. Sunt o droaie de oameni de televiziune, vedete, blogari etc. Uite un exemplu, radu. si el a fost trolat cu tot felu de chestii, doar ca a ales sa nu raspunda, sau cand a raspuns n-a raspuns cu injurii. L-ai vazut tu pe radu sa faca pe cineva “cretinel” sau “retardel” pe blog? Chestii care la tine sunt uzuale. Problema e ca nu-ti asumi reversul medaliei. Semeni vant, ei bine, culegi furtuna.

    Simplul fapt ca intr-o cearta cu Badea ai adus in discutie un alt membru al familiei, pe care l-ai jignit, membru care nu avea nicio legatura cu cearta voastra, nu-ti mai da dreptu sa te plangi ca altii te injura de mama, tata, sora etc.

    Bine, nu ma astept sa-ntelegi, ca-n ultima vreme ai luat-o urat de tot pe campii. Tu care ti-ai cladit blogul pe haitareala vii si te plangi de haitari. Tu care ai injurat de mame si sore, vii si te plangi ca ti se intampla acelasi lucru.

      (Citează)

  51. din nou, pui egal între lucruri total diferite. pui egal într-o ceartă în care lui radu i s-a rupt o unghie și eu m-am ales ca capul spart.
    iar la faza cu badea nu ai dreptate, nu știi câtă muie mi-a servit in direct la tv și profiți de asta ca să emiți ideea că eu l-aș fi înjurat primul. la fel și la faza cu semeni vânt, culegi furtună. nu-mi aduc aminte să fi luat mama cuiva în oulă pentru că nu mi-a plăcut părerea lui, dar reciproca a fost deseori valabilă.

      (Citează)

    • Deviați spre o discuție care nu se va termina niciodată.

      Concluzia referitor la Cluj mi se pare că este “au mers bloggerii care nu ne plac, așa că totul e nașpa în lume”.

        (Citează)

  52. Imi cer scuze ca intervin Vali, dar m-am uitat la vremea respectiva la emisiunile lui Badea. Si in afara de faptul ca esti prost gramada c-ai cazut de pe jepi, ca esti basist si ca esti hidos nu tin minte sa te fi gratulat si cu alte epitete. Culmea, si sa vrea si n-ar putea s-o faca, pentru ca exista o institutie, CNA ii zice, care vegheaza ca mamele si injuraturile sa n-ajunga la TV. Anyway, tu esti ala care cand ai fost luat la misto de Mihaela Pana ai jignit-o fara nicio rezerva. Ai dreptate, cu siguranta ca si ea te-a injurat. Si asta nu-i un caz singular. Ca atare, asa cum spunea si tiramisu, esti ultimul care ar trebui sa se planga ca e injurat pe internet. N-am timpul si nici cheful necesar sa-ti iau la purecat blogul si contul de twitter, sa fac o mica statistica, sa iau toate articolele din ultimele 30 de zile, si tot ce-ai scris pe twitter in ultimele 30 de zile. As putea sa pariez pe orice ca nu exista o zi in care sa n-ai un articol sau macar o mentiune pe twitter in care sa nu heitaresti pe cineva. Si totusi, iata, te plangi de heitari.

      (Citează)

  53. îți aduci aminte greșit. adu-ți aminte de emisiunile din aprilie 2007. dacă nu le știi, nu presupune chestii.

    mihaela pană a primit un pic ce-a meritat. când scrii prostii care știi că nu sunt adevărate doar din dorința de a provoca și enerva pe cineva parcă nu mai ești așa de inocentă.

      (Citează)

  54. Mie-mi place ca in general lumea uita. Si dupa 4-5-6 ani e usor pentru aia care balacareau pe oricine sa se dea nevinovati si inocenti, ei nu stiu nimic, ei n-au zis nimic, numai uratul ala ce-a cazut de pe munti s-a luat de ei din senin.
    Ba, citesc blogul lui zoso din 2006. Nu cred ca am ratat vreun articol. In absolut toate articolele in care injura/dojenea pe cineva era cel putin un link catre vreun articol in care zoso era balacarit in ultimul hal. Si e foarte misto cand ii vezi pe aia cum se dau nevinovati acum. Ei n-au facut nimic. E zoso hater.

      (Citează)

  55. Sabotor, de ce simti nevoia sa fii lingau? Cand s-a luat vreodata Bendeac de zoso, si totusi zoso foloseste si-acum expresia “ma doare la bendeac”. Cand s-a luat baiatul care detine zelist de zoso vreodata? A reactionat de bun simt dupa zeci de mizerii scrise de zoso spunand ca nu va participa la niciun eveniment la care va mai participa zoso. Cam dupa treaba asta si-a sters zoso blogul cu gandul de-a se apuca de altceva. Evident, a fost o chestiune de timp pana sa revina sa jigneasca si sa nasca noi si noi scandaluri fara nicio jena.

      (Citează)

  56. jesse, de ce simți nevoia să fii prost? e același lucru. omul nu e lingău, doar confirmă ce spun eu. e o diferență pentru oamenii normali, care știu că nu eu sunt cel care provoc și înjur primul.

      (Citează)

  57. @jesse
    Vreau sa ma bage-n bloglist sa fac bani cu blogu’
    :P

      (Citează)

  58. sabotor, glumele astea ar fi bune dacă destinatarii ar avea simțul umorului. dar ei te vor crede pe cuvânt atunci când le convine.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus