un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Principalele noutăți în Windows 8.1, așa cum le-a anunțat Microsoft

31 May 2013  ·

TEHNOLOGIE  ·

13 comentarii

start_81Microsoft a făcut publice noutățiile din viitorul Windows 8.1, update-ul gratuit pentru versiunea curentă, ce va fi lansat peste câteva luni. Lângă fiecare îmbunătățire găsiți și comentariile mele.

Slideshow de fotografii pe lock screen. Bună treaba, dar e ceva minor și acum când auzi acest lucru te întrebi de ce nu a fost disponibilă această funcție încă de la început.

Wallpapere animate. Din nou, nu-i o idee rea, dar sper să nu încetinească sensibil calculatorul. Pe Android se cunoștea că solicită procesorul și bateria.

O nouă mărime de tile (16×16), intefață mai prietenoasă. Așa da, asta așteptam. Acum că lumea a dat piept cu Metro, era și timpul ca Microsoft să asculte de sugestii și să facă sistemul de live tiles și mai bun.

Integrare mai bună pentru Bing. Am înțeles că Bing nu este rău în state, dar pentru căutări în română nu răspunde bine. Nu mă încântă această noutate.

Split screen mai bun, redimensionare variabilă, suport extins pentru mai multe monitoare. Bun, îmi place că umblă la interfață, iar un split screen în ce procent vrei tu, nu doar acel 25% cu 75%, este binevenit.

Update-uri la aplicații native Windows, mai multe aplicații pot rula în modul split screen. O altă veste bună.

Settings mai bun, nu mai ai nevoie să intri și în vechiul Control Panel. Cel puțin nu așa de des. Un minus la Windows 8 actual este că setările adevărate le faci tot din Control Panel, iar din meniul Metro pentru Settings abia dacă umbli pe la ceva legat de aspect general.

Din anunțul Microsoft nu am văzut ceva nou despre partea Desktop de interfață. Într-un singur screenshot, cel de mai jos, putem vedea un buton Start introdus ca noutate în interfață.

buton_start

Personal aș fi vrut să aflu altceva nou: că voi putea sincroniza toate calendarele Gmail cu Windows 8.1, nu doar cel primar, că programul Email va avea o complexitate mai mare, că în Pictures le voi vedea și pe cele din subfolderele SkyDrive, nu doar din root-ul de stocare, că se mărește suportul pentru mai multe browsere, că Google este mai bine integrat, deși Bing este produsul lor șamd.

sursa: blog-ul Windows.

    13 comentarii

  1. Minusul mare e chestia cu Bing. Chiar e jalnic pe Romania, doar il am implicit pe mobil.
    Ma bucura chestia cu split screen variabil.
    Restul sa fie primite.

      (Citează)

  2. Pentru a sincroniza mai multe calendare de pe Gmail foloseste acest “trick” de aici. Mie imi merge perfect.

    http://superuser.com/questions/464453/how-do-i-sync-multiple-g-calendars-to-the-new-windows-8-calendar

      (Citează)

  3. SUnt curios daca vor face ceva si pentru suportul display-urilor cu rezolutie mai mare de 1080p. Vazusem un review la Toshiba Kirabook si se plangeau ca suportul Windows 8 pentru rezolutia de 2,560 x 1,440 nu e cel mai bun.

      (Citează)

  4. Bing va oferi sugestii despre cautare atat din fisierele stocate local cat si din cloud, Microsoft a dat mai multe detalii pe blog-ul Bing http://www.bing.com/blogs/site_blogs/b/search/archive/2013/05/30/8-1.aspx

      (Citează)

  5. Acum, răul e deja făcut, părerea generală proastă despre Windows 8 s-a împrăștiat.

    Cred că o mișcare mai deșteaptă ar fi fost să învețe din greșeli și să aducă noutățile astea în următoarea versiune de Windows.

      (Citează)

  6. @Andrei Ionita: De ce spui ca parerea generala este proasta? Eu personal nu am auzit pe nimeni sa se planga de windows 8, toti pe care ii stiu ca il folosesc sunt foarte multumiti, inclusiv eu. Ruleaza foarte rapid, booteaza imediat, erori n-am avut pana acum.

      (Citează)

  7. Complet de acord cu Mihai.
    Folosesc W8 de ceva timp și sunt mulțumit.

    Legat de 8.1, mi-ar fi plăcut să aud ceva și de îmbunătățiri la suportul pentru monitoare multiple. Ar fi o treabă să pot să văd ceasul și pe al doilea monitor, să apară interfața metro pe ecranul activ și nu doar pe cel primar…în fine, mici neplăceri.

      (Citează)

  8. Andrei Ionita

    31/05/2013 la 1:02 PM

    @Mihai: Confund părerea generală cu imaginea formată în mintea mea. Pentru mine, Windows 8 e ăla care renunță la butonul start și îmi bagă niște pătrate mari pe ecran.

      (Citează)

    • @Andrei Ionita: cam așa este, și eu știu mulți oameni mulțumiți de Windows 8. Doar că a fost o schimbare mare și e nevoie să asculte de vocea utilizatorilor și să aducă des îmbunătățiri și tuning în interfață. Nu îți permiți să aștepți 3-5 ani până la următoarea versiune pentru acestea.

        (Citează)

  9. Ce ma, se lauda cu screen saver cu poze? Astia au dat in mintea lui Apple.

      (Citează)

  10. Eu am impresia ca pierde teren in fata IOS.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus