blog demisec cu note clare de tehnologie

Totul despre aeroterme, convectoare, calorifere cu ulei și radiatoare

Clock icon

28 Jan 2013

Tag icon

TEHNOLOGIE

Comments icon

39 comentarii

gheata in geam 205x153Mai avem mult din această iarnă și ce-i mai greu este înaintea noastră (anul trecut în februarie a fost cel mai frig), așa că poate vă gândiți să cumpărați un aparat de încălzit casa. Este foarte neplăcut să vii de la muncă și să îngheți în casă; măcar acolo trebuie să ai confortul pe care îl meriți.

Dar ce aparat de încălzire? Aeroterme, convectoare, radiatoare, calorifere, sobe; care-i diferența între ele? Alegi pe gaz sau electric? Iată un mic ghid din punctul meu de vedere.

În primul rând, dacă ai aer condiționat cu încălzire, nu te baza pe el pentru orice condiții. Majoritatea instalațiilor de aer condiționat cu încălzire funcționează până la o temperatură minimă de -5 grade, iar anul trecut au fost chiar și -20. În plus, mai mult ca sigur preferi o soluție mobilă pe care să o duci în ce cameră ai nevoie (seara în sufragerie, noaptea în dormitor etc).

Bun, revenind la convectoare, aeroterme, radiatoare cu halogen, sobe cu gaz, calorifere electrice cu ulei și alte asemenea, ajungem la întrebarea “pe care îl aleg? Care este mai bun?”.

Simplu. Toate sunt la fel de bune. Aparatele de încălzire transformă cu randament aproape 100% energia electrică în căldură. Asta înseamnă că cele de putere mică dau mai puțină căldură, iar cele de putere mare dau mai multă căldură.

Nu te gândi la banii pe care-i plătești pentru acest consum, măcar se transformă integral în căldură, iar majoritatea aparatelor au diverse trepte de putere și sisteme de temporizare astfel încât să reglezi nivelul de căldură degajată exact cum îl vrei.

Altfel spus, o aerotermă de 2000 W încălzește la fel de mult ca un convector de 2000 W, pentru că ambele conțin o rezistență de acea putere și ea încălzește, de fapt, aerul. Doar că apoi aeroterma și convectorul au moduri diferite de a “trimite” aerul cald în cameră.

Felul în care simți tu aerul cald și ce preferi în materie de zgomot, portabilitate sau utilizare sunt criteriile după care alegi un aparat sau altul.

AEROTERME

aerotermaAeroterma este formată, la modul cel mai simplist, dintr-o rezistență ce încălzește aerul și un ventilator ce-l suflă în încăpere.

Avantaje:

  • portabile, ușoare, se pot ridica și repoziționa lejer cu o singură mână
  • vântură aerul cald prin cameră

Dezavantaje:

  • ridică praful de pe podea
  • generează un mic zgomot din cauza ventilatorului
  • suport cam șubred (înalte și subțiri), iar dacă le dărâmi și nu au protecție pot cauza probleme. Tesy HL-240 pare un model mai stabil, fiind plat.

Aerotermele mi se par o soluție improvizată. Dacă ți-e frig și stai în fața ventilatorului, vei constata că nu este prea plăcut să te sufle aerul minute sau ore în șir deoarece îți usucă ochii. De asemenea, nu poți sta lângă ele ca lângă o sursă de căldură, ci sunt gândite să încălzească toată camera prin fluxul de aer, iar dacă dormi iepurește s-ar putea să te deranjeze zgomotul ventilatorului. Sunt însă ieftine și mici și portabile.

Există și aeroterme de perete, care arată ca unitatea interioară a unui aer condiționat. Sunt mai greu de instalat și fixe, ai nevoie de alimentare până la ele, dar nu mai fac praf în cameră.

Pe eMAG aerotermele încep de la 54 de lei. Consultați întreaga ofertă în secțiunea AEROTERME

CONVECTOARE

convector 205x174Convectoarele funcționează pe baza faptului că aerul cald se ridică singur spre tavan. Astfel, deși convectorul este o cutie ce seamănă cu un calorifer tradițional, de fapt aerul rece de la nivelul podelei intră singur în el, unde este încălzit de o rezistență și se ridică în sus prin cutia metalică.

Avantaje:

  • există variante de perete și de podea (fixe și respectiv mobile)
  • recirculă aerul prin încăpere, dar încet
  • nu sunt zgomotoase

Dezavantaje:

  • majoritatea modelelor nu au roți
  • ai grijă să nu blochezi gurile de evacuare a aerului cald din partea de sus

Convectoarele au avantajul unei forme subțiri și înalte, așa că nu ocupă loc mult. Spre deosebire de aeroterme, pot fi puse și lângă un perete, ca un calorifer (sau chiar pe perete, fiind și astfel de modele). Unele au și ventilator integrat pentru a spori fluxul de aer.

Sunt mai mari și mai grele decât aerotermele și trebuie să ai grijă să nu le astupi din greșeală cu haine.

Pe eMAG convectoarele încep de la 99 de lei. Consultați întreaga ofertă în secțiunea CONVECTOARE

CALORIFER ELECTRIC CU ULEI

caloriferCaloriferele electrice cu ulei sunt soluții de încălzire cu dus și întors. Conțin un ulei care se încălzește și rămâne cald și după ce le scoți din priză, având o inerție termică mare.

Aici vedeți un prim avantaj. Poți încălzi caloriferul și camera, oprești alimentarea electrică și caloriferul rămâne cald încă o vreme, ceea ce-ți permite să adormi cu el lângă pat, încălzindu-te.

Pe total însă eficiența este aceeași. Uleiul se răcește lent, dar se și încălzește la fel de lent. Contează doar felul în care vrei să-ți fie dată căldura, așa cum am spus la început.

Avantaje:

  • poți adormi cu caloriferul cald lângă tine, fără grija că este încă în priză
  • poți usca pe el diverse mănuși, căciuli și alte lucruri mici
  • este o sursă punctuală de căldură, adică îl poți ține lângă fotoliul din care te uiți la televizor și simți mereu căldura lângă tine, spre deosebire de aerotermele și convectoarele care o împrăștie în cameră
  • nu sunt zgomotoase

Dezavantaje:

  • pot apărea scurgeri de ulei
  • mare, greu, noroc că are roți, dar nu-i ușor să-l duci și la soacră-ta acasă dacă are nevoie
  • inerția termică înseamnă și că nu oferă imediat căldura dorită

Caloriferele sunt bune pentru a fi plasate lângă pat, fotoliu, patul copilului, picioarele tale, în uscător etc. Încălzesc și o cameră întreagă, desigur, dar sunt mai complexe decât celelalte soluții prezentate și asta le face și mai scumpe.

Pe eMAG cel mai ieftin calorifer cu ulei costă 159 de lei. Consultați întreaga ofertă în secțiunea CALORIFERE CU ULEI

RADIATOARE CU HALOGEN

radiatorRadiatoarele sunt mici și portabile, doar oleacă mai grele decât o aerotermă (pentru că au mai multe piese metalice).

Radiatoarele cu halogen, spre deosebire de toate soluțiile discutate anterior, nu încălzesc aerul din cameră (de la care apoi te încălzești tu sau obiectele), ci direct corpurile spre care sunt ațintite. Elementele metalice direcționează radiația infraroșie spre obiectele din fața lor.

Aparent, sunt cea mai bună soluție pentru că te încălzesc direct pe tine. Practic însă, de cele mai multe ori ai prefera să fie încălzit aerul din cameră, ca să te simți mai bine oriunde în ea, să nu te bagi într-un pat rece și nici să nu simți că te “bronzezi” pentru că stai în fața radiatorului.

Avantaje:

  • transfer rapid de căldură către “țintă”
  • portabile, mici

Dezavantaje:

  • nu încălzesc întreaga cameră decât indirect și în timp
  • o mică parte din energia electrică se transformă de fapt în lumină

Pe eMAG cel mai ieftin radiator costă 63 de lei. Consultați întreaga ofertă în secțiunea RADIATOARE CU HALOGEN

Nu uitați că aparatele electrice se pot introduce în orice priză, ceea ce le asigură o portabilitate mare. Cele pe gaz, dacă vă bate gândul, sunt soluții cu montare permanentă, depinzând de butelii sau țevi de gaze.

Cum se calculează consumul: dacă scrie că un aparat este de 2000 W, atunci consumă 2000 de watti în fiecare oră de funcționare. La un preț de 0,6 lei/kWh (sau cât o fi, că e un sistem complicat), plătești 1,2 lei fiecare oră de funcționare a respectivului aparat.

La 3 ore pe zi x 30 de zile, înseamnă 1,2 x 3 x 30 = 108 lei pe lună doar acel aparat utilizat la putere maximă. În practică vei plăti mai puțin pentru că nu-l folosești mereu la puterea maximă, ci îl poți regla din butonul de trepte de putere, iar termostatul său îl mai oprește din când în când.

Alte sfaturi:

  • Capacitatea de încălzire a diverselor aparate se exprimă în funcție de mărimea în metri cubi a camerei, adcă Lungime x lățime x înălțimea ei.
  • majoritatea aparatelor au cabluri electrice de mici dimensiuni. Utilizați un prelungitor de calitate, cu fire groase, deoarece puterea este mare. Puteți găsi prelungitoare “brand” în secțiunea PRELUNGITOARE
  • aveți grijă unde puneți în funcțiune aparatul. Să nu cadă, să nu fie acoperit, să nu poate fi lovit sau atins din neatenție pentru că este fierbinte sau se răstoarnă.
  • aproape nici un aparat nu este gândit pentru funcționare în baie. Umiditatea de acolo nu se potrivește cu sisteme electrice de încălzit și nu sunt deloc recomandate pentru așa ceva, că poate mori. Dacă scrie în instrucțiuni că sunt proiectate și certificate pentru mediu umed, ar merge.
  • nu vă speriați de eventuale mirosuri de ars la început, așa fac aparatele noi sau cele cu praf în ele

    39 comentarii

  1. vezi ca au aparut panourile cu infrarosii. Scumpe, dar cica bune

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  2. centrala pe gaz :)

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  3. La care, costul initial (proiect, achizitie, instalare, gaurire pereti, tencuire) + revizii ulterioare si gazul costa cat? Din cand in cand ma amuz cand unii proprietari se plang uimiti ca o centrala termica “ofera” costuri mai mari decat utilizarea CET-urilor. E doar solutia cu potentialul de a oferi cea mai mare independenta de ceilalti, nu si cea mai favorabila dpdv financiar.

    Ah, si spre desoebire de instalatiile de incalzire cu curent electric, randamentul centralelor cu gaz difera de la model la model.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  4. aerotermele tot timpul și toate modelele care le-am văzut mi se par adevărate bombe. mici, instabile, construcție kitsch – eu le evit.

    convectorul chiar dacă e tot o aerotermă, mi se pare soluția optimă de compromis. are suprafață mare, la o putere de 2kW încălzeste repede (ca să nu zic instant) și e foarte folositor în baie (evident departe de stropi). E foarte ușor, nici nu ai nevoie e roți.

    caloriferul electric e ok. modelel vechi, > 7-8 ani am văzut să aibă probleme cu scurgerile de ulei, astea noi, nu. Sunt al dracu de grele, dar au roți. Cu siguranță o femeie le mută mai greu. Cum zici are inerție mare, însă e singurul dispozitiv care-l folosesc pornit peste noapte, atunci când e cazul – gen cabană la munte, urgentă.

    La capitolul prelungitor – aici e adevărata bubă. Cel mai bine recomand să îți faci tu prelungitorul, așa știi bine ce tip de conductor ai (secțiune), stecher și multi-priză. Dacă știi că oricum nu ai împământare, poți merge direct cu cablu cu 2 conductori 2*2,5 și elimini deja parte din probleme.

    Dă-i o notă: Thumb up 2 Thumb down 0

  5. @Ariel

    Eu nu as recomanda pe un astfel de blog ca cineva sa isi faca prelungitorul, mai ales unul care va fi folosit pentru puteri mari… Trebuie sa pui un disclaimer: daca nu faceti in mod frecvent asa ceva, stati departe.

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 0

  6. @Nashu_mare: Mai e chestia că atunci când se ia curentul nu mai ai încălzire și apă caldă, dacă ai centrală proprie ești foaaaarte tentat să faci economii și o ții mereu pe minim ca să te minunezi ce puțin vine factura.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  7. Radule, hai sa te lamuresc io.
    Aerotermele consuma mult si eficienta e praf. Sint bune pentru un spatiu gen 4 mp si cam atit.
    Convectoarele sint niste mizerii fara nici o urma de eficienta. Am avut, mi l-au furat, nici macar nu l-am mai declarat. Era atit de praf incit nici macar linga el nu simteam decit o urma de aer cald.
    Radiatoarele cu halogen sint un fel de vax albina. Sint bune pentru terase, nu in casa. Fa un test si ai sa vezi ca mori de frig. Si respiri aer rece.
    Caloriferele cu ulei sint bune, inertia nu e atit de mare si personal le prefer. Scurgerile de ulei nu cred ca reprezinta o problema. Sincer.
    Cele electrice ar fi si ele ok, desi personal as prefera oricind unul pe ulei.
    Normal ca trebuie pus in prize cu impamintare si cablul sa fie de minim 2.5 sectiune.
    La mine solutia e un semineu :) Care sper ca va veni anul asta.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  8. @nashu – nu suntem la americani să băgăm disclaimer că nu suntem responsabil ce face lumea acasă cu lucrurile. Pentru necunoscători, habarniști e mai bine să îți cumpere prelungitorul.

    @flo cu tot cu CT, lipsa tensiunii te împiedică să ai căldură. Pompa care împinge apa încălzită în instalație tot nu poate fi alimentată.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  9. @nashu_mare
    sincer am montat-o acu 7 ani si nu mai stiu cat am dat in total. revizia ma costa 60 de euro pe 2 ani in care am inclus service/asistenta non-stop. factura de gaz nu a depasit niciodata 200 de lei iarna (vara maxim 50-60).

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. @Flo
    Incorect, cel putin in situatia mea. De 7 ani, cand este frig ii dau drumul in asa fel incat sa pot sa stau in tricou cu maneca scurta fara problema. e adevarat ca nu o dau la maxim ca sa stau in pielea goala dar nici frigul nu il fac. ma asigur sa am cel putin 22 grade in casa.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  11. Poti mentiona si aparatele de aer conditionat. Multe din ele au si functie de incalzire si ce e mai important au un randament mult mai mare ele actionand ca o pompa de caldura (adica extrage caldura de afara chiar daca e -5 afara si o baga in casa).

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. @thundermar La -10 sau -20 de grade, AC-ul o sa faca fix ZERO.

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 0

  13. @un muc

    Mie 22 de grade in casa mi se par putine. Atat obtin standard intr-un bloc din ’70 neizolat (cu exceptia termopanelor), la ultimul etaj fiind (deci cu 3 pereti exteriori), atunci cand tin termostatele de la calorifer un pic mai mult peste nivelul de jumate. In timpul zilei, ca sa ma simt confortabil (tricou si pantaloni scurti), dau drumul si la AC pe incalzire. Noaptea, folosesc o patura (nu plapuma) si e OK. Platesc cam cu 10-15% mai mult decat tine (maxim 250 pe incalzire), dar fara incoveninetul de a fi investit ceva inainte. AC-ul nu il bag in calcul, ca nu il iei nici tu (si e “lux”) dar nici nu as sti cum sa o fac. Oricum, dpdv al izolatiei, sufar mai mult in timpul verii, cand factura la curent se duce mai sus decat factura la incalzire din timpul iernii. :D

    PS: @jules la -14..-20 de grade, anul trecut, treceam intai pe racire (fara ventilator), ca sa se incalzeasca agregatul exterior. Dupa aia treceam iar pe caldura si aveam caldura. Cred ca se facea un strat izolator din gheata in jurul radioatorului. :P Se mai oprea din cand in cand dar isi revenea in 5 minute.

    Ce e de remarcat la AC e ca ridica foarte repede temperatura in camera de la 22 la 25. Cred ca maxim 10 minute… dar si cand il opresti, se opreste relativ repede, in cateva ore, astfel incat dimineata tot la cele 22 tinute de robinetii termostatati ajung.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  14. @un muc

    Estimezi ca ai dat aproximativ 1500 de euro pe centrala, tevaraie, montaj, racord gaze? Sa zicem 6000 de lei in total. Mai adauga si costul gazului platit in tot acest timp + pretul reviziilor si compara cu pretul curentului + calorifere electrice sau similar si cu pretul incalzirii la comun (bineinteles, daca nu esti in vreun oras in care nu mai plateste nimeni si, practic, nu mai e “la comun”).

    Dă-i o notă: Thumb up 2 Thumb down 0

  15. @thundermar: am menționat în primele paragrafe, dar e cum zice Jules:

    “În primul rând, dacă ai aer condiționat cu încălzire, nu te baza pe el pentru orice condiții. Majoritatea instalațiilor cu încălzire funcționează până la o termperatură minimă de -5 grade, iar anul trecut au fost chiar și -20. În plus, mai mult ca sigur preferi o soluție mobilă pe care să o duci în ce cameră ai nevoie (seara în sufragerie, noaptea în dormitor etc).”

  16. @Jules: “Scurgerile de ulei nu cred ca reprezinta o problema.”

    Până se scurge :D Eventual pe un covor frumos sau pe parchet sau calci în el când e fierbinte sau explodează și simți ce-au simțit cei ce asediau fortărețele.

  17. Aia cu aerul conditionat care nu poate fi mutat nu o inteleg. Pai nu consideri ca ti-ai montat AC-ul in locul unde vrei sa iti raceasca in timpul verii? Sau in timpul verii nu ai aceeasi problema cu mutatul?

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  18. In cazul aerului conditionat cu incalzire vorbim de o pompa de caldura aer-aer. In acest caz pentru 1000Wh consumati, obtii teoretic undeva la 2.500Wh căldură. Aparatul transfera caldura de afara in casa. Functioneaza bine cand afara sunt temperaturi mai mari de 0 grade.

    In cazul celorlalte aparate electrice, recomand caloriferul pe ulei. E mai sigur si emana o caldura mai uniforma. Sunt recomandate si asa zisele plasme termice. Acolo e vorba de o suprafata acoperita cu argint ce degaja caldura si nu de un simplu fir de nichelina.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  19. @Ariel: “convectorul chiar dacă e tot o aerotermă, mi se pare soluția optimă de compromis. are suprafață mare, la o putere de 2kW încălzeste repede”

    Dacă te uiți în el, vei vedea o rezistență mică, așa că suprafața nu are vreo legatură, ci doar conduce aerul în sus. Eu n-as pune nimic electric în baie, mai ales cu o rezistență în partea de jos.

    Cât despre prelungitor, ai dreptate, eu mi l-aș face singur cu cablu de 2,5mmp. Dar aici e cum zice nashu, nu poți spune pe blog “fă-ți singur prelungitorul” pentru că n-ar fi sigur pentru toți cititorii să recomand asta. Nu mai vorbim de împământare, care în majoritatea blocurilor lipseste cu excepția prizei de lângă baie.

  20. Eu am avut aeroterma de 500W – infima. Dar pe moment era chiar ok – se simtea aerul cald, intr-o camera de… 12mp? N-am idee cat are de fapt. Parca tot pentru un calorifer electric as opta si eu – ca si solutie extra de incalzire.

    “Cât despre prelungitor, ai dreptate, eu mi l-aș face singur cu cablu de 2,5mmp.” Momentul ala in care ma foarte bucur ca mi-am cumparat deja prelungitoare in casa :)

    Dă-i o notă: Thumb up 2 Thumb down 0

  21. @nwradu De unde scurgeri de ulei bre? Unde ai vazut tu asa ceva ? Pe bune acu. Eu am avut cind eram copil un calorifer din asta. Cred ca mai exista pe undeva si inca functioneaza.
    Pe scurt, ca sa existe scurgeri de uleu, tre sa dai cu ciocanul in calorifer. Ca sa faci o gaura pe unde sa se scurga uleiul.
    La fel de bine exista posibilitatea ca orice aparat care functioneaza pe curent electric sa ia foc. Care probabilitate ar fi mai mare decit cea a scurgerilor de ulei.
    Convectorul e doar o gluma proasta. Eu nu as recomanda asa ceva. Oricit de bine da pe hirtie. Cel putin alea mici si portabile de 50×50 cm.
    Exista cabluri gata facute in magazinele de specialitate. Doar sa nu le bruscati ca riscati incendiu. Sint patit. Eu mi le fac singur pentru ca am cablu si impamintare si sa zicem ca stiu sa le leg dupa standard. Si bine.

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 0

  22. Radule , ai uitat panourile IR ultima senzatie pentru incalzit camera ;) Recomand – sunt foarte misto atat design cat si eficienta !

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  23. @Matilda:
    “Cât despre prelungitor, ai dreptate, eu mi l-aș face singur cu cablu de 2,5mmp.” Momentul ala in care ma foarte bucur ca mi-am cumparat deja prelungitoare in casa :)

    Unii dintre noi au facut o facultate de facut prelungitoare…

    Dă-i o notă: Thumb up 1 Thumb down 1

  24. @ Liviu – cu ce sunt mai eficiente panourile IR ? Doar nu e e pompa de caldura. Nu va lasati fraieriti de reclama mincinoasa care spune ca sunt cu 40% mai economice.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  25. @Liviu, mergi putin de plimba ursu cu panourile alea. Multumim!

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  26. Faceti-va soba pe lemne si scapati de toate! E cel mai ieftin mod de a incalzi o camera pe timp de iarna!!! PA PA !

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  27. Care este treaba cu panourile IR? sunt asa proaste, chiar ma gandeam la unul….

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  28. Eu cred ca aerul conditionat iarna la minus 10 grade nu aduce de afara in casa decat frig prin tevile de freon. Agentul de racire ( freonul ) se supraincalzeste si trebuie recirculat. Din acest motiv merge ventilatorul unitatii de afara din cand in cand.
    Consumul, este o alta problema. Cand este foarte frig o aeroterma- calorifer- convector- aer conditionat- etc- care are un consum de 1kw/ora merge aproape continuu. Un calcul simplu : 1kw/h- 24kw/24h- in 31 zile consuma 744kw. La un leu/kw ar insemna 744 Lei pe luna. Par a fi o solutie destul de scumpa pentru o singura camera.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 1

  29. @machiaj.

    De la ce se supraincalzeste lichidul de racire, ca nu m-am prins?

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  30. @nashu are un agent frigorific în instalație care fierbe la -10 grade C. E ceva nemaiuzit, când restul sunt de la -35, -40C

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Admin, merge afacerea cu profitshare ? Frumos sa faci articole sa-ti iei bani de la emag pe clientii trimisi :)
    La cati mai multi fraieri

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 2

  32. @Gigi: la care fraieri te referi? Ai mai găsit în altă parte informația structurată în acest mod, cu avantaje și dezavantaje și explicațiile de rigoare? Știai toate aceste informații? Te-a forțat cineva să dai bani? Sunt linkurile ascunse?
    Mi se pare foarte amuzant să-i spui cuiva “băi, mulțumesc că ai pierdut 10 ore studiind aparatele acestea, dar totuși nu ai voie ca de pe urma muncii tale să iei cei 3% comision, chit că asta înseamnă doar 6 lei la o comandă de 200 de lei”.

  33. @Machiartatuaj: Nu țîne nimeni 24 de ore pornit un aparat de încălzire. Probabil că media este de maxim 3-4 ore pe zi, deci costul este de 6-8 ori mai mic decât ai spus tu.

  34. Bre, poate omul e suparat ca nu a ajuns la webstock la conferinta despre blogingul afiliat iar tu nu ai pus nici inregistrarea pe site.

    PS: Eu chiar tin 24 de ore un aparat de incalzire pornit. De aia are termostat, sa pastreze o anumita temperatura. Daca il opresc eu, ce am facut?

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Ah, ca pe eticheta se pune consumul maxim iar aparatele rareori consuma cat pot, e altceva…

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  36. am un calorifer electric pe ulei si l am bagat intr un prelungitor in priza din hol pt ca in camera am doar una unde am tv bagat si routeru dar am obsv ca priza de la prelungitor se incingea pana aseara cabd sa ars priza.ce sa fac in cazul asta.

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  37. @bianca: cuplezi caloriferul direct la perete, fără prelungitor, sau folosești un prelungitor de calitate, nu vreo pocnitoare ieftină ce probabil are cablurile mai subțiri.
    Să-l supraveghezi constant să nu ia foc ceva.

  38. Astia care spuneti ca temp de 22 de grade nu e destul de confortabila ori vreti sa dormiti in pielea goala ori aveti 70 d ani si probleme cu circulatia :)) Mai cititi articole din tarile cu adevarat civilizate din Nord sa vedeti acolo ce temperaturi sunt normale si sanatoase ca sa poti functiona in conditii optime nu sa transpiri cand citesti ziarul si sa plangi cand vine factura :)))

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

  39. intr-un final zice-ti ce sa-mi cumpar intre calorifer electric(ulei) si radiator electric? pt o camera de 5pe3 … mrs!

    Dă-i o notă: Thumb up 0 Thumb down 0

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

Bottom border