un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Tehnologia cinematografică HFR

12 Nov 2012  ·

TEHNOLOGIE  ·

8 comentarii

Hobbitul, cel puţin prima parte, că l-au împărţit în două sau trei, apare în cinematografe în jur de 14 decembrie [trailer, cântec].

Ce-i inedit la acest film este că a fost filmat într-un mod special, cu camere Red de înaltă rezoluţie şi în mod 3D real. Este o premieră şi în tehnologia cinematografică.
În America, în jur de 450 de cinematografe îl vor reda în mod 3D la o viteză de 48 de cadre pe secundă, dublu faţă de cele 24 fps ce sunt standard în cinematografie. Personal regret că la noi nu există această posibilitate.

Probabil vă întrebați ce legătură au cele 48 de cadre pe secundă, din moment ce ochiul uman percepe deja animaţia începând cu 24 fps. Chiar de mai jos. Da, e adevărat, dar cu cât numărul de cadre pe secundă este mai mare, cu atât anumite animaţii, de exemplu cele rapide precum trecerea unui autovehicul prin cadru sau filmările din elicopter deasupra oraşului, ne par şi nouă mai fluente, mai naturale.

Sunt câteva exemple pe site-ul red.com foarte bune şi vă invit să le vedeţi acolo. Diferența se poate observa și în diverse filme “de pe net”, codate cu rată variabilă, când mișcările, mai ales cele de translatare (panning), par sacadate (choppy), față de un Blu-Ray original care o ține constantă indiferent de scenă. La avantaje ei notează şi posibilitatea extragerii de cadre foarte clare dintr-un clip și luminozitatea mai mare a unei astfel de proiecţii, datorită modului în care sunt generate imaginile.

comparatie cadru extras din clip de 10, 24 si 60 fps

Comparatie cadru extras din clip de 10, 24 si 60 fps. Diferentele nu sunt simulate, ci au filmat cu 3 camere diferite.

Reţineţi termenul HFR (high frame rate) pentru viitor, nu doar 4K, rezolutia 4000 x 2000 pixeli.

sursa: Red.com via Engadget.com

    8 comentarii

  1. Radu, cred ca faci o confuzie intre compression rate sau video bit rate si frame rate (fps). Eu nu am descoperit nici un film cu frame rate variabil. Problemele de panning si choppy pe care le mentionezi sunt date de puterea insuficienta de decodare a sistemului pe care ruleaza filmul respectiv care face ca sistemul sa nu poata sa redea in mod real 24fps ci vreo 10-15 fps.

    Iar o compresie variabila (adica bit rate variabil) in general e mai buna decat una fixa (calitatea imaginii mai buna+spatiu ocupat mai mic). La Bluray nu conteaza pentru ca bit-rate-ul fix e oricum foarte mare.

      (Citează)

  2. Watch out guys, we’ve got a badass over here! :P

      (Citează)

  3. De fapt explicația pentru mult FPS este faptul că ochiul uman nu percepe EXACT cele 24 de cadre pe care i le dai tu. Dacă ia statistic 24 de cadre într-o secundă, cu cât există mai multe cadre în acea secundă cu atât este mai puțin probabil să surprindă aceeași imagine de mai multe ori dând impresia de sacadat.

      (Citează)

  4. Sharpness-ul tine si de shutter speed. Cei care filmeaza cu DSLRu stiu ca regula pt shutter speed e de obicei dublu la framerate. 24 fps -> 1/50; 30 fps -> 1/60 si tot asa.

      (Citează)

    • Nu vad legatura dintre sharpness si shutter speed, dincolo de “cu cat tii mai mult deschis obiectivul, cu atat lucrurile ies mai miscate”.

      FPS-urile au fost alese dupa multe criterii. In televiziune, dupa frecventa curentului electric de la priza (50 Hz la PAL, 60 Hz la NTSC). In compresia video, s-a trecut la acele 23.97 din alte considerente de sincronizare.

      Dincolo de asta, mai ales la aparatele foto, timpul de expunere il ajustezi in functie de lumina. Daca ai lumina foarte puternica, poti sa mergi si pe cadre expuse cate 1/1000, facand 25 de astfel de fotografii in fieare secunda a clipului. Daca e bezna, aparatul ar prefera sa deschida obiectivul poate pentru 3 secunde la fiecare cadru, dar nu poate, ca tu vrei sa-l fortezi sa scoata 25 pe secunda, si atunci expune la maxim 1/25. Micsorezi timpul? Iese si mai intunecat clipul, dar mai putin miscat.

        (Citează)

  5. Incurci cateva chesti. Shutter speedu are alte efecte atunci cand filmezi, ca doar nu trage dslru cate 30 de poze pe secunda cand filmezi. :)

    Is pe mobil acum, dar sunt cateva videouri care explica cum sta treaba

      (Citează)

    • Nu, ca nu declanseaza si diafragma, ci doar varsa periodic informatia din senzor. Dar cata lumina intra si ce adancime de camp surprinzi tot din obiectiv se regleaza.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus