blog demisec cu note fine de tehnologie

Citiți review-ul lui Samsung S9 și S9+!

Micile amintiri

Clock icon

23 Jan 2012

Tag icon

GÂNDURI

Comments icon

Spune-ți părerea

În imaginea alăturată este o bere englezească Spitfire luată recent din Bucureşti. Eticheta o descrie ca fiind “Kentish ale”, este roşcată, un pic amară, dar pe total o bere bună.

Motivul pentru care am cumpărat-o acum şi o beau cu atâta plăcere este pentru că-mi aduce aminte de Londra. Era anul 2007, era prima mea vizită în Londra şi ţin minte şi acum entuziasmul cu care descopeream fiecare minunăţie a acestui oraş magnific. Ţin minte cele trei ore petrecute într-un trafic infernal pentru a intra în City venind dinspre periferia Croydon, dar pentru mine fiecare magazin de pe stradă şi fiecare trecător erau ceva nou de privit şi analizat. Ţin minte acel sentiment pe care doar adrenalina ţi-l poate da în momentele în care la tot pasul găseşti ceva extraordinar şi după fiecare colţ de stradă descoperi ceva frumos și unic, astfel încât suma lor ajunge la o valoare ce nu poate fi depăşită de nimic altceva.

Şi da, văzusem pe atunci o mare parte din Europa şi credeam că Parisul este un oraş ce nu poate fi uşor egalat. Londra (încă din acele ore scurte şi apoi reconfirmata părerea în anii ulterior de alte două ori) mi s-a părut însă a fi oraşul suprem, atât de variat şi de întins şi de complex încât nu doar că depăşea tot ceea ce văzusem până atunci, dar este atât de sus deasupra lor încât comparaţiile nu-şi au rostul. Iar astăzi, în 2012, după multe alte locuri minunate văzute, nu mi-am schimbat părerea ci doar mi-am reconfirmat-o de fiecare dată.

Ca să mă întorc la povestea cu Spitfire, după câteva ore de mers prin Londra şi exclamat un şir lung de “wow, omfg” şi alte asemenea interjecţii, după ce văzusem cu ochii mei bulevardele Fleet Street şi The Strand, după ce stătusem în mijlocul podului Westminster ca să admir Parlamentul şi pe sub mine trecea, lată cât toată zilele, Tamisa despre care până atunci citisem doar în cărţi, după parcul St James şi Harrods şi Mayfield, omul care ne făcea turul de oraş m-a dus şi într-un pub englezesc.

Era undeva în zona Covent Garden (un fel de Centru Istoric de la noi, dar mai mare) şi arăta exact ca un pub din filme, cu mobilier de lemn de culoare închisă, lumini discrete în tavan, un bar cu tejghea lungă şi mese la care să stai. Barmanul era un chelios cu mustaţă, cu zâmbet larg şi cam roşu la faţă, iar pe umăr avea un prosop. Zici că intram la Cheers, deşi era doar un tradițional bar englezesc. Şi în fine, am intrat acolo şi am băut o halbă gigantică de Spitfire, o bere locală. Sunt sigur că ştiţi cu toţii cât de bine te simţi uneori când bei ceva rece, revigorant, atunci când ai acea senzaţie de oboseală, dar una plăcută pentru că nu eşti obosit de la muncă, ci de la distracţie şi voie bună, iar lichidul te pune pe picioare și îti dă forțe noi.

S-a nimerit să fie Spitfire. Dacă în acel pub ar fi servit Carlsberg, probabil că astăzi n-aş mai fi simţit nimic special. Sau poate că n-am fi intrat într-un pub ce servea Carlsberg tocmai pentru că subconştientul îmi spunea că o zi ca aceea merită să fie specială în toate aspectele ei.

E doar o bere băută într-un bar, nu vreo mare chestie, veţi zice, dar pentru mine este o amintire foarte plăcută. Dacă închid acum ochii văd iarăşi barul acela şi îmi aduc aminte cât de bine mă simţeam atunci. Beau și azi o bere Spitfire şi am ceva în comun cu acea zi. E doar o mică parte în comun, dar tot e mai bine decât nimic, mai ales când am şi aceste amintiri în spate.

Ştiţi când am zis că aş vrea să pot uita unele chestii? Sunt şi lucruri pe care vreau să nu le uit niciodată, amintiri precum aceasta și alte câteva despre care ar trebui sa fac o listă și să le povestesc mai in detaliu.

În liceu am învăţat despre timpul sacru şi profan şi întoarcerea periodică la un timp mitic. Teoria aceasta spune că oamenii, căutând spiritualitatea sau divinitatea, refac periodic evenimentele dintr-un timp mitic pentru a se simți mai legați de acele evenimente. De exemplu în fiecare an de Paşti obiceiurile refac acţiunile petrecute la moartea lui Iisus şi prin vopsitul ouălelor, ciocnitul lor, luatul luminii, mers vineri la slujbă şi trecut pe sub masă oamenii se simt apropiaţi şi conectaţi la sacrul pe care îl reprezintă acele acţiuni, la momentul când s-a întamplat originalul. Aşa o fi. Eu, nefiind foarte religios, îmi regăsesc acest timp sacru prin acţiuni aparent banale precum băutul unei beri mai rare.

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite.

sus