Madrid, restaurantul VIPS. Era chiar lângă hotelul meu, dar le-am văzut firma roşie prin multe zone ale oraşului, aşa că alegeţi acest local dacă vreţi mâncare bună şi porţii mari. În plus, pentru clienţi dau şi wireless gratuit pentru 45 de minute.
Ce vedeţi mai jos este o salată orientală de pui (salteado de pollo oriental). Spre deosebire de salata orientală românească, aceasta nu are cartofi şi nici castraveţi muraţi, ci are bucăţele mici de pui făcut în sos dulce-acrişor cu soia şi piper, salată cu ardei roşu, broccoli şi nuci caju prăjite. A fost foarte bună şi a costat 10,55 euro.
Eu însă am fost atras ca un magnet de coaste prăjite de porc. Am luat jumătate de porţie, deoarece era aproape 12 noaptea, dar a fost suficient. Au fost vreo 6 coaste, dar nu direct prăjite, ci cred că şi iniţial fierte, pentru că avea alt gust carnea şi se lua foarte uşor de pe os. Mi-a plăcut foarte mult sosul pus deasupra, mă aşteptam să fie un barbeque pe care eu nu prea îl agreez, dar a fost altceva, de roşii gustoase. Mâncarea a venit servită şi cu sos salsa şi cartofi prăjiţi.
10/08/2010 la 5:24 PM
daca nu ai mancat fideua si paellia degeaba :P
(@nwradu)
10/08/2010 la 7:16 PM
Paella am gustat, dar nu-mi place in mod special. E orez cu legume si cu o carne sau cu fructe de mare. Desigur, trebuie mancata daca treci prin Spania, dar cred ca am scris acum 3 ani de ea, iar acum n-am mai mancat deloc. Fideua n-am mancat niciodata, dar e tot o paella facuta cu taitei in loc de orez.
(@laurcapa)
10/08/2010 la 7:54 PM
http://yfrog.com/f/7ddsc00761hj/
uite fideua facuta in casa de cineva din spania
a fost dementiala , cel putin mie mi-a placut destul de mult
la fel si paella conteaza cum e facuta , de obicei la restaurante se cere mixta :)
ps : tot eu am fost si mai sus :)