Am avut nevoie să reorganizez nişte partiţii în Windows 7 şi mă miram că nu există Partition Magic pentru acest sistem de operare. Am aflat cu această ocazie ca Windows 7 permite direct mărirea şi micşorarea partiţiilor, din Disk Management.
Deschid programul, aleg partiţia, fac click dreapta pe ea, îi dau Shrink Volume cu 8 GB şi Windows-ul începe să o micşoreze. Dar nu zicea nimic. Singurul semn că lucra la micşorarea partiţiei era zgomotul de râşniţă al HDD-ului şi cursorul Busy pe ecran. Atât. Nu tu progress bar, nu tu un indicator care să-ţi spună că s-a apucat de treabă, nici un cronometru care să te anunţe că termină în 5 minute sau mâine dimineaţă.
Oare programatorii de la Microsoft, atunci când au realizat acest utilitar, nu l-au şi testat? Nu l-au rulat niciodată, de la primele build-uri şi până la RC şi RTM? Pentru că nu-mi explic cum o persoană ce rulează acest program nu-i observă imediat aceste mari lipsuri, că nu e posibil ca un utilitar crucial pentru sistem să nu afişeze dacă îşi face treaba şi cât mai durează. Pur şi simplu nu pot să concep asta…
Nu e ca Partition Magic. Dacă eliberează spațiu în capătul partiției, nu-l poți apoi alipi la o partiție din fața lui. Până la urmă a durat vreo 10-15 minute să micşoreze partiţia, s-a rezolvat repede.

22/06/2010 la 12:07 PM
Am incercat si eu zilele trecute sa micsorez o partitie, dar imi impune niste limite pe care nu le-am inteles – aveam 120gb liberi, vroiam sa micsorez partitia cu 90 gb si el ma lasa cu maxim 80 sau ceva de genul. Solutia a fost un reboot in GParted (live CD). Daca ai sistem de operare pe 32 bit poti incerca Easeus Partition Manager, gratuit pentru “home users”.
(@darthmelk)
22/06/2010 la 2:19 PM
Si eu incercasem ieri sa-mi partitionez hdd de pe laptop, era proaspat si avea 30/500 GB folositi. Cam mult, WTF, nu instalasem nimic pe el – probabil pagefile si hibernation cate 8 GB. Oricum – puteam sa dau shrink doar la 200 GB. De ce? Nu se stie. Am gasit niste explicatii pe net, dar n-am timp si rabdare sa incerc toate prostiile. Si nu vreau sa-mi stric inca partitia de recovery.
Partition Magic nu cred ca mai exista demult, sau stiu eu gresit?
Pana la urma am abandonat ideea si o sa-mi iau un SSD pentru OS, tinand HDD in UltraBay (in locul DVD-R/W-ului).
22/06/2010 la 3:18 PM
Nu am avut niciodata incredere in Windows pentru asa ceva si am evitat sa fac partitionare/repartionare din sistemului de operare.
Prefer sa bootez un Hiren si sa lucrez de acolo cu Acronis Disk Director sau Paragon Disk Manager.
(@nwradu)
23/06/2010 la 11:47 AM
A facut treaba ok, nu ma tem de Windows. In fond, la instalare, face acelasi lucru fara probleme, daca i-o ceri. Am uitat sa spun ca a durat cam 10-15 minute modificarea, s-a terminat repede, dar preferam sa stiu dinainte la cat timp ma astept.