În premieră în România, REVIEW SAMSUNG GALAXY S III! Găsiți aici analiză detaliată, comparații foto și screenshot-uri. Citiți și despre noul motor Ford 1.0 litri Ecoboost.

Sa umplem cladirea de aer conditionat

Dacă vă uitaţi cu un pic de atenţie pe fotografiile incluse, veţi observa că fiecare fereastră are propria unitate de aer condiţionat. Toată faţada clădirilor este plină de ele şi arată urât din punct de vedere estetic, mai ales că fotografiile sunt cu Palatul Parlamentului şi cele două clădiri ministeriale din faţa sa, iar acea zonă este una de primă importanţă din punct de vedere turistic.

S-ar putea crede că oamenii ce ocupă acele clădiri n-au auzit de aer condiţionat în sistem centralizat, cu trasee de ventilaţie, guri de aerisire prin plafon, etc. Dar cred că mai degrabă e vorba de ierarhie. Acum mulţi ani şeful s-a săturat să moară de cald în birou şi şi-a pus aer condiţionat. După un timp şi-a pus şi adjunctul, apoi şi contabila şi tot aşa până a fost toată clădirea plină de aparate individuale de aer condiţionat, câte unul la fiecare cameră. Probabil că dacă le-am analiza cu atenţie, am vedea că cele mai vechi sunt la ferestrele birourilor cele mai importante. Cui îi mai pasă de aspectul oraşului?

IMG_4614

IMG_4616IMG_4615

4 comentarii la “Sa umplem cladirea de aer conditionat”

  1. de aspect estetic nu am nimic de spus, arata oricum de c#c@, ca si casa popoului. orice i-ai face mai rau nu poate fi. cat despre motive, vad doua: costul: e cu mult mai scump sa faci o centrala mare si apoi sa tragi ghene peste tot / imposibilitatea tehnica: in unele cladiri e f greu, vezi imposibil sa tragi toate ghenele alea. deci oamenii aia recurg la ce se poate. totusi cred ca motivul principal este pretul.

  2. Costul intradevar e un motiv, cel putin de instalare ca dupa aia costurile lunare sunt mai mici(curentul electric adica).
    Iar partea ca in unele cladiri e foarte greu nu e chiar un motiv din punctul meu de vedere. In Universitatea Al. I. Cuza din Iasi in partea in care s-au inceput renovarile s-a renuntat la vechile aparate de aer conditionat introducandu-se sistem centralizat si daca se poate intr-o cladire veche de 160 de ani(modernizarile s-au facut in cladirea veche) cred ca se poate si in una ceva mai recenta.

  3. din păcate, aspectul nu e grozav, dar pe de altă parte nu e corect să sufere oamenii de cald şi să nu se poată face nimic din cauză că aspectul primează. Imaginează-ţi că tu, simplu angajat, ar tb să lucrezi într-o clădire fără AC în care bate soarele vara, şi să ţi se spună că din cauza aspectului nu ţi se poate pune AC. Nu ţi-ai băga $%$^#@ în el de aspect ?

    Sincer nu prea văd cum se poate pune AC centralizat într-o clădire gen fostul CC al PCR sau aşa ceva dacă nu bagi clădirea în reparaţii capitale. Tubulatura aceea de distribuţie a aerului e de mari dimensiuni, nu e doar un cablu electric.

  4. Nu e vorba de bani, ci de aspectul unei zone turistice de prima importanta pentru oras. In alte tari pana si gurile de canal si tomberoanele si stalpii de iluminat erau cu model si culori atent selectionate, pentru a se potrivi cu zona.

    Plus ca nu cred ca e costul asa de mare. Vorbim de zeci, sute de aparate individuale, fata de doua-trei aparate mari puse pe acoperis si apoi trasa doar tubulatura.

Lasă un comentariu