un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cu Vodafone in Anglia

8 Jun 2010  ·

TEHNOLOGIE  ·

Spune-ți părerea

Am plecat în Anglia cu un modem Vodafone la mine şi majoritatea posturilor pe care le-am scris de acolo prin reţeaua lor au fost puse pe net. A funcţionat excelent. A detectat imediat reţeaua Vodafone UK şi s-a conectat pe HSDPA cu semnal foarte bun chiar şi în interiorul hotelului, unde mă aşteptam să am probleme.

Ca să zic direct concluzia, dacă aveţi nevoie de Internet şi vă permiteţi tarifele de date în roaming, Vodafone e o soluţie foarte bună. Eu ştiam că ţările vestice sunt patria wireless-urilor gratis, dar n-a fost aşa. Au multe, dar sunt pe bani. Era WiFi în tren, dar la 6 lire/oră. Era WiFi în aeroport, dar aparţinea altei companii şi aveai nevoie de abonament la ei. Era WiFi la expoziţie, dar tot cu taxă. Aveam WiFi gratuit la recepţia hotelului, dar după câteva secunde de conectare nu mai funcţiona şi trebuia să mă reconectez. Singurul loc în care am dat de wireless gratis şi perfect funcţional a fost în Tate Gallery, în cafeneaua de la ultimul etaj. Aşa că, dacă nu vreţi bătăi de cap și aveți și bani, mergeţi pe modem 3G şi gata.

Soluţie pentru a micşora cheltuielile: înainte de a pleca din ţară uitaţi-vă un pic prin laptop şi mai eliminaţi din programele care intră automat pe net. Opriţi Windows Update. Eliminaţi widget-uri de meteo sau actualizările automate de feed-uri RSS. Instalaţi Firefox cu Flashblocker, că atunci când intraţi pe un site să nu mai downloadați automat şi cine ştie câţi megaocteţi de animaţii flash inutile. La câţiva euro cost pe fiecare megabyte de trafic de date se economiseşte o sumă frumuşică. “Veți scoate mai puțini bani din buzunar”, cum ar zice Esca.

În ce priveşte telefonul mobil, pe HTC Desire am intrat în Settings > Wireless and Networks > Mobile Network Settings şi am debifat Data Roaming. Nu aveam mare încredere în această setare, aşa că am oprit eu şi actualizările automate de Twitter sau meteo, dar am făcut-o degeaba. Sistemul de operare mi-a respectat setarea de dezactivare Data Roaming şi n-a permis nici un trafic de date prin reţele mobile. Ba chiar imediat ce mă conectam la câte un WiFi vedea asta şi actualiza atunci şi mailul și meteo şi de toate, dar niciodată prin reţele mobile.

Pe partea economică (pun intended) de voce, mi-a venit acum factura. Am plătit 39 de euro pentru 1 oră 47 minute de apeluri efectuate şi încă 4,5 euro pe 28 minute de apeluri primite prin Vodafone UK. De unde reiese că e mult mai ieftin să te sune cei din ţară decât să îi suni tu. Am câteva apeluri date şi de pe alte reţele din Anglia, că mi-a fost lene să setez telefonul să intre doar pe Vodafone UK, dar nu e semnificativ costul.

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus