Tweet-urile multiple. Situaţia e următoarea: Persoana P scrie pe site-ul S şi gestionează şi contul de Twitter al acelui site, că aşa e la modă. Site-ul S dă un tweet despre cel mai nou post publicat. P dă şi el un retweet, de parcă cel iniţial n-ar fi fost scris tot de el, doar că de pe contul de “site”, nu de “om”. De exemplu un restaurant anunţă ce e la meniul zilei şi imediat patronul restaurantului dă şi el retweet la acel mesaj, deşi e clar că autorul fizic al mesajului, cel care l-a scris din tastatură, e aceeaşi persoană. Acelaşi lucru se întâmplă şi între soţi/iubiţi/rude, deşi aproape mereu, dacă îl urmăreşti pe unul, îl urmăreşti şi pe celălalt, că îi ia lumea la pachet. Metodele astea de retweet “intern” doar fac inutilă urmărirea unui anume cont, deoarece există un altul care repetă tot ce zice respectivul/respectivă.

Acelaşi conţinut distribuit pe toate mijloacele posibile. Ca o extensie a paragrafului de mai sus, mi se par foarte enervanţi oamenii care utilizează toate serviciile sociale posibile pentru a promova acelaşi conţinut. Sigur i-aţi observat. Scriu un post pe blog, au un plugin care automat anunţă noul post pe Twitter, apoi acest nou tweet este automat băgat ca mesaj în Facebook şi îi schimbă şi statusul pe Yahoo Messenger. De ce e enervant? Pentru că dacă am legătură cu o persoană şi pe blogul său şi pe Twitter şi pe Facebook şi pe Yahoo, înseamnă că ne cunoaştem cât de cât. Îţi voi citi postul pe blog, dar pe Twitter vreau să văd mici cugetări, atât cât încape în 140 de caractere, iar pe Facebook câte un update despre ce mai faci tu ca om, poate o fotografie sau ceva ce împarţi cu prietenii mai apropiaţi (ca eu aşa văd Facebook-ul). Nu vreau să văd acelaşi lucru de patru ori! Fiecare site are un scop al său. Aplaud decizia lui Darren Rowse de a folosi Facebook doar în plan personal [link]. Prea mulţi au cont pe Twitter şi Facebook doar ca să repete informaţia de pe blog.

“Submit to” către toate site-urile posibile. Încă mai văd pe multe bloguri, sub fiecare post, butoane pentru propus acel text pe Digg, Reddit, Fark, StumbleUpon, Mixx şi altele. Să fie acolo, că nu strică. În ochii mei tocmai a scăzut credibilitatea acelui blogger. Mi se pare la mintea cocoşului concluzia că un post scris în limba română nu va ajunge niciodată să fie votat pe site-urile menţionate mai sus, pentru că nu are cine să-l voteze. Butoanele sunt inutile chiar şi dacă scrii în engleză, deoarece nu toate posturile sunt suficient de bune pentru a ajunge în top pe Digg, de exemplu. Când ştii tu că ai scris unul de zile mari, ok, îl propui singur pe acele site-uri, dar posturi geniale nu scrie nimeni în fiecare zi. Dar buton de FTW.ro, alternativa românească, unde orice post în limba română ar putea fi votat? Da, în acest caz merge, dar cred că e în avantajul bloggerului respectiv să aibă un control mai bun la ce e propus pe FTW şi ce nu, pentru a-şi proteja imaginea şi renumele. Pe FTW.ro mă aştept să găsesc cele mai bune articole ale momentului, iar dacă X îşi pune acolo toate articolele, indiferent de calitatea lor, deja se cheamă spam. Vei scrie cândva un post foarte bun şi lumea îl va ignora pentru că s-a obişnuit ca toate ale tale să fie mediocre.

Feed-urile parţiale. Majoritatea consideră că prin feed-ul parţial îi forţezi pe cititorii RSS-ului să intre şi pe site, ca să îţi citească întreg articolul. Aşa câştigi nişte trafic şi măreşti numărul de afişări. Eu prefer să nu intru deloc pe astfel de bloguri. Până acum nu am citit nici un feed parţial al unui blogger român care să mă convingă să intru pe site pentru restul articolului. Luxul feed-ului parţial ţi-l poţi permite când 1) eşti mare şmecher recunoscut de toţi şi ai ditamai traficul şi numărul de vizitatori/zi sau 2) esti capabil să scrii atât de bine încât acel prim paragraf sau primele 300 de caractere, cât apar în feed-ul parțial, sunt super interesante și îmi captează interesul și trebuie neapărat să aflu continuarea. Pentru mine există 2-3 astfel de bloggeri, dar în cazul lor nu mai aştept oricum feed-ul, ci intru direct pe site pentru a citi ce e nou.

“Please RT”. Please spam. Dacă zici ceva interesant, o să dea lumea retweet. Dacă nu, nu şi gata.

Site-urile căpuşă. Uneori cauţi ceva pe net şi nu găseşti decât directoare, cataloage, agregatoare şi tot felul de site-uri care de obicei îţi interceptează căutarea şi te duc la o pagină în care caută şi ele acelaşi lucru, dar cu reclame în plus şi cu mult timp pierdut pentru tine. Căutaţi numele unei firme, una mai micuţă, care vinde tablă sau cară mobilă sau fabrică transformatoare. Veţi descoperi 30 de site-uri gen listadefirme.ro, ghiddeafaceri.ro, biznis.ro, cautafirme.ro şi multe altele care de obicei îţi oferă informaţiile doar dacă te înregistrezi şi eventual şi plăteşti ceva. Undeva pe a 3-a pagina de rezultate Google vei găsi chiar site-ul oficial al firmei căutate, deşi ar fi trebuit să fie primul returnat.

Prea multe statistici. Serios, de ce m-ar interesa să ştiu câţi utilizatori online ai în acest moment pe site? Câţi abonaţi la feed, câţi la email, câte comentarii ai strâns în ultimele 24 de ore sau ce Page Rank ai? E un fel de penis virtual şi ne măsurăm în câţi abonaţi ai prin FeedBurner? Sunt deja pe site-ul tău, citesc ceea ce ai scris, mission accomplished! Şi dacă îmi este util să mă abonez la email, o voi face indiferent că mai există alţi 2 abonaţi sau alţi 300.000.

Lipsa informaţiilor despre autor/site. Cine eşti. Ce vrea site-ul tău, ce obiectiv are, ce misiune. Dacă ai ceva experienţă pe domeniul sau subiectul despre care tocmai ai scris, atunci precizeaz-o într-o mică pagină “Despre mine”. În funcţie de asta eşti mai mult sau mai puţin credibil. Dă-mi un nume real, măcar un prenume, o fotografie, ceva care să mă conecteze un pic la persoana din spatele textului de pe ecran. Îmi aduc aminte de o campanie ING de promovare a Internet bankingului sau ceva aşa: expertul lor apărea mascat, cu faţa ascunsă, şi îşi dădea pseudonimul Sasha. Păi aşa vrei să-mi dai sfaturi despre banii mei, ba chiar vrei să ţi dau ţie, o bancă, pentru gestionare, când nu eşti în stare să-mi arăţi nici măcar chipul unui angajat?

De Flash-uri gigantice și reclame enervante nici nu mai zic…