Gerard Butler îşi vede familia ucisă și apoi criminalul scăpând de închisoare din cauza sistemului judiciar ineficient. Aşa că decide să se răzbune el, nu doar pe criminal, ci şi pe avocaţi, procuror, judecător şi toţi cei ce au fost mai degrabă ghidaţi de politică decât de spiritul justiţiei. Nu vă gândiţi la ceva gen Rambo, ci apelează la tot felul de dispozitive, bombe şi capcane pentru a-i pedepsi chiar din arestul poliţiei, care îl ia în custodie după prima crimă.
Filmul e interesant, misterios şi te face să-l urmăreşti de la cap la coadă doar ca să vezi cine o mai păţeşte, cum, are sau nu un complice, scapa sau nu de lege. Gerard Butler joacă bine, Jaime Foxx e cam băieţaş, nu pare mare procuror, dar împreună reușesc să te facă să te întrebi dacă vreunul din ei poate fi numit personaj negativ. Filmul e cam violent la început şi un pic ilogic la sfârşit, dar merită văzut.
(@MaTr3o)
19/01/2010 la 10:08 PM
doar un pic ilogic la sfarsit? sfarsitul a stricat un film care se putea fi excelent, dar nu, the bad guys never win. un avocat a fraierit un tactician innascut. for real?
(@nwradu)
19/01/2010 la 11:14 PM
Lasand asta cu avocatul vs tactician, filmul mi s-a parut ca e si despre cum sistemul legal complicat baga bete in roate cand e vorba de prinderea criminalilor. Si atunci ce face procurorul? Gaseste o bomba periculoasa, o transporta prin tot orasul, o duce in celula vinovatului, il omoara cu ea si lasa si o mare parte din inchisoare sa fie distrusa astfel. Unde e legea aia?
Eu preferam alt sfarsit: Gerard Butler ii omoara pe toti si apoi scapa, din lipsa de probe sau ceva. Sau varianta doi, cea in care Jamie Foxx intra in celula si ii trage un glont in cap, asa cum i se recomandase. Astfel abandoneaza legea, il omoara doar pentru ca se temea ca va fi el urmatorul pe lista si ramane sa suporte consecintele gestului sau.