Serial nou: V

Am mai scris despre serial şi cred că toţi cei ce sunt interesaţi de el ştiu deja subiectul: extratereştrii vin pe planeta noastră (prin surprindere, ca în Independence Day) şi se dau drept prieteni, vrând să ne cunoască mai bine şi să ne ajute în toate cele. De fapt, vor să ne mănânce (sau să ne cucerească, să ne fure apa şi petrolul, ceva de genul ăsta, de parcă ar şi conta motivul exact?). Un grup de oameni, printre care un preot, o agentă FBI şi un corporatist care de fapt e extraterestru rebel, sunt convinşi că trebuie să luptăm şi să demascăm invadatorii meschini, dar sexy.

Ce mi-a plăcut e că serialul pare foarte bine făcut. Filmare, montaj, actori, personaje… totul e bine gândit. Pare o investiţie serioasă, ceva bine gândit, plănuit şi bugetat şi se anunţă un serial foarte bun, dacă va fi continuat. Asta deoarece acum se vor difuza doar primele 4 episoade şi se va face o pauză până prin martie 2010. O mare tâmpenie, după părerea mea, şi bine că nu ne dau un episod pe an iar apoi să se mire de ce nu are audienţă. Cum să fie, când uiţi ce naiba se întâmplă şi de ce?

Un punct slab în episodul pilot a fost momentul în care se declanşează acţiunea efectivă: un grup pestriţ de oameni se adună într-un depozit părăsit, unde cel care îi chemase, îmbrăcat ca un vagabond dus cu pluta, le explică despre conspiraţia extratereştrilor, pe un ton de om care ar trebui să ia pastile de nebuneală. Exact când se pregăteau cu toţii să-i spună “dar n-ai nici o dovadă, nu?” şi să plece acasă supăraţi că au pierdut seara şi episodul din American Idol care rula la TV… surpriză! Apare un roboţel care încearcă să-i împuşte pe toţi, iar apoi soldaţi extratereştrii înarmaţi cu săbii şi ţipând ca nişte pisici în călduri încearcă să-i hăcuiască. Culmea, sunt înfrânţi, pentru că extratereştrii, deşi aveau elementul surpriză şi o tehnologie uimitoare de partea lor, nu ştiau să se bată cu o adunătură de preoţi, mame şi vagabonzi. Evident, din serial nu lipseşte nici inevitabilul adolescent rebel care nu vrea să asculte ce-i zice mă-sa şi se duce să-i ajute pe extratereştrii să ne cucerească planetă. Ce i-aș bate pe ăștia! Dar acestea sunt mici detalii amuzante într-un serial ce pare foarte bun, dar care mă îndoiesc că va avea o viaţă foarte lungă, având în vedere că televiziunile americane nu iubesc SF-ul şi nici n-au bani să le menţină în producţie.

2 comentarii la “Serial nou: V”

  1. Am vazut si eu aseara primul episod. Pare un nou 4400. Nu m-a impresionat primul episod. Prefer oricand Flash forward. Sa vedem dupa cele 4 episoade ce parere vom mai avea….

  2. Parcă-i banc “preot, o agentă FBI şi un corporatist intră într-un bar …”

Lasă un comentariu