Ultima aventură a lui Mircea Badea m-a pus pe gânduri. Dacă un om care nu utilizează deloc cardul și îşi scoate direct toţi banii de pe el imediat ce îi primeşte în cont, a fost păcălit şi i-a pierdut pe toţi, eu care fac majoritatea plăţilor astfel ce şanse am să nu păţesc nimic de acum încolo? Plătesc mereu cu cardul la benzinării, la orice supermarket, la orice magazin de haine sau bunuri, la cafenele şi pe cât posibil la restaurante, iar de la bancomate scot câte 90 de lei pentru a avea şi ceva cash la mine. Online am plătit pe vreo 5 site-uri româneşti şi vreo 2 internaţionale.

Cum eşti furat? Fie cineva cumpăra online cu cardul tău pentru că îi ştie datele (tip, serie, codul de pe spate, data expirării), fie pentru că îţi este clonat la vreun bancomat sau magazin și apoi golit de bani. Şi dacă la bancomat mai poţi să fii atent şi dacă ţi se pare ceva suspect poţi să pleci şi să nu scoţi bani de acolo, la magazine nu ai nici o şansă. Indiferent unde ai plăti și cat de renumit ar fi respectivul magazin, vânzătorul poate fi pus pe rele și îți ia cardul şi îl trece şi printr-un scanner de-al lui înainte să îţi bată plata. Iar PIN-ul introdus în POS poate fi uşor interceptat şi asta e tot, eşti mâncat.

Prin urmare m-am gândit la două metode simple de protecţie:

  1. Ceri un card de credit. Duci adeverinţă de salariu şi cam orice bancă îţi dă 2-3 salarii pe un card de credit. Mulţi zic că banii sunt ai băncii, aşa că dacă îi fură cineva e problema lor să-i recupereze, nu a ta. Nu tu pierzi bani. În practică însă nu e chiar aşa, cel puţin nu şi la Raiffeisen unde am întrebat. Fiecare caz se analizează, cu plângere la Poliţie, cu cercetarea vinei (poate ai fost tu neatent cu cardul, ai comunicat altora detalii importante, ai căzut victimă phishingului deşi banca trimite avertizări) şi stabilirea ei de la situaţie la situaţie. Pierderea ar putea fi suportată de ei, dar dacă e vina ta vei fi nevoit să returnezi banii.
  2. Faci un al doilea cont de debit şi cu un al doilea card ataşat lui. Să zicem că salariul îţi intră într-un cont în care ai mulţi bani şi dacă îţi este compromis cardul de debit e de rău. Mai deschizi la bancă un alt cont în lei şi ceri şi un card de debit ataşat lui, iar în acest cont transferi prin Internet Banking o sumă mică, să zicem 300 de lei, suficient pentru viaţa de zi cu zi când mai bagi benzină sau plăteşti ceva la un supermarket sau la un restaurant. Când se termină aceşti bani, mai transferi alţi 300 de lei. Dacă vrei să cumperi ceva scump, transferi pe moment cât ai nevoie. Ideea e că dacă acest cont e compromis, nu pierzi decât puţini bani şi poţi oricând să renunţi la el. Băncile de obicei nu cer comision pentru transferurile de bani între conturile proprii, iar Internet Banking probabil că aveţi deja. La Raiffeisen, unde am fost eu, deschiderea unui cont nou în RON costă 15 lei, iar un card de debit Mastercard are o taxă anuală de administrare de 20 de lei. Mi se pare cea mai simplă soluţie şi poate fi aplicată la orice bancă ce oferă serviciu tip Internet Banking.

Cum sună planul meu?

Că veni vorba de bănci, în aceste zile ING are o campanie pe net, când diverşi bloggeri povestesc cum au utilizat ei un card ING pentru a face cumpărături online. Parcă ar fi descoperit America, nu altceva! “Uau, am plătit online la eMag!”, “wow, mi-am luat ceva de pe Amazon” şi mult mai frecventul “din păcate magazinul respectiv nu permite plata online, nu se ştie de ce”. Ştiu eu de ce, sau cel puţin bănuiesc, deoarece taxele necesare implementării plăţii online sunt foarte mari. Iar plata online cu cardul, pe site-uri româneşti sau în străinătate, se face de ani buni, nu e că a inventat acum ING-ul roata.