un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Calitatea proasta a stirilor

29 Nov 2009  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

IMG_9749Citesc în principal trei site-uri de ştiri: Hotnews, Realitatea şi Antena 3. Astăzi toate trei au repetat limbajul de lemn al comunicatelor de presă, anunţând poporul că în zona Arcului de Triumf şi pe Kiseleff circulaţia va fi interzisă şi deviată pentru repetiţiile paradei de 1 Decembrie. Toate cele trei articole se încheie cu aceeaşi frază: “La parada militară dedicată Zilei Naţionale a României vor defila peste 1.000 de militari.”

Ce nu precizează nici unul din articole? Ora la care va fi parada, pe 1 decembrie. Când începe? La 9 dimineaţa, ca să îngheţi de frig? La 10, la 11? Când mama mă-sii e parada aia pentru care se blochează bulevardele şi pentru care toate site-urile de informații au sărit imediat să anunţe repetiţiile, uitând însă elementul principal al ştirii.

Cum o fi să ai atât de puţină minte? Primeşti comunicatul de la Poliţia Rutieră şi nu te uiţi că lipsesc detaliile principale ale paradei. Eşti manager de conţinut online pe unul din site-urile de mai sus şi observi că şi tu şi concurenta oferiţi aceeaşi ştire insipidă. Nu-ţi vine ideea să oferi mai mult? O simplă propoziţie de forma “parada de marţi începe la ora …” te ridică deasupra celorlalţi. Nu înţelege nimeni diferenţa între a pune pe site un comunicat şi a informa lumea? Toți vor vizitatori, toți vor să fie primii în topuri, dar nu-i văd făcând nici măcar eforturi de bază pentru îmbunătățirea calității informațiilor oferite.

După experienţele din anii anteriori cu această paradă (foarte frumoasă, abia aştept să o văd şi anul acesta, deşi sunt sigur că va fi la fel), e bine să fiţi la Arcul de Triumf pe la ora 9, înainte să înceapă. Luaţi metroul până la Aviatorilor şi de acolo mergeţi 5 minute pe jos. Cu cât veniţi mai devreme, cu atât staţi mai în faţă şi vedeţi mai bine totul. Iar după paradă toate vehiculele militare sunt oprite pe Kiseleff şi pot fi văzute de aproape și fotografiate. Pentru o idee, priviți ce-a fost anul trecut în setul de pe Flickr. În fiecare an îmi spun că data viitoare voi acea un DSLR pentru a face fotografii… poate la anul.

    7 comentarii

  1. Iti dai seama ca astia recicleaza stirile, au template-uri, probabil ca anul trecut puneau pe site exact acelasi lucru.

      (Citează)

  2. Mi-ai adus aminte de ştirea aia cu dinică care era scrisă înainte de a muri. Lenea e mare, aşă că n-ai de ce să speri la mai bine.

      (Citează)

  3. Se cunoaste ca citesti iRealitatea si Antenele…

    Pun pariu ca vei vota cu Prostanacul….

    Pentru linistea mea, zi-mi, te rog, ca ai si tu de castigat ceva daca votezi Coalitia Iepurasilor. Nu stiu, un colt de paine…ceva !!! Asta ca sa pot sa te inteleg…

      (Citează)

  4. nu poti scrie un post fara sa se treazeasca vreun destept sa o dea in politica.
    mai johny mai, da si tu un motiv pentru care am vota cu basescu (nu ca ar exista vreunul pt a vota cu geoana).. unul, macar unul. obiectiv.

    revenind la subiect, ce iti trebuie tie (avand in vedere ce fel de imagini produci) nu e un dslr (nu face prostia pe care o fac majoritatea, isi cumpara un dslr si apoi folosesc lentila de kit forever… iti trebuie un bridge bun (si exista destule) cu un zoom mare si stabilizat. daca iti iei dslr trebuie apoi sa bagi bani in optica (multe mii de euro in cazul meu and still going) si sa fii chiar pasionat de asa ceva. un bridge 28-300 este tot ce iti trebuie. sau chiar un compact, eu am avut in china pe langa un dslr si un panasonic TZ-7 zoom 24-300, stabilizat si filmeaza hd720. daca vrei iti dau niste sample-uri :)
    cum ar fi asta : http://badorgood.com/foto/289-261191

      (Citează)

  5. Pai tu de unde iti iei stirile? Mai sunt si alte site-uri de care nu stiu eu?

    Nu castig nimic votand cu Geoana, dar nici pana acum n-am castigat nimic cu Basescu. Si macar nu-mi va mai fi rusine ca un marlan e presedinte si ma reprezinta in lume.

    Nu uita ca daca Geoana va castiga alegerile, va fi pentru ca l-a vrut mai mult de jumatate din popor. Si daca iti vei spune ca asta a fost pentru ca a trucat casete, a mintit, a lasat pe moguli sa fure, nu uita ca in acest moment politica externa e la pamant, ca miliardari sunt si Udrea, Videanu, Berceanu, Cocos si altii, ca tara e in ditamai criza, ca Boc nu e bun decat de sa recite declaratii inutile si alte din astea.

    N-am auzit niciodata un sustinator al lui Basescu motivandu-si sustinerea cu ceva real. Argumentele sunt de genul “cu Geoana ne intoarcem la comunism” si “cu Geoana vom fi furati de moguli”. Bine dar concret, ceva va face Basescu pentru noi? A zis vreodata si asta, sau mereu a zis doar de ce ar fi mai rau cu altii?

      (Citează)

  6. Pai mai Radu iti dai seama ca nu pot motiva ca ei au luat 50 de lei pentru un vot si masa-mare 1 kil de faina ca sa voteze cu Basescu . Eu sincer ii cred pe cei 32 % care au votat cu basescu , e suficient sa intrii pe cocalari si site-urile de genul pentru a-ti da seama de ce , cand 30 % e indobitacita de manele , haur si cacalarism nu te poti sa te astepti sa voteze cu altcineva decat unu ca basescu .
    Ma rog , am deviat de la subiect …

      (Citează)

  7. am scris in fuga la servici , revin cu unele completari :)
    “cand 30 % din tara e indobitacita de manele….”

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus