Poate am redescoperit roata acum, dar eu azi mi-am dat seama despre această posibilitate din Vista. În Windows am tastatura în engleză (En-US) şi posturile le scriu fără diacritice. Utilizez apoi AutoCorect, cu un rapid copy-paste şi diacriticele apar automat, rămânând doar câteva caractere de modificat normal (cum zicea Arhi, după caz, dacă vreau să scriu tata sau țâță). Aşa că pentru aceste modificări mici trec tastatura pe română, am setat Romanian ca a doua limbă în Languages, apăs un alt+shift şi tastele [];’\ se transformă în ăîșțâ. Bănuiesc că toată lumea face aşa.

Cei care fac aşa au observat probabil că tastele z şi y se inversează atunci când tastatura e pe Romanian. În Vista în Language Bar-ul de lângă systray am scrisă limba şi am şi simbolul unei tastaturi. În XP parcă lipsea acea tastatură. Azi am dat din greşeală click pe tastatură şi astfel am aflat că de fapt e un meniu micuţ. Am ca opţiuni Romanian Legacy, Standard şi Programmers. Pe Legacy se inversează y şi z. Pe Standard nu, ceea ce e foarte mişto, mai ales pentru cei care introduc diacriticele chiar în timp ce scriu textul şi astfel nu mai trebuie să fie atenţi să nu scrie cu y în loc de z. Pe Programmers diacriticele cred că sunt puse pe alte taste, deoarece parantezele şi acoladele, pe care programatorii le utilizează în cod destul de des, rămân mapate pe tastele lor implicite. Poate toată lumea ştia acest lucru, iar eu abia azi l-am descoperit, caz în care I r stoopid. Dacă nu-l ştiaţi şi aveţi Vista, e o şmecherie în plus.

și